Succesiune. Sentința nr. 2591/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ

Sentința nr. 2591/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1047/226/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2591/2013

Ședința publică din 13 iunie 2013

JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER: M.-A. P.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta V. F., cu domiciliul ales în B., ..35, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta Cîlțea M., domiciliată în mun. F., ., jud. B., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de avocat C. C., pârâta și martorul Stiniguță G. S..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților depune la dosar fila de interogatoriu pentru pârâtă.

După identificarea pârâtei Cîlțea M. pe baza CI . nr._, instanța a procedat la luarea interogatoriului, răspunsurile acesteia fiind consemnate în dreptul fiecărei întrebări, iar fila s-a atașat la dosar după citire și semnare.

Față de data decesului defunctului V. S., respectiv 08.11.2012 și disp.art.1103 și art.1112 cod civil care se referă la termenul de acceptare a succesiunii, instanța dispune suplimentarea interogatoriului pârâtei cu o întrebare din oficiu, care s-a consemnat pe fila de interogatoriu depusă de reclamantă.

S-a audiat, sub prestare de jurământ, martorul Stiniguță G. S., depoziția acestuia fiind consemnată în proces-verbal care s-au atașat la dosar după citire și semnare.

Reprezentantul reclamantei și pârâta arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul de a se constata că moștenitoare legale ale defuncților V. S. și V. V. sunt reclamanta și pârâta în calitate de fiice, cărora le revine întreaga masa succesorală rămasă după defunct în cote egale, solicitând înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului.

Pârâta arată că este de acord cu admiterea acțiunii formulată de reclamantă.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta V. F. a chemat în judecată pe pârâta Cîlțea M., solicitând: să se constate că ea și pârâta sunt moștenitoare ale defunctului V. S., decedat la data de 08.11.2012, în calitate de fiice; să se constate că masa succesorală rămasă după defunct se compune din imobilul situat în Cincșor, nr.182, jud. B., înscris în CF nr.769, nr.top.279, 280, constând în casă, curte și grădină; să se dispună întabularea în cote egale a dreptului de proprietate.

În motivarea acțiunii, reclamanta au arătat că, împreună cu pârâta, au vocație succesorală și că au preluat și folosit imobilul ce constituie masa succesorală rămasă după defunctul V. S., au plătit sarcinile legate de imobil cât și înmormântarea defunctului.

În drept, s-au invocat disp.art.953 Cod civil.

S-au anexat în copie, acte de stare civilă și extras CF (f.5-10).

Reclamata a depus precizare de acțiune, prin care a solicitat: să se constate că după defuncta V. V., decedată la data de 08.08.2009, au rămas ca moștenitoare ea și pârâta, în calitate de fiice, și V. S., în calitate de soț supraviețuitor; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctă se compune din cota de ½ părți din imobilul situat în Cincșor, nr.182, jud.B., compus din casă, curte și grădină; să se constate că ea și pârâta sunt moștenitoare ale defunctului V. S., decedat la data de 08.11.2012, în calitate de fiice; să se constate că masa succesorală rămasă după defunct se compune din imobilul situat în Cincșor, nr.182, jud. B., înscris în CF nr.769, nr.top.279, 280, constând în casă, curte și grădină; să se dispună întabularea în cote egale a dreptului de proprietate.

În motivarea precizării de acțiune, reclamanta a arătat că defuncta V. V. a decedat la data de 08.08.2009 și că ea și pârâta, precum și soțul supraviețuitor, V. S., sunt moștenitori legali. Ulterior, la data de 08.11.2012, a decedat și tatăl lor, V. S., ambele având vocație succesorală, în calitate de fiice, calitate în acre au preluat, folosit și întreținut imobilul ce constituite masa succesorală.

În drept s-au invocat disp.art.953 și urm. Cod civil.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Din extrasul de carte funciară pentru informare depus la dosar (f.16), rezultă că proprietari ai imobilului înscris în CF nr._ V., nr. top.279, 280, sunt V. S. și V. V., părinții reclamantei și pârâtei, dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumpărare, în baza contractului de vânzare cumpărare nr.2132/29.09.1992 emis de BNP Gyergyai M..

Potrivit certificatelor de deces, de căsătorie și de naștere, certificatelor emise în urma verificării evidențelor succesorale, precum și declarației martorului Stiniguță G.-S. (f.5-10, 17-18), V. V. a decedat la data de 08.08.2009, succesori ai acestora fiind soțul supraviețuitor V. S., reclamanta V. F. și pârâta Cîlțea M., în calitate de fiice, cu vocație la succesiunea defunctei, în conformitate cu art.1 lit. a din Legea nr.319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor și art.669 din Codul civil.

De asemenea, V. S. a decedat la data de 08.11.2012, reclamanta și pârâta fiind moștenitoare ale acestuia, în calitate de fiice, conform art.975 din Codul civil nou.

Din declarația martorului Stiniguță G.-S., rezultă că defuncții V. S. și V. V. nu au avut alți copii și că cele două fiice au preluat imobilul situat în Cincșor, nr.182, ., după decesul mamei, acceptând în acest fel tacit succesiunea, prin preluarea și stăpânirea bunurilor succesorale, în conformitate cu art.689 din Codul civil. De asemenea, acestea au acceptat expres succesiunea defunctului V. S., în conformitate cu art.1108 alin.2 din noul Cod civil, acțiunea fiind formulată înlăuntrul termenului de opțiune succesorală prevăzut de art.1103 din noul Cod civil.

Față de considerentele ce preced, instanța urmează să fie admisă admită acțiunea reclamantei și să constate că masa succesorală rămasă după defuncta V. V., decedată la data de 08.08.2009, se compune din cota de ½ parte din imobilul situat în satul Cincșor, nr.182, ., înscris în CF nr._ V. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 769), nr. top. 279, 280, cu descrierea de casă, curte și grădină în suprafață de 2144 mp, care revine moștenitorilor legali ai defunctei, respectiv soțului supraviețuitor, cu o cotă de ¼ părți din masa succesorală, reclamantei și pârâtei, în calitate de fiice, cu o cotă de ¾ părți împreună, în părți egale, din masa succesorală.

Totodată, urmează să constate că masa succesorală rămasă după defunctul V. S., decedat la data de 08.11.2012, se compune din cota de 5/8 părți din același imobil situat în satul Cincșor, nr.182, ., și că acesta revine reclamantei și pârâtei, în calitate de fiice, în cote egale de 1/2 parte fiecare.

Urmează să se dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, potrivit dispozițiilor prezentei sentințe.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată și completată de reclamanta V. F., cu domiciliul ales în B., ..35, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta Cîlțea M., domiciliată în mun. F., ., jud. B., și în consecință:

Constată că masa succesorală rămasă după defuncta V. V., decedată la data de 08.08.2009, se compune din cota de ½ parte din imobilul situat în satul Cincșor, nr.182, ., înscris în CF nr._ V. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 769), nr. top. 279, 280, cu descrierea de casă, curte și grădină în suprafață de 2144 mp.

Constată că moștenitorii legali ai defunctei V. V., decedată la data de 08.08.2009, sunt V. S., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de ¼ părți din masa succesorală, reclamanta V. F. și pârâta C. M., în calitate de fiice, cu o cotă de ¾ părți împreună, în părți egale, din masa succesorală.

Constată că masa succesorală rămasă după defunctul V. S., decedat la data de 08.11.2012, se compune din cota de 5/8 părți din imobilul situat în satul Cincșor, nr.182, ., înscris în CF nr._ V. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 769), nr. top. 279, 280, cu descrierea de casă, curte și grădină în suprafață de 2144 mp.

Constată că moștenitoare legale ale defunctului V. S., decedat la data de 08.11.2012, sunt reclamanta V. F. și pârâta C. M., în calitate de fiice, cărora le revine masa succesorală rămasă după defunct, în cote egale de 1/2 parte fiecare.

Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, conform dispozițiilor prezentei sentințe, cu titlu de succesiune.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 iunie 2013.

JUDECĂTOR GREFIER

L. D. M.-A. P.

Red. D.L.

27.06.2013

Tehnored. P.M.A.

28.06.2013

- 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 2591/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ