Contestaţie la executare. Sentința nr. 2766/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2766/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 2768/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
Dosar C. nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2766/2013
Ședința publică din 3 iulie 2013
JUDECĂTOR: B. G.
GREFIER: R. M.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile formulată de contestatoarea ., cu sediul în com. L., ., cam.2, jud. B., prin reprezentant legal, înmatriculată la ORC B. sub nr.J_, CUI_, în contradictoriu cu creditoarea . SA, cu sediul în București, . parter și ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Cauza s-a dezbătut în fond la termenul din data de 19 iunie 2013, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 26 iunie 2013, apoi la data de 3 iulie 2013 din lipsă de timp pentru deliberare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei judecătorii sub numărul de mai sus contestatoarea ., în contradictoriu cu debitoarea . SA a solicitat anularea actului de adjudecare, în temeiul art.399 al. l si 2 C.p.civ. rap.la art.516 C.p.civ; lămurirea titlului ce a stat drept temei al executării silite, si constatarea inexistentei caracterului executoriu, in temeiul art. 399 al.3 C.p.civ.;anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, in temeiul art.399 al.2 indice 1 C.p.civ.;întoarcerea executării silite, in temeiul art.404 indice 1 C.p.civ., obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul art.274 C.p.civ. .
În motivarea acțiunii s-a arătat că se impune a se proceda la verificarea conținutului actului de adjudecare prin raportare la prevederile art.516 C.p.civ. pentru a se stabili dacă există motive de nulitate absolută, în raport de obiectul cererii.
Astfel, în sensul prevederilor legal citate, actul de adjudecare trebuie să cuprindă atât denumirea cât și sediul organului de executare, numele și calitatea executorului, numărul și data procesului verbal de licitație, numele și domiciliul debitorului și adjudecatorului, prețul la care s-a vândut imobilul și modalitatea de achitare, mențiunea că imobilul s-a vândut negrevat de sarcini sau alte drepturi reale, datele de identificare ale imobilul, precum și mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și poate fi înscris în cartea funciară, iar pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesia acestuia din urmă.
Or, așa cum lesne se poate observa, în cuprinsul actului nu se regăsesc prevederi referitoare la sediul organului de executare, mențiune că imobilul s-a vândut negrevat de sarcini și nici nu este prevăzută modalitatea de achitare a prețului de vânzare, specificându-se doar faptul că s-a depus diferența de preț la data de 28.03.2013, fără a se putea determina cât reprezintă această diferență de preț și cât a fost achitat din preț la momentul la care a avut loc licitația. Având în vedere că toate aceste elemente sunt expres și limitativ prevăzute de lege, lipsa din cuprinsul actului de adjudecare a oricăruia dintre ele se sancționează cu nulitatea absolută a actului.
Mai mult decât atât, aceeași nulitate afectează și procesul verbal de licitație din data de 21.03.2013. În concret, executorul judecătoresc a procedat la vânzarea la licitație a imobilului proprietatea contestatoarei stabilind ca preț de pornire cel mai mare preț oferit, deși dispozițiile procedurale citate obligă ca licitația să înceapă de la valoarea imobilului stabilită potrivit evaluării prevăzute de art.500 alin.2 C.p.civ. redusă cu 25%. Numai dacă acest preț nu este obținut, indiferent de numărul licitațiilor, executorul judecătoresc este îndreptățit a proceda la vânzarea imobilului la cel mai mare preț oferit.
Problema supusa analizei are în vedere natura juridică a înscrisului denumit „Contract de ipoteca „ autentificat sub nr. 1496/29.07.2010 de către BMP „ A. Boamfa „ și în ce măsura acesta poate constitui titlu executoriu în accepțiunea legii .
În fapt, între .. și intimata P. C. IFN.SA. a intervenit un Contract de credit ( nr._/29.07.2010 ), în temeiul căruia intimata a acordat o linie de credit în vederea efectuării unor investiții de către debitoare . Natura relațiilor dintre cele 2 părți este una comercială, prin raportare la dispozițiile art.3 si 7 C.. acea data, astfel încât creditul acordat are natura comercială.
În data de 29.07.2010, între intimată și contestatoare a intervenit contractul de ipotecă autentificat sub nr.1496/2010 de BNP. „A. BOAMFA,, prin care acestea au consimțit la constituirea unei ipoteci asupra imobilului, proprietatea contestatoarei, situat în . „Cerbul Carpatin" jud. B., înscris in CF_ L., în vederea garantării creanței de 210 000 lei înscrisa în Contractul de credit nr._/2010 .
C.p.civ., în art.372, stabilește că „ executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu „ . Astfel, se impune a se analiza în ce măsură Contractul de credit și Contractul de ipotecă, accesoriu al primului, constituie titluri executorii care să o abiliteze pe intimata să solicite concursul autorităților statale în vederea obținerii executării silite a creanței .
În ceea ce privește Contractul de credit nr._/2010, acestea nu poate constitui titlu executoriu în înțelesul art.372 C.p.civ., întrucât reprezintă în fapt un contract comercial, prin care intimata a acordat cocontractantului sau ( PECOLIS IN VEST SRL. ) un credit comercial în cuantum de 210 000 lei, în vederea desfășurării activității comerciale, respectiv achiziționarea de bunuri necesare desfășurării activității, capital de lucru și investiții în vederea desfășurării activității comerciale, Noțiunea de „ credit comercial „ este o instituție comercială, prin care intimata a pus la dispoziția contractantului sau o marfa constând într-o sumă de bani, acesta obligându-se să returneze la scadentă suma împrumutată plus dobânda stipulata în contract, aceasta reprezentând în realitate, raportat la activitatea intimatei, adaosul comercial. Contractul de credit nu privește în cuprinsul său o „ creanța certă, lichidă și exigibilă „, ci doar suma pe care intimata, în virtutea relațiilor comerciale, a pus-o la dispoziția partenerului comercial .., cu mențiunea că acesta urmează a o rambursa în transe pe parcursul a 60 de luni, împreuna cu dobânda convenita. Astfel, prin sine însuși, contractul de credit nu poate constitui temei al executării silite împotriva contestatorilor, întrucât nu naște un raport juridic între aceștia și intimată , contestatorii având calitatea de terți față de raportul comercial existent între .. și P. C. IFN.SA.
În ceea ce privește Contractul de ipoteca autentificat sub nr.1496/29.07.2010, acesta poate constitui titlu executoriu doar în condițiile Legii 190/1999 (a se vedea art.21 ), cu modificările aduse prin OUG.50/2010, privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare . D. în această ipoteză contractul de ipoteca beneficiază de toate trăsăturile contractului de credit pentru garantarea căruia a fost încheiat, în virtutea caracterului accesoriu . Concluzia este evidența, contractul de ipoteca neputând constitui în sine un titlu executoriu, ci acest caracter îi este recunoscut doar prin raportare la contractul pe care îl însoțește. Ori, așa cum s-a arătat mai sus, și prin prisma interpretării date de art.3 C.. - contractul principal - nu poate constitui temei al executării silite împotriva contestatorilor, întrucât nu consfințește raporturi juridice între contestatori și intimată.
Greșită soluție a instanței care a încuviințat executarea silită se întemeiază pe prezumarea caracterului executoriu al Contractului de ipotecă prin prisma autentificării sale. Ori, caracterul executoriu al unui act notarial trebuie analizat prin raportare la prevederile art.66 din Legea 36/1995, a notarilor publici și activităților notariale.
Astfel, din analiza clauzelor din cuprinsul Contractului de ipoteca rezultă faptul că părțile și-au exprimat acordul instituirii unei ipoteci asupra imobilului, fără a-și asuma obligația de achitare a unei creanțe ( artVI.2 „interdicție de înstrăinare și grevare fără acordul Împrumutatorului,,, art.II.l si 2 „având ca obiect garantarea obligațiilor asumate de către împrumutat,, ) . Contestatoarea a încheiat acest act în vederea aducerii unor garanții suplimentare personale în favoarea PECOLIS INVEST SRL., în virtutea faptului că, prin contractul de creditare intimata a acordat acesteia din urma un credit comercial de 210 000 lei. Este de subliniat faptul că, potrivit prevederilor art.4 (x) din Contractul de ipotecă, contestatoarea a consimțit ca numai într-o singură ipoteza intimata să dispună de o acțiune directă împotriva lor: în caz de rea-credință a garantului,ipotecar „ garantul ipotecar este de acord cu executarea silită a proprietății în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile" Ori, nici o clauză stipulată în contractul de ipoteca nu stabilește în sarcina contestatoarei, în calitatea sa de garant, obligația de a plăți creanța în locul debitorului, prin subrogație convențională consimțită de creditor. Mai mult decât atât, potrivit prevederilor dreptului comun, reaua-credința trebuie demonstrată, neputând fi prezumată, intimatei revenindu-i obligația probării relei-credințe a contestatorilor în neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul în care aceasta are calitatea de parte, ca unic temei al executării garanției constituite în virtutea principiului relativității efectelor actului juridic.
În concluzie, deși contractul de ipotecă în discuție este un contract convențional perfect valabil, aspect care de altfel nu a fost contestat, acestuia nu îi poate fi recunoscut caracterul de titlu executoriu per se, neputând avea ca efect direct demararea executării silite împotriva contestatoarei.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art.66 din Legea 36/1995, titlul executoriu dobândește aceasta calitate de la data exigibilității creanțelor pe care le consemnează . Cum art.372 C.p.civ., cât și art. 1832 ai 12 C.civ. impun ca temei pentru executarea silită existenta unui titlu executoriu, iar art.379 al.l C.p.civ. adaugă și cerința existentei unei creanțe lichide si exigibile, ultima condiție fiind imperativ prevăzută și de art. 1023 C.civ., se poate constata că actul notarial autentificat sub nr. 1496/29.07.2010 nu întrunește aceste cerințe, întrucât în cuprinsul său nu este specificată nici creanța și nici obligația de plată în sarcina contestatoarei, motiv pentru care executarea silită este lovită de nulitate.
Potrivit principiului de drept civil care stabilește că, pe cale de executare silită,
nu se poate pretinde mai mult decât ceea ce debitorul s-a obligat; cu alte cuvinte,
garantului-ipotecar - contestatoarea de față - nu i se poate pretinde o creanță mai
mare decât aceea pe care a cunoscut-o și garantat-o la momentul încheierii
Contractului de ipoteca Așa cum s-a arătat, nu rezultă din cuprinsul contractului
încheiat între contestatoare și pârâtă că cea dintâi și-ar fi asumat obligația de plată a
vreunei creanțe/ a creanței în locul debitorului, ci doar faptul că această garantează
îndeplinirea de către terț (împrumutat ) a obligației asumate printr-un alt contract ( comercial ) prin consimțirea instituirii ipotecii asupra imobilului proprietatea sa.
Chiar dacă s-ar admite că prin contractul de ipoteca contestatoarea a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune, aceasta nu are ca efect răspunderea solidară a acesteia cu debitorul și nici angajarea unei fidejusiuni . Contestatoarei îi sunt opozabile doar obligațiile asumate prin contractul încheiat de către aceasta, ca lege a pârâților, contract care nu prevede în sarcina sa obligația de plată a vreunei creanțe în nume propriu și/sau în numele vreunui terț. Ipoteca a fost constituită cu titlul de garanție, și nu există nici o convenție prin care părțile să fi convenit o solidaritate între debitor și garant. Prevederile art.1657 C.civ., potrivit cărora fidejusiunea nedeterminată a unei obligații principale se întinde la toate accesoriile unei datorii, nu sunt aplicabile în speță, contestatoarea semnând doar contractul de ipotecă, context în care fidejusiunea nu poate fi presupusă .
Sub aspectul situației de fapt, raportul juridic dintre contestatoare și pârâta se
întemeiază strict pe Contractul de ipotecă, astfel că, reținerea caracterului executoriu
al acestuia de către instanța de executare este greșita .
Așa cum a arătat mai sus, deși autentificat, acesta nu constituie titlu executoriu în baza art.66 din Legea 36/1995, deoarece această forță executorie este conferită doar actelor autentificate care constată o creanța certa și lichida . Or, contractul de ipotecă nu dă naștere unui drept de creanță, ci unui drept de ipotecă, respectiv (unui drept real accesoriu unei creanțe . Astfel, contractul de ipotecă nu poate fi suficient pentru a porni executarea silită, în condițiile în care nu există un titlu executoriu pentru obligația principală, opozabil deopotrivă contestatoarei și pârâtei .
Instanța nu poate, în absenta unor dispoziții legale, să confere caracter de titlu executoriu unor înscrisuri și nici părțile nu pot deroga de la anumite formalități legale. În concluzie, raportat la dispozițiile art.66 din Legea 36/1995 nu este îndeplinită premisă dispoziției legale ,respectiv „ actul autentificat de notarul public nu constată o creanță „
Potrivit prevederilor art.401 al.l indice 1 C.p.civ., este de subliniat faptul că, în
ipoteza în care contestația la executare vizează un titlu (executoriu) care nu îl
constituie o hotărâre judecătorească, nu devine incidente prevederile art.281 indice 1
C.p.civ., astfel încât instanța poate soluționa cauza și sub aspectul apărărilor de fond.
Soluția ce urmează a fi dată, în cazul în care contestația este admisibilă, se
încadrează în oricare din ipotezele prevăzute in art.404 al. l C.p.civ., instanța putând
reduce cuantumul creanței, dacă aceasta nu este datorată în integralitatea sa, dar
poate dispune însăși anularea titlului executoriu. Astfel, investită cu soluționarea
unei contestații la titlu, în condițiile art.399 al.l si 3 C.p.civ., instanța poate dispune anularea acestuia/lămurirea sa sub aspectul caracterului executoriu, raportat la dispozițiile procedurale care statuează că aceasta este singura cale prin care se poate cere anularea titlului executoriu atunci când acesta nu reprezintă o hotărâre judecătorească și când pentru contestarea lui nu este prevăzută o procedura distinctă .
Având în vedere principiul de drept potrivit căruia „ cine poate fi obligat la mai mult poate fi obligat și la mai puțin „, instanța investita cu soluționarea contestației privind lămurirea înțelesului titlului executoriu ce nu reprezintă o hotărâre judecătoreasca are posibilitatea, în temeiul art. 404 al. l C.p.civ., să cenzureze cuantumul creanței în raport de înțelesul voinței pârâților exprimata în cuprinsul actului / să interpreteze voința pârâților manifestata în contract. Astfel, trebuie avuta în vedere calitatea contestatoarei de garant, și nu de fidejusor, precum și obligațiile pe care și-a asumat prin actul încheiat. Mai mult decât atât, creditoarea nu poate pretinde garantului, independent de caz, o sumă mai mare decât cea garantata prin contract și/sau pe care aceasta s-a obligat să o achite în numele terțului debitor, și nici nu poate sa aplice garantului ipotecar dobânzi pentru neplata la termen, aceste sancțiuni sub forma de penalități fiind in sarcina debitorului.
Legea garanției comune încalcă un străvechi principiu al gajului, anume că, într-un contract de credit oarecare, împrumutătorul accepta garanția constituită ca îndestulătoare, fără a avea posibilitatea de a se îndrepta împotriva împrumutatului în cazul deprecierii acesteia. În primul rând, deși exista norme în vigoare care obliga la informarea corecta a clientului, deși exista o norma ANPC care sancționează contractele preformulate, împrumutătorii nu se conduc conform acestora. O bancă sau o instituție financiară non-bancară, în momentul perfectării unui credit negarantat, nu informează clientul că va răspunde patrimonial chiar și în lipsa unui gaj constituit. Astfel, deși aceste instituții bancare și de credit își iau masuri de precauție și se acoperă juridic în măsura în care pot sau cred, ele se fac vinovate de o înșelătorie evidentă, mințind prin omisiune. În egală măsura, împrumutatul care a constituit o ipoteca, are senzația că aceasta este acceptata ca unic gaj și, dacă își va asuma executarea silită, va pierde numai garanția și nu va suferi nicidecum ulterior urmărirea altor bunuri de către creditor.
Făcând abstracție de considerațiile de mai sus, legea gajului general comportă prevederi care, nu sunt respectate, interpretările creditorilor, executorilor și instanțelor acționând in detrimentul debitorului.
Dispozițiile Codului de Procedura Civila referitoare la obligativitatea naturii certe, lichide si exigibile a creanței ce urmează a fi pusa in executare: art. 379 C.p.civ.: " Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă" ; creanța este certă când existenta ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu; creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui; creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadentă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În ceea ce privește cuantumul creanței ce poate fi executată, potrivit titlului executoriu (Contractul de credit), consideră următoarele:
Sumele scadente și neplătite, așa cum reies din graficul de rambursare cunoscut, asumat și semnat de împrumutat la încheierea contractului de credit, constituie o creanță certă, lichidă si exigibilă, ce poate fi pusă în executare conform normelor în vigoare;
Sumele pretinse de IFN, drept urmare a declarării scadentei anticipate a creditului, nu constituie creanțe certe, lichide si exigibile și nu pot fi executate silit fără ca o atare obligație să fie stabilită de o instanța de judecată, deoarece, d.p.d.v. juridic, pretenția și obligația nu sunt același lucru.
Chiar dacă, prin contract, împrumutatul recunoaște dreptul băncii de a declara creditul scadent în anumite condiții descrise în contract, pretențiile emise de bancă nu devin implicit obligații ale clientului, decât dacă acest lucru este stipulat expres în contract; obligația nu se prezuma; o parte dintr-un contract nu are calitatea de a stabili unilateral o obligație a celeilalte părți. Consideră că un raport de obligație între două persoane poate apărea fie ca urmare a exprimării explicite în acest sens a persoanei care se obliga, fie ca urmare a deciziei unei instanțe sau a unui arbitru, iar recunoașterea unui drept nu constituie implicit o obligație. Un contract de garanție reală mobiliară sau imobiliară conține prin natura lui obligația debitorului de a pune la dispoziția creditorului bunul afectat garanției, dacă nu-și respecta obligațiile din contractul de credit garantat.
Suma pretinsă ca urmare a declarării scadentei anticipate (în ipoteza în care se presupune că este îndeplinită această cerință )nu este înscrisă în titlul executoriu (contractul de credit) și nu reiese explicit din contractul de credit; fiind o valoare calculată, ea ar putea fi contestată de debitor. Un alt argument în acest sens îl constituie sutele de cazuri în care împrumutații au câștigat procese cu instituțiile de credit în legătură cu cuantumul sumei datorate (actualizarea dobânzii în baza unor clauze abuzive, perceperea de comisioane ilegale, etc). Mai mult decât atât, pentru calculul sumei datorate ca urmare a declarării scadentei anticipate a unui credit sunt necesare, în afară de titlul executoriu (contractul de credit), și alte documente (extrase de cont), precum și efectuarea unor calcule de specialitate.
Există posibilitatea ca declararea scadentei anticipate a creditului să aibă loc în baza unor clauze contractuale considerate abuzive în baza Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți și consumatori, republicată.. Un exemplu de clauză asupra căreia o instanța a decis că este abuzivă se referea la dreptul băncii de a declara scadenta anticipată "în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca "împrumutatul să-și poată "îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzuteconform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător". Raportat la aceasta interpretare, clauza cuprinsă în art.15.8 din Contractul de credit se subscrie noțiunii de clauză abuzivă.
În afara posibilității ca scadenta anticipată să fie declarata în baza unei clauze abuzive, în speța de față aceasta s-a făcut fără nici un fel de notificare sau justificare față de împrumutat/garant; legea obligă ca motivele pentru care împrumutatorul declarat scadenta anticipată trebuie expuse către debitor, pentru ca acesta să aibă ocazia fie să îndrepte cauzele care au generat aceasta situație, fie să accepte sau să conteste motivele pentru care s-a luat aceasta măsura. Așadar, consideră că decăderea din termenul de plată, ca o condiție pentru începerea executării silite asupra unei creanțe, nu poate fi stabilita unilateral de către creditor.
În concret, certe, lichide si exigibile, in accepțiunea art.379 C.p.civ. sunt doar ratele a căror scadența s-a împlinit, în lipsa oricărei notificări din partea creditoarei prin care aceasta s-ar fi manifestat și motivat intenția de declarare a creditului ca fiind scadent anticipat, în condițiile contractuale. Astfel, la data începerii procedurii de executare silită creanța certă, lichidă și exigibilă era în cuantum de 29.340 iei, reprezentând ratele aferente lunilor ianuarie-mai 2012. In data de 31.05.2012, garantul a făcut o plata, în numele debitorului, în cuantum de 5.000 lei, iar în data de 24.07.2012 a mai efectuat o plată de 13.000 lei, așa cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune Pe cale de consecință, la data de 24 iulie 2012 se poate vorbi de o creanță certă și exigibilă în cuantum de 11.340 lei, și nu de 174.328,15 lei, care reprezintă suma de rambursat în rate până la data de 20.07.2015, a căror scadență nu s-a împlinit și pentru care nu există vreo manifestare de voință legitimă din partea creditoarei în sensul declarării anticipate a scadenței.
Pentru aceste motive, consideră că presupunerea unei creanțe rezultate din declararea scadenței anticipate a unui credit drept certă, lichidă și exigibilă din oficiu, și ca atare trecerea la urmărirea silită a întregii averi a debitorului ca urmare a acestei prezumții, doar pentru că ea izvorăște dintr-un titlu executoriu (contractul de credit) este profund eronată și de natură să prejudicieze grav debitorul.
Este de înțeles interesul pentru celeritate în rezolvarea litigiilor legate de neplata sau plata cu întârziere către bănci sau instituții financiare nebancare, însă nu se poate a nu se observa ca băncile beneficiază de un tratament preferențial față de orice altă entitate aflată într-o relație comercială cu un consumator. La aceasta concură atât faptul că sumele pretinse sunt considerate din oficiu obligații și din oficiu creanțe certe, lichide si exigibile (e ca si cum a-ar admite că banca nu poate să greșească), cât și faptul că debitorul nu se poate apara (e prezumat de rea credința!)
În drept a invocat: C.p.civ., C.civ., C...
Debitoarea a depus la dosar întâmpinarea prin care a solicitat să dispună a fi respinsă ca netemeinică și nelegală contestația pentru următoarele motive;
Având în vedere dispozițiile legale, în speță art.516 pct.1, în cuprinsul actului de adjudecare se face referire la denumirea și sediul organului de executare, condiție îndeplinită de către executorul judecătoresc, în acest caz sediul și denumirea fiind antetul care reprezintă așa cum este cunoscut, o indicație tipărită pe partea de sus a unei foi de hârtie sau a unui plic, cuprinzând numele, adresa unei instituții. Chintesența acestei dispoziții este aceea de identificare a organului de executare iar în speță actul de adjudecare este redactat pe o foaie cu antet. Astfel afirmația contestatorului referitoare la lipsa mențiunii privind sediul și denumirea organului de executare este nejustificată. Mai mult, în acțiunea sa contestatorul afirmă că în cuprinsul actului de adjudecare nu este specificată modalitatea de achitare a prețului de vânzare, ori așa cum se poate vederea în cuprinsul art.516 pct.5, această mențiune se face doar în cazul în care vânzarea se realizează prin plata prețului în rate ori în speță plata s-a făcut integral. Totodată la pct.6 al aceluiași articol se face precizarea că, dacă este cazul, în cuprinsul actului de adjudecare se va face mențiunea că imobilul s-a vândut grevat de sarcini ori în cazul de față nu sunt întrunite elementele care să conducă la obligativitatea cuprinderii acestor precizări în actul de adjudecare.
Referitor la motivele invocate de către contestator cu privire la nulitatea procesului verbal de licitație arată faptul ca in conformitate cu dispozițiile art.500 alin. 2, executorul judecătoresc oferă spre vânzare imobilul pornind de la prețul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea sau în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la prețul la care s-a făcut evaluarea. În cazul în care la primul termen de licitația nu a oferit prețul minim, acela fiind prețul la care imobilul a fost evaluat, executorul judecătoresc va stabili un nou termen de licitație care va fi de cel mult 60 de zile, iar la data stabilită licitația va începe de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu s-a stabilit prețul de începere al licitației, bunul va fi adjudecat la cel mai mare preț oferit, așa cum prevede art.509 Cod procedura civila.
Susținerea în drept a contestatorului privind natura juridica a contractului de credit nu poate fi aplicată având în vedere că prevederile invocate de către contestator au fost abrogate. Din punct de vedere al calificării făcută de către contestatori, așa cum bine este cunoscut, contractul de credit nu este un contract de natură comercială, acesta fiind clasificat ca având altă natură, nicidecum una comercială.
Referitor la afirmația contestatoarei în sensul că un contract de ipotecă nu poate constitui titlu executoriu iar executarea silită se poate demara numai în baza existentei unui asemenea titlu, arată instanței că în conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, Legea 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare,așa cum însăși cuprinsul art. 52 prevede, contractele de credit încheiate cu o instituție financiară nebancara, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titlu executoriu. Totodată contractul de ipotecă ce face obiectul acestei contestații la executare a fost încheiat pentru garantarea împrumutului acordat de către intimată debitoarei S.C PECOLIS INVEST S.R.L. Prin semnarea contractului de garanție reală imobiliară, contestatoarea a garantat îndeplinirea obligațiilor de plată ale debitoarei urmând ca în cazul neîndeplinirii acestora să se treacă la executarea garanțiilor. Prin încheierea contractului de ipoteca, garantul și-a asumat plata la scadență a tuturor obligațiilor asumate de către debitoare potrivit contractului de împrumut. Nu există dispoziții legale în materie referitoare la existența gajului general, dreptul de gaj fiind prerogativă care se naște în favoarea creditorului la acordarea împrumutului.
Cu privire la invocarea de către contestatoare a dispozițiilor O.U.G 50/2010 nu sunt aplicabile, plecând chiar de la dispozițiile art. 1 care prevede :"Art.l- Prezenta ordonanța de urgență reglementează drepturile și obligațiile pârâților în ceea ce privește contractele de credit pentru consumatori." Totodată în art. 7 ale OUG 50/2010 cu modificările și completările ulterioare este definit consumatorul ca fiind persoana fizica ă ce acționează în scopuri care se afla în afara activității sale comerciale sau profesionale.
Referitor la motivele invocate de către contestatoare privind neexistența caracterului cert,lichid și exigibil al creanței arată că:
- Creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, în speță contractul de credit nr._/2010 contract ce are ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 210.000 lei.
- Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, cuantumul acesteia fiind expres precizat în contractul de credit.
- Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Sumele scadente și neplătite, așa cum reies din graficul de rambursare asumat și semnat de către debitoare la încheierea contractului de credit constituie o creanța certă lichidă și exigibila ce poate fi pusă în executare conform normelor în vigoare. Conform art. 9 al contractului de credit debitorul avea obligația achitării tuturor sumelor la termen, încălcarea acestor obligații constituie caz de culpă, conform art. 15 din contract iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 în cazul producerii unui caz de culpă, creditorul poate accelera creditul și poate declara ca toata suma creditului să devină scadenta și lichidă și poate cere executarea garanțiilor date în baza art. 13 din contract.
În cazul de față ca urmare a încheierii unui contract de credit în situația în care nu sunt îndeplinite obligațiile de plată asumate prin acesta conform disp. Legii 85/2006, intimata în calitate de creditoare are dreptul de a declara creditul scadent anticipat, acesta nefiind o obligație stabilită unilateral așa cum afirmă contestatoarea.
Luând în considerare cele de mai sus solicită respingerea acțiunii formulate de contestatoare ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 si urm Cod Proc .civ.
Pentru termenul din 19 iunie 2013, s-a depus de către SCPEJ D. & Corșate copia dosarului execuțional nr.286/2012.
Instanța, examinând actele și lucrările dosarului, reține în fapt următoarele:
În temeiul titlului executoriu constând în contractul de credit nr._ din data de 29.07.2010 intervenit între creditoarea P. C. IFN SA pe de o parte, Pecolis Invest SRL în calitate de debitor și Sucaciu I. C. în calitate de fideijusor, pe de altă parte a fost demarată procedura executării silite împotriva debitoarei . precum și împotriva garantului ipotecar ., precum și împotriva debitorilor fideijusori Sucaciu V. și Sucaciu I. C., înregistrându-se cerere de executare silită sub nr.286/2012 la Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. & C., cerere prin care s-a solicitat să se procedeze la executarea silită prin oricare din formele de executare conform art.373 ind.1 alin.3 Cod procedură civilă până la concurența sumei de 174.328,15 lei.
Prin actul de adjudecare întocmit la data de 15.04.2013 de către Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D. & C., s-a adjudecat definitiv în favoarea numitului B. F. I. imobilul situat în com. L. –_, Cabana Turistică Cerbul Carpatin, jud. B., identificat în CF nr._ L., nr.top._,_ - C1, imobil aflat în proprietatea ., cu sediul în satul Pojorta-_, nr.20, camera 2, . cabana turistică P+M1+M2 9(parter: o cameră, dining, living, hol, centrala termică,rezerva lemne, grup sanitar; mansarda M1 cu trei camere și hol; mansarda M2 cu două camere și hol) și teren în suprafață totală de 1315 mp.
Referitor la critica contestatoarei în sensul că actul de adjudecare mai sus menționat este lovit de nulitate absolută pe motiv că nu cuprinde elementele expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de disp. art.516 din Codul de procedură civilă, nefiind trecute în cuprinsul acestuia denumirea și sediul organului de executare, mențiunea că imobilul s-a vândut negrevat de sarcini, precum și modalitatea de achitare a prețului de vânzare, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Astfel, instanța apreciază că nu mai era necesar să fie consemnată denumirea și sediul organului de executare, din moment ce în cuprinsul actului de adjudecare, respectiv în partea de sus se regăsește antetul societății de executare, care cuprinde denumirea și adresa sediului societății de executare, astfel că organul de executare care a emis acest act de adjudecare poate fi identificat, acesta fiind rolul dispoziției legale menționate în acest sens în cuprinsul art.516 Cod procedură civilă.
De asemenea, instanța apreciază că nu este necesară consemnarea în cuprinsul înscrisului (actului de adjudecare) a modalității de achitare a prețului de vânzare, din moment ce potrivit art.516 pct.5 din Codul de procedură civilă, această mențiune fiind necesar a se face doar în situația în care vânzarea se realizează cu plata prețului în rate, or în speța de față plata prețului s-a făcut integral. Cu privire la lipsa mențiunii că imobilul s-a vândut negrevat de sarcini, instanța reține că această mențiune se face în cuprinsul actului de adjudecare doar dacă este cazul, ori în cazul în speță nu sunt întrunite elementele care să conducă la obligativitatea cuprinderii acestor mențiuni în cuprinsul actului de adjudecare, așa cum rezultă din art.516 pct.6 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivele invocate de către contestatoare referitor la nulitatea procesului verbal de licitație, instanța apreciază pe de o parte că nu se impune a fi analizate în condițiile în care contestatoarea nu contestă în cadrul prezentei contestații la executare procesul verbal de licitație, iar pe de altă parte instanța reține că potrivit art.509 Cod procedură civilă, bunul va fi adjudecat la cel mai mare preț oferit dacă nu s-a obținut prețul de începere al licitației.
Referitor la critica contestatoarei în sensul că respectivul contract de credit nr._/2010 nu poate constitui titlu executoriu în înțelesul art.372 Cod proc. civ., întrucât reprezintă un contract comercial, iar contractul de ipotecă autentificat sub nr.1496/29.07.2010 poate constitui titlul executoriu doar în condițiile Legii nr.190/1999 cu modificările aduse prin OUG nr.50/2010, privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, și astfel soluția instanței care a încuviințat executarea silită întemeiată pe prezumarea caracterului executoriu al contractului prin prisma autentificării contractului este greșită, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.52 alin.1 din Legea nr.93/2009 privind instituțiile financiare nebancare - contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii.
Or, în speța de față instanța reține că respectivul contract de credit nr._/2010 a intervenit între creditoarea P. C. IFN SA pe de o parte, care este o instituție financiară nebancară și . în calitate de debitor și Sucaciu I. C. în calitate de fideijusor, pe de altă parte, astfel că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile legale cu caracter special, respectiv Legea nr.93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, potrivit căreia contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii. Pe de altă parte, instanța apreciază că, în speța de față, nu își găsește aplicabilitatea dispozițiile OUG nr.50/2010, întrucât această ordonanță de urgență reglementează drepturile și obligațiile părților în ceea ce privește contractele de credit pentru consumatori, așa cum reiese din disp. art.1 din OUG nr.50/2010, iar potrivit art.7 din același act normativ cu modificările și completările ulterioare, consumatorul este definit ca fiind persoana fizică ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale.
De asemenea, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată și susținerea contestatoarei în sensul că respectiva creanță nu este certă, lichidă și exigibilă ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului.
Astfel potrivit art.379 alin.3 Cod proc.civ.- creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, iar potrivit alin.4 al aceluiași articol - creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
În speța de față, creanța este certă, întrucât existența ei rezultă din contractul de credit nr._/2010 având ca obiect acordarea unui împrumut de 210.000 lei, este lichidă întrucât cuantumul acesteia este expres precizat în contractul de credit, și poate fi determinabilă câtimea acestuia în urma declarării scadenței anticipate, și creanța este exigibilă întrucât potrivit contractului intervenit între părți obligația debitorului este ajunsă la scadență, acesta fiind decăzut din beneficiul termenului de plată, astfel că sumele de bani scadente și neplătite, așa cum reies din graficul de rambursare asumat și semnat de către debitoare la încheierea contractului de credit constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă ce poate fi pusă în executare conform normelor în vigoare. Astfel instanța reține că potrivit art.9 din contractul de credit mai sus menționat, debitorul avea obligația achitării tuturor sumelor de bani la termenele stipulate, iar neîndeplinirea acestei obligații constituind “caz de culpă” așa cum stipulează art.15 din contract. Potrivit art.16 din contractul de credit intervenit între părți, în cazul producerii unui caz de culpă, creditorul poate accelera creditul și poate declara că toată suma creditului să devină scadentă și lichidă, putând cere executarea garanțiilor date în baza art.13 din contract.
Instanța reține că potrivit art.399 alin.3 Cod procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Apărările de fond invocate de către contestatoare pot fi formulate în cadrul unei acțiuni de drept comun, astfel că aceasta are la îndemână un alt mijloc procesual decât contestația la executare, respectiv o cale de atac specială constând în acțiunea în anulare a respectivului contract de credit, motiv pentru care apărările de fond invocate nu pot fi analizate de către instanță în cadrul contestației la executare. Contestatorul dacă apreciază că anumite clauze inserate în contract sunt abuzive, ar fi avut posibilitatea să solicite să se constate acest fapt pe calea unei astfel de acțiunii de drept comun, și nu pe calea contestației la executare.
D. fiind faptul că instanța apreciază ca fiind valabil încheiat actul de adjudecare, acesta fiind potrivit art. 516 alin.1 pct.8 Cod proc.civ. pentru adjudecatar titlul executoriu împotriva debitorului dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deține în fapt, fără nici un titlu, imobilul adjudecat, iar în ceea ce privește contractul de credit nr._ din data de 29.07.2010 intervenit între creditoarea P. C. IFN SA pe de o parte, Pecolis Invest SRL în calitate de debitor și Sucaciu I. C. în calitate de fideijusor este titlu executoriu potrivit art.52 alin.1 din Legea nr.93/2009, urmează a respinge cererea contestatoarei privind întoarcerea executării silite ca neîntemeiată.
Așa fiind față de considerentele ce preced, urmează a respinge acțiunea civilă formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu creditoarea . SA, având ca obiect contestație la executare.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de contestatoarea ., cu sediul în ., cam.2, jud. B., prin reprezentant legal, înmatriculată la ORC B. sub nr.J_, CUI_, în contradictoriu cu creditoarea . SA, cu sediul în București, . parter și ., având ca obiect contestație la executare.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatoare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03 iulie 2013.
JUDECĂTORGREFIER
B. GeorgetaRăduleț M.
Red.B.G.
30.07.2013
Tehnored.R.M.
30.07.2013
4 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2850/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 2053/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ → |
|---|
