Plângere contravenţională. Sentința nr. 3792/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 3792/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 3792/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3792

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. M.

GREFIER: S. C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. A. și pe intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T. S., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, potrivit dispozițiilor date de instanță la termenul anterior, petentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, iar instituția intimată copia HCL 16/2010 în temeiul căreia a fost sancționat petentul P. A. și dovada publicării acestei hotărâri, după care:

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În temeiul art.255 coroborat cu art.258, art.265 și art. 309 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art.397 C.proc.civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 20.04.2015 sub numărul de dosar_, petentul P. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ./CR, nr._, din data de 28.03.2015, încheiat de către agentul Taerel C. D., din cadrul DIRECȚIEI DE POLIȚIE LOCALĂ - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DROBETA T. S. - C. CIRCULAȚIE, prin care, in baza art. 24, lit. a, din H.C.L. 16/2010, a fost sancționat cu amendă în cuantum 1500 lei. A solicitat anularea procesului-verbal in cauza sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivare, petentul a arătat că a fost sancționat cu amenda și conform actului normative menționat anterior pentru faptul că la data de 28.03.2015, la ora 03:26, a condus autotractorul marca Iveco, cu numărul de înmatriculare_, tractând semiremorca cu numărul de înmatriculare_, având masa maximă total autorizată mai mare de 3,5 t, pe ., pe raza municipiului Drobeta T. S., județul M., fără să poată face dovada achitării permisului de liberă trecere, care să îi confere dreptul de a circula pe sectorul de drum respectiv .

A susținut că, în realitate, a condus ansamblul respective de vehicule, la ora și locul consemnate în procesul verbal de contravenție, pătrunzând în municipiu după ce a circulat pe D.N. 67 Tîrgu - J. spre Drobeta T. S., cu intenția de a achita contravaloarea permisului de liberă trecere de la punctual aflat în municipiu, întrucât pentru achitarea la alt punct trebuia să parcurgă o distanță mult prea mare.

În zona punctului de eliberare a permiselor de liberă trecere, respective la ora 03:26, a fost oprit și legitimat de către lucrătorii poliției comunitare, s-a constatat lipsa documentului care să îi confere dreptul de a circula pe sectorul respective de drum, motiv pentru care agentul constatator a trecut la întocmirea procesului verbal de contravenție.

A mai arătata petentul că, verbal, a expus agentului de poliție motivul prezenței sale în locul respectiv, a insistat pe faptul că intenția sa este de a intra în legalitate prin achitarea permisului de liberă trecere și nu cea de a eluda legislația în vigoare, iar în timpul în care era întocmit procesul verbal de contravenție a mers la punctual de eliberare a documentelor în cauză, unde a achitat contravaloarea și i-a fost eliberat permisul de liberă trecere, ., nr._, valabil pentru 24 ore, pentru autotractorul cu nr._, pe care i l-a prezentat agentului constatator, care a afirmat că este prea târziu, întrucât a întocmit deja procesul verbal.

Procesul verbal de contravenție a fost încheiat la ora 03:30 iar bonul fiscal eliberat de S.C. F. Sercom S.R.L. pentru permisul meu de liberă trecere a fost eliberat la ora 03:31:12, acest aspect confirmând buna mea intenție de a respecta legea și consider fără echivoc faptul că agentul constatator avea posibilitatea să aplice sancțiunea contravențională cu avertisment.

Cu privire la condițiile de formă și de fond ale procesului verbal de contravenție, apreciază că la încheierea acestuia au fost încălcate prevederile art.16, alin. 7, precum și art. 19, alin.l din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, prin aceea că la rubrica "alte mențiuni", în care avea dreptul să formuleze obiecțiunile, agentul constatator a inserat expresia "recunosc ce menționate în p.v dar nu doresc să îl semnez ", acest fapt neavând nicio legătură cu intenția sa de semna de primire sau nu a documentului respectiv. În plus, nu a făcut această afirmație, fiind consemnată doar din imaginația agentului constatator, care nu i-a fost acordat dreptul legal de a formula obiecțiuni asupra aspectelor constatate și consemnate.

Privitor la poziția sa de a nu semna de primire a procesului verbal de contravenție, petentul apreciază că agentul constatator avea obligația să încheie documentul respective în prezența unui martor asistent sau, în lipsa acestuia, să expună motivele pentru care a procedat în acest fel, însă în caseta destinată acestui aspect nu este consemnat nimic, în plus documentul întocmit prezintă îngroșări și modificări făcute de către scriptor.

Pentru motivele expuse mai sus, petentul a solicitat admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contravenție contestat.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea celor arătate, petentul a solicitat încuviințare probei cu înscrisuri.

La acțiune au fost anexate, în copie, permisul de conducere, cartea de identitate, procesul-verbal ./CR nr._/28.03.2015, permis de libera trecere nr._/28.03.2015 și BF, dovada comunicării procesului-verbal contestat.

Examinând cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe ,s-a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedura civilă, republicat. În conformitate cu art. 200 alin. 2 C.p.c., republicat, instanța a dispus prin rezoluția din data de 22.04.2015 comunicarea către reclamant a lipsurilor cererii de chemare în judecată, cu mențiunea ca, sub sancțiunea anularii cererii, conform art. 200 alin. 3 C.p.c., în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să înlăture neregularitățile constatate, respectiv să depună încă un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate, pentru comunicare, și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 10.06.2015 petentul a depus răspuns la adresa instanței. A reiterat aspecte din cererea introductivă și a solicitat admiterea acțiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A invocat dispozițiile art.148 și urm, art.194 coroborat cu art.254 și urm C.p.c, art.447 C.p.c..

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea agentului constatator, în calitate de martor, precum și citarea intimatei prin reprezentant pentru interogatoriu.

Potrivit rezoluției din data de 12.06.2015, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civil, intimatei i-a fost comunicat duplicatul cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor atașate acesteia, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Intimata a depus la data de 14.07.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petentul P. A., ca neîntemeiata si menținerea procesului-verbal de contravenție ./CR nr._ din data de 28.03.2015, ca fiind temeinic si legal întocmit.

În fapt, în ziua de 28.03.2015, în jurul orelor 03.26, în timp ce executa serviciul de patrulare, un polițist local din cadrul Direcției de Politie Locala Drobeta T. S., C. Circulație a depistat pe petent, care în calitate de conducător auto, a condus ansamblul de vehicule format din cap tractor marca IVECO cu numărul de înmatriculare_ la care era atașata semiremorca cu numărul de înmatriculare_, pe ., din municipiul Drobeta T. S., cu masa totala autorizata mai mare de 3,5 T, si care la controlul efectuat nu a prezentat permisul de "Libera Trecere", eliberat de Primăria Drobeta T. S., fapta prevăzuta si sancționată de art. 24, litera a) din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010, potrivit căruia „Constituie contravenții la prezentul regulament următoarele fapte daca nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, sa fie considerate infracțiuni: a) circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație (acces interzis, limitare tonaj) fara permis LT sau circulația pe străzile care un au fost înscrise în permisele de libera trecere si se sancționează cu amenda între 1.500 - 2.500 lei.”

S-a trecut la legitimarea conducătorului auto, în urma legitimării stabilindu-i-se identitatea în persoana petentului, căruia i-au fost aduse la cunoștința prevederile legale încălcate si faptul ca va fi sancționat contravențional.

F. de cele constatate, agentul constatator a întocmit procesul-verbal de contravenție ./CR nr._/28.03.2015, prin care a aplicat sancțiunea contravenționala cu amenda în valoare de 1.500 lei, la nivelul limitei speciale minime, prevăzut la art. 24, litera a) din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010.

La momentul întocmirii procesului-verbal petentul a fost de față, aducându-i-se la cunoștință si dreptul sau de a face obiecțiuni în conformitate cu art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, care prevede că: ,,În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. "

Petentul a luat la cunoștința de conținutul procesului-verbal dar a refuzat să semneze de luare la cunoștința cu mențiunea "Recunosc cele menționate în procesul-verbal dar nu doresc sa îl semnez".

Apreciază că au fost respectate în totalitate prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, agentul constatator întocmind procesul-verbal de contravenție conducătorului auto, consemnând atât datele de identificare ale acestuia cât si ale ansamblului de vehicule pe care îl conducea, descrierea faptei fiind în conformitate cu prevederile legale.

a mai arătat intimata că la fata locului au fost întocmite planșe foto cu aparatul din dotarea instituției.

În conformitate cu dispozițiile art. 19 (3) din OG nr. 2/2001 în procesul-verbal agentul constatator a consemnat motivul lipsei martorului asistent, „ora târzie".

La toate intrările în municipiul Drobeta T. S. sunt amplasate atât panouri indicatoare care atenționează asupra obligativității deținerii permisului de "Libera trecere", pentru circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, cât si indicatoare adiționale de îndrumare a celor interesați spre locul de achiziționare al acestor permise, respectiv stații de alimentare cu combustibil, cu program non-stop.

A menționat faptul că la . T. S. conducătorul auto era obligat să achiziționeze permisul de Libera trecere și să-l prezinte organelor de control pentru verificarea datelor înscrise pe acesta. Conform dispozițiilor art. 18 din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010, conducătorul ansamblului de vehicule mai era obligat "Sa expună permisul de libera trecere la vedere, în cabina vehiculului.""

Apreciază că motivația petentului pentru nedeținerea permisului de Libera Trecere, privitoare la faptul ca trebuia sa se deplaseze pe raza municipiului la un alt punct de achiziționare si dispunea de carburant limitat, nu este în măsura sa înlăture caracterul contravențional al faptei, deoarece la . T. S. conducătorul auto avea posibilitatea să achiziționeze permisul de Liberă trecere și să-l prezinte organelor de control pentru verificarea datelor înscrise pe acesta, fiind amplasate atât panouri indicatoare care atenționează asupra obligativității deținerii permisului de "Libera trecere", pentru circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, cât si indicatoare adiționale de îndrumare a celor interesați spre locul de achiziționare al acestor permise, respectiv stații de alimentare cu combustibil, cu program non-stop.

De asemenea, intimata apreciază că sancțiunea aplicată la minimul special este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvata de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunii contravenționale.

Față de cele expuse, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale promovata ca fiind neîntemeiata si menținerea procesului-verbal de contravenție ./CR nr._ din data de 28.03.2015 ca fiind temeinic și legal întocmit.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod Procedura Civila, O.G. nr. 2/2001 și Anexa nr. 2 la HCL 16/2010 modificata prin HCL nr. 260/2010.

La întâmpinare a fost anexată planșă foto.

Prin rezoluția din data de 19.08.2015, în temeiul art.201 alin.2 C.proc.civ., instanța a dispus comunicarea către petent a duplicatului întâmpinării și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea de a formula răspuns, în termen de 10 zile de la comunicare.

Petentul a depus la data de 09.09.2015 răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că își menține aspectele expuse în cererea introductivă.

Constatând îndeplinite condițiile legale, prin rezoluția din data de 11.09.2015, instanța a fixat primul termen de judecată la data de 29.10.2015 și a dispus citarea părților.

La termenul de judecată din data de 29.10.2015, instanța a dispus emiterea unei adrese către instituția intimată pentru a comunica copia HCL 16/2010 în temeiul căreia a fost sancționat petentul P. AURE și dovada publicării acestei hotărâri.

DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T. S. a depus la dosar la data de 11.11.2015 înscrisurile solicitate de instanță.

Sub aspectul materialului probator, instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ./CR nr._ întocmit la data de 28.03.2015, petentul P. A. a fost sancționat cu amendă contravenționala în cuantum de 1500 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art.24 lit.a din HCL 16/2010 .

În fapt, în ziua de 28.03.2015, în jurul orelor 03.26, petentul a condus ansamblul de vehicule format din cap tractor marca IVECO cu numărul de înmatriculare_ la care era atașata semiremorca cu numărul de înmatriculare_, pe ., din municipiul Drobeta T. S., cu masa totala autorizata mai mare de 3,5 T, iar la controlul efectuat nu a prezentat permisul de "Libera Trecere", eliberat de Primăria Drobeta T. S.

Conform art. 24, litera a) din Anexa nr. 2 la HCL 16/2010, „Constituie contravenții la prezentul regulament următoarele fapte daca nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, sa fie considerate infracțiuni: a) circulația autovehiculelor pe străzile cu interdicții de circulație (acces interzis, limitare tonaj) fara permis LT sau circulația pe străzile care un au fost înscrise în permisele de libera trecere si se sancționează cu amenda între 1.500 - 2.500 lei.”

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii aplicate prin același act .

Din punct de vedere al legalității, raportat la motivele de nulitate absolută, instanța constată că, la întocmirea procesului-verbal de contravenție contestat, au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul-verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a recunoscut săvârșirea faptei, și a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

Pentru contravenția mai sus amintită, instanța reține că i-a fost aplicat petentului, sancțiunea contravențională constând în amendă în cuantum minim legal de 1500 lei.

Potrivit art. 7 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Conform art.21 alin.3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal .

Instanța constată că petentul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, la câteva minute de la sancționare a achiziționat permisul de liberă trecere, iar prin comiterea faptei pentru care a fost sancționat nu a pus în pericol circulația pe drumurile publice .

În aceste condiții, în temeiul art 34 din OG 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională privind pe petentul P. A. și va înlocui sancțiunea cu amendă aplicată prin procesul verbal, cu sancțiunea avertisment.

Instanța nu acordă cheltuielile de judecată constând în taxa de timbru de 20 lei, având în vedere disp.art.453 C.pr.civ, și faptul că nu va anula procesul verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte plângerea contravențională privind pe petentul P. A., CNP_, cu domiciliul în ., județul G., și pe intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ DROBETA T. S., C._, cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M..

Înlocuiește sancțiunea cu amendă aplicată prin procesul verbal, cu sancțiunea avertisment.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Drobeta T. S. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015, la sediul Judecătoriei Drobeta T. S..

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.MM/ Tehnored.SCL

4 ex./2 ..01.2016

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3792/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN