Plângere contravenţională. Sentința nr. 3109/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3109/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 3109/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3109
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22 OCTOMBRIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M.
GREFIER: S. C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. C. R. și pe intimatul I.P.J. M., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/08.06.2015
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Ținând seama de dispozițiile art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța procedează din oficiu la verificarea propriei competențe și, după ascultarea petentului, stabilește că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, întrucât:
- prezenta cauză intră în competența generală de soluționare a instanțelor judecătorești;
- procesul are ca obiect plângere contravențională, iar, potrivit dispozițiilor art.94 pct.4 C.pr.civ., această categorie de litigii intră în competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei.
- se constată că, raportat la locul săvârșirii contravenției, instanța este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauza, dat fiind prevederile art.32 alin.2 din O.G.2/2001.
În temeiul art.238 C.p.c., după ascultarea petentului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, instanța estimează durata cercetării procesului la 30 zile.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și, la interpelarea instanței, arată că nu se opune probelor solicitate de intimat prin întâmpinare, respectiv proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
În temeiul art.255 coroborat cu art.258, art.265 și art.341 Cod procedură civilă, încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentru intimat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video, apreciind că sunt legale, utile, verosimile, pertinente și concludente.
În temeiul art.260 alin.1 și 2 C.p.c., instanța administrează proba cu înregistrarea video.
Petentul învederează faptul că a formulat răspuns la întâmpinare depusă de intimat și arată că nu rezultă că atestatul agentului constatator erau valabile la data întocmirii procesului-verbal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, pentru motivele arătate în cererea introductivă și în răspunsul la întâmpinare. Învederează instanței că nu a circulat cu viteza înregistrată de aparatul radar, precum și faptul că acest aparat a înregistrat viteza cu care circula înainte de a intra în localitate. De asemenea, învederează instanței faptul că în buletinul de verificare metrologică nu este menționată eroarea pe care o are aparatul cu care a fost înregistrată viteza, iar o eroare de 3% ar fi schimbat încadrarea faptei contravenționale.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în baza art. 394 C.proc.civ, președintele închide dezbaterile și, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 23.06.2015 sub numărul de dosar_, petentul V. C. R. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/08.06.2015
În motivare, petentul a arătat că la data de 08.06.2015, conducând autoturismul marca BMW 320, cu numărul de înmatriculare_, din direcția Dr. Tr. S. - Motru, pe DN67, în zona localității Cocorova, a fost oprit de un echipaj de poliție aflat în deplasare și sancționat pentru depășirea vitezei cu 54 km/h peste limita admisă, adică 104 km/h, fiindu-i aplicată o amendă de 877,5 lei și suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.
A învederat instanței că cele reținute în procesul-verbal contestat nu corespund realității, deoarece autoturismul pe care îl conducea era acționat de pilot automat, setat la viteza de 90 km/h, pentru deplasare în afara localității, iar la intrare în localitate, a redus la 50 km/h. Mai mult, în momentul în care am observat de la distanță echipajul de poliție a redus mai mult viteza. Întrucât între autoturismul pe care îl conducea și echipajul de politie nu mai existau alte autoturisme, pe aceeași direcție de deplasare, conform spuselor agenților, petentul apreciază că i-a fost înregistrata viteza de deplasare din afara localității, fiind oprit foarte aproape de . totodată aparatul radar nu a înregistrat în mod corect viteza de deplasare.
Pentru aceste motive, petentul a solicitat prezentarea de probe doveditoare omologate ale săvârșirii contravenției menționate, dovada existentei unui ordin de serviciu al lucrătorilor din cadrul Biroului Rutier care să menționeze locul în care își desfășoară activitatea la data si ora menționate, verificarea metrologică a aparatului radar cu care a fost înregistrată contravenția, atestatul de utilizare al aparatului radar al lucrătorilor din cadrul Biroului Rutier care au constatat contravenția, inclusiv pentru condiții de deplasare, urmând ca, în urma probelor administrate instanța să dispună anularea procesului verbal și a tuturor sancțiunilor ce decurg din acesta.
A anexat, în copie, procesul-verbal contestat, carte de identitate și dovadă de circulație.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, actualizată.
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art.19 din OUG nr.80/2013.
Potrivit rezoluției din data de 29.06.2015, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, intimatului i-a fost comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimatul a depus la data de 13.07.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal contestat ca valabil încheiat.
În fapt, la data de 08.06.2015, aflându-se în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier pe D.N.67, județul M., agentul șef principal de poliție T. M. G. a acționat cu aparatul radar în vederea depistării încălcărilor prevederilor legale privind regimul de viteză, folosind aparatura de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor marca „AUTOVISION", montată pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_.
La ora 20:31, a fost înregistrat cu aparatul radar autoturismul cu numărul de înmatriculare,_, care rula cu viteza de 104 km/h, pe DN 67, în localitatea Cocorova, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 54 km/h. După oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului V. C. L., căruia i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.
Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ pentru încălcarea prevederilor art.121 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, respectiv pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, stabilind sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, conform art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare.
S-a precizat faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.
De asemenea, învederăm onoratei instanțe faptul că agentul șef principal de politie T. M. G. deține atestatul nr._/ 29 din 21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION", și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică numărul BBSC-02.01-1262 din data de 15.04.2015.
A mai învederat intimatul faptul că la momentul controlului și încheierii procesului verbal de constatare a contravenției, petentul a recunoscut fapta contravențională reținută în sarcina sa și nu a avut obiecțiuni față de cele constatate, aspect consemnat la rubrica "Alte mențiuni" din procesul verbal, respectiv faptul că " Nu am obiecțiuni. ", semnând procesul-verbal. A fi de acord cu cele consemnate în procesul verbal la momentul controlului, scoate în evidență comportamentul culpabil al petentului.
În concluzie, apreciază că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor . nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu motive de anulare a acestuia.
În dovedirea celor menționate, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu înregistrarea video a faptei contravenționale.
În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civila, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției intimate.
La întâmpinare au fost anexate: copie buletin de verificare metrologica a aparatului radar, raportul agentului constatator, copie atestat operator radar „AUTOVISION" și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.
Prin rezoluția din data de 19.08.2015, în temeiul art.201 alin.2 C.proc.civ., instanța a dispus comunicarea către petent a duplicatului întâmpinării și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea de a formula răspuns, în termen de 10 zile de la comunicare.
Petentul a depus la data de 31.08.2015 răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat solicitările din cererea introductivă.
A arătat că din întâmpinarea formulată și depusă de către intimat rezultă următoarele:
Agentul constatator, care a aplicat sancțiunea și a întocmit procesul verbal deține atestatele AUTOVISION_/29 din 21.05.2013 si PYTHON_/29 din 21.05.2013, însă nu reiese din nici un înscris dacă acestea erau valabile la data de 08.06.2015, și ce tip de activități este autorizat titularul atestatului să desfășoare. Apreciază că acest lucru este important deoarece echipajul poliției rutiere care l-a oprit în trafic se afla în mișcare, pentru acest tip de operațiuni fiind necesare o . autorizații si atestate speciale. În plus, pe înscrisul prezentat de către I., ce reprezintă copie a atestatelor solicitate, nu este menționat numărul de insigna (USER ID) al agentului constatator (ASP T.), cum este menționat pe cel al colegului de servici al cărui atestat se afla in copie pe respectivul înscris.
În buletinul de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1262 din 15.04.2015 nu este menționată eroarea pe care acest tip de aparat o are la indicarea valorilor măsurate, acest fapt fiind menționat în manualul de utilizare. Acest tip de aparat este compus din mai multe componente care pot înregistra si prelucra datele cu anumite valori ce pot ajunge și la 10 - 12%. Acesta este motivul pentru care în practică, deși pe porțiunile de drum pe care limita de viteza este de 50km/h, conducătorii auto surprinși cu viteze de pana la 60km/h nu sunt opriți si sancționați (eroare de radar de 20%). Menționează că a fost surprins cu viteza de 104km/h, iar în acest caz o eroare de radar de 3% ar fi putut schimba încadrarea contravenției și cuantumul sancțiunilor. De asemenea, menționează că nu circula cu mai mult de 50 km/h în localitate, viteza care a fost înregistrată fiind cea cu care s-a deplasat la . echipajul se afla la rândul său în deplasare, fapt ce poate influența și mai mult valoarea erorii radar.
I.P.J. M. nu a depus dovada existentei unui ordin de serviciu al lucrătorilor din cadrul Biroului Rutier care să menționeze locul în care își desfășoară activitatea la data și ora menționate, ci doar un raport întocmit la o luna după întocmirea PV PMHX_/08.06.2015.
De asemenea, I. M. nu a depus proba video doveditoare a săvârșirii contravenției așa cum a fost menționată în procesul-verbal contestat.
Mai arată că în întâmpinarea formulată este specificat faptul ca la rubrica „Alte mențiuni” este menționat faptul că „Nu am obiecțiuni”, „fapt care reprezintă o recunoaștere a contravenției”. În realitate, acele mențiuni nu au fost înscrise de către el, ci au fost completate de către agentul constatator. Apreciază că doar acest fapt este un motiv necesar și suficient pentru anularea procesului-verbal, conform OG 2/2001, art. 16. al. 7.
Pentru aceste motive, petentul a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Constatând îndeplinite condițiile legale, prin rezoluția din data de 01.09.2015, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 22.10.2015 și a dispus citarea părților.
Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri, iar pentru intimat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/08.06.2015, ora 20,35, întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratul de Politie Județean de M., petentul V. C. R. fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. 195/2002.
În fapt, prin procesul verbal s-a reținut că la data de 08.06.2015, ora 20.31, petentul a circulat cu autoturismul BMW 320 cu numărul de înmatriculare_ , pe DN 67 în loc. Cocorova, jud. M., cu viteza de 104 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar în mișcare, montat pe auto MAI_, depășind cu 54 km/h viteza pe sectorul de drum și categoria de autovehicul depistat.
Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, potrivit art. 249 din C.” cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. În cauză însă, această prezumție de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție.
Astfel, conform dispozițiilor art. 102 alin.3 lit.e din OUG nr. 195/2002 rep. „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a faptei de a depăși cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține constant că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (I. P. României, pct. 31).
În cauza dedusă judecății instanța apreciază că s-a păstrat această proporționalitate, procedura desfășurată fiind conformă cu standardul impus de Convenție conform cauzei N. contra României, paragraful 35.
Astfel în momentul întocmirii procesului verbal petentul a fost de față, a luat la cunoștință de cele menționate și consemnate în procesul verbal, a semnat de luare la cunoștință și de primire a unui exemplar al procesului verbal, menționându-se la rubrica obiecțiuni, mențiuni ale contravenientului „Nu am obiecțiuni .”
Petentul nu a dovedit faptul că la rubrica ,,Obiecțiuni” au fost inserate alte mențiuni decât cele consemnate, sau că nu i s-a permis să formuleze alte obiecțiuni .
Cauza a fost judecată în condiții de contradictorialitate, în ședință publică, în prezența petentului, acesta având asigurată posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere, de a depune la dosar memorii și de a solicita administrarea probele pe care le-a apreciat pertinente.
Toate probele de la dosar, atât cele în acuzare cât cele în apărare, au fost administrate în ședință publică.
Cu privire la legalitatea înregistrării contravenției petentului efectuate cu aparatul radar, instanța constată că potrivit art.3.3.5.1 si 3.3.5.2 din Metodologia privind utilizarea echipamentului video „Autovision", de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor „Echipamentele radar de tip ..Autovision" pot fi utilizate și pentru constatarea altor genuri de abateri la regimul rutier (depășire neregulamentară, neacordare prioritate de trecere vehiculelor sau pietonilor, folosirea telefoanelor mobile de către conducătorii auto în timpul deplasării, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune, opriri și staționări neregulamentare, etc.) de asemenea, pot fi utilizate de către polițiștii rutieri pentru orice alte activități specifice în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu(cercetare la fața locului a accidentelor rutiere, activități desfășurate prin cooperare interinstituțională, etc.)"
Acestea sunt singurele condiții pentru verificarea legalității înregistrărilor.
În cauză, instanța constată că aceste cerințe au fost respectate.
Astfel buletinul de verificare metrologică nr. BBSC 02.01-1262/15.04.2015 (f.19) al aparatului radar era valabil, acesta făcându-și automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.
De asemenea, agentul constatator ( agent șef principal de politie T. G. ) deține atestatul nr._/21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION, (f. 20).
Nu reținem apărarea petentului referitor la valabilitatea atestatului, întrucât acesta este valabil atâta timp cât agentul operează pe tipul de aparat pentru care a fost atestat, în speță AUTOVISION – aparat cu care a fost înregistrată contravenția .
Lipsa numărului de insignă de pe atestatul de operator al agentului constatator nu atrage nulitatea procesului verbal, conform art.16,17 din OG 2/2001.
Referitor la locul săvârșirii contravenției, având în vedere coordonatele GPS din filmarea video a faptei contravenționale, apreciem că petentul se afla în localitate în momentul când a fost înregistrat cu viteza de 104 km/h.
Eroarea de - 3%, invocată de petent la înregistrarea vitezei nu este de natură să schimbe încadrarea faptei, respectiv cuantumul sancțiunii . Celelalte marje de eroare menționate de petent în cerere nu sunt cuprinse în manualul de utilizare al aparatului AUDIOVISION .
Instanța consideră că, materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Privitor la dispozițiile art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
D. fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent, sarcină care, potrivit art. 249 din C., i-a revenit și, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal, pe care îl va menține ca legal și temeinic.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că aceasta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În temeiul art.34 din OG nr.2/2001 si art.118 din OUG nr.195/2002,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge plângerea contravențională privind pe petentul V. C. R., CNP_, domiciliat în Drobeta T. S., ., județul M., și pe intimatul I.P.J. M., cod fiscal_, cu sediul în Drobeta T. S., ..75, județul M..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S. .
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. S..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.MM/ Tehnored.SCL
4 ex./2 .
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3213/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 3121/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








