Plângere contravenţională. Sentința nr. 2283/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2283/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 24931/215/2014
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 2283
Ședința publică din data de 19.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. - N. O.
Grefier: C. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul C. C. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., având ca obiect plângere contravențională- declinare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Față de această împrejurare, văzând și dispozițiile art. 104 alineat 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns avocat F. S. A. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei, pentru petent, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
La interpelarea instanței, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, avocat F. S. A. învederează că Judecătoria Drobeta T. S. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 alineat 1 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art.32 alin.1 din OG 2/2001 este competentă teritorial, locul săvârșirii presupusei fapte contravenționale fiind situat în raza de competență a Judecătoriei Drobeta T.-S..
La interpelarea instanței, avocat F. S. A., apreciază că prezenta cauză poată fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de împrejurările cauzei, este de 3 luni.
La interpelarea instanței, avocat F. S. A. învederează faptul că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Avocat F. S. A., raportat la ceea ce s-a solicitat prin plângerea contravențională, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 258 alineat 1 și art.255 cod procedură civilă încuviințează pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisuri, apreciind că este concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța, în temeiul art. 258 alineat 1 și art.255 cod procedură respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale, având în vedere că petentul nu a contestat presupusa faptă de depășire a vitezei legale.
La interpelarea instanței, avocat F. S. A., învederează faptul că nu are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art. 244 alineat 1 Cod procerdură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 392 Cod procedură acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat F. S. A., solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea parțială a procesului verbal de contravenție și exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate pentru presupusa contravenție de a nu avea asupra sa actele prevăzute de lege. Învederează că fapta nu există întrucât petentul a prezentat o copie legalizată și acest fapt este ca și cum ar fi prezentat originalul documentukui.
În subsidiar, având în vedere sinceritatea petentului și circumstanțele concrete ale speței, solicită înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului. Învederează faptul că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.06.2014, sub nr._, petentul C. C. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 09.06.2014 în ce privește a doua contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea în fapt, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în valoare totală de 850 lei, fiindu-i imputat faptul că la data de 09.06.2014 ora 00,53 ar fi condus auto marca Skoda F. cu nr. de înmatriculare_ în localitatea S. cu viteza de 75 km/h și că nu ar fi avut asupra sa, în original, certificatul de înmatriculare al autoturismului menționat mai sus.
Petentul a menționat că a doua contravenție este una abuzivă, agentul constatator în mod netemeinic sancționându-l pentru că nu ar fi prezentat certificatul de înmatriculare în original, deși petentul deținea și îi prezentase o copie legalizată după acest act, respectiv încheierea de legalizare copie nr. 218/26.02.2014.
Petentul a menționat că din analiza normei legale prevăzute de art. 35 alin. 2 OUG 195/2002 se poate observa că nicăieri în textul de lege nu există prevederea că acesta ar fi obligat să aibă actele în original, fiind suficientă o copie legalizată la notar.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 OG 2/2001.
Au fost anexate procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 09.06.2014, în original, copie carte de identitate petent, copie carte de identitate autoturism, copie permis de conducere.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
La data de 17.10.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta T. S., motivat de faptul că fapta contravențională a fost săvârșită pe DN 6, în localitatea S., județul M..
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiate, învederând instanței că procesul verbal de contravenție este incheiat cu respectarea condițiilor de fond śi forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Mai mult decât atât, petentul prin plângerea contravențională formulată recunoaște ambele fapte reținute în sarcina sa.
În dovedire, au fost depuse la dosar buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, atestat operator radar, CD cu înregistrarea video, raport.
În temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 26.11.2014, petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cele menționate în plângerea contravențională.
Judecătoria C., la termenul de judecată din data de 06.02.2015, prin sentința civilă nr. 1569/06.02.2015 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei Drobeta T. S..
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, astfel cum rezultă din procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 09.06.2014, locul săvârșirii faptelor contravenționale ce i se impută petentului prin procesul-verbal contestat este DN 6 localitatea S., iar, potrivit art.32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Astfel, a reținut că, din interpretarea “per a contrario" a dispozițiilor art. 126 alin.1 NCPC, care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, coroborate cu dispozițiile art. 129 alin.1 pct. 3 NCPC, potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună, cum este și cazul plângerilor contravenționale, competența teritorială este exclusivă.
Prin urmare, având în vedere locul săvârșirii presupuselor fapte contravenționale, precum și caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta T. S., aceasta fiind instanța în circumscripția căreia s-au săvârșit pretinsele contravenții.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S., la data de 15.05.2015 sub nr._ .
Sub aspectul materialuluin pribator administrat în cauză, instanța, în temeiul art. 258 alineat 1 și art.255 cod procedură civilă a încuviințat pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisuri, apreciind că este concludentă și utilă soluționării cauzei.
Totodată, instanța, în temeiul art. 258 alineat 1 și art.255 cod procedură a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale, având în vedere că petentul nu a contestat presupusa faptă de depășire a vitezei legale.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.06.2014 (fila 8), întocmit de către agentul intimatului, petentul C. C. A. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 340 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., și cu amendă în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep.
S-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 09.06.2014, ora 00.46, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DN6, în localitatea Șimian, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, cu viteza de 75 km/h, și nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea.
Prin plângerea formulată, petentul a arătat că nu contestă fapta privind depășirea vizei legale cu 25 km/h, ci pe cea constând în neprezentarea certificatul de înmatriculare, menționând că a prezentat o copie autentificată la notar de pe acesta, ce ar avea aceeași valoare ca originalul (fila 4 dosar declinat).
Instanța constată ca plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.
Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant cã indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, autenticitate și legalitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Aceasta înseamnă că, până la proba contrară, cele consemnate de agentul constatator în procesul-verbal corespund adevărului. Această prezumție este relativă, astfel că poate fi înlăturată prin proba contrară.
Instanța, analizând probele pe care agentul constatator le folosește în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, le apreciază ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent.
Cu privire la contravenția menționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep., privind nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a prezenta documentele prevăzute de lege, instanța reține că starea de fapt constând în aceea că petentul nu a prezentat originalul certificatului de înmatriculare, ci o copie legalizată a acestuia reprezintă constatarea personală a agentului constatator, fapt necontestat de către petent (fila 4 dosar declinat).
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul I.P.J. M. (fila 8 dosar declinat), rezultă că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în baza constatărilor nemijlocite ale agentului constatator.
Nu poate fi primit argumentul petentului privind posibilitatea prezentării unei copii legalizate, întrucât certificatul de înmatriculare nu reprezintă un act juridic civil, ci un act administrativ, ce face dovada înmatriculării unui autovehicul pentru a putea circula cu acesta pe drumurile publice.
În prezentul dosar se constată faptul ca petentul nu a făcut dovada contrară a celor reținute în procesul verbal de contravenție.
Instanța subliniază că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, câtă vreme petentul nu a reușit să dovedească prin probele propuse în plângerea contravențională că faptele consemnate in cuprinsul procesului verbal contestat, în cazul de față contravenția prevăzută art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002 rep., nu corespund adevărului, procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, autenticitate și legalitate.
Pe cale de consecință se constată că starea de fapt consemnată în procesul-verbal contestat corespunde realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat.
Având in vedere cele expuse mai sus raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauza se concluzionează ca petentul nu a făcut dovada existentei unei stări de fapt contrare celei reținute in procesul-verbal de contravenție.
În ceea ce privește individualizareasancțiunii aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep., respectiv sancțiunea amenzii în cuantum de 510 lei, instanța apreciază că aceasta apare ca fiind disproporționată având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită contravenția.
Față de criteriile reglementate de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi realizat și prin înlocuirea amenzii contravenționale cu aplicate prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea avertismentului, ca fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și suficientă pentru a atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legale în materie și pentru a evita săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte de către contravenient, luând în considerarea pericolul social concret redus al faptei săvârșite, dar și atitudinea procesuală sinceră a petentului.
Având în vedere cele expuse mai sus, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea formulată și va modifica procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul că va înlocui sancțiunea cu amenda contravențională în cuantum de 510 lei, cu avertismentul, cu recomandarea pentru petent de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul C. C. A., având CNP_ și domiciliul în C., .. 101, ., ., județul D. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE M. cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, județul M., CUI_.
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 09.06.2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea cu amenda contravențională în cuantum de 510 lei, cu avertismentul.
Atrage atenția petentului ca, pe viitor, să respecte, întocmai, dispozițiile legale.
Menține celelalte prevederi din procesul verbal.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.N.O./Tehn. C.C. 4 ex/ 6 pag./ 02.07.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2270/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2287/2015.... → |
|---|
