Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1685/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1685/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 2522/227/2013
DOSAR NR._ - hotărâre care ține loc de act autentic -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1685
Ședința publică din 14 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: P. V.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic privind pe reclamanții L. E. M. și L. I. I., în contradictoriu cu pârâtul L. I..
Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 14 octombrie 2013.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 25.07.2013 sub nr._, L. E. M. și L. I. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul L. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor pe care le va face, în temeiul disp. art.1669 Cod civil, să se constate vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamanți – în calitate de cumpărători si pârâtul în calitate de vânzător iar hotărârea să țină loc de act autentic de vanzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții L. E. M. și L. I. I. au arătat că la data de 15.03.2013 au încheiat cu pârâtul L. I. un antecontract de vânzare-cumpărare, intitulat „Antecontract de vânzare-cumpărare”ce a avut ca obiect suprafața de 2.700 mp. (400 mp. curti-contructii si 2.300 mp. arabil) situat în satul Hârtop, ., între vecinii: N - V. G. (actualmente V. D.), la E – Drum, la S – M. M. (L. G.), la V – Drum, evidentiat in titlul de proprietate nr. 354/10.12.1993, pentru care a achitat integral prețul de 1.000 lei la data încheierii antecontractului.
Au precizat reclamanții că încă de la data încheierii contractului sub semnătură privată, care a consfințit voința părtilor intitulat Antecontract de vânzare-cumpărare”, au luat legătura de nenumărate ori cu pârâtul în vederea perfectării actelor de vanzare-cumpărare la un notar public, asa cum s-au înțeles, însă pârâtul a refuzat nejustificat, fiind nevoiți a promova prezenta acțiune în intsnață.
In drept a invocat prev. art. l669; Titlul X art. 5 alin. 2 din Legea 247/2005.
In dovedirea acțiunii reclamantii au solicitat admiterea probei cu înscrisuri si interogatoriul pârâtului, dacă va fi cazul.
A depus la dosar în copie înscrisuri: carti de identitate (f.6-8), titlul de proprietate nr. 354/10.12.1993 (f.9), certificate de deces (f.10,12), adeverinta (f.11), anexa 24 (f.13), adeverința (f.14), certificat de atestare fiscală (f.15), antecontract de vânzare-cumpărare (f.16), plan de situatie (f.17), plan de încadrare în zonă (f.18), certificat emis de OCPI Suceava (f.23), declarație (f.24).
Procedând la regularizarea cererii de chemare în judecată conform art. 200 Cod pr. civilă, instanța a solicitat reclamanților să precizeze acțiunea în sensul indicării valorii terenului în litigiu si a modului de evaluare a acestuia, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, lipsă ce a fost complinită de reclam,anti prin precizările de la fila 33 dosar.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare (f.22 dosar) prin care arată că este de acord cu acțiunea reclamanților, asa cum a fost formulată.
Acțiunea a fost legal taxată si timbrată corespunzător (f.34).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată întemeiată acțiunea reclamantului, pe următoarele considerente:
La data de 15.03.2013 între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare cumpărare” (f. 16), prin care pârâtul L. I., în calitate de promitent - vânzător a înstrăinat reclamanților dreptul de proprietate asupra suprafetei de 2.700 mp. (400 mp. curti-contructii si 2.300 mp. arabil) situat în satul Hârtop, ., între vecinii: N - V. G. (actualmente V. D.), la E – Drum, la S – M. M. (L. G.), la V – Drum, evidentiat in titlul de proprietate nr. 354/10.12.1993, pentru care a achitat integral prețul de 1.000 lei la data încheierii antecontractului.
Reclamantii au intrat în stăpânirea imobilului în litigiu după încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare.
Terenul ce a făcut obiectul conventiei de vânzare-cumpărare este proprietatea pârâtului, conform titlului de proprietate nr. 354/10.12.1993 (f.9).
Desi părtile au convenit să procedeze la perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâtul nu s-a conformat, reclamantii fiind astfel îndreptățiti să promoveze prezenta cerere.
Art. 1669 din Noul cod civil prevede că atunci când părțile au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare, refuză nejustificat să încheie actul promis, cealaltă parte cere pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Dată fiind situatia de fapt retinută mai sus din care rezultă că antecontractul de vanzare cumpărare îndeplineste cerințele generale de validitate a actelor juridice prevăzute de art. 948 Cod civil, iar bunul a cărui vânzare a fost posibilă se află în patrimoniul vânzătorului promitent si având în vedere si faptul că părtile au executat clauzele anticipatorii ale conventiei (predarea bunurilor si plata prețului), instanța în conformitate cu textul de lege mai sus mentionat va admite actiunea si va pronunta o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Instanta va lua act că părtile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic privind pe reclamanții L. E. M. și L. I. I. – ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat I. S. Fălticeni, ., jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul L. I. – cu domiciliul în satul Hârtop, ., jud. Suceava.
Constată că între L. I. în calitate de vânzător si leonte E. – M. si L. I. I. în calitate de cumpărători a intervenit un contract de vânzare-cumpărare referitor la suprafata de 2.700 mp. teren din care 400 mp. curți construcții si 2.300 mp. arabil, situată în satul/., între vecinii: V. G. (VOlocanu D.), drum, M. M. (L. G.) si drum comunal.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menționat.
Ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntată în sedinta publică, azi 14.10.2013.
P., Grefier,
Red.CI
Tehnored.PM
Ex.5
Data: 28.10.2013.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1585/2013. Judecătoria FĂLTICENI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2129/2013. Judecătoria... → |
---|