Plângere contravenţională. Sentința nr. 3452/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3452/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 3452/2015

Dosar nr._ //2015 plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S., JUDETUL MEHEDINTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3452

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE T. T.

GREFIER B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. V. L. și pe intimatul I. Timișoara, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, față de disp.art. 248 alin.1 C. reține cauza spre soluționarea excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimatul I. Timișoara prin întâmpinarea formulată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 22.07.2015 sub nr. _, petentul P. V. L. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. Timișoara –SPF Moravița plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.07.2015 solicitând în principal anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea sa de plata amenzii, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt, a arătat că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 945 lei și sancțiunea complementară a reținerii certificatului de înmatriculare pentru încălcarea disp.art. 10 alin.1 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus autoturismul marca SEAT EXEO cu nr. de înmatriculare_, având inspecția tehnică periodică expirată. A înțeles să invoce nulitatea procesului verbal de contravenție, acesta nerespectând disp.OUG 195/2002, respectiv în procesul verbal de contravenție nu sunt respectare disp.art. 109 pct. 5. Din OUG nr. 195/2002.

A mai precizat că a fost depistat la punctul vamal Stamora Moravița ,pe sensul de intrare în țară, iar la momentul controlului efectuat de agenții poliției de frontieră, s-a constatat că avea expirată inspecția tehnică periodică. Inspecția tehnică periodică era într-adevăr expirată de câteva zile, însă acest aspect nu indică faptul că autoturismul avea defecte tehnice, având în vedere că autoturismul are o vechime de 3 ani, nefiind constatate de către agentul de poliție la momentul constatării contravenției defecțiuni tehnice ale autoturismului.

A omis, este adevărat, să verifice certificatul de înmatriculare pentru a observa dacă este expirată starea tehnică a acestuia.

De asemenea, arată că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de p4ericol social al faptei, conf. art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, conf. art. 7 alin.2 din OG nr. 2/2001. Dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevăd că, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșirea a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Ori, și din acest punct de vedere, al pericolului social al contravenției, nu se justifică aplicarea sancțiunii în acest cuantum.

În drept, și-a întemeiat plângerea pe prevederile OG nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu martorul C. Ș. C., din municipiul Timișoara, ., ..

În temeiul disp.art. 583 a solicitat judecarea în lipsă.

A atașat copia procesului verbal de contravenție contestat, copie CI, copie certificat înmatriculare, copie rovinietă, copie poliță de asigurare.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei potrivit disp.art. 19 din OUG nr. 80/2013 rep. (f.2- chitanța . nr._(10)/17.07.2015)

Intimatul I. Timișoara, a formulat întâmpinare (f. 24-28) la plângerea numitului P. V. L., prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr. Tr. S. pentru următoarele motive:

Art.32 din Ordonanța nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează competența de soluționare a plângerilor contravenționale, și anume judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

ART.32

(1)Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

(2)Controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1) .

Având în vedere locul săvârșirii contravenției, și anume localitatea Moravița, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei D., apreciem că este competentă teritorial de a judeca prezenta cauză, Judecătoria D., motiv pentru care solicităm declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.

Referitor la excepția nulității procesului-verbal de constatare a contravenției, invocată de către petent, arătăm onoratei instanțe faptul că prevederile art. 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cuprind în mod expres și limitativ cazurile de nulitate absolută a proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, și anume: ""Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Folosind argumentul de interpretare logică per a contrario, rezultă că necompletarea altor mențiuni decât cele prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001, atrage nulitatea relativă. Astfel, de vreme ce legiuitorul a înțeles să facă o distincție sub aspectul sancțiunii, între mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenției, rezultă că și natura nulității prevăzută de art.l6,alin.7, teza a II-a din O.G. 2/2001 este diferită de natura juridică a nulității prevăzuta de art. 17, teza a II-a din același act normativ.

Mai mult de atât, petentul a semnat procesul-verbal de constatare a contravenției, ceea ce dovedește atitudinea culpabilă a petentului la momentul constatării faptei contravenționale, deoarece prin semnătură contravenientul și-a asumat conținutul procesul-verbal de constatare.

Procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt consemnate la încheierea lui până la proba contrarie, este un înscris oficial, iar sarcina dovedirii unei situații de fapt diferite de cea reținută în cuprinsul procesului verbal incumbă reclamantului potrivit exigențelor Codului civil.

Cu privire la faptele săvârșite de reclamant și reținute în sarcina acestuia arătă instanței că ele sunt prevăzute de O.U.G. nr. 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice astfel:

ART. 10

(1)Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație.

(2)Constatarea defecțiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege.

Și sunt sancționate de același act normativ, astfel:

ART. 98

(1)Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

(2)Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

(3)Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amenda, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă.

(4)Clasele de sancțiuni sunt următoarele:

a)clasa 1-2 sau 3 puncte-amendă;

b)clasa a II -a - 4 sau 5 puncte-amendă

c)clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;

d)clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;

ART. 102

(I) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:

1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.

Mai mult, procesul verbal fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu prezumțiile de legalitate și temeinicie, este întocmai încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată.

De asemenea consideră că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea aplicată contravenientului și de aceea consideră că nu există motive pentru anularea sancțiunii sub nici un aspect.

Pe fondul cauzei consideră că plângerea contravențională este nefondată, deoarece procesul verbal de constatare a contravenției este temeinic și legal fiind întocmit respectând prevederile O.G. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

A atașat în copie: notă raport a agentului constatator din 26.08.2015, copie lizibilă a procesului-verbal

În conformitate cu prevederile art.411 alin.l din C. proc. Civ., a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare, astfel că instanța a fixat primul termen de judecată pentru data de 17.11.2015, când a reținut cauza spre soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S. invocată prin întâmpinare de către intimatul I. TIMIȘOARA.

Analizând materialul probator administrat în cauză sub aspectul excepției necompetenței teritoriale invocate de intimată , excepție care potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c. are prioritate sub aspectul soluționării față de fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin plângerea adresată instanței, petentul P. V. L. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. Timișoara –SPF Moravița plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.07.2015 solicitând în principal anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea sa de plata amenzii, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.

S-a reținut că în data de 10 07 2015 în jurul orelor 10.00 petentul s-a prezentat la controlul de frontiera în P.T.F. Stamora Moravița, pe sensul de intrare în țară conducând autoturismul marca Seat cu numărul de înmatriculare_, iar după efectuarea controlului documentelor de călătorie și controlul vamal s-a constatat, că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată din data de 04.07.2015. Petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 945 RON pentru încălcarea disp.art. 10 alin.1 din OUG 195/2002.

Fapta contravențională reținută în sarcina petentului se pretinde că a fost comisă localitatea Moravița, județul T., aspect ce rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat care a fost întocmit de I. Timișoara-SPF Stamora Moravița, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 31 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Față de competența exclusivă reglementată de OG nr. 2/2001, lege specială în materie, instanța apreciază că singura instanță competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost constatată contravenția, competența având caracter absolut și putând fi invocată și din oficiu de către instanță.

Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.132 alin.3 din C.., instanța va admite excepția de necompetență teritorială exclusivă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Dr.Tr.S., invocată de intimat.

Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe petentul P. V. L., având CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S., .. 15, ., . și intimatul I. Timișoara cu sediul în municipiul Timișoara, .. 49, județul T., în favoarea Judecătoriei D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. T. M. B.

Red.TT./Tehnored.MB.

4 ex., ./ 25.11.2015

Cod operator 6497/poz.reg. 833/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3452/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN