Pretenţii. Sentința nr. 2690/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2690/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 2690/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
Sentința Civilă nr. 2690
Ședința publică din data de 23.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.- M. S.
Grefier: C. C.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. B. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul T. I., având ca obiect pretenții- rejudecare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 13.05.2013 sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul T. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: restituirea in echivalent bănesc a cheltuielilor făcute pentru amenajarea terenului de 1526 mp, respectiv contravaloarea a peste 500 de mașini de umplutura, a balastrului, a compactării, contravaloarea betonului folosit pentru consolidarea terenului, contravaloarea materialelor si manoperelor necesare pentru edificarea gardului pe care prin hotărâre judecătoreasca a fost obligată să îl demoleze, contravaloarea edificării rețelelor de utilități ce le-a adus pe terenul evins și stabilirea unui drept de retenție asupra bunurilor asupra cărora a adus îmbunătățiri pentru perioada judecării procesului.
În motivarea cererii a arătat că în anul 2008 a edificat cu buna credința, având autorizație de construcție, pe un teren care la acea data era proprietatea sa tabulara, un gard si a excavat pământ vegetal efectuând umpluturi cu balastrul, a edificat pardoseli din beton simplu sau pavele din beton, a executat nivelări, umpluturi si compactări cu balastrul. Totodată, a mai edificat si un șopron, precum si o clădire de birouri.
Ulterior, în urma unui ciclu procesual cu T. I., a pierdut proprietatea acestui teren, T. I. intrând in posesia terenului prin executare silita conform procesului verbal din data de 06.12.2010, in dosarul de executare 530/E/2010 executorul judecătoresc G. G. C. prin care a pus in posesie.
Ulterior, T. I., contrar dispozițiilor legii a mai fost pus odată in posesie de către B. Diaconita C., actele de executare fiind anulate prin sentința pronunțata in dosar_ . Deși a efectuat cu buna credința pe un teren ce la data edificării era in mod incontestabil proprietatea sa, neexistând niciun proces pe rol, a pierdut posesia construcțiilor, in mod practic T. I. îmbogățindu-se fără just temei cu contravaloarea construcțiilor edificate de către noi ce au mai fost expertizate si evaluate in ciclul procesual anterior.
Totodată, a învederat instanței ca la acea data nu mai avea posesia îmbunătățirilor edificate, iar pentru edificarea acestora a contractat un credit de la Banca R. de Dezvoltare si in prezent fiind înscris in CA a acestui imobil, ipoteca împrumutului. Pentru o mai buna înțelegere a situației complexe de fapt, face un scurt istoric cronologic al obiectelor contractuale si litigiilor dintre părți.
A încheiat cu numiții G. C., G. D. C., G. D. D., in data de 21.03.2007, antecontractul de vânzare cumpărare cu nr. 952/21.03.2007 autentificat de BNP A. A., prin care a cumpărat terenul de 1526 mp, învecinat la răsărit cu Bld. Aluniș, la apus cu loturile împroprietăriților, la miazăzi rest proprietate si la miazănoapte . pentru care am plătit suma de 130.000 euro, suma pe care am virat-o prin banca la băncile si in conturile indicate parați.
Ulterior, întrucât nu au dorit sa se prezinte la notar, i-a acționat in instanța si prin sentința comerciala nr.6 din 18.01.2008, pronunțata in dosarul_, s-a dispus si constatat faptul ca sunt proprietarii suprafeței de 1534 mp cu aceleași vecinătăți. Ulterior au fost acționați in judecată pentru același teren achiziționat, la Judecătoria Dr Tr S., de către reclamantul T. I., revendicând același teren pentru care numiții G. C., G. D. C., G. D. D. au încasat 130.000 euro. Ulterior Tribunalul M. prin decizia 54/A din 25.01.2010 dosarul_ a admis apelul lui T. I. si i-a obligat sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie terenul de 1526 mp reclamantului T. I., hotărârea menținută si de Curtea de Apel C., prin decizia 853 din 23.06.2010, in dosarul_, fiind de asemenea obligați sa demoleze gardul edificat cu buna credința pe teren.
În data de 09.11.2010, au fost somați de către B. G. G. C., sa lase terenul in deplina proprietate si liniștita posesie si sa demoleze gardul si de asemenea sa plătească 10.226 lei - cheltuieli de executare.
A susținut că întrucât sunt constructori de buna credința, toate construcțiile fiind recepționate final înaintea începerii ciclului procesual cu T. I. privind revendicarea, in urma căruia au pierdut proprietatea terenului, acesta le datorează prețul materialelor si al muncii.
De asemenea, solicita sa le fie achitate si cheltuielile făcute pentru conservarea bunului si ca paratul sa fie obligat la daune interese cuprinzând pierderea suferita si beneficiul de care au fost lipsiți
A solicitat admiterea acțiunii si obligarea pârâtului T. I. la plata contravalorii gardului a șopronului, a umpluturilor si consolidărilor a edificate
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.494, teza a treia din vechiul Cod Civil, 771, 997, 1084 din vechiul Cod Civil, precum si pe celelalte dispoziții legale in materie.
Instanța, la primirea acțiunii formulate de către reclamantă a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ., și cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., iar prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii din data de 15.05.2013 aflată la fila 8 dosar, s-a pus în vedere reclamantei să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ.
La data de 15.05.2013, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune la care a anexat mai multe înscrisuri și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al cererii de chemare în judecată și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 03.07.2013, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material al acțiunii în pretenții promovate și care constituie obiectul prezentului litigiu.
A arătat că, potrivit art. l alin 1 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea în valorificarea unui drept la acțiune având un obiect patrimonial, este prescriptibila în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Această regulă specială este consacrată în art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea." Alineatul 2 al aceluiași articol prevede: "Dispozițiile alineatului precedent se aplica prin asemănare si în cazul îmbogățirii fără just temei."
A arătat faptul că la data de 22.02.2008, prin cererea promovată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. și înregistrată sub nr.l_ a solicitat, în contradictoriu cu ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1526 mp și să fie obligată această pârâtă a-și ridica gardul ce împrejmuiește terenul subsemnatului sau să fiu autorizat a efectua acest demers eu, dar pe cheltuiala acestora ( dovadă în acest sens stă chiar decizia civilă nr.54/A/25.02.2010 pronunțată în dosar nr._, depusă de către reclamantă ).
Aceasta este și data de la care reclamanta ( de azi ) a cunoscut paguba și pe cel care a pricinuit-o, deoarece de la această dată reclamanta a avut cunoștință că bunul va putea ieși din patrimoniul său.
În consecință, de la data promovării acelui dosar s-a născut dreptul de creanță al reclamantei asupra tuturor îmbunătățirilor pe care le solicită și tot de la această dată a început să curgă termenul de prescripție prevăzut de art.3 alin 1 din Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere dispozițiile art.101 Cod proc civ, termenul care a început să curgă la data de 22.02.2008 s-a împlinit la data de 22.02.2011, iar acțiunea formulată de reclamantă a fost introdusă la data de 13.05.2013, deci, cu mult după împlinirea acestui termen.
Sub aspectul aplicării în timp a Noului cod civil în raport de reglementările anterioare, trebuie avute în vedere și dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 71/2011. Potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 procesele și cererile în materie civilă sau comercială, în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal investite, în conformitate cu dispozițiile legale materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
Prescripțiile extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute. Mai mult, prin excepție de la principiul aplicării imediate a legii noi, consfințit legislativ de art. 6 alin. 5 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, dispozițiile art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil și ale art. 201 din Legea nr.71/2011 stabilesc că prescripțiile extinctive începute si neîmplinite Ia data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Așadar, legea aplicabilă prescripției extinctive sub toate aspectele (început, termen, suspendare, întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii, determinat de faptul că, reclamanta și-a însușit deja sumele de bani ce le reclamă, conform sentinței nr.5/23.01.2012 a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr. l_ .
Astfel că, potrivit sentinței anterior indicată, în chiar preambulul sentinței se face vorbire despre obiectul cererii de chemare în judecată, ce constituia obiectul dosarului nr.l_, arătându-se că „prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14.12.2010, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâți, pentru ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați să-i restituie prețul de 130.000 €, cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat, cheltuielile de executare și cheltuielile privind întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, dobânzile ce au fost percepute și încasate de BRD pentru suma de 130.000 €, restituirea în echivalent bănesc a cheltuielilor făcute pentru amenajarea terenului de 1526 mp ( 500 mașini de umplutură balastru), contravaloare materiale și manopera necesare pentru edificarea gardului, daune interese reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii vadului comercial, contravaloarea mutării rețelelor de utilități, contravaloarea superficiei ce o vor datora pentru construcția ridicată pe terenul altuia și a servituții de trecere, toate cheltuielile generate de evicțiunea făcută, transportul mărfurilor de pe terenul ce a avut ca destinație depozit de materiale.."
Iată că, printr-o sentință judecătorească definitivă, reclamanta și-a primit deja toate aceste cheltuieli efectuate, fără a mai exista temei juridic pentru restituirea încă o dată a acestor sume de bani, decât, firește îmbogățirea fără justă cauză/înșelăciunea.
Pe fondul cauzei, în măsura în care instanța va putea trece peste aceste excepții absolute, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Reclamanta nu poate face dovada că a edificat cu buna-credința gardul împrejmuitor pe terenul aflat în proprietatea subsemnatului (neavând autorizație de construire pentru gard, potrivit Legii 50/1991), mai mult, avea cunoștință de faptul că titlul de proprietate nr._/2003 emis fam. G. nu este valabil, pentru că, de la emiterea acestuia au fost zeci de procese între aceștia și persoanele împroprietărite, iar hotărârea judecătorească în constatarea dreptului de proprietate este un tertip pentru a eluda taxele notariale.
Care este buna-credință a reclamantei în edificarea construcției, la data de 02.04.2007, când Primăria . adresa nr.539/08.02.2007, s-a adresat OCPI MH, solicitând sistarea oricăror operațiuni privitoare la titlul de proprietate nr._/2003 emis în beneficiul lui M. I., întrucât se încalcă dispozițiile deciziei civile nr.l69/A a Tribunalului M., această adresă fiind înregistrată la OCPI sub nr.674/08.02.2007, dar care nu credem că fost luată în considerare nici până în prezent.
Potrivit deciziei civile nr.54/A/25.02.2010, pronunțate de Tribunalul M., în dosar nr._ i-a fost admis apelul civil declarat, admisă în parte acțiunea, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate prin revendicare.
Prin decizia civila nr.853/23.06.2010 a Curții de Apel C. s-a admis și cel de-al doilea petit al acțiunii, respectiv obligația de a face, stabilindu-se in mod unilateral aspectul ca, obligația de a face, respectiv de a demola gardul împrejmuitor, era pertinenta in acea cauza, întrucât era un petit subsecvent revendicării, revendicare ce fusese admisa in mod legal, fondat.
Potrivit art.493-494 din vechiul Cod Civil, acesta reglementează doua cazuri de accesiune imobiliara artificiala: „Accesiunea construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări făcute de o persoana cu materialele sale pe un teren, aflat in proprietatea altuia (art.494 Cod Civil) - de regula proprietarul terenului devine, prin accesiune, si proprietar al construcțiilor, plantațiilor si lucrărilor realizate, având însă obligația sa-1 despăgubească pe constructor tot pe temeiul principiului îmbogățirii fără justa cauza.
Tratamentul juridic al constructorului este însa diferit, după cum el a fost de rea-credința sau, dimpotrivă, de buna-credința.
Prin constructor de rea-credința se înțelege acea persoana care ridica o construcție sau face o plantație sau alta lucrare pe un teren, cunoscând ca terenul in cauza nu-i aparține, ci este proprietatea altuia. ., potrivit art.494 alin. 1-2 si alin.3, prima parte, proprietarul terenului are dreptul de a opta pentru una din următoarele doua posibilități:
-fie sa invoce accesiunea devenind proprietar al construcției, plantației ori lucrării respective, cu obligația de a plăti constructorului de rea-credința valoarea materialelor si prețul muncii,
-fie sa-1 oblige pe constructorul de rea-credința sa procedeze la desființarea sau ridicarea construcției, plantației sau lucrării respective, pe propria lui cheltuiala, si de a pretinde daune-interese, daca a suferit un prejudiciu, in condițiile răspunderii civile delictuale.
A mai arătat pârâtul că a solicitat, potrivit hotărârilor judecătorești obținute revendicarea terenului și ridicarea construcțiilor nelegal ridicate pe terenul său, iar instanțele judecătorești au fost de acord cu aceste cereri, motivate de buna-sa credință și reaua-credință a reclamantei .
La întâmpinare a anexat următoarele înscrisuri: copie CI pârât; certificat de grefa dosar nr._ ; copia cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului_ (_ ); adresa nr.539/08.02.2007 a Primăriei comunei Breznița Ocol; sentința 5/23.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._/101/2010; împuternicire avocațială.
Prin rezoluția din data de 05.07.2013 s-a comunicat întâmpinarea și înscrisurile atașate către reclamantă, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, iar la data de 17.07.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, iar, pe fond, admiterea acțiunii si obligarea paratului la plata sumelor solicitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material al acțiunii in pretenții, a solicitat respingerea acesteia, având in vedere ca data de la care a început sa curgă termenul de prescripție este data la care a fost pusa in executare hotărârea prin s-a soluționat cererea de revendicare formulata de T. I., parat in prezenta cauza, rămasa definitiva la data de 23.06.2010, si paratul a fost pus in posesie, respectiv data de 06.12.2010.
Termenul de prescripție nu poate sa curgă de la data la care s-a formulat cererea in revendicare, asa cum susține paratul, întrucât, pe perioada soluționării cauzei, ieșirea bunului din proprietatea sa reprezenta o simpla prezumție, iar nu o certitudine, neputând solicita de la acea data eventuale pretenții, atat timp cat deținea proprietatea asupra terenului si construcțiilor.
Dreptul material la acțiune s-a născut in momentul in care, prin hotărâre judecătoreasca definitiva, am pierdut dreptul de proprietate asupra terenului si construcțiilor, respectiv de la data la care paratul a fost pus in posesie prin procesul verbal din data de 06.12.2010, data de la care incepe sa curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, a solicitat respingerea acesteia, arătând că așa cum reiese din motivarea cererii de chemare in judecata, rezulta faptul ca solicita obligarea paratului la: plata contravalorii materialelor, manoperei si lucrărilor de construcții edificate pe teren si care profita terțului evingător, respectiv paratului; plata contravalorii dreptului de superficie si servitute evaluata la suma de 3.500 lei/luna; daune interese reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii vadului comercial; instituirea unui drept de retenție asupra bunurilor cărora le-am adus îmbunătățiri pe perioada judecării procesului.
De asemenea, din sentința nr. 5/2012 a Tribunalului M. invocata de parat, reiese ca sumele mai sus menționate nu i-au fost acordate reclamantei cu motivarea ca privesc raporturile dintre aceasta si terțul evingător, parat in prezenta cauza, căruia ii si profita respectivele cheltuieli, astfel încât acestea nu pot fi recuperate decât pe calea unui proces separat, motiv pentru care am si promovat aceasta acțiune.
Prezentul litigiu are ca obiect doar recuperarea sumelor ce nu au putut fi valorificate prin acțiunea având ca obiect acțiune in daune contractuale, întrucât instanțele au constatat ca este necesar un alt cadru procesual, in principal prin promovarea acțiunii in contradictoriu cu terțul evingător T. I..
În ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat admiterea cererii de chemare in judecata si sa obligați paratul la plata sumelor solicitate reprezentând contravaloare materiale, manopere si lucrări efectuate, c/val drept de superficie si servitute, precum si daune interese.
Așa cum s-a arătat, avea calitatea de constructori de buna-credința, construcțiile fiind ridicate in baza unei autorizații de construire, pe un teren dobândit prin contract de vânzare - cumpărare, liber de sarcini si asupra căruia nu erau si nu sunt notate litigii in cartea funciara, lucrările fiind recepționate final înaintea litigiilor ulterioare purtate cu paratul.
Astfel, a achiziționat terenul prin contract de vânzare-cumpărare de la moștenitorii autorului Militescu I. cu credința ferma ca aceștia aveau calitatea de proprietari.
Pentru a achita prețul stabilit prin antecontract, a contractat un credit in valoare de 130.000 Euro, pentru garantarea căruia s-a instituit o ipoteca in favoarea BRD, ipoteca care a fost înscrisă în cartea funciara, la momentul înscrierii nefiind notat nici un litigiu, imobilul, fiind, de asemenea, liber de sarcini.
Ulterior, prin hotărâre judecătoreasca care sa tina loc de act autentic, a fost consolidat dreptul său de proprietate. Edificarea construcțiilor a început in urma dobândirii dreptului de proprietate, in baza unei autorizații de construire, terenul fiind intabulat in cartea funciara in favoarea sa. Construcția gardului a fost realizata tot cu buna-credința, fiind necesara pentru împrejmuirea terenului despre care avea credința că îi aparține, însa, cu privire la acesta, raporturile dintre parti au fost clarificate, nemaifăcând obiectul prezentului litigiu.
A menționat că, de rea credința este paratul, atat timp cat, desi se considera proprietar, a inteles sa promoveze acțiunea in revendicare numai dupa ce a terminat edificarea construcțiilor si a realizat recepția finala a acestora.
In prezenta cauza ne aflam in situația accesiunii imobiliare artificiale, paratul dobândind prin acțiunea in revendicare terenul si, implicit, construcțiile si lucrările realizate pe acesta, insa, cum reclamanta avea calitatea de constructori de buna-credința, acesta are obligația sa ne achite contravaloarea materialelor, manoperelor si lucrărilor efectuate, conform principiului imbogatirii fara justa cauza.
În dovedirea celor arătate a solicitat proba cu înscrisuri si expertiza.
Prin rezoluția din 23.08.2013 instanța a fixat termen de judecată la data de 25.09.2013 cu citarea părților.
Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2014 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârât, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța a reținut că disp. art. 201 din Legea nr. 71/2011, conform cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Față de această dispoziție legală, a apreciat trebuie stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Pârâtul a susținut că termenul de prescripție curge de la data de 25 februarie 2008 ( când s-a introdus cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicare imobiliară și obligație de a face), respectiv data de 25 februarie 2010 ( când hotărârea pronunțată în litigiul menționat a rămas definitivă ca urmare a soluționării apelului).
Reclamantul, pe de altă parte, a susținut că data rămânerii irevocabile a hotărârii este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, iar în subsidiar, data punerii în posesie, respectiv 6 decembrie 2010.
Instanța nu a reținut nici una din cele două date indicate de pârât, întrucât simpla promovare a unei cereri de chemare în judecată nu presupune că dreptul litigios din acea cauză este confirmat de instanța de judecată, dreptul dedus judecății având mai degrabă o existență incertă până la soluționarea irevocabilă a dosarului.
Instanța a reținut că hotărârea pronunțată în litigiul declanșat de pârât având ca obiect revendicare imobiliară și obligație de a face a rămas irevocabilă în data de 23 iunie 2010 ca urmare a pronunțării deciziei nr. 853/23 iunie 2010 în dosar nr._ de către Curtea de Apel C. – filele 30-34 dosar.
Prin această decizie s-a hotărât în mod irevocabil că în raporturile dintre părți primează titlul pârâtului, fiind obligat reclamantul din speță să lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul din litigiu și să ridice gardul care împrejmuiește terenul.
S-a observat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea în pretenții pe dispozițiile art. 494 C.civ. ce reglementează instituția juridică a accesiunii imobiliare artificiale. Reclamantul a invocat un drept patrimonial ce poate fi exercitat în termenul general de prescripție de trei ani, termen ce începe să curgă de la data la care proprietarul terenului a înțeles să-și însușească construcțiile ridicate pe terenul său. Această manifestare de voință trebuie să aibă caracter neechivoc, care să rezulte din împrejurări de fapt.
În speță, s-a reținut că prin procesul-verbal din data de 6 decembrie 2010 întocmit de B. G. G. C. pârâtul T. I. a fost pus în posesie asupra terenului din litigiu, act juridic care este neechivoc sub aspectul manifestării de voință a pârâtului.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție este 6 decembrie 2010, dată în raport cu care devin aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958.
Potrivit art. art. 1, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar potrivit art. 3, alin. 1, teza I din Decret nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 7, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
S-a apreciat că în speță este aplicabil termenul general de prescripție întrucât acțiunea este o acțiune în pretenții, deci vizează un drept patrimonial.
Însă, în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța a apreciat că acesta este data punerii în posesie, respectiv 6 decembrie 2010, aceasta fiind data la care reclamantul își valorifică dreptul de proprietate asupra terenului și intră în posesia construcțiilor.
A arătat că este adevărat că acțiunea a fost depusă în data de 13 mai 2013 – fila 1, și, raportat la această dată, s-a reținut că s-a respectat termenul general de prescripție de 3 ani.
S-au mai reținut și prevederile art. 181, alin. 1, pct. 3 C.proc.civ., potrivit cărora termenele statornicite pe ani se împlinesc în ziua corespunzătoare din ultimul an.
Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat si încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu martorii N. M. propus de reclamantă, D. I. M. propus de pârât și efectuarea unei expertize specialitatea construcții civile de către expertul P. P. și a unei expertize specialitatea contabilitate de către expertul C. M..
Prin sentința nr. 3491/12.11.2014 Judecătoria Drobeta T. S. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, a respins acțiunea civilă formulata de reclamanta S.C. B. M. S.R.L., a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât și a respins acțiunea și precizarea de acțiune formulată de reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în speță, reclamanta a cunoscut aceste elemente cel târziu la data pronunțării deciziei nr.54/A/2010 care era susceptibilă de executare silită, conform art.377 alin.1 raportat la art.376 și art.374 cpciv, astfel că din acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din același act normative, iar cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 13.05.2013, a apreciat că dreptul material la acțiune este prescris, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că petitele de acțiune au făcut obiectul dosarului nr._/101/2010, pronunțată de Tribunalul M., iar prin sentința civilă nr.5/23.01.2012, au fost obligați pârâții G. C., G. D.-C. și G. D., să plătească reclamantei . prețul terenului, dobânzi bancare, contravaloare lucrări amenajare teren, contravaloare record apă-canal, contravaloare gard împrejmuitor.
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat încă o data contravaloarea acestora de la pârâtul din litigiu, urmărind astfel o îmbogățire fără justă cauză.
În ceea ce privește pierderea vadul comercial, instanța a reținut că reclamanta este cea care a ocupat terenul, astfel că nu justifică interes în ceea ce privește acest capăt de cerere, În privința șopronului, instanța a apreciat că nu pot fi acordate despăgubiri întrucât acesta a fost construit de reclamantă în virtutea calității de proprietar conferit de sentința care a validat convenția de vânzare-cumpărare, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.494 cciv, incidente numai în situațiile în care un terț ridică construcții noi pe terenul altuia și pe cale de consecință, a respins ca nefondate și petitele privind dreptul de servitute, superficie și de retenție.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul S.C. B. M. S.R.L., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.
În motivare, a arătat că hotărârea pronunțată este una contradictorie, in sensul in care, după o judecata de peste 17 luni, instanța nu a înțeles obiectul judecații, nu a dorit sau nu a știut sa motiveze cu privire la fond si a reușit o performanta unica in materie judiciara, ca in cuprinsul aceluiași dosar, la un interval 12 luni, sa admită o excepție si anume aceea a prescripției dreptului material la acțiune, ce fusese respinsa prin încheierea din data de 20.11.2013.
Este contradictoriu și străin de natura pricinii, ca in cuprinsul aceluiași dosar, o excepție sa fie atât respinsa cat si admisa, acesta fiind un veritabil motiv de casare. Instanța nu mai putea prin hotărâre sa se pronunțe asupra prescripției dreptului material la acțiune, de vreme ce prin încheierea din data de 20.11.2013, a respins aceasta excepție, apărând cu atât mai inexplicabil cum prin hotărârea din data de 20.11.2014, se admite aceasta excepție.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material al acțiunii, a arătat că prin încheierea de ședința din data de 20.11.2013, instanța a respins ca neîntemeiata această excepție, motiv pentru care este inadmisibil sa se mai pronunțe încă o data fata de aceasta si sa o admită, hotărârea fiind contradictorie.
Chiar si în situația în care nu s-ar fi pronunțat anterior fata de excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată că data de la care prescripția a început sa curgă, este data la care a fost pusa in executare hotărârea prin care s-a soluționat cererea de revendicare formulata de paratul T. I., rămasa definitiva in data de 23.06.2010, acesta fiind pus in posesie in data de 06.12.2010.
Termenul de prescripție nu poate sa curgă de la data când a fost formulată cererea in revendicare, întrucât pe perioada soluționării cauzei, ieșirea bunului din proprietatea noastră, reprezenta o simpla prezumție si nu o certitudine, motiv pentru care nu puteam solicita de la acea data eventuale pretenții, atât timp cat apelantul nu deține proprietatea asupra terenului si a construcțiilor.
Dreptul material la acțiune s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii prin care am pierdut proprietatea asupra bunurilor, respectiv la data la care paratul a fost pus in posesie prin procesul verbal din data de 06.12.2010.
Cu privire la cealaltă afirmație reținută în considerente, si anume aceea ca apelantul a solicitat „încă o data " contravaloarea daunelor de la pârâtul T. I., daca instanța de fond ar fi citit sentința civila nr. 5 din 20.01.2015, pronunțata in dosarul_/101/2010, ar fi constatat ca la fila 9 a acesteia, se stipulează in mod expres faptul ca „in condițiile in care pe terenul in speța, reclamanta a efectuat anumite construcții evaluate de expert la suma de 312%792 lei (spatii comerciale), 279.428 lei, 33.364 lei), iar aceste cheltuieli profita terțului evingător, instanța apreciază cererea ca fiind neîntemeiata, eventualul prejudiciu, putând sa îl recupereze de la acesta. "
În situația în care T. I. este terțul evingător, este fără putință de tăgada aceea ca nu a recuperat si nu a putut recupera aceste prejudicii de la G. C., G. D. C. si G. D., întrucât pe de o parte aceasta sentința a Tribunalului M. a rămas definitiva prin decizia nr. 4/31.01.2013 a Curții de Apel C. si irevocabila prin Decizia 466/11.02.2014 a înaltei Curți de Casație si Justiție .
Deci a făcut pe deplin dovada prin hotărâre irevocabila a faptului ca nu și-a recuperat de la nici o persoana fizica sau juridica, contravaloarea acestor prejudicii produse in patrimoniul său.
S-a invocat excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 5 / 23.01.2012, pronunțata in dosar_/101/2010.
În legătură cu cea de-a treia afirmație după care pierderea vadului comercial nu este un capăt de cerere care sa justifice interes pentru motivul ca S.C. B. M. SRL, ar fi ocupat terenul, instanța reușește ca pe parcursul a doua fraze sa fie in totalitate contradictorie, in penultima fraza a considerentelor, instanța reținând „reclamanta este cea care a ocupat terenul iar in următoarea fraza, retine o situație complet diferita, si anume „ virtutea calității de proprietar, conferit, de sentința care a validat convenția de vânzare - cumpărare ".
Prejudiciul încercat de pierderea vadului comercial, dovedit prin expertiza de specialitate ne este datorat, noi nefiind societatea care a ocupat terenul ci societatea care a încheiat convenția de vânzare cumpărare, validata de către sentința irevocabila a Tribunalului M., in dosarul_, intabulându-i dreptul in Cartea Funciara, unde, totodată BRD si-a intabulat dreptul de ipoteca, reprezentând prețul pe care l-am plătit vânzătorilor, ulterior fiind admisa acțiunea in revendicare formulata de T. I., pierzând fără culpa apelantului vadul comercial.
Dispozițiile art. 494, alin. 3 Cod Civil, stipulează aceea ca „daca proprietarul voiește a păstra pentru dansul acele plantații si clădiri, el este dator a plați valoarea materialelor si prețul muncii". Tot in aceasta privința, art. 494, alin. 3, stipulează aceea ca daca persoana este de buna credința, „proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri si lucrări, dar va avea dreptul de a înapoia valoarea materialelor si prețul muncii sau a plați, o suma de bani egala cu aceea a creșterii valorii fondului ori, procesul verbal de recepție finala asupra construcțiilor edificate pe teren, ne arata aceea ca am recepționat final construcțiile anterior promovării acțiunii in revendicare de către T. I. la Tribunalul M., motiv pentru care are calitatea de constructori de buna credința.
Cu privire la fondul cauzei, a apreciat că a făcut pe deplin dovada drepturilor sale, cuantumul acestora fiind stabilite prin rapoartele de expertiza efectuate.
Cu privire la situația de fapt, a arătat că a edificat in anul 2008 cu buna credința, având autorizație de construcție, pe un teren care la acea data era proprietatea noastră tabulara, un gard si a excavat pământ vegetal efectuând umpluturi cu balastrul, edificând si pardoseli din beton simplu sau pavele din beton. Totodată,a executat nivelări, umpluturi si compactări cu balastrul. Totodată, a edificat si un șopron, precum si o clădire de birouri,
Ulterior, în urma unui ciclu procesual cu T. I., a pierdut proprietatea acestui teren, T. I. intrând in posesia terenului prin executare silita conform procesului verbal din data de 06.12.2010, prin care, in dosarul de executare 530/E/2010 executorul judecătoresc G. G. C. La pus in posesie.
După aceea, T. I., contrar dispozițiilor legii a mai fost pus o data in posesie de către B. Diaconita C., actele de executare fiind anulate prin sentința pronunțata in dosar_ . Deși a efectuat cu buna credința pe un teren ce la data edificării era in mod incontestabil proprietatea sa, neexistând niciun proces pe rol, apelantul a pierdut posesia construcțiilor, in mod practic T. I. îmbogățindu-se fara just temei cu contravaloarea construcțiilor edificate de către noi ce au mai fost expertizate si evaluate in ciclul procesual anterior.
Pentru edificarea acestora a contractat un credit de la Banca R. de Dezvoltare si in prezent fiind înscris in CA a acestui imobil ipoteca împrumutului. Pentru o mai bună înțelegere a situației complexe de fapt.
A încheiat cu numiții G. C., G. D. C., G. D. D., in data de 21.03.2007, antecontractul de vânzare cumpărare cu nr. 952/21.03.2007 autentificat de BNP A. A., prin care a cumpărat terenul de 1526 mp, învecinat la răsărit cu Bld. Aluniș, la apus cu loturile împroprietăriților, la miazăzi răsproprietate si la miazănoapte . pentru care a plătit suma de 130.000 euro, suma pe care a virat-o prin banca la băncile si in conturile indicate. Ulterior, întrucât aceștia nu au dorit sa se prezinte la notar, i-a acționat in instanța si prin sentința comerciala nr.6 din 18.01.2008, « pronunțata in dosarul_, s-a dispus si constatat faptul că este proprietarul suprafeței de 1534 mp cu aceleași vecinătăți. Ulterior a fost acționat in judecata pentru același teren achiziționat, la Judecătoria Dr. Tr S., de către reclamantul T. I., revendicând același teren pentru care numiții G. C., G. D. C., G. D. D. au încasat 130.000 euro, ulterior Tribunalul M. prin decizia 54/A din 25.01.2010 dosarul_ a admis apelul lui T. I. si l-a obligat sa lase în deplina proprietate si liniștită posesie terenul de 1526 mp reclamantului T. I., hotărârea menținută si de Curtea de Apel C., prin decizia 853 din 23.06.2010, in dosarul_, fiind de asemenea obligați sa demoleze gardul edificat cu buna credința pe teren.
La data de 09.11.2010, a fost somat de către B. G. G. C., sa lase terenul în deplina proprietate si liniștita posesie si sa demoleze gardul si de asemenea sa plătească 10.226 lei - cheltuieli de executare.
Verificând sentința criticată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu potrivit art.476-479 N.C.pr.civ, tribunalul a constatat că apelul este fondat reținând următoarele:
Prin încheierea din 20.11.2013 instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât .
Încheierea este interlocutorie și leagă instanța astfel că aceasta nu mai putea reveni asupra ei prin sentința finală .
Pe de altă parte tribunalul a constat că în mod eronat a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune prin sentința nr.3491/12.11.2014 întrucât reclamanta nu putea să cunoască întinderea sau chiar existența pagubei înainte de a fi deposedată de bun .
Ori punerea în executare a sentinței s-a produs în decembrie 2010, astfel că nu s-a împlinit termenul de trei ani pentru a putea fi constatată prescripția .
Conform art. 480, alin. 2 și 3 cod procedură civilă „(2) În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.(3) În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.”
În speță tribunalul a constatat că instanța de fond a soluționat cauza fără să intre în dezbaterea fondului, situație față de care a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, urmând ca instanța de fond, cu prilejul rejudecării să aibă în vedere și celelalte motive de apel dar și excepțiile invocate și să analizeze dacă pretențiile din prezenta cauză au făcut obiect al altor cereri de chemare în judecată și în ce măsură reclamanta și-a recuperat sau nu prejudiciul sau o parte din el urmare a proceselor anterioare avute cu reclamantul și cu vânzătorii din Decizia nr. 7/C/17.01.2007 .
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S., la data de 09.06.2015 sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 16.09.2015, reclamanta S.C. B. M. S.R.L. prin apărător ales, avocat D. D., a depus la dosarul cauzei precizare în sensul că renunță în mod expres la petitele privind dreptul de superficie, servitute și instituirea unui drept de retenție.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
La data de 21.03.2007, între reclamanta S.C. B. M. S.R.L. și G. C., G. D. C. și G. G. D. s-a încheiat antecontractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 952/21.03.2007, de BNP M. A. A., prin care pârâții se obligau să vândă promitentei cumpărătoare până la data de 21.05.2007, suprafața de 1.526 m.p., din suprafața de 3.451 m.p., cu vecinii: R. – . împroprietăriților, M.z. – rest proprietate, M.n. S.C. B. M. S.R.L.
Prin sentința nr. 6/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții G. C., G. D. C. și G. G. D. și s-a constatat intervenită vânzarea – cumpărarea pentru un teren în suprafață de 1.534 m.p., această hotărâre ținând loc de act autentic de înstrăinare.
Ulterior, T. I. a chemat-o în judecată pe S.C. B. M. S.R.L. revendicând suprafața de 1.526 m.p. și obligarea acesteia de a-și demola gardul, iar prin decizia nr. 54/A/25.02.2010, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de T. I., împotriva sentinței nr. 3298/03.07.2009 a Judecătoriei Drobeta T. S., s-a schimbat sentința, s-a admis în parte acțiunea în sensul că, a fost obligată S.C. B. M. S.R.L., să-i lase în plină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 1.526 m.p., situat în intravilanul mun. Drobeta T. S. și înscris în titlul de proprietate al acestuia nr. 7088/2000, fiind respins capătul de cerere privind demolarea gardului.
Prin decizia Curții de Apel C. nr. 853/23.06.2010 pronunțată în dosarul nr._, sunt menținute în totalitate dispozițiile acestei decizii referitoare la revendicare și este modificat capătul de cerere privind ridicarea gardului în sensul că, este obligată S.C. B. M. S.R.L., să-și ridice gardul care împrejmuiește terenul revendicat, în caz contrar T. I. fiind autorizat să îndeplinească această obligație.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, instanța constată că aceasta a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 203/2015 a Tribunalului M., prin care s-a statuat că nu s-a împlinit termenul de trei ani pentru a putea fi constatată prescripția, astfel încât această excepție nu va mai fi analizată la rejudecarea cauzei de instanța de fond.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârât, determinată de faptul că, reclamanta și-a însușit deja sumele de bani conform sentinței nr.5/23.01.2012 a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr. l_, instanța urmează a analiza aceste susțineri prin prisma puterii de lucru judecat.
Referitor la petitele privind obligarea pârâtului la plata sumei de 22.442 lei reprezentând contravaloare lucrări amenajare teren, 459 lei reprezentând contravaloare edificare rețele de utilități, 19.951 lei reprezentând contravaloare gard împrejmuitor, astfel cum au fost solicitate prin precizarea depusă la dosar la data de 27.05.2013, instanța constată următoarele:
În cauza ce a format obiectul dosarului nr._/101/2010 aflat pe rolul Tribunalului M., S.C. B. M. S.R.L., a chemat în judecată pe G. C., G. D. C. și G. G. D., pentru ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați să-i restituie prețul de 130.000 EURO, cheltuielile de judecată pe care le-au efectuat, cheltuielile de executare și cheltuielile privind întocmirea contractului de vânzare – cumpărare, dobânzile ce au fost percepute și încasate de B.R.D., pentru suma de 130.000 EURO, restituirea în echivalent bănesc a cheltuielilor făcute pentru amenajarea terenului de 1.526 m.p. (500 mașini de umplutură balastru), contravaloare materiale și manopera necesare pentru edificarea gardului, daune interese reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii vadului comercial, contravaloarea mutării rețelelor de utilități, contravaloarea superficiei ce o vor datora pentru construcția ridicată pe terenul altuia și a servituții de trecere, toate cheltuielile generate de evicțiunea făcută, transportul mărfurilor de pe terenul ce a avut ca destinație depozit de materiale.
Prin sentința nr.5/23.01.2012 a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr. l_, au fost obligați G. C., G. D. C. și G. G. D., să-i plătească reclamantei 490.000 lei, reprezentând prețul terenului, 70.000 lei, reprezentând dobânzi bancare, 22.442 lei reprezentând contravaloare lucrări amenajare teren, 459 lei contravaloare racord apă – canal, 19.951 lei contravaloare gard împrejmuitor.
In esenta, puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data, iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare (res judicata pro veritate habetur).
Astfel, pentru ca sa existe identitate de obiect intre doua actiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat in ambele actiuni in acelasi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor actiuni sa rezulte ca scopul final urmarit de reclamant este acelasi in ambele actiuni si, solutia data de instanta are putere de lucru judecat . care se incearca valorificarea aceluiasi drept.
Principiul puterii lucrului judecat impiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, avand acelasi obiect, aceeasi cauza si fiind purtat intre aceleasi parti, ci si contrazicerea intre doua hotarari judecatoresti, adica infirmarea constatarilor facute . definitiva printr-o alta hotarare judecatoreasca posterioara, data in alt proces.
Puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotararii, ci ea se intinde si asupra considerentelor hotararii, care constituie sustinerea necesara a dispozitivului, facand corp comun cu acesta. Asadar, de vreme ce aceeasi problema dedusa judecatii . aceleasi parti a fost solutionata irevocabil ., rezulta ca acest aspect retinut de instante, care a stat la baza solutiilor din dispozitivul hotararilor, a dobandit putere de lucru judecat si trebuie avut in vedere de instanta sesizata ulterior.
Prin urmare, cum prin sentința nr.5/23.01.2012 a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr. l_, au fost obligați G. C., G. D. C. și G. G. D., să-i plătească reclamantei suma de 22.442 lei reprezentând contravaloare lucrări amenajare teren, constând în nivelări, umpluturi și compactări, 459 lei contravaloare racord apă – canal, 19.951 lei contravaloare gard împrejmuitor, apreciind că acestea sunt în sarcina vânzătorului care garantează pe cumpărător contra evicțiunii din fapta unui terț, reclamanta nu mai poate solicita din nou aceste sume de bani de la terțul evingător, pârât în prezenta cauză, aceasta având deja un titlu executoriu pe care îl poate pune în executare, în caz contrar s-ar încălca în mod grav puterea de lucru judecat a acestei sentințe și ar opera o îmbogățire fără justă cauză în beneficiul reclamantei.
În consecință, instanța va respinge petitele privind obligarea pârâtului la plata sumei de 22.442 lei reprezentând contravaloare lucrări amenajare teren, 459 lei reprezentând contravaloare edificare rețele de utilități, 19.951 lei reprezentând contravaloare gard împrejmuitor, pentru existența puterii de lucru judecat.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtului să achite reclamantei contravaloarea șopronului, instanța reține următoarele:
Reclamanta S.C. B. M. S.R.L. a încheiat cu G. C., G. D. C. și G. G. D. antecontractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 952/21.03.2007, de BNP M. A. A., cu privire la suprafața de 1.526 m.p, iar prin sentința nr. 6/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. M. S.R.L., în contradictoriu cu G. C., G. D. C. și G. G. D. și s-a constatat intervenită vânzarea – cumpărarea pentru un teren în suprafață de 1.534 m.p., această hotărâre ținând loc de act autentic de înstrăinare.
Urmare a deciziei nr. 54/A/25.02.2010, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._ a fost obligată S.C. B. M. S.R.L., să-i lase pârâtului în plină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 1.526 m.p., situat în intravilanul mun. Drobeta T. S. și înscris în titlul de proprietate al acestuia nr. 7088/2000,teren pe care reclamanta construise un șopron.
Din cuprinsul raportului de expertiză și suplimentele la acesta efectuate în cauză de expert P. P., în primul ciclu procesual, instanța reține că în partea de vest a terenului reclamanta a construit un șopron de depozitare materiale de construcții, suprafața ocupată de acesta fiind de 265,65 mp, în valoare de 23.094 lei.
Analizând probele administrate în cauză, în raport de temeiul de drept incident, instanța reține că potrivit art. 482 C.civ. potrivit căruia „proprietatea unui lucru imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial”.De asemenea, potrivit art. 492 Cod Civil, „...orice construcții .asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa, dacă nu este dovadă contrarie”. Acest text legal, ce constituie principiul accesiunii imobiliare artificiale, stabilește totodată o dublă prezumție și anume orice construcții făcute pe un fond, sunt prezumate că au fost făcute de către proprietarul fondului și cu cheltuiala sa
In cazul accesiunii imobiliare artificiale, notiunea de buna credinta se restrange la acele situatii in care constructorul a actionat urmare faptului ca avut convingerea ca a dobandit un drept de proprietate asupra terenului, efect achizitiv care insa nu s-a produs datorita erorii in care s-a gasit. Prin urmare, buna credinta exista atunci cand constructorul a inteles in mod eronat ca a devenit proprietarul terenului in baza unui titlu care poate sa constea . sau ..
In speta, credinta reclamantei rezidă din antecontractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 952/21.03.2007, de BNP M. A. A., cu privire la suprafața de 1.526 m.p, validat prin sentința nr. 6/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, prin care s-a constatat intervenită vânzarea – cumpărarea pentru un teren în suprafață de 1.534 m.p., această hotărâre ținând loc de act autentic de înstrăinare.
De altfel, prezumtia de buna credinta este considerata ca fiind de aplicare generala, fiind deci eficace si in ipoteza accesiunii imobiliare artificiale prevazuta de art.494 C.civ. iar dovada contrarie, ce incumba paratului, nu a fost produsa in cauza.
Mai mult, acțiunea în revendicare ce a format obiectul dosarului nr._ a fost introdusă pe rolul instanței la data de 22.02.2008, după pronunțarea sentinței nr. 6/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, lucrările de construcție fiind începute în anul 2007, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. P., astfel încât nu se poate contesta buna credință a reclamantei.
Deși expertul a precizat că șopronul poate fi demontat și reamplasat pe o altă locație, în condițiile în care se reține buna credință a reclamantei, paratul este cel care beneficiază de edificarea acestuia, fiind pus în posesie pe terenul în cauză. Plata contravalorii acestei construcții cuvenita constructorului de buna credinta are ca temei imobogatirea fara just temei, ori cel care a obtinut marirea patrimoniului sau este paratul in cauza, care beneficiază de constructie, astfel încât acesta trebuie să achite reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloare șopron, astfel cum rezultă din raportul de expertiză și suplimentele la acesta efectuate în cauză de expert P. P..
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtului la plata de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii vadului comercial, instanța reține următoarele:
Reclamanta a înțeles să învestească instanța cu acest petit prin precizarea de acțiune depusă la dosar la data de 14.07.2013, fără a indica cuantumul acestora, perioada pentru care se solicită, temeiul în drept, astfel încât, în primul ciclu procesual s-au întocmit trei variante ale raportului de expertiză contabilă prin raportare la diferite perioade de timp.
Vadul comercial este definit ca fiind aptitudinea fondului de comerț de a atrage publicul, adică clientela, existând așadar, o strânsă legătură între clientelă și vadul comercial, care în cele din urmă configurează rentabilitatea activității comerciale specifică unui fond de comerț. Aptitudinea fondului de comerț de atragere a clientelei constituie rezultatul unor factori multipli, precum locul unde se află amplasat spațiul, calitatea mărfurilor și serviciilor oferite, prețurile practicate, comportamentul personalului comerciantului în raporturile cu clienții, abilitatea în realizarea reclamei și publicității comerciale, etc.
Este adevărat că prin rapoartele de expertiză contabilă efectuate în cauză s-a constatat o pierdere în exploatare datorată scăderii veniturilor din exploatare, însă aceasta nu poate fi imputată pârâtului, acesta și-a exercitat drepturile procesuale cu bună credință, prevalându-se de decizia nr. 54/A/25.02.2010, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, pierderea unui eventual beneficiu nerealizat neputând fi imputată terțului evingător.
În consecință, având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța va admite în parte acțiunea precizată, va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloare șopron,va respinge petitele privind obligarea pârâtului la plata sumei de 22.442 lei reprezentând contravaloare lucrări amenajare teren, 459 lei reprezentând contravaloare edificare rețele de utilități, 19.951 lei reprezentând contravaloare gard împrejmuitor, pentru existența puterii de lucru judecat, va respinge petitul privind obligarea pârâtului la plata de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii vadului comercial, ca neîntemeiat.
Totodată, va lua act de renuntarea la judecata petitelor privind dreptul de superficie, servitute și instituirea unui drept de retenție.
Va omologa parțial raportul de expertiză și suplimentele la acesta efectuate în cauză de expert P. P..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța în baza art.451 alin 2 Cod procedură civilă, va reduce onorariul de avocat de la suma de 2000 lei la suma de 1000 de lei, acesta fiind proportional cu activitatea prestată de avocat în acest litigiu. Procedând la aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța prin reducerea onorariului de avocat nu a intervenit în convenția încheiată de reclamantă, în calitate de client, și avocatul acesteia. De asemenea, nu au fost încălcate nici disp. art.57 din Legea nr.51/1995, potrivit cărora “avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor sa stabilească onorarii superioare”; instanța nu a făcut decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual, cheltuielile de judecată pe care le datorează partea căzută în pretenții care este un terț fața de contractul intervenit între reclamantă în calitate de client – si avocatul acesteia.
În baza art. 453 C.proc.civ. va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 2959,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în: 1259,70 lei taxă judiciară de timbru proporțional cu valoarea pretențiilor admise, 1000 lei onorariu avocat (chitanța nr. 25/16.09.2015), 700 lei onorariu expert (f.111).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. B. M. S.R.L. cu sediul in Drobeta T. S., ., nr. 13, județul M., și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Drobeta T. S., ., județul M., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/_, având CUI RO_, în contradictoriu cu pârâtul T. I., având CNP_ și domiciliul în ., ., jud. M...
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de_ lei reprezentând contravaloare șopron.
Respinge petitele privind obligarea pârâtului la plata sumei de 22.442 lei reprezentând contravaloare lucrări amenajare teren, 459 lei reprezentând contravaloare edificare rețele de utilități, 19.951 lei reprezentând contravaloare gard împrejmuitor, pentru existența puterii de lucru judecat.
Respinge petitul privind obligarea pârâtului la plata de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii vadului comercial, ca neîntemeiat.
Ia act de renuntarea la judecata petitelor privind dreptul de superficie, servitute și instituirea unui drept de retenție.
Omologhează parțial raportul de expertiză și suplimentele la acesta efectuate în cauză de expert P. P..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2959,7 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S. .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A-M.S./Tehn. C.C/.4 ex./16.10.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2753/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2751/2015.... → |
|---|
