Plângere contravenţională. Sentința nr. 3546/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3546/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 3546/2015

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDEȚUL M.

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3546

Ședința publică de la 23.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. A.-R.

Grefier: M. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta . PENTRU VIITOR SRL și pe intimatul POLIȚIA M. DROBETA T. S., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru petentă, avocat A. B. C., în baza împuternicirii avocațiale (fila 45), lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că pricina are ca obiect plângere contravențională, stadiul procesual fond, cauza aflându-se la prim termen de judecată.

In temeiul art. 154 alin. 7 Cod de procedură civilă, instanța a dispus rectificarea citativului și conceptarea în cauză în calitate de intimat - Inspectoratul de Poliție al Județului M..

La interpelarea instanței, reprezentanta petentei a învederat faptul că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., instanța și-a verificat din oficiu competența și a constatat că este instanță competentă să judece prezenta cauză, din punct de vedere material și teritorial, potrivit art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

La interpelarea instanței, reprezentanta petentei a estimat durata necesară cercetării procesului la acest termen de judecată.

Față de dispozițiile art. 238 Cod de procedură civilă, de natura pricinii, de complexitatea raportului juridic dedus judecății, de probele solicitate, precum și de aspectul că litigiul se află în faza judecății în primă instanță, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 30 de zile, calculat de la data primului termen de judecata, termen ce circumscrie principiului stabilit în art. 6 Cod de procedură civilă privind dreptul oricărei persoane de a fi judecată într-un „termen optim și previzibil”.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul asupra probatoriului.

Avocat A. B. C., pentru petentă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și încuviințarea probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat martorul Caprarescu R. G. în dovedirea situației de fapt.

Deliberând asupra probatoriului, instanța, în raport de probele solicitate de petentă prin plângere, iar de intimat prin întâmpinare, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod de procedură civilă, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisuri, iar pentru intimat proba cu înscrisuri.

Totodată, apreciind că proba testimonială solicitată de petentă nu este utilă soluționării cauzei, o respinge, reținând că petenta a recunoscut fapta contravențională reținută în procesul-verbal de contravenție prin plângerea formulată și a solicitat înlocuirea cu avertisment.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul pe fond.

Avocat A. B. C., pentru petentă, a învederat faptul că în urma sesizării făcute și prezentării la fața locului a organelor de poliție, s-a constatat că petenta nu deținea un spațiu dotat cu toate echipamentele de supraveghere necesare unei funcționării adecvate, aceasta fiind la începutul activității. De asemenea, a mai învederat că s-au luat măsuri în vederea instalării unor echipamente de supraveghere adecvate care sunt în curs de realizare. Astfel, avocat A. B. C., pentru petentă, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 04.08.2015, înregistrată sub nr._, petenta . Pentru Viitor SRL a formulat formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat retroactiv pentru data de 30.06.2015 și comunicat la data de 23.07.2015 de către Poliția M. Drobeta T. S..

În motivare petenta a arătat că în luna iunie a reușit să deschidă o farmacie veterinară pe ., . spațiul nu era dotat cu toate echipamentele necesare funcționării adecvate fiind la începutul activității, aceasta nefiind funcțională, la finele lunii iunie, în noaptea de 26.06.2015, a fost sustras prin efracție laptopul din farmacie.

A mai arătat că a anunțat organele de poliție care s-au prezentat în data de 29.06.2015, în vederea cercetării locului infracțiunii, moment în care administratorul farmaciei nu era prezent, ci doar angajatul farmaciei.

Mai mult, a mai învederat și faptul că la data de 13.07.2015, Poliția M. Drobeta T. S. i-ar fi comunicat prin adresa nr._/06.07.2015 că are obligația instalării unui sistem electronic de securitate, având ca termen de execuție a măsurii de securitate 30 de zile de la data comunicării adresei, respectiv până la 13.08.2015, comunicându-li-se că în caz contrar vor fi sancționați cu amendă de la 2000 la 5000 lei, conform Legii nr. 333/2003

A mai învederat că în urma acestei adrese, petenta a luat legătura cu o firma specializată în sisteme de supraveghere, programându-se pe data de 28.07.2015, la orele 10.00.

Pe lângă acestea, a mai menționat că în data de 23.07.2015, un agent de poliție a venit la farmacie și a lăsat angajatei acesteia procesul verbal . nr._, încheiat retroactiv pentru data de 30.06.2015, fară nicio dovadă de predarea a acestuia la aproape o luna (23 zile) de la data comiterii infracțiunii, proces verbal în urma căruia a fost aplicată amenda în suma de 2000 lei, și care nu poate fi contestat, fiind ieșiți din termen fără dovada comunicării.

Totodată a mai învederat că s-a luat legătura cu comandantul Poliției M. Drobeta T. S., căruia i s-a adus la cunoștință faptul că organul de cercetare sesizat cu furtul, nu a procedat conform procedurii comunicării actelor și a dispus predarea procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Astfel, petenta a apreciat că procesul verbal . nr._ comunicat în data de 23-07.2015 este încheiat cu nerespectarea legislației în vigoare, în sensul că nu a fost menționat martorul, deși era de față salariata farmaciei, nu a fost specificată perioada în care se poate face plângere și unde să fie depus acesta; este redactat ulterior datei de 30.06.2015, la peste 20 zile, timp în care putea fi comunicat din 23.07.2015.

De asemenea, petenta a mai arătat faptul că au îndeplinit măsura dispusă înlăuntrul termenului de 30 de zile (13 iulie-13 august), de remediere a deficientelor și montare a sistemului de alarmă, în data de 28.07.2015.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 333 din 8 iulie 2003 republicată privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, dispozițiile art. 64 și art. 65, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, și dispozițiile privind Ordonanța nr. 5/2015 pentru modificarea unor termene prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, achitată prin chitanța . nr._(89)/10.09.2015 (fila 4).

La dosar au fost anexate următoarele înscrisuri: procesul verbal ., nr._ comunicat în data de 23.07.2015, proces verbal ., nr._ comunicat în data de 23.07.2015 și comunicarea de predare, ridicată în 30.07.2015, adresa cu măsuri de securitate nr._/06.07.2015 comunicată în 13.07.2015, și contract de montare alarmă împotriva efracției.

În ceea ce-l privește pe intimat, acesta a depus întâmpinare la data de 12.10.2015, prin serviciul registratură al instanței, solicitând respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.

În motivarea a arătat, că în ziua de 27.06.2015, ora. 12.25, lucrătorii din cadrul Poliției Drobeta T. S. au efectuat un control la punctul de lucru, situat în Drobeta T. S., ., ., iar cu ocazia controlului efectuat, agentul constatator a constatat faptul că petenta nu a luat nicio măsură de asigurare antiefracție, respectiv obiectivul nu era asigurat cu pază umană, sistem de alarmare, sistem de supraveghere video sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor, vulnerabilități care au facilitat, la data de 26/27.06.2015 săvârșirea unui furt din obiectivul controlat.

Intimatul a mai învederat că în acest sens, petenta prin procesul verbal . nr._ din 30.06.2015, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 58 lit. a), respectiv pentru „neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute de lege”,faptă sancționată de art. 59 lit. b) din Legea nr. 333/2003- republicată.

Totodată, intimatul a mai învederat ca instanța să țină seama de faptul că petenta a recunoscut fapta contravențională reținută în sarcina sa, solicitând doar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, ceea ce denotă atitudinea sa culpabilă.

Mai mult, intimatul a mai precizat și faptul că fapta contravențională a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, iar procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt reținută în cuprinsul său până la proba contrară care în mod evident trebuie făcută de petent și nicidecum de către organul constatator. Astfel, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o proba contrară.

De asemenea, intimatul a mai arătat și faptul că, fapta reținută în cuprinsul procesului verbal este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de OG nr. 2/2001), asociată cu prezumția de veridicitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ce a stabilit autoritatea emitentă).

În dovedire, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

La data de 28.10.2015, petenta, a depus prin serviciul registratură al instanței răspuns la întâmpinarea formulată de petentă, prin care au fost reiterate același motive ca în cererea de chemare în judecată.

Sub aspectul materialul probator, instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a depus procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06.2015 (fila 4), adresa cu măsuri de securitate nr._/06.07.2015 comunicată la data de 13.07.2015 și contract de montare alarmă împotriva efracției iar pentru intimat proba cu înscrisuri (fila 39-40).

În ceea ce privește proba testimonială în vederea audierii martorului Caprarescu R. G., solicitată de petentă, instanța a respins această probă, apreciind că nu este utilă în vederea soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.06.2015 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M. petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 58 lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și sancționată de art. 59 lit. b) din același act normativ.

În fapt s-a reținut că, în urma unui control efectuat în data de 29.06.2015, ora 12.25 petenta nu a luat măsurile de asigurare a pazei farmaciei veterinare situate pe ., cu mijloace mecano fizice antiefracție, sistem de alarmare, sistem de supraveghere video sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor, persoane necunoscute pătrunzând prin efracție la 26/27.06.2015.

Pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, și analizând probele administrate, reține următoarele:

In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.06.2015 ,instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

Petenta a invocat faptul că în procesul verbal de contravenție agentul constatator nu a indicat un martor asistent.

Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.06.2015, instanța constată că acesta a fost întocmit în lipsa contravenientului, iar în cuprinsul său s-a menționat că nicio persoană nu a fost de față.

Potrivit art.19 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Din formularea textului de lege rezultă că neîndeplinirea obligației de a menționa un martor care să ateste încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului nu este sancționată expres cu nulitatea, fiind deci în prezența unei nulități virtuale, în acest sens stipulând și Decizia nr. XXII/19 martie 2007, dată în recursul în interesul legii. În acest caz sancțiunea este nulitatea relativă, anularea actului intervenind în condițiile art.178 Cod de procedură civilă doar în măsura constatării unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Pe de altă parte, instituirea obligației de a consemna datele unui martor asistent, este o garanție a respectării dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, instanța apreciază că, dreptul la apărare al petentei și egalitatea armelor, ca și condiții ale unui proces echitabil sunt respectate în cauză, instanța având posibilitatea să verifice în concret dacă s-au respectat dispozițiile legale în materie prin acordarea posibilității petentei să-și formuleze probatorii în susținerea plângerii

De asemenea, motivul invocate de petenta în sensul intervenirii sancțiunii nulității absolute a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.06.2015 pentru lipsa menționării instanței judecătorești la care se depune plângerea nu poate fi reținut de petentă, atâta timp cât petente nu a suferit nicio vătămare și a introdus plângere în termen legal la instanța competentă.

În ceea ce privește comunicarea procesului vebal instant reține că, potrivit art. 25 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului.Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult două luni de la data aplicării acesteia.

În cauză, procesul verbal de contravenție . nr._/30.06.2015 a fost comunicat petentei la data de 23.07.2015, în termenul legal prevăzut de art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.

Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, instituie obligația ministerelor și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, să asigure paza acestora.

Într-adevăr potrivit art. 4 din același act normativ răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alineat 1, iar potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 333/2003, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au obligația de a răspunde de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu, precum și de a analiza temeinic nevoile stricte de pază și stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanța, mărimea și vulnerabilitatea unităților respective, cu specificul producției și cu locul de dispunere a acestora.

Însă potrivit disp.art.61 alin. 2 din Legea nr.333/2003, " Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice".

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța reține că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probele propuse de către contravenient

Conform dispozițiilor art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 58 lit. a) din Legea nr. 333/2003, constituie contravenție neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) și la art. 18 alin. (2) și (3) din lege.

De asemenea, potrivit art. 13 din Anexa 1 la HG Nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor: (1) Măsurile de securitate destinate unităților poștale trebuie să fie conforme cu prezentele cerințe minimale de securitate. (2) Subsistemul de detecție a efracției trebuie să protejeze căile de acces în unitate și spațiile cu valori și semnalează stările de pericol în zonele de lucru cu clienții și în spațiile de depozitare a valorilor.(3) Subsistemul de control al accesului trebuie să asigure restricționarea accesului neautorizat cel puțin în spațiile de depozitare a valorilor și, după caz, în cele de manipulare.(4) La unitățile din localitățile urbane trebuie să se asigure preluarea imaginilor din zona clienților și a seifului prin subsistemul de televiziune cu circuit închis, precum și stocarea imaginilor pe o perioadă de 20 de zile. Imaginile înregistrate vor avea calitatea necesară recunoașterii persoanelor din spațiul clienților. (5) În situația în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracției se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor și intervenție.(6) Valorile monetare sau de altă natură se depozitează în seifuri, case de bani sau dulapuri de securitate certificate, cu clasă de rezistență la efracție determinată, ancorate conform cerințelor producătorului, după caz. (7) Ghișeele pentru operațiuni cu numerar se dotează cu seifuri/dulapuri de casierie cu temporizare, programate conform precizărilor prevăzute la art. 6 alin. (4), cu excepția celor din mediul rural.

De asemenea, potrivit raportului agentului constatator din data de 06.10.2015 (fila 40) punctul de lucru – farmacia veterinară situată pe ., . unui . era prevăzut cu pază umană, grilaje metalice, sistem de alarmă antiefracție, sistem de supraveghere video sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.

Ca atare, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Scopul instituirii obligației pazei și protecției este tocmai asigurarea siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni licite care lezează dreptul de proprietate, precum și protejarea persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea. Ori, petenta a fost victima unui furt comis în noaptea de 26.06.2015, în urma căruia i-a fost sustras prin efracție laptopul.

Deși petenta a făcut dovada achiziționării unei centrale de alarmă la efracție achiziționată prin factura nr. 421/29.07.2015 și chitanța nr. 313/29.07.2015, instanța constată că nu s-a făcut dovada îndeplinirii în totalitate a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Astfel, prin sistem de alarmare împotriva efracției se înțelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare și stocare a imaginilor și a datelor, corespunzător gradului de siguranță impus de caracteristicile obiectivului păzit.

Instalarea, modificarea, inclusiv punerea în funcțiune a sistemelor de alarmare împotriva efracției se avizează și se controlează de Inspectoratul de Poliție Județean pe raza căruia se află obiectivul, sub aspectul cerințelor minime de securitate împotriva efracției, lucru ce nu a fost realizat în cauză.

Instanța apreciază astfel că numai sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege, de 2000 lei apare ca o măsură adecvată și necesară și nu se impune înlocuirea cu sancțiunea avertisment.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, va respinge, ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta . pentru viitor” în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M. și va menține procesul-verbal de contravenție întocmit, ca fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . PENTRU VIITOR” cu sediul în Drobeta T. S., calea Timișoarei, nr. 161, județul M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M. cu sediul în Drobeta T. S., .. 75, județul M., ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile procesului-verbal de contravenție . nr._/30.06.2015, ca fiind legale și temeinice.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Judecătoria Drobeta T.-S..

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A.-R. M. I.

Red. CAR/Tehnored. I.M

ex. 4/pag. 7/..2015

Poz. 886/2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3546/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN