Plângere contravenţională. Sentința nr. 2905/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2905/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2905/2015

Dosar nr._ /_ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S. JUDEȚUL M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2905

Ședința publică de la 08 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. F.

Grefier ședință A. E.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de petentul F. B. S. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 01.10.2015, apoi pentru pentru termenul de astăzi, 08.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 20.02.2015 sub nr._ petentul F. B. S. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 15.02.2015 încheiat de I.P.J.M., prin care a fost sancționat cu suma de 195 lei și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 4 din OUG nr. 195/2002.

În motivarea plângerii contravenționale a arătat că la data de 15.02.2015, orele 15.25 în timp ce se deplasa pe direcția Timișoara - Drobeta T. S., conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare M 3094 BK, a fost oprit în trafic în localitatea Drobeta T. S., de către organe ale poliției, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință că urmează a fi sancționat pentru că ar fi condus cu viteza de 69km/h în localitate.

A menționat că agentul constatator i-a comunicat că ar fi circulat cu o viteză de 69 km/h, într-o zonă în care limita de viteză recomandată era de 50 km/h, fără să îi fie prezentate dovezi cu privire la presupusa contravenție (respectiv planșe foto, înregistrare etc, dovada existenței la acel moment a unui certificat metrologic, de atestare al radarului )și nici nu i s-a adus la cunoștință, norma de drept încălcată și temeiul de drept în baza căruia va fi sancționat.

A subliniat că, în aceeași zi, a fost oprit de un alt echipaj rutier, tot la ora 15.25, de data aceasta pe raza localității Gura Văii, pentru faptul că a condus cu viteza de 118 km/h, astfel că era imposibil să fie depistat la aceeași oră (ora 15.25) în două locații diferite aflate la o distanță apreciabilă.

A apreciat că procesul verbal este lovit de nulitate, întrucât agentul constatator nu a menționat marca, tipul, . nr. aparatului radar. Obligația de a se menționa toate datele privind omologarea și verificarea aparatelor radar este dată de art. 109 din OUG nr. 195/2002.

A menționat că potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 par. 1 din CEDO, întrucât câmpul de aplicare al Legii nr. Og.2/2001 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituita are un caracter represiv și preventiv.

A subliniat aspectul că în temeiul prevederilor convenției europene a drepturilor omului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil printre care și prezumția de nevinovăție prevăzuta de art. 6 par. 2 din CEDO. Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie sa facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

În drept a invocat dispozițiile OG 2/2001 republicată, art. 194 NCPC, CEDO, CJUE.

În dovedire petentul a solicitat proba înscrisuri, respectiv înscrisurile atașate acțiunii.

La plângere, au fost anexate următoarele înscrisuri: procesul-verbal, copie CI reclamant.

Plângerea a fost timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei (chitanță . nr._ din data de 18.02.2015.

La data de 24.03.2015, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare (filele 27-31), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În fapt a arătat că în data de 15.02.2015 a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare M 3094 BK, care rula cu viteza de 69 km/h pe . Drobeta T. S., județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind astfel viteza legală cu peste 19 km/ h, abaterea fiind înregistrată de aparatul radar montat pe auto Dacia L. cu nr. MAI_, motiv pentru care a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006.

Astfel, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei și 2 puncte de penalizare conform art. 108 alin. (1) lit. a) pct.4 și art. 99 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.

Intimatul a arătat că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune.

Intimatul a mai precizat că la momentul constatării faptei contravenționale si încheierii procesului verbal de contravenție, petentul nu a avut obiecțiuni față de cele constatate, aspect consemnat la rubrica ""alte mențiuni"" din procesul verbal, respectiv faptul că ""recunosc fapta"", semnănând în dreptul acestor mențiuni.

La întâmpinare, intimatul a atașat documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator radar „autovision" si CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.

Petentul nu a depus răspuns la întîmpinare la dosar.

La termenul de judecată din data de 11.06.2015, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru intimat a incuviintat proba cu inscrisuri si proba cu inregistrarea video a faptei.

De asemenea, la solicitarea petentului instanța a dispus emiterea unei adrese către I.P.J. M. pentru a înainta manualul de utilizare pentru aparatul radar cinemometru, certificatul de omologare a radarului și atestatul operator pentru agentul constatator C. L..

La data de 09.07.2015 a fost depusa la dosar adresa nr._/07.07.2015 emisa de Inspectoratul Județean de Poliție M. (fila 44 dosar), la care au fost atasate urmatoarele: suport CD continand manualul de utilizare al aparaturii radar de tip Autovision, certificatul aprobare de model nr. 012/13.03.2009 emis de Biroul Român de Metrologie Legală, adresa emisa de Biroul Român de Metrologie Lehală, extras din metologia privind modul de utilizare a echipamentelor fixe și mobile de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor și extras din anexa la dispoziția Inspectoratului general al Poliției Române nr. 50/28.08.2008 privind calitatea de polițist rutier a agentului constatator (filele 44-50 dosar).

La termenul de judecata din 24.09.2015 instanța a procedat la vizionarea CD-ului conținând înregistrarea video a abaterii contravenționale reținute în sarcina petentului prin procesul verbal contestat, document atașat întâmpinării formulate de către intimat.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.02.2015 întocmit de către agentul intimatului (fila 9 dosar), petentul F. B. S. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei (2 puncte amendă) și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 rep.

S-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 15.02.2015, în jurul orei 15.00, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare M 3094 BK pe . mun. Drobeta T. S., jud. M., cu o viteză de 69 km/h, fiind înregistrat cu aparatul video radar marca autovision montat pe autoturismul marca Dacia L. cu nr. MAI_.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mentiuni” s-a consemnat aspectul ca acesta recunoaște fapta comisă.

Instanța constată ca plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind inregistrata pe rolul instantei la data de 20.02.2015, împotriva procesului verbal încheiat la data de 15.02.2015.

Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.

Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.

1). Nu pot fi reținute susținerile petentului în sensul că procesul verbal de contravenție nu a fost legal întocmit ca urmare a faptului că nu i-au fost comunicate înregistrările video radar efectuate. Instanța apreciază că acest motiv de nelegalitate nu este întemeiat, având în vedere că potrivit legii înregistrarea vitezei trebuie făcută cu un mijloc tehnic verificat metrologic, iar agentul constatator nu are și obligația prezentării către contravenient a acestei dovezi, o astfel de dovadă fiind comunicată instanței de judecată. Dovada că aparatul cu care s-a efectuat filmarea faptei este verificat metrologic, precum și dovada că agentul de poliție este abilitat să constate săvârșirea contravenției nu trebuie prezentate contravenientului, fiind suficient a se comunica instanței cu ocazia soluționării plângerii contravenționale. Având în vedere că intimatul a comunicat actele mai sus amintite, instanța constată legalitatea procesului verbal.

2). Nu poate fi luat în considerare motivul de nelegalitate invocat de petent în sensul că procesul verbal de contravenție nu a fost legal întocmit ca urmare a faptului că nu ar fi fost menționate datele complete de identificare ale aparatului radar folosit.

Astfel, instanța consideră că agentul intimatului a menționat în cuprinsul procesului verbal contestat suficiente elemente pentru individualizarea aparatului video radar folosit, în sensul ca a fost indicată marca aparatului video radar, respectiv marca Autovision, precum și numarul și marca autoturismul MAI pe care este amplasat aparatul video radar, respectiv autoturismul marca Dacia L. cu nr. de inmatriculare MAI_.

3).De asemenea, instanța constată că nu este întemeiat motivul de nelegalitate invocat de petent potrivit căruia procesul verbal este lovit de nulitate ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 17 din OG nr.2 /2001 cu privire la numele, prenumele, calitatea și semnatura agentului constatator deoarece atestatul operator „autovision” a fost eliberat pentru o altă persoană, respectiv agent P. I., și nu pentru agentul constatator care a întocmit actul de constatare, respectiv agent C. L., urmând ca în continuare să fie expuse motivele pentru care instanța concluzionează astfel.

Potrivit disp. art. 109 alin. 1din OUG nr. 195/2002 rep., constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de catre polițistul rutier.

A. 2 de la art. 109 din OUG nr. 195./2002 rep.,statuează următoarele – constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției.

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus amintite rezultă că normele legale aplicabile în materia contravențiilor rutiere nu impun agentului constatator îndeplinirea unor condiții de genul celor invocate de catre petentă, fiind suficient ca acesta să aibă calitatea ceruta de textul de lege mai sus amintit, respectiv calitatea de polițist rutier.

Intimatul I. M. a depus la dosar înscrisul denumit “Tabel nominal privind ofițerii și agenții de poliție din cadrul I. M. desemnați în calitate de polițiști rutieri” (filele 48-49 dosar), din care rezultă că agentul constatator C. L. care a întocmit procesul verbal de contravenție are calitatea de polițist rutier, acesta fiind menționat la poziția nr. 77 din tabel.

Instanța observă că petentul invocă în susținerea apărării sale mai sus expuse dispozițiile art. 4 din Norma de metrologie legala NML 012-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”. Astfel, petenta arată că art. 4.2. din Norma de metrologie legală NML 012-05 prevede că măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de catre operatori calificați, iar la art. 4.4. din aceeași Normă de metrologie Legală se prevede că măsurarile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1. – 4.3. din prezenta normă.

Instanța constată că în mod eronat petentul invocă în apărare dispozițiile art. 4 din Norma de metrologie legală NML 012-05 (care impuneau obligativitatea existenței atestatutului de operator radar pentru agentul constatator) în condițiile în care acest articol de lege a fost abrogat anterior, astfel încat acesta nu mai este în vigoare și ca atare nu mai poate produce consecințe juridice.

Mai concret, art. 4 din Norma de metrologie legală NML 012-05 a fost abrogat de pct. 28 din anexa la Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 546/06.08.2009. Ca atare, întrucât dispozițiile art. 4 din Norma de metrologie legală NML 012-05 au fost abrogate din anul 2009 în sensul că au încetat a mai produce efecte juridice, petentul nu mai este îndreptațit să se prevaleze de acest text de lege.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzatã de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie sã beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.

În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, autenticitate și legalitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Aceasta înseamnă că, până la proba contrară, cele consemnate de agentul constatator în procesul-verbal corespund adevărului. Această prezumție este relativă, astfel că poate fi înlăturată prin proba contrară.

Instanța, analizând probele pe care agentul constatator le folosește în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, le apreciază ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravențiilor de către petent.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

A.. 2 al aceluiasi articol din HG nr. 1391/2006 stipuleaza ca nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de politistii rutieri cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Conform dispozitiilor art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 rep., constituie contraventie depasirea cu 10 – 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metologic.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul I. M., respectiv buletin de verificare metrologică nr._ din 15.04.2014, raport agent constatator, tabel nominal privind ofițerii și agenții de poliție din cadrul I. M. desemnați în calitate de polițiști rutieri (filele 28-29, filele 48-49 dosar), precum și înregistrarea video radar a faptei contravenționale reținută în sarcina petentului (fila 52 dosar), rezultă că la data de 15.02.2015, în jurul orei 15.00, petentul a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare M 3094 BK pe . mun. Drobeta T. S., jud. M., cu o viteză de 69 km/h, fiind înregistrat cu aparatul video radar marca autovision montat pe autoturismul marca Dacia L. cu nr. MAI_.

De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul I. M. (fila 29), rezultă că la momentul controlului realizat de către agenții intimatului aparatul radar utilizat era verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică nr._ din 15.04.2014 (fila 29), valabilitatea verificării metrologice fiind de 1 an, astfel încât la data săvârșirii contravenției (15.02.2015) actul mai sus menționat se afla în perioada de valabilitate a verificării.

Viteza cu care circula autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare M 3094 BK la momentul înregistrării de către aparatul video radar era de 69 km/h, conform înregistrării video radar depusă la dosar de către intimat (fila 52 dosar), din conținutul acestei înregistrări rezultând în mod indubitabil viteza de deplasare a autoturismului petentului.

Totodată, săvârșirea contravenției de către petent reiese în mod indubital din înregistrarea video a faptei înregistrare realizată cu aparatul video radar montat pe autoturismul MAI cu nr. de înmatriculare_, din analiza acestor imagini video observându-se nerespectarea de către petent a dispozitiilor legale ce reglementează contraventia prev.de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 rep. (depășirea vitezei legale admise).

Intimatul a probat astfel cu respectarea normelor metrologice instituite prin Ordinul nr. 301/2005 faptul că petentul a circulat cu viteza de 69 km/h pe raza localității, încălcându-se astfel dispozițiile legale în materie conform cărora viteza maximă în interiorul localității este de 50 km/h.

În ceea ce privește calitatea agentului constatator care a întocmit procesul verbal de contravenție, instanța subliniază că prin disp. art. 109 alin. 1din OUG nr. 195/2002 rep. se prevăd următoarele: constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de catre polițistul rutier.

A. 2 de la art. 109 din OUG nr. 195./2002 rep.,statuează următoarele – constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției.

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus amintite rezultă că normele legale aplicabile în materia contravențiilor rutiere nu impun agentului constatator îndeplinirea unor condiții de genul celor invocate de catre petentă în sensul obligativității existenței atestatului de operator radar, fiind suficient ca acesta să aibă calitatea ceruta de textul de lege mai sus amintit, respectiv calitatea de polițist rutier.

Intimatul I. M. a depus la dosar înscrisul denumit “Tabel nominal privind ofițerii și agenții de poliție din cadrul I. M. desemnați în calitate de polițiști rutieri” (filele 48-49 dosar), din care rezultă că agentul constatator C. L. care a întocmit procesul verbal de contravenție are calitatea de polițist rutier, acesta fiind menționat la poziția nr. 77 din tabel.

Precum s-a menționat mai sus la punctul nr. 3 din cadrul legalității procesului verbal de contravenție, dispozițiile art. 4 din Norma de metrologie legală NML 012-05 care impuneau obligativitatea existenței atestatutului de operator radar pentru agentul constatator au fost abrogate anterior, astfel încat acestea nu mai sunt în vigoare și ca atare nu mai poate produce consecințe juridice.

Mai concret, art. 4 din Norma de metrologie legală NML 012-05 a fost abrogat de pct. 28 din anexa la Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 546/06.08.2009. Ca atare, întrucât dispozițiile art. 4 din Norma de metrologie legală NML 012-05 au fost abrogate din anul 2009 în sensul că au încetat a mai produce efecte juridice, petentul nu mai este îndreptațită să se prevaleze de acest text de lege ce impunea la un moment dat obligativitatea existenței atestatului de operator radar pentru agentul constatator.

În ceea ce privește apărarea invocată de petent în sensul că în aceeași zi de 15.02.2015 ar fi fost oprit de către un alt echipaj de poliție pe raza localității Gura Văii reținându-se că ar condus tot la ora de 15.25 cu viteza de 118 km/h, astfel că era imposibil să fie depistat la aceeași oră (ora 15.25) în două locații diferite aflate la o distanța apreciabilă. Instanța consideră că această apărare nu corespunde realității pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

Prin procesul verbal de contravenție ce face obiectul prezentului dosar (procesul verbal . nr._/15.02.2015 aflat la fila 9 din dosar) s-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 15.02.2015, în jurul orei 15.00, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare M 3094 BK pe . mun. Drobeta T. S., jud. M., cu o viteză de 69 km/h, fiind înregistrat cu aparatul video radar marca autovision montat pe autoturismul marca Dacia L. cu nr. MAI_.

Prin cel de-al doilea proces verbal de contravenție (proces verbal . nr._/15.02.2015 aflat la fila 51 dosar) s-a reținut în sarcina petentului că la data de 15.02.2015, în jurul orei 15.20, a condus autoturismul marca BMW cu nr. M 3094 BK pe drumul național DN6 pe raza localității Gura Văii, jud. M., cu o viteză de 118 km/h.

Ca atare, se constată că în mod eronat susține petentul că fapta contravențională ce face obiectul prezentei cauze ar fi fost comisă la ora 15.25, de vreme ce în procesul verbal de contravenție și în înregistrarea video radar se menționează că este vorba despre ora 15.00.

Prin urmare, este evident faptul că petentul nu a fost surprins la aceeași oră, astfel cum în mod greșit afirmă acesta.

Mai mult, având în vedere viteza considerabil ridicată de 118 km/h cu care petentul a fost surprins ulterior la ora 15.20 că circula pe drumul național DN6 de pe raza localității Gura Văii, instanța apreciază ca fiind explicabilă distanța parcursă de petent dintre mun. Drobeta T. S. și localitatea Gura Văii.

În ceea ce priveste apărările petentului legate de aspectul autotestarii aparatului video radar folosit pentru constatarea contraventiei reținute în sarcina petentului, instanta expune următoarele:

Potrivit art. 3.2.6 din Norma de metrologie legala NML 012 -05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care poate pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională (…). Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocată.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus amintite rezultă că aparatul radar (cinemometrul) execută autotestarea la începutul fiecărei puneri în funcționare, iar în situația în care sunt depistate unele defecte sau dereglări funcționale acesta se blochează în mod automat.

În concluzie, cinemometrul nu poate fi folosit daca funcția de autotestare a acestui aparat sesizează faptul că aparatul nu funcționează în regim normal, în sensul că nu va mai depista și calcula viteza cu care circulă celelalte autoturisme implicate în traficul rutier.

În ceea ce priveste semnificatia caracterului „T” ce apare pe înregistrarea video radar, instața constată că în mod eronat petentul apreciază că acest element ar indica faptul că aparatul video radar încă și-ar calibra frecvența, efectuandu-și autotestarea. Semnificația caracterului „T” de pe planșele video radar este următoarea – viteza țintei adica viteza instantanee a autovehiculului care se măsoara la momentul specificat pe înregistrarea foto/video, nicidecum semnificația pe care o menționeaza în mod greșit petentul.

În ceea ce privește susținerile petentului legate de necesitatea existenței certificatului de omologare a aparatului radar, instanța consideră că nu sunt întemeiate aceste apărări pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul a depus la dosar certificatul aprobare de model nr. 012/13.03.2009 emis de Biroul Român de Metrologie Legală și adresa emisă de Biroul Român de Metrologie Legală (filele 45-46 dosar).

Prin certificatul aprobare de model nr. 012/13.03.2009 emis de Biroul Român de Metrologie Legală (fila 45 dosar) s-a aprobat conformitatea modelului de tip radar.

Prin adresa emisă de Biroul Român de Metrologie Legală (fila 46) se menționează următoarele:

-perioada de valabilitate a unei aprobări de model reprezintă perioada în care producătorul/importatorul fabrică/importă și comercializează mijloace de măsurare care dețin aprobarea de model.

-termenul de valabilitate al unei aprobări de model nu are relevanță pentru mijloacele de măsurare aflate în utilizare dacă acestea au fost introduse pe piață și puse în funcțiune

-mijloacele de măsurare își mențin calitatea de mijloace de măsurare legale dacă sunt supuse și corespund controlului metrologic legal prin modalitățile de control prevăzute printre care figurează și verificarea metrologică periodică.

Din informațiile expuse mai sus rezultă că pentru aparatele radar nu trebuie să existe un certificat de omologare a acestui aparat ci este necesar să fie supuse unui control metrologic legal prin intermediul verificării metrologice periodice.

Potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din 15.04.2014 (fila 29 dosar), se reține că aparatul radar de tip autovision utilizat de către agenții intimatului era verificat metrologic, rezultatul aceste verificări fiind “admis” iar valabilitatea verificării metrologice este de 1 an, începând din data de 15.04.2014.

Ca atare, instanța constată că aparatul radar de tip autovision a fost pus în funcțiune și a fost supus verificării metrologice periodice, rezultatul acestei verificări fiind de admitere.

Normele de metrologie care reglementează erorile de măsurare a vitezei de către cinemometre sunt luate în calcul cu ocazia verificării și omologării metrologice, însă odată verificate, se consideră că aceste aparate indică o valoare reală, eliberându-se buletinele de verificare metrologică, care până la proba contrară se consideră ca fiind actul ce certifică faptul că aparatul indică o valoare convențional adevărată, întrucât este știut că nici un aparat de măsurare în orice domeniu nu poate prezenta o valoare adevărată absolută.

Printr-o motivare contrară s-ar considera că toate măsurătorile efectuate s-ar afla sub semnul îndoielii și, în consecință, nu s-ar putea realiza o activitate de control, deși din interpretarea juridică a normelor invocate rezultă că acestea sunt considerate ca cerințe obligatorii și premergătoare, ce trebuie avute în vedere de specialiștii în materie cu ocazia verificării aparatelor și anterior eliberării buletinelor de verificare metrologică.

Din buletinul de verificare metrologică rezultă că acesta a fost emis la data de 15.04.2014, iar cinemometrul de control rutier tip autovision are ca rezultat al verificării mențiunea de admis, fiind vorba de o instalație etalon pentru verificarea pe teren a cinemometrelor în condițiile NML 021-05, valabilitatea verificării fiind pe o perioadă de un an de zile, astfel că la data săvârșirii contravenției, 15.02.2015, cinemometrul se afla în perioada de valabilitate a verificării, îndeplinind cerințele metrologice și tehnice prevăzute de punctul 3 din Norma de Metrologie Legală 021–05.

În consecință, încadrarea într-o anumită faptă încriminată de legea contravențională depinde de măsurarea exactă a vitezei autovehiculului condus de contravenient, iar pentru a se asigura o măsurare cât mai corectă, în toate cazurile, legiuitorul a prevăzut că viteza se determină cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

De asemenea, verificarea metrologică este modalitatea de control metrologic legal prin care se constată și se confirmă că mijlocul de măsurare îndeplinește cerințele prevăzute în reglementările de metrologie legală, această verificare realizându-se atât inițial, înainte de darea în folosință, cât și periodic, la intervale regulate de timp stabilite în lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal.

Pe cale de consecință, se constată că starea de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție contestat corespunde realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției prev. de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 rep.

Având in vedere considerentele expuse mai sus raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză se concluzionează că petentul nu a făcut dovada existenței unei stări de fapt contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate petentului, instanța arată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Totodată, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise.

Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că sancțiunea aplicată în cuantumul minim prevăzut de textul de lege, respectiv amenda în cuantum de cuantum de 195 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002 rep, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.

Avand in vedere considerentele expuse mai sus, apreciind ca situatia de fapt retinuta prin procesul-verbal de contraventie contestat corespunde realitatii, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petent impotriva procesului-verbal de contraventie . nr._/15.02.2015 incheiat de catre agentul intimatului, si va mentine procesul-verbal contestat ca fiind legal si temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul F. B. S. cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 229, ., ., județul M., având CNP_ și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat D. P. situat în Drobeta T. S., ., nr. 1, județul M., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. cu sediul în Drobeta T.-S., .. 75, județul M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/15.02.2015 incheiat de catre agentul intimatului.

Menține procesul-verbal contestat ca fiind legal și temeinic.

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. F. A. E.

Red. C.F./ Tehn. A.E.

4 ex./20.11.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2905/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN