Obligaţie de a face. Sentința nr. 3890/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3890/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 3890/2015
Dosar nr._ - obligația de a face -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3890
Ședința publică din data de 16.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. M.
Grefier: S. Ica E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. Anișoara și N. C. și pe pârâta . vând ca obiect obligația de a face.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la data de 09.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 17.12.2014 sub nr._ reclamanta N. Anișoara în contradictoriu cu pârâtele . și . – Sucursala Drobeta T. S. a solicitat obligarea pârâtelor să convertească în lei creditul acordat, la cursul de schimb CHF/lei (RON) de la data acordării creditului și la restituirea sumelor încasate fără drept și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat reclamanta că între ea și S.C. Bolksbank S.A.- Sucursala Dr.Tr.S., a intervenit convenția de credit nr._/03.07.2007 în valoare de 49.617 CHF.
În art. 4.2 din Secțiunea „Plăți" din acest contract semnat de reclamantă în calitate de împrumutat, s-a stipulat că, în situația în care pe parcursul derulării creditului cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elvețian) fluctuează în sens crescător cu mai mult de 10 % față de valoarea acestuia de la data semnării convenției, banca are dreptul să convertească în RON creditul acordat, cu toate consecințele ce decurg de aici cu privire la obiectul contractului.
Cum pârâta a inclus această clauză, aparent în favoarea consumatorului, ca un drept de a modifica unilateral contractul de către bancă, fără ca reclamanta, în calitate de consumator, să poată beneficia de această clauză decât la inițiativa băncii, a solicitat reclamanta ca diferența de curs valutar să fie supusă aprecierii instanței de judecată sub aspectul caracterului său abuziv.
In contextul în care cursul valutar al francului elvețian a devenit instabil, încasarea de către furnizor a ratelor lunare funcție de acest curs a determinat creșterea costurilor serviciului financiar în sarcina reclamantei, fără o limită maximă.
Cum banca a stipulat doar dreptul său de a converti creditul în lei, reclamanta este în situația de a suporta costurile excesive ale contractului, pentru că, deși cursul de schimb al francului elvețian a fluctuat în sens crescător cu mai mult de 10%, banca nu a inițiat convertirea în lei a creditului.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
In drept au fost invocate prevederile art. 4 din Directiva 93/13, Legea 193/2000.
La primirea cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere reclamantei să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ. în sensul de a preciza obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantei precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, de a preciza în concret sumele solicitate a fi restituite, ca fiind încasate fără drept, cu arătarea modului de stabilire, de a preciza dovezile pe care se întemeiază cererea, cu depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în trei exemplare, în principal contractul de credit și actele adiționale la acesta.
La data de 05.01.2015, prin Serviciul Registratură, reclamanta a răspuns la adresa emisă de către instanță.
În baza art. 201 alin. 1 din Codul de proc.civilă, a dispus comunicarea cererii și precizărilor din data de 05.01.2015 către pârâte, cu mențiunea ca au obligația de a depune întâmpinare, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 N.C.P.C., sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.
La data de 11.02.2015, prin Serviciul Registratură, pârâta . depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
A invocat excepția lipsei capacității procesuale a S.C. V. R. S.A. -Sucursala Drobeta T. S.
În motivarea excepției a arătat că, pentru ca persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă să poată sta în judecată, aceasta trebuie să aibă capacitate procesuală, atât capacitate procesuală de folosință, cât și capacitate procesuală de exercițiu.
În cazul unei persoane juridice, pentru ca aceasta să aibă atât aptitudinea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, cât și aptitudinea de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, este necesar să aibă înainte de toate personalitate juridică.
În speță, persoana pe care reclamanta a înțeles să o cheme în judecată, respectiv ., Sucursala Drobeta- T. S., nu are personalitate juridică și pe cale de consecință nici capacitate procesuală.
Relevante în cauză sunt dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (denumită în continuare „Legea societăților comerciale") potrivit cărora: Sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa”.
Corect a reținut jurisprudența ( Curtea de Apel București - Secția a Vl-a Comercială, decizia nr. 178 din 07.02.2003), că din interpretarea art. 43 din Legea societăților comerciale rezultă că „sucursalele, agențiile, reprezentanțele etc, fiind desmembrăminte fără personalitate juridică, nu pot sta în instanță în calitate de reclamantă sau pârâtă decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături de eventuale filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică”.
Este irelevant din acest punct de vedere faptul că . - Sucursala Drobeta-T. S. este înregistrată în Registrul Comerțului, deoarece prin aceasta înregistrare sucursala nu dobândește personalitate juridică, înregistrarea având în cazul sucursalei doar efect de asigurare a publicității față de terți, dispozițiile ar. 41 alin. (1) din Legea societăților comerciale referitoare la societatea comercială fiind de strictă interpretare și aplicare.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că în cauza de față pârâta este o instituție de credit, relevante sunt și dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. (I. 31) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului potrivit cărora sucursala este „orice unitate operațională dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiară, care efectuează in mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia”.
Rezultă astfel în mod evident că sucursala unei instituții de credit, în cazul de față Sucursala Drobeta-T. S. a S.C. V. R. S.A., este o simplă unitate executivă („operațională"), dependentă juridic de societatea-mamă, singura care de altfel se bucură de capacitate procesuală.
Prin excepție de la regula sus-menționată, așa cum de altfel corect a reținut și jurisprudența (Curtea de Apel București, Secția a Vl-a Comercială, Decizia nr. 612 din 11.04.2003), în virtutea caracteristicilor lor și a statutelor sau regulamentelor de organizare, sucursalele pot avea anumite drepturi de reprezentare în raporturile cu terții, în virtutea unei delegări de atribuții de reprezentare date de societatea mamă. Ca atare, capacitate de folosință și de exercițiu are societatea mamă iar aceasta poate delega exercițiul drepturilor reprezentanților sucursalelor, pentru apărarea drepturilor și intereselor acestora, condiție însă neîndeplinită în prezenta cauză.
A formulat pârâta precizări preliminare arătând că în cauza dedusă judecății reclamanta N. Anișoara și-a întemeiat cererea prin raportare la convenția de credit nr._/03.07.2007, având ca obiect acordarea de către V. a unui împrumut bancar către reclamantă. Ulterior semnării Convenției de credit, după mai bine de 7 ani, reclamanta a înțeles să nege obligațiile asumate în speranța unei „scutiri" nejustificate a obligațiilor de plată.
Inițiativa încheierii Convenției de credit a aparținut în exclusivitate și în totalitate reclamantei, care s-a adresat pârâtei în urmă cu mai bine de 7 ani pentru a obține un credit în condițiile comerciale oferite în mod curent de către V..
Dacă, în cursul discuțiilor legate de perfectarea Convenției de credit, orice clauză ar fi fost considerată neavantajoasă ori ar fi fost neclară, reclamanta avea ocazia să formuleze obiecțiuni sau să renunțe la a mai încheia orice convenție cu pârâta. Cu toate acestea, Convenția de credit a fost încheiată, iar reclamanta, în mod tendențios, a înțeles să conteste legalitatea unor clauze după mai bine de 7 ani de la momentul când a contractat creditul și s-a folosit de banii împrumutați.
A precizat pârâta că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 4.2 din secțiunea „plăți” a convenției de credit nr._/03.07.2007.
Reclamanta s-a aflat în eroare în condițiile în care și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în art. 4.2 din secțiunea „Plăți”a Convenției de credit nr._.07.2007.
Deși a menționat în acțiune că în contractul de credit semnat de către reclamantă se prevede la art. 4.2 că „în situația în care pe parcursul derulării creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului (franc elvețian), fluctuează în sens crescător cu mai mult de 10 % față de valoarea acestuia de la data semnării convenției, banca are dreptul să convertească în RON creditul acordat, cu toate consecințele care decurg de aici, cu privire la obiectul contractului”, a învederat pârâta faptul că această prevedere nu se află inserată în Convenția de credit nr._/03.07.2007.
Conform clauzelor contractuale cuprinse în Convenția de credit nr._/03.07.2007, art. 4.2 are următorul conținut: „împrumutatul autorizează Banca să efectueze plata sumelor datorate (rate/anuități/dobânzi/comisioane/alte costuri) în baza Convenției, prin debitarea automată la scadențe a contului curent corespunzător monedei creditului, pe care este obligat să îl alimenteze cu sumele datorate”.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că articolul din convenția de credit pe care reclamanta a susținut că și-ar fi întemeiat pretențiile, are un cu totul alt conținut, precum și o altă finalitate.
Asupra fondului cauzei a precizat pârâta că, în ceea ce privește solicitarea privind obligarea băncii să convertească în lei creditul acordat, la cursul de schimb CHF/leu de la data încheierii contractului de credit, aceasta este inadmisibilă..
Solicitările reclamantei în sensul de a se dispune modificarea contractului prin schimbarea monedei creditului din CHF în lei, precum și recalcularea prețului contractului, ca o consecință a stabilirii cursului CHF - leu raportat la data încheierii contractului, iar nu la data plății, sunt inadmisibile.
În primul rând, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, acest act normativ nu se aplică acelor clauze contractuale care sunt stabilite în baza altor acte normative. Prin urmare, acest capăt de cerere este inadmisibil, în virtutea acestei dispoziții fiind exclusă analizarea clauzei în baza Legii nr. 193/2000. Clauza privind efectuarea plăților în moneda creditului reprezintă o aplicație a principiului nominalismului monetar reglementat de Codul civil, ceea ce exclude posibilitatea de analizare a clauzei din perspectiva Legii nr. 193/2000.
În al doilea rând, art. 14 din Legea nr. 193/2000 prevede că, „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.
Prin urmare, în soluționarea acțiunilor formulate de către consumatori, instanțele de judecată sunt limitate în soluțiile pe care le pot pronunța de dispozițiile de drept comun cuprinse de Codul civil și de Codul de procedură civilă, spre deosebire de acțiunile în încetare care, potrivit art. 12-13 din același act normativ, pot fi inițiate doar de către organele de control și permit instanțelor judecătorești obligarea profesioniștilor la modificarea contractelor prin eliminarea clauzelor constatate ca abuzive.
La acest moment, legislația specială din domeniul protecției consumatorilor prevede două căi posibile de acțiune: fie se urmează calea acțiunilor în încetare, care permite o modificare a contractelor de credit doar sub aspectul eliminării, pentru viitor, al clauzelor constatate ca abuzive, fie se optează pentru calea dreptului comun, de sesizare a instanțelor cu raporturi juridice concrete, individuale, sens în care, în soluțiile pe care le pronunță, instanța este limitată la prevederile și la prerogativele conferite de dreptul comun. Acesta din urmă este cazul și în speță.
În acest context, a arătat pârâta că, prin cererile de credit formulate, reclamanții au optat pentru un produs de creditare într-o monedă străină, CHF, fără a fi împiedicați să opteze pentru contractarea unui credit în lei, euro sau într-o monedă diferită. O dată cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de voință al părților, care au agreat integral condițiile stipulate în acest act juridic și a luat naștere legea părților, conform art. 969 C.civ. 1864, potrivit căruia convențiile legal încheiate au putere de lege între părți. Convenția a fost legal încheiată, reclamanții optând în deplină cunoștință de cauză pentru un credit în CHF, creditarea în monedă străină fiind perfect legală și practicată constant în piața bancară.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții au solicitat modificarea unui element esențial al contractului, adică însuși obiectul actului juridic, respectiv suma de rambursat către bancă, modificare pe care speră că o vor obține prin forța coercitivă a instanței judecătorești, în contra și cu încălcarea voinței creditoarei.
În condițiile în care, la acest moment, nu există nici o dispoziție legală care să îndreptățească instanța de judecată să intervină în acordul de voință al părților, dimpotrivă, dispozițiile art. 969 C.civ. 1864 opunându-se unei astfel de intervenții, a apreciat pârâta că solicitările reclamanților sunt inadmisibile. Instanțele pot dispune modificarea prin eliminarea clauzei pentru viitor, doar în cazul acțiunilor inițiate de către organele de control, și chiar nici în acest caz nu este admisibilă suplinirea voinței uneia dintre părți.
Modificarea monedei creditului și stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data încheierii contractului de credit, înseamnă că, dacă s-ar admite înghețarea francului la valoarea de la momentul inițial, nu s-ar restitui întreaga sumă împrumutată.
Or, instanța de judecată nu poate interveni în acordul de voințe al părților, modificând, prin decizia sa, însuși obiectul contractului, adică suma împrumutată, aceasta, alături de elemente ca dobânda sau comisioanele fiind elemente ce fac parte din prețul contractului, care nu poate fi stabilit în mod arbitrar de către un terț, fie el și instanță de judecată.
De altfel, în Codul civil 1864 există chiar o aplicație a acestei reguli în materia vânzării, care interzice instanței de judecată să determine ea însăși prețul vânzării sau persoana terțului desemnat de către părți, în virtutea art. 1.304 C.civ., în lipsa acordului dintre părți. (A se vedea în acest sens și F. D., "Tratat de drept civil. Contracte Speciale", voi. I, Ed. Universul Juridic, ed. a IV-a, pag. 85).
A precizat pârâta că susține inadmisibilitatea acestei cereri și în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000
De asemenea, a învederat inadmisibilitatea pretențiilor formulate și din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia „(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Din acest text de lege rezultă că nu pot face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectul principal al contractului, obiect din care, incontestabil, face parte suma împrumutată, pe care reclamanții urmăresc să o restituie numai în parte, ca efect al convertirii creditului în lei la cursul CHF/leu de la data încheierii contractului de credit.
De altfel, această soluție a fost reținută și de CJUE în cauza C-26/13, care a statuat că o clauză intră în sfera obiectului principal al contractului, dacă aceasta are caracter esențial, revenind instanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are, în contractul analizat, caracter esențial. Din punctul de vedere al pârâtei este de domeniul evidenței faptul că însăși clauza care stabilește capitalul împrumutat, face parte din obiectul contractului, fiind chiar obiectul esențial al operațiunii juridice, fiind exclusă de plano orice analiză a vreunui caracter abuziv.
Ceea ce solicită reclamanții este pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu încălcarea legii care instituie principiul nominalismului, precum și cu depășirea atribuțiilor instanței judecătorești, care să se substituie legiuitorului în instituirea unei norme derogatorii de la principiul nominalismului, ceea ce este inadmisibil și profund nelegal.
Î n subsidiar, oricum acest capăt de cerere este neîntemeiat pentru motivele expuse, referitoare la preluarea legii (principiul nominalismului) în contract.
Clauza din „Secțiunea 4 – Plăți”, inserată în Condițiile generale ale convențiilor de credit, stabilește că toate plățile referitoare la restituirea creditului se vor face în moneda creditului.
Potrivit acestei clauze „4.1 Orice plată efectuată în baza convenției se va face in moneda creditului, cu excepția cazurilor menționate expres în condițiile speciale (...)”.
În primul rând, a subliniat pârâta, ideea că nu este prejudiciabilă clauza care prevede că rambursarea creditului ar urma să se realizeze în CHF, chiar și în condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională. Că este așa și că o astfel de clauză este perfect legală, rezultă, pe de-o parte, din faptul că nici un act normativ nu interzice acordarea și rambursarea creditelor în CHF, iar pe de altă parte, o astfel de clauză contractuală reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 C.civ. 1864, pre-citat.
În virtutea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, și această clauză este exclusă de sub incidența Legii nr. 193/2000, reprezentând o transpunere, cel puțin indirectă, a dispoziției legale ce consacră principiul nominalismului monetar.
Contractul de credit reprezintă un tip de contract de împrumut de consumație cu dobândă, fiindu-i pe deplin aplicabile prevederile anterior citate. în virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligația de a restitui exact suma împrumutată, indiferent de creșterea sau scăderea valorii banilor, cu excepția situației în care prin acte normative se dispune altfel, ceea ce nu este cazul în speță. De altfel, principiul nominalismului a fost preluat și în Noul Cod Civil, la art. 2164 alin. (2)1.
De altfel, principiul nominalismului este o aplicație specială a teoriei riscului în contractul de împrumut, fiind exclus caracterul abuziv sau prejudiciabil al clauzei criticate.
În al doilea rând, chiar CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale.
Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, dar, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garda, Alejandro Chacón Barrera, Curtea a reținut că: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.
Or, prin acțiunile având ca obiect contractele de credit în valută și prin care se solicită eliminarea riscului valutar, prin „înghețarea” cursului de schimb valutar al monedei creditului la data încheierii contractului, practic se solicită neaplicarea principiului legal al nominalismului. Prin urmare, de plano, nu este vorba de nici o clauză abuzivă, ci de aplicarea unei dispoziții legale.
Înlăturarea de la aplicare a unei dispoziții legale, se poate face fie prin voința părților, în măsura în care este vorba despre o dispoziție supletiva, fie printr-o dispoziție legală derogatorie, nici unul dintre aceste două cazuri nefiind incident în cauză.
În al treilea rând, a arătat pârâta că ideea de profit obținut de către bancă prin faptul că pretinde restituirea împrumutului întocmai în moneda în care a fost acordat, este total lipsită de realism și formulată cu rea-credință. În realitate, ceea ce dorește banca, este să i se restituie suma împrumutată, adică acea cantitate de monedă, de aceeași calitate de care a beneficiat împrumutătorul. Rambursarea aceleiași cantități de monedă nu aduce nici un profit suplimentar acesteia, dimpotrivă, acoperă o pierdere pe care aceasta a suferit-o atunci când a transferat proprietatea asupra sumelor împrumutate către debitor.
Împrejurarea că, de la data contractării creditului și pe parcursul rambursării sale, moneda națională s-a depreciat în raport cu CHF, nu poate conduce la concluzia că ar aduce un profit băncii. Dimpotrivă, rambursarea creditului chiar în moneda în care acesta a fost acordat asigură echilibrul contractual, deoarece se are în vedere puterea de cumpărare a acelei monede, în timp ce profitul băncii este asigurat de dobânzi, care au natura juridică a unor fructe civile.
În cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, astfel: a) Cu privire la lipsa posibilității de negociere în ce privește susținerea potrivit căreia posibilitatea de negociere acestora în ce privește moneda creditului a fost suprimată, VBR poate face dovada contrară, arătând faptul că, la data încheierii convenției de credit analizate, existau în portofoliul său de credite produse în lei, euro și alte valute, dacă este cazul clientul optând în deplină cunoștință de cauză la creditul în CHF, formulând el însuși o cerere de credit prin care a solicitat expres creditul în CHF.
Mergând mai departe, a arătat pârâta că sunt dovezi ale negocierii cuantumul sumelor împrumutate, ce diferă de la caz la caz, destinația creditului sau perioada de rambursare. În nici un caz VBR nu acorda decât credite de o anumită valoare, pentru a considera aceste clauze nenegociabile, iar negocierea reiese din contractul însuși.
Pot fi avute în vedere și dispozițiile deja citate din cererile de credit sau de la art. 13. 1 din condițiile generale ale convențiilor, care dădeau posibilitatea clienților de a obține modificarea clauzelor propuse de bancă.
Nu în ultimul rând, există numeroase cazuri în care au fost încheiate acte adiționale ulterioare, altele decât cele de implementare a OUG nr. 50/2010, prin care s-au acordat facilități la rambursare, perioade de grație, dobândă fixă o anumită perioadă etc, la solicitarea împrumutatului, ceea ce evidențiază disponibilitatea băncii pentru concilierea intereselor clienților săi și deschiderea către negociere. Pe baza unei prezumții simple, se poate trage concluzia că această posibilitate de negociere existase și în etapa precontractuală.
Cu privire la condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților a arătat pârâta că nici condiția dezechilibrului semnificativ nu este îndeplinită și nici nu ar putea exista într-un contract de împrumut de consumație în temeiul căruia împrumutaților le revine chiar obligația legală de restituire a unor bunuri nu numai de aceeași cantitate, dar și calitate. În realitate, rambursarea creditului chiar în moneda în care a fost acordat reprezintă un mecanism care asigură echilibrul contractual, evitându-se prejudicierea nejustificată a împrumutătorului, care ar fi altfel lipsit de dreptul său de proprietate consacrat și de art. 1 Protocolul 1 CEDO, în cazul în care, rambursându-se creditul în lei la valoarea de la data contractării creditului, i s-ar restitui doar 1/2 din împrumut, cum doresc împrumutații.
Cu privire la condiția relei credințe a băncii în primul rând, buna credință se prezumă potrivit dispozițiilor Codului civil, atât cel din 1864, cât și cel din 2011.
În al doilea rând, prezumția relativă de bună credință ce operează în favoarea băncii nu a fost oricum răsturnată. Afirmațiile pure și simple nu sunt suficiente pentru admiterea unei acțiuni cu încălcarea legii, adică a art. 969 C.civ., potrivit căruia convențiile legal încheiate sunt legea părților și a art. 1.578 C.civ. 1864 care consacră principiul nominalismului în materia împrumutului de consumație care are ca obiect o sumă de bani.
Dimpotrivă, buna credință a VBR rezultă din posibilitatea de negociere oferită consumatorilor atât anterior, cât și ulterior încheierii convențiilor de credit, din transparența totală conferită prin indicarea costului total al creditului D., a tuturor elementelor componente ale acestuia și, nu mai puțin, prin informarea clară și detaliată a acestora asupra riscului valutar asumat și inerent contractării unui credit în monedă străină.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 - 208, art. 249 N.C. pr. civ., Legea nr. 193/2000, precum și celelalte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul și practica judiciară relevantă.
Prin rezoluția din data de 09.03.2015 a fost stabilit termen de judecată la data de 15.04.2015 și s-a dispus citarea părților.
La data de 14.04.2015 pârâta . a depus o cerere prin care a solicitat, în principal, suspendarea judecării cauzei și în subsidiar a solicitat amânarea și acordarea unui termen de judecată întrucât se încearcă soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.
La data de 15.04.2015, prin Serviciul Registratură, a depus precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor la calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând să fie eliminate clauzele abuzive ce implică suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar și obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate fără drept, așa cum au fost precizate.
În motivare a arătat că între părți a intervenit convenția de credit nr._/03.07.2007 pentru suma de 49,617 CHF.
În contextul în care cursul valutar al francului elvețian a devenit instabil, încasarea de către furnizor a ratelor lunare în funcție de acest curs a determinat creșterea costurilor serviciului financiar în sarcina sa fără o limită maximă.
Potrivit art. 24 alin. 1 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, fiecare instituție de credit trebuie să dispună de un cadru formal de administrare a activității riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară cu linii de responsabilitate bine definite, transparente și coerente, de procese eficiente de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă și de mecanisme adecvate de control intern, care să includă proceduri administrative și contabile riguroase.
Văzând și dispozițiile art. 126 și art. 148 din aceeași ordonanță, riscul valutar trebuie suportat de către bancă, în măsura în care consumatorul, persoană fără cunoștințele și experiența necesară evaluării riscului de nerambursare a creditului, a încheiat contractul de credit CHF în considerarea opiniei specialistului băncii ca fiind cea mai bună opțiune.
Ori, hipervalorizarea CHF constituie un eveniment viitor imprevizibil raportat la puterea de înțelegere a consumatorului, deoarece aceștia nu au cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar, care să le permită anticiparea unor creșteri importante ale cursului de schimb și în consecință asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar.
Stipularea unei clauze de risc valutar, cu consecința strămutării în întregime a riscului generat de hipervalorizarea CHF asupra consumatorului, este nelegală, creând un dezechilibru între prestațiile și contraprestațiile părților contractante, deturnând de la scopul economic avut în vedere de părți la data încheierii contractului și transformând un contract comutativ într-unul aleatoriu.
Art. 77 din Legea nr. 296/2004 prevede că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Pentru a fi înlăturate efectele clauzelor abuzive ale contractului privind riscul valutar, se impune înghețarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia și restituirea sumelor plătite în plus, deoarece obligațiile contractuale au fost asumate în condițiile economice existente la data încheierii convenției de credit.
La data de 16.06.2015, prin Serviciul Registratură, pârâta V. R. SA a depus precizare cu privire la evoluția demersurilor de stingere pe cale amiabilă a prezentului litigiu.
Conform cererii de amânare formulate și depuse de pârâtă, Banca a dorit stingerea amiabilă a litigiului ce face obiectul prezentului litigiu, în cadrul Proiectului de conversie a creditelor în CHF.
Așa cum a anunțat public acționarul majoritar - Banca Transilvania S.A., Banca a stopat, începând cu data de 08 aprilie 2015, calcularea și perceperea comisionului de risc/administrare pentru toate creditele curente aflate în sold.
Totodată, cu începere de la data de 04 mai 2015, a fost demarat Proiectul de conversie a creditelor în CHF prin lansarea unei oferte conversie si novație a convențiilor de credit în CHF curente (denumite în cele ce urmează „Convențiile de Credit Inițiale care se adresează clienților care dețin credite curente în franci elvețieni (CHF)”.
A precizat pârâta faptul că Oferta Comună este reflectată într-un material documentar precontractual întocmit cu respectarea tuturor rigorilor impuse de legislația incidență în materia protecției consumatorilor.
Astfel, sub aspectul volumului documentar, Oferta ., draftul contractului aferent acesteia, grafic de rambursare estimativ precum si informațiile standard la nivel european, declarația de renunțare la litigii, iar sub aspectul intervalului de timp necesar implementării acesteia, clienții au la dispoziție un termen de reflecție de minim 15 zile de la data punerii la dispoziție a Ofertei Comune si pana la data semnării contractului aferent acesteia.
Concret, demersurile făcute până la această dată de Bancă sunt următoarele: începând cu data de 04 mai 2015 Oferta Comună este disponibilă în unitățile teritoriale ale V. R. S.A., clienților le-a fost pusă la dispoziție o gamă variată de canale de informare asupra conținutului și avantajelor implicate de aceasta: (i) telefonic, la numărul dedicat_, apel gratuit în orice rețea; (ii) online, atât pe site-ul celor doua bănci cât și prin intermediul site-ului dedicat ofertachf.volksbank.ro; (iii) prin intermediul departamentelor specializate de relații cu clienții precum și (iv) prin canale de social media ale ambelor instituții bancare, V. R. S.A și Banca Transilvania SA.
După accesarea și consultarea Ofertei Comune, clienții se pot programa în vederea semnării documentelor contractuale și a Declarației de renunțare la litigiu, în formă autentică, care va fi depusă la dosarul cauzei, pentru ca instanța să ia act de renunțarea la judecată și să pronunțe o hotărâre de închidere a dosarului
Având în vedere numărul mare de clienți care s-au arătat interesați de Oferta Comună până la această dată, programările la semnare se fac conform unui calendar agreat cu clienții, respectând totodată ordinea înscrierii în Proiect.
Sub aspectul conținutului, Oferta Comună, astfel cum aceasta se află la dispoziția clienților titulari de credite curente în CHF conform precizărilor de mai sus, este valabilă până în data de 31 iulie 2015 și presupune încheierea unui contract în forma autentică, potrivit căruia, în linii mari, clienții pot beneficia de următoarele avantaje:
Diminuarea soldului creanței curente rezultate din Convenția de Credit Inițială cu sumele achitate efectiv către V. de către client, cu titlu de comision de risc/de administrare în temeiul Convenției de Credit Inițiale (de la data contractării si pana la data stopării calculului si plații acestuia), in măsura in care nu au fost restituite de către V., in orice mod, anterior.
Aplicarea unei reduceri suplimentare de 22,5% la soldul creditului curent rezultat ca urmare a diminuării acestuia (menționată la punctul de mai sus) cu comisionul de risc/administrare, în măsura în care acesta nu a fost restituit de către V., în orice mod, anterior.
Conversia din CHF în lei sau în euro, în funcție de opțiunea clientului, la cursul BNR din data semnării contractului aferent Ofertei Comune, a creditului diminuat conform mențiunilor făcute la punctele de mai sus;
Novația contractului de credit rezultat în urma diminuării și conversiei către Banca Transilvania S.A., cu menținerea tuturor garanțiilor constituite conform Convenției de Credit Inițiale;
Cheltuielile notariale în legătură cu autentificarea contractului aferent Ofertei Comune vor fi suportate integral de către Bancă,
De asemenea, în cazul stingerii litigiului pe cale amiabilă, ca urmare a acceptării Ofertei Comune și a semnării Declarației de renunțare la litigiu, Banca nu va solicita obligarea clienților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acestui dosar, fiecare dintre părți asumându-și propriile cheltuieli de judecată.
Cererea anterioară a pârâtei, privitoare la amânarea judecării prezentei cauze, are și a avut în vedere tocmai pregătirea cadrului necesar care să permită reclamanților să acceseze, să ia la cunoștință și să reflecteze potrivit propriilor interese asupra Ofertei Comune.
În acest context, decizia privitoare la luarea sau neluarea la cunoștință de către reclamanți a termenilor și condițiilor Ofertei Comune, precum și de acceptare sau refuzare a ofertei presupune un act voluntar din partea reclamanților, aceștia fiind singurii în măsură să aprecieze asupra oportunității acesteia, prin prisma propriilor interese si, în mod implicit, asupra stingerii amiabile a litigiului care face obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, a reiterat pârâta actualitatea intenției de a stinge pe cale amiabilă prezentul litigiu, în contextul acceptării Ofertei Comune de către reclamanți, precum si invitația față de aceștia de a analiza conținutul ofertei, în scopul declarat, prin oricare din canalele puse la dispoziție de către Bancă.
La termenul de judecată din 07.10.2015 instanța a dispus completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză, în calitate de reclamant a numitului N. C..
Analizând cererea contestatoarei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Potrivit contractului de credit nr._/03.07.2007 (f.13-21), reclamanții au contractat un credit în sumă de 49.617 CHF pentru o perioadă de 180 luni de la data încheierii convenției ; conform pct.6 lit.b) din contract, rambursarea se face conform secțiunii 4 din Condițiile generale iar conform secțiunii 4, pct.4.1, 4.2, și 4.3, orice plată se va face în moneda creditului, împrumutatul autorizează să efectueze plata sumelor datorate prin debitarea automată la scadență a contului curent corespunzător monedei creditului, pe care este obligat să îl alimenteze cu sumele datorate iar dacă împrumutatul nu are în conturi sume suficiente în moneda creditului, banca are dreptul de a efectua în numele său schimbul valutar în numele și pentru împrumutat, utilizând cotațiile proprii, eventualele diferențe de curs valutar fiind suportate de împrumutat.
Prin cererea formulată astfel cum a fost precizată pe data de 05.01.2015 și la data de 15.04.2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor . și . Sucursala Drobeta T. S. să convertească în lei creditul acordat, la cursul de schimb CHF/lei (RON) de la data acordării creditului, să se constate caracterul abuziv al clauzelor care implică suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar și să restituie sumele încasate, arătând că, potrivit contractului, în cazul în care, pe parcursul derulării creditului, cursul de schimb crește cu mai mult de 10% față de valoarea de la data convenției, banca are dreptul să convertească creditul în RON ; în condițiile în care, deși a crescut cursul valutar cu mai mult de 10% banca nu a inițiat convertirea iar pentru consumator nu s-a prevăzut un drept similar, a avut loc o creștere a costurilor serviciului sau financiar. În drept, cererea a fost întemeiată pe art.4 din Directiva 93/13 și pe Legea nr.193/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta . a invocat excepția lipsei capacității procesuale a sucursalei și a solicitat respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, întrucât în contractul încheiat cu reclamanții nu există clauza la care se referă reclamanta și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000.
În probațiunea instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de părți ; deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, reclamanții nu s-au prezentat astfel că proba cu interogatoriul, deși încuviințată nu s-a putut administra.
La termenul din data de 28.10.2015, instanța a pus în discuție excepția lipsei capacității procesuale a sucursalei și a unit-o cu fondul cauzei.
Analizând cu prioritate, conform art.248 din Codul de proc.civilă, excepția invocată, instanța reține că potrivit art.32 alin.1 pct.a) din Codul de procedură civilă, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală iar potrivit art.43 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților, prin urmare va admite excepția lipsei capacității procesuale și va respinge acțiunea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală.
Potrivit art.1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Potrivit art.36 din OG nr.50/2010, pentru creditul acordat, se poate percepe, printre altele comision de administrare pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării /rambursării creditului acordat consumatorului iar în situația în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Instanța reține că, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform alineatului al doilea al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții: să nu fie negociată direct cu consumatorul; să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe; clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.
În speța de față, reclamanții, care au contractat un credit în moneda CHF, au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale ce implică efectuarea plăților în moneda creditului, convertirea creditului în lei, la cursul de la data încheierii contractului și restituirea diferențelor de curs valutar.
Analizând clauzele contractuale referitoare la rambursarea creditului, instanța constată că potrivit dispozițiilor cuprinse în secțiunea secțiunii 4 din Condițiile generale, la pct.4.1, s-a prevăzut că orice plată se va face în moneda creditului, fără să se prevadă posibilitatea convertirii creditului în altă monedă pe parcursul derulării contractului ; moneda creditului este clar stabilită, nu există nici un dubiu asupra acesteia și nu se poate reține că, sub acest aspect, contractul este unul de adeziune sau că reclamanții nu au avut posibilitatea de a alege să contracteze credit în altă monedă.
Deși a fost încuviințată proba cu interogatoriul, reclamanții nu s-au prezenta, deși au fost citați în acest sens, astfel că nu s-au putut stabili condițiile concrete în care s-a încheiat contractul însă este de notorietate faptul că, la data la care s-a încheiat contractul, pe piața bancară erau multiple forme de creditare, inclusiv în lei, moneda în care se solicită a se face convertirea.
Instanța reține că părțile de comun acord au convenit ca moneda creditului, atât la acordare cât și la rambursare, să fie CHF, iar convenția părților are, potrivit art.969 din Codul civil de la 1864, putere de lege între părțile contractante, prin urmare, va respinge cererea de convertire a creditului din CHF în RON precum și cererea de restituire a vreunor sume de bani.
Având în vedere că dovada onorariului avocat a fost depusă după închiderea dezbaterilor, instanța va respinge cererea cu privire la cheltuielile de judecată formulată de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei . Sucursala Drobeta T. S. și respinge cererea față de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală.
Respinge cerere precizată formulată de reclamanții N. ANIȘOARA, având CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 30, ., . și N. C., având CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 30, ., . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, înregistrată la RC sub nr. J_, având CUI12564356.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
PREȘEDINTE, GREFIER
C. M. MarianaSîrbu Ica E.
Red.CMM./Tehnored.SIE 14.12.2016
6 ex/4 .> Cod operator 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3876/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3884/2015. Judecătoria... → |
|---|
