Succesiune. Sentința nr. 1683/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 1683/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 152/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1683/2013

Ședința publică din 04 aprilie 2013

JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER: M.-A. P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul S. N., cu domiciliul ales în mun. F., ., ., jud. B., la sediul Cabinetului de avocat G. C., în contradictoriu cu pârâții S. A. jr., domiciliat în satul M., nr.334A, ., și C. M., domiciliată în satul M., nr.50A, ., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de avocat G. C., pârâta C. M. și martorii S. Romul și A. D., lipsă fiind pârâtul S. A. jr.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentanta reclamantului depune la dosar adresa nr.2112/26.03.2013 emisă de Primăria . rezultă că a fost înregistrat decesul numitei S. A. la actul de 53/26.10.2004 și filele de interogatoriu pentru pârâți.

După identificarea pârâtei C. M. pe baza CI . nr._, instanța a procedat la luarea interogatoriului, răspunsurile acesteia fiind consemnate în dreptul fiecărei întrebări, iar fila s-a atașat la dosar după citire și semnare.

S-au audiat sub prestare de jurământ martorii S. Romul și A. D., depozițiile acestora fiind consemnate în procese-verbale care s-au atașat la dosar după citire și semnare.

Reprezentanta reclamantului și pârâta arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul de a se constatat că masa succesorală rămasă după defunctul S. A. se compune din imobilul situat în M. nr.83 și că singurul moștenitor care a acceptat succesiunea este reclamantul, căruia îi revine întreaga masă succesorală rămasă după defunct. Solicită să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului. Arată că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul pârâtei Comiz M. și martorii audiați, reclamantul este cel care a preluat după decesul tatălui său imobilul din M. nr.83, fiind singurul moștenitor acceptant, astfel că acestuia îi revine întreaga masă succesorală. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamantul S. N. a chemat în judecată pe pârâții S. A. jr. și C., M. solicitând: să se constate că este unic moștenitor acceptant după defunctul S. A. sr, decedat în anul 2007, pârâții fiind străini de moștenire prin neacceptare; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul S. A. sr. se compune din imobilul situat în ., înscris în CF nr.1969 M., nr.top.435/2, care i se cuvine în întregime în calitate de moștenitor acceptant; să se dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit. A solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care aceștia nu sunt de acord cu admiterea acțiunii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că după decesul tatălui său, S. A. sr, a fost singurul care a acceptat în mod tacit succesiunea rămasă pe urma acestuia, prin rămânerea și preluarea în stăpânirea imobilului din M. nr.83. Pârâții sunt sora și fratele său și nu au făcut nici un act de acceptare expresă sau tacită, neavând nici o pretenție la moștenire. Aceasta este compusă din construcțiile existente pe terenul situat la adresa menționată, care i se cuvin în întregime.

În drept s-au invocat disp.art.650 și urm., art.686 Cod civil, art.700 Cod civil.

S-a anexat extras de carte funciară.

Pârâții nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din extrasul de carte funciară pentru informare depus la dosar (f.15), rezultă că proprietar al imobilului înscris în CF nr._ M. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.1969), nr. top. 435/2, reprezentând construcții de casă, amplasate pe un teren în suprafață de 511 mp, proprietate a Statului Român în baza Legii nr.58/1974 și respectiv a CAP cu titlu de cooperativizare, este S. A., în baza sentinței civile nr.887/2003 a Judecătoriei F..

Din certificatele de deces, de căsătorie și de naștere, încheierea nr. 4/18.02.2013 emisă de BNP P. M. C. privind verificarea evidențelor succesorale, interogatoriul pârâtei C. M. și declarațiile martorilor S. Romul și A. D. (f.16-18, 28-31, 37-40), proprietarul S. A. a decedat la data de 02.11.2007, succesori ai acestuia fiind reclamantul și pârâții, în calitate de fii și fiică, cu vocație la succesiune în conformitate cu prevederile art.669 Cod civil. Dintre acești succesibili, însă, doar reclamantul a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii, constând în preluarea și stăpânirea imobilului în litigiu, ceilalți descendenți neavând pretenții la moștenirea tatălui lor. În acest sens, pârâta C. M. a declarat la interogatoriu că este de acord cu admiterea acțiunii formulată de reclamant și a recunoscut că nu a acceptat succesiunea tatălui său.

De asemenea, pârâtul S. A. jr. a fost citat la interogatoriu, absența acestuia și lipsa oricărei apărări în cauză, coroborată cu declarațiile martorilor, reprezentând o recunoaștere a pretențiilor reclamantului, în condițiile art.225 Cod procedură civilă.

Instanța reține că stăpânirea imobilului de către reclamant reprezintă un act de acceptare tacită a succesiunii defunctului, în sensul disp.art.689 Cod civil, astfel că acesta are calitate de moștenitor legal și îi revine imobilul ce constituie masă succesorală dedusă judecății,

Față de starea de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamant, să constate că masa succesorală rămasă după defunctul S. A., decedat la data de 02.11.2007, se compune din imobilul situat în satul M., nr.83, ., înscris în CF nr._ M. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.1969) nr.top.435/2, reprezentând construcții (casă) edificate pe terenul în suprafață de 511 mp proprietatea Statului Român.

De asemenea, urmează să constate că singurul moștenitor legal care a acceptat succesiunea defunctului este reclamantul S. N., în calitate de fiu, căruia îi revine întreaga masă succesorală menționată mai sus.

Se va dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, conform dispozițiilor prezentei sentințe.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. N., cu domiciliul ales în mun. F., ., ., jud. B., la sediul Cabinetului de avocat G. C., în contradictoriu cu pârâții S. A. jr., domiciliat în satul M., nr.334A, ., și C. M., domiciliată în satul M., nr.50A, ., și în consecință:

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul S. A., decedat la data de 02.11.2007, se compune din imobilul situat în satul M., nr.83, ., înscris în CF nr._ M. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.1969) nr.top.435/2, reprezentând construcții (casă) edificate pe terenul în suprafață de 511 mp proprietatea Statului Român.

Constată că singurul moștenitor legal care a acceptat succesiunea defunctului S. A., decedat la data de 02.11.2007, este reclamantul S. N., în calitate de fiu, căruia îi revine întreaga masă succesorală menționată mai sus.

Dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, conform dispozițiilor prezentei sentințe, cu titlu de succesiune.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 aprilie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

L. D. M.-A. P.

Red.L.D.

29.04.2013

Tehnored.P.M.A.

30.04.2013 - 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1683/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ