Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1832/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 1832/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1832/2015

Dosar nr._ revendicare imobiliare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1832

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE A. G.

GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.

Pe rol judecarea cauzei civilă privind pe reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică M. și pe pârâta N. V., având ca obiect revendicare imobiliară .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsa părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință, din data de 05.05.2015, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre după care s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14.06.2013,reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva Direcția Silvică M. a chemat în judecată pe pârâta N. V.,solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 1,628 ha, teren arabil.

În motivare, reclamanta a menționat că, potrivit încheierii nr.2005 din 25.01.2013 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară M., Statul Român deține o suprafață de_ mp. dobândită de la SNLO Oltenia în urma schimbului de amplasament avizat prin Ordinul Ministrului nr.692/11.11.2009.

Potrivit art. 4 alin. 1 din HG nr. 229/2009, Romsilva are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară a fondului forestier proprietate publică a statului, asigurând paza și integritatea fondului forestier predat în gestiune .

Reclamanta a arătat că, în anul 2013 pârâta a înființat o cultură de cereale pe o suprafață de 1,628 ha, respectiv pe terenul pe care Direcția Silvică M., l-a primit în gestiune, fiind împiedicată să efectueze împădurirea terenului ce face obiectul prezentului litigiu.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar: copie după raportul O.S. Vânju M. nr. 3390/22.04.2013, și după raportul O.S. Vânju M. nr. 4132/27.05.2013, chitanțe privind dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

Pe cale de excepție a invocat excepția netimbrării cererii arătând că, fiind în fața unei cereri cu obiect evaluabil în bani, reclamanta, persoană juridică, trebuia să achite taxa judiciară de timbru datorată de către toate persoanele fizice și juridice pentru serviciile prestate de instanțele judecătorești .

Totodată pârâta a invocat și excepția lipsei procedurii prealabile solicitând respingerea acesteia ca prematur introdusă întrucât reclamanta nu a respectat prevederile Legii nr. 192/ 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator .

S-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei deoarece, din înscrisurile anexate nu rezultă calitatea de proprietar al reclamantei Direcția Silvică M. asupra terenurilor solicitate de acesta prin cererea de chemare în judecată .

Conform art. 865 din NC Civ. apărarea dreptului de proprietate publică în justiție, revine titularului iar la alin. 2 se prevede că titularii drepturilor corespunzătoare proprietății publice sunt obligați:

Să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică și să introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică,în condițiile legii.

Pe fond arată că a fost chemată în judecată pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 1,628ha teren arabil, teren pe care ar fi înființat în an ul 2013 o cultură de cereale .

Reclamanta face referire în cererea d e chemare în judecată de o suprafață de_ mp. pe care ar fi dobândit-o de la SNLO Lignitul Oltenia în urma unui schimb de amplasament avizat prin Ordinul Ministrului nr. 692/11.11.2009, teren proprietatea statului ,dar fără a identifica suprafața de teren ce o revendică de la pârâtă .

Mai arată că deține pe raza . suprafețe de teren, atât extravilan cât și intravilan, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/ 1991 fiind emis T.P. nr._/28.02.2006 .

Nu în ultimul rând arată că, acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare în justiție a dreptului de proprietate privată dar și a dreptului de proprietate publică și reprezintă acțiunea în justiție aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept .

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OUG nr. 80/2013, Legea nr. 192/2006, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 115/2012 și prin OUG nr. 90/2012, Legea nr. 18/1991, art. 865 NCC și art. 192 - 194 NCPC.

În dovedirea cererii, pârâta a depus la dosar: copie titlul de proprietate nr._/28. 02.2006, copie plan cadastral, copie extras din registrul agricol, certificatul de atestare fiscală nr. 7020/26.09.2013 emis de Primăria comunei Gogoșu.

Întâmpinarea și actele atașate de către pârâtă au fost înaintate către reclamantă pentru a răspunde la întâmpinare .

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de teren de 1,628 ha, teren arabil.

Prin sentința civilă nr 1889/27.11.2013, pronunțată de Judecătoria Vânju M., s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Dr. Tr S., competentă cu soluționarea cauzei.

La termenul din 01.04.2014, reclamanta depune la dosar precizare de acțiune prin care înțelege să individualizeze terenul ce face obiectul cauzei în tarlaua 69 . cu nr cadastral 370 având ca vecini S- RNP Romsilva Direcția Silvică,E-RNP Romsilva Direcția Silvică, V- Romsilva Direcția Silvică,N- N. V..

Tot la același termen s-a dispus efectuarea unei expertize topo care să identifice terenul în litigiu să stabilească dacă face parte din suprafața de209108 dobândită de la SNLO Oltenia în urma schimbului de amplasament avizat de Ordinul Ministrului nr. 692/11.11. 2009, să stabilească daca terenul în litigiu este înscris în titlul de proprietate nr_ din 28. 02.2006 emis pe numele autoarei N. C N., în caz afirmativ ce suprafață este înscrisă în acest titlu de proprietate, dacă exista suprapunere pe aceasta suprafață de teren în actele reclamantei și titlul de proprietate al pârâtei, categoria de folosință a acestui teren, vecinătățile schița terenului și cine are posesia, raport de expertiza ce a fost depus la data de 13.01.2015.

La data de 17.02.2015 în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art.22 c. proc. civ., apreciază necesar a solicita reclamantei R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică M. să depună la dosar actul de proprietate pentru terenul din litigiu, la care va alătura titlul de proprietate al SNLO Oltenia cu privire la terenul ce a făcut obiectul schimbului între SNLO Oltenia și aceasta și către CLFF Gogoșu pentru a ne comunica documentația ce a stat la baza emiteri titlului de proprietate_/28.02.2006, daca pârâta a avut în posesie terenul din litigiu până la ce dată, și dacă reclamanta a fost pusă în posesie cu aceasta suprafață în caz afirmativ să înainteze actul întocmit respectiv proces verbal sau altceva, relații ce au fost comunicate iar la termenul din 10.03.2015 s-a dispus efectuarea unei adrese către OCPI M. pentru a ne comunica documentația care a stat la baza intabulării imobilului cu nr cadastral 370, înscris în cartea funciară_ a UAT Gogoșu,

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta N. V. să se dispună obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie o suprafață de teren de 1,628 ha, teren arabil situată pe raza Comunei Gogoșu, jud. M. .

Prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4142/17.11.2008 de BNP Gurgiu V. numitul V. E. C. M. în numele și pentru C. E. P. a înstrăinat către Societatea națională a Lignitului Oltenia SA suprafețele de 209.108 mp. teren arabil în T 69 P 4 înscris în CF nr. 287/N a localității Gogoșu și respectiv 86.100 mp. teren arabil în T 115 P 5 înscris în CF nr. 286/N a localității Gogoșu, ambele situate în extravilanul Comunei Gogoșu, la prețul de 349.821 lei .

Ulterior, prin Ordinul MAPDR nr. 692/10.11.2009 terenul în suprafață de 20,9108 ha a fost preluat în administrare de către reclamanta Direcția Silvică M., fiind intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în C.F. nr._ a localității Gogoșu precum și dreptul de administrare al RNP Romsilva .

În atare situație, reclamantul fiind cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.

Potrivit doctrinei juridice, în acțiunea în revendicare, calitatea procesuală aparține proprietarului, iar calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpânește, ca posesor, sau chiar ca detentor, bunul revendicat. Astfel, admiterea acțiunii în revendicare, presupune printre altele că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat, existent în patrimoniul reclamantului, nu a ieșit prin niciunul din modurile de transmitere (dobândire) a proprietății din acest patrimoniu, altfel spus, reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respectiv.

În conformitate cu art. 555 C. civ., instanța reține că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv, absolut și perpetuu, însă în limitele determinate de lege.

Prin urmare, instanța constată că acțiunea în revendicare este acea acțiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, și presupune, având în vedere aceste caracteristice, prin raportare la dispozițiile art. 249 cod procedură civilă, dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează.

Deși reclamanta RNPR – Direcția Silvică M., nu invocă un drept de proprietate asupra terenului în cauză, arătând în mod cert că acesta este proprietatea Statului Român, aceasta, în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică, dobândește implicit și calitate procesuală activă și justifică un interes legitim în prezenta cauză atâta vreme cât trebuie să asigure integritatea fondului forestier public sens în care asigură paza și integritatea acestuia .

Din expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie efectuată de expert P. O., se reține următoarele concluzii: terenul în litigiu este situat în extravilanul Comunei Gogoșu, are categoria arabil și este în suprafață de 6768 mp. fiind evidențiat pe schița anexă la raportul de expertiză cu punctele: 27, 24, 25, 26, 27 .

Terenul face parte din suprafața de_ mp. dobândită de SNLO Lignitul Oltenia în urma schimbului de amplasament avizat prin Ordinul Ministrului nr. 692/11.11.2009 .

Același teren în cauză face parte și din suprafața de 11.000 mp. teren arabil înscrisă în T.P. nr._/28.02.2006 emis pe numele autoarei N. C. N. astfel că acest teren se suprapune cu terenul aflat în domeniul public al Statului Român, existând o suprapunere reală.

Așadar, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4142/17.11.2008 de BNP Gurgiu V., Ordinul MAPDR nr. 692/10.11.2009, încheiere CF nr. 2005/24.01.2013 și extrasul de carte funciară reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a Statului Român a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 6768 m.p. teren arabil, situat în extravilanul comunei Gogoșu, în T 156, P 3760, intabulat în cartea funciară a comunei Gogoșu CF nr. 287/N și CF nr. 286/N.

La data de 30.12.2011, prin proces verbal suprafața de_ mp. teren arabil extravilan ce a făcut obiectul schimbului de terenuri din 11.11.2009, a fost predat efectiv de către SNLO Lignitul Oltenia SA către reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. .

Ulterior, la începutul anului 2013 s-a constatat de către o comisie formată la nivelul organelor de conducere ale reclamantei că, o parte din terenul primit în administrare a fost ocupat de către pârâta N. V., care a înființat o cultură de cereale pe suprafața de 1,628 ha.

Cu privire la pârâta N. V. se reține de instanță că aceasta posedă terenul respectiv în baza unui titlu valid respectiv T.P nr._/28.02.2006 emis pe numele autoarei N. C. N., teren în cauză făcând parte din suprafața de 11.000 mp. teren arabil înscrisă în respectivul titlu de proprietate .

Instanța, procedând la compararea celor 2 titluri de proprietate deținute de părți apreciază că, titlul reclamantei este mai bine caracterizat deoarece dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren a fost reconstituit pe numele foștilor proprietari R. și M. în anul 2006 prin cele 2 titluri de proprietate emise cu nr._ și_ în timp ce titlul de proprietate al pârâtei a fost emis în același an pe numele autoarei N. C. N. .

Cu privire la titlul de proprietate emis pe numele autoarei pârâtei N. V. se constată de instanță că aceasta a fost pusă în posesie în planul parcelar întocmit pentru T 69 și reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe un teren preluat de la fosta . M. în urma protocolului încheiat cu Primăria Gogoșu și nu pe vechiul amplasament .

Nu în ultimul rând instanța constată că dreptul de proprietate al Statului Român, ce a fost transmis în administrare reclamantei reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M., a fost intabulat în cartea funciară deschisă la nivelul localității Gogoșu sub nr. nr. 287/N și CF nr. 286/N .

La art. 885 c. civ. se prevede că, sub rezerva unor dispoziții contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea .

Dacă prin lege nu se prevede altfel, înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de la data înregistrării cererilor la care sunt atașate toate documentele justificative .

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta N. V. să se dispună obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie o suprafață de teren de 1,628 ha, teren arabil situată pe raza Comunei Gogoșu, jud. M., dar din probele administrate în cauză a rezultat că terenul ocupat de pârâtă de la reclamantă, este doar de 6768 m.p.

Față de cele de mai sus reținute, instanța va admite în parte acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. în contradictoriu cu pârâta N. V. și va oblig pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 6768 m.p. teren arabil, situat în extravilanul comunei Gogoșu, în T 156, P 3760, astfel cum a fost identificată de expertul tehnic judiciar P. O. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate de pârâta prin întâmpinare.

Omologhează raportul de expertiza întocmit de expert P. O., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. cu sediul în Dr. Tr. S., . C. nr. 22, jud. M., CUI R_ și J_ împotriva pârâtei N. V. domiciliată în Comuna Gogoșu, .. M. .

Obligă pârâta N. V. să lase reclamantei R. Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică M. în deplină posesie și pașnică folosință un teren arabil în suprafață de 6768 m.p. situat în extravilanul . Anexa nr. 1 la Raportul de expertiză prin punctele [ 27, 24, 25, 26, 27 ] cu vecinii: N rest proprietate pârâtă, E moșt. R. Speranța ( sau reclamanta Romsilva ), S R. A. ( sau reclamanta Romsilva ), V P. D. ( sau reclamanta Romsilva ) .

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

GAM/C.B.

4 ex./4 pag.

12.06. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1832/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN