Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 965/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 965/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 1160/227/2013

Dosar nr._ - hotărâre care ține loc de act autentic -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 965

Ședința publică din data de 27 mai 2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. I.

Grefier: P. V.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „hotărâre care ține loc de act autentic”, privind pe reclamanții P. C. și P. F., în contradictoriu cu pârâtul T. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu prev. art. 352 N. Cod pr. civilă instanța ia interogatoriu pârâtului T. C., declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal, separat, atașat la dosar – fila 32.

Reclamantul arată că nu au solicitări sau cereri de probe.

Constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanții solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâtul este de acord cu acțiunea reclamanților.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 09.04.2013, reclamanții P. C. și P. F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. C., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, prin care să se constate că la data de 15.09.2011, printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” a cumpărat de la aceasta suprafața de 3600 mp teren situat în intravilanul comunei Bogdănești la locul numit „Acasă” dispus în două parcele, respectiv:

- 2.600mp teren arabil cu vecinii: H. V., Ursuțu C., drum secundar, drum comunal și

- 1.000 mp curți-construcții cu vecinii: H. V., Ursuțu C., drum secundar, drum comunal.

În motivare arată că la data de 15.09.2011, printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „Contract de vânzare-cumpărare” prin care pârâtul în calitate de vânzător, le-a transmis cumpărătorilor, suprafața de 3600 mp teren situat în intravilanul comunei Bogdănești la locul numit „Acasă” dispus în două parcele: 2.600mp teren arabil cu vecinii: H. V., Ursuțu C., drum secundar, drum comunal și 1.000 mp curți-construcții cu vecinii: H. V., Ursuțu C., drum secundar, drum comunal.

Prețul a fost stabilit la suma de 3.000 lei preț pe care aceștia l-au achitat pârâtului în prezența martorilor A. I. și T. Muhaela.

Mai arată că suprafața de teren pentru care solicită a se constata vânzarea figurează în titlul de proprietate nr. 309 din 30.05.1993 titular fiind pârâtul.

Suprafața de teren de 3.600 mp a fost identificată conform planului de amplasament și delimitare a bunului imobil întocmit și autorizat de Oficiul de Cadastru. Pe această suprafață de teren se află construcțiile, casa și anexe proprietatea lor.

Această suprafață de teren are o valoare de impozitare de 3.490 lei și nu este înscrisă în Cartea Funciară.

Întrucât până în prezent nu s-a perfectat vânzarea-cumpărarea în formă autentică sunt nevoiți a promova prezenta cerere, prin care solicită să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare.

Menționează că s-au prezentat la notariat dar notarul a refuzat încheierea actului în formă autentică, întrucât titlul de proprietate al pârâtului avea erori în ceea ce privește numele acestuia și a fost în litigiu. Titlul de proprietate a fost modificat sub acest aspect conform sentinței civile nr. 289 din 04.02.2013. a Judecătoriei Fălticeni, sentință rămasă definitivă.

În dovedire atașează la dosar înscrisuri și solicită proba cu martori.

Legal citat pârâtul depune întâmpinare la dosar ( a se vedea f. 23) prin care arată că este de acord cu acțiunea, în sensul de a se constata vânzarea –cumpărarea suprafeței de 3.600 mp teren situat în intravilanul comunei Bogdănești, județul Suceava cu vecinătățile din titlul de proprietate nr. 309/30.05.1993 emis pe numele său în calitate de moștenitor al defunctului T. V C..

Mai arată că este adevărat că la data de 15.09.2011 s-a înțeles cu reclamanții în sensul de a le transmite dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren sus-menționată pentru care a stabilit și primit prețul de 3000 lei în prezenta martorilor A. I. și T. M..

De la acea dată reclamanții au intrat în posesia terenului, însă nu a reușit perfectarea vânzării –cumpărării în formă autentică, nu din pricina unui refuz al său ci pentru că titlul de proprietate avea erori în ceea ce privește numele său și care a fost îndreptat în instanță prin pronunțarea sentinței civile nr. 289/04.02.2013, dosar nr._ al Judecătoriei Fălticeni.

De altfel în cadrul acestui proces, moștenitoarea surorii sale Chirap I. decedată, respectiv Cotaibă I. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 309/1993, în sensul excluderii sale de pe această cerere ce a fost respinsă ca nefondată.

Sentința civilă sus menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data la data 28.03.2013.

Precizează că este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarea situație de fapt:

Prin înscrisul sub semnătură privată numit „ Contract de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 15.09.2011 de reclamanții P. C. și P. F. cu pârâtul T. T. C., s-a consimțit cu privire la vânzarea cumpărarea suprafeței de 3600 mp teren situat în intravilanul comunei Bogdănești la locul numit „Acasă” dispus în două parcele: 2.600mp teren arabil cu vecinii: H. V., Ursuțu C., drum secundar, drum comunal și 1.000 mp curți-construcții cu vecinii: H. V., Ursuțu C., drum secundar, drum comunal.

Indiscutabil validarea unei promisiuni de vânzare –cumpărare și transformarea acesteia în act juridic perfect de înstrăinare, este condiționată de existența bunului sub titlu de proprietar în patrimoniul vânzătorului – promitent.

În speță din înscrisurile depuse la dosar, respectiv copia contractului de vânzare cumpărare, copia titlului de proprietate nr.309/30.05.1993, copie după certificatul de sarcini emis de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Fălticeni, copie după certificatul de atestare fiscală nr. 1480/03.04.2013 emis de Primăria . sentința civilă nr. 289/04.02.2013 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, copie după planul de situație, rezultă că pârâtul este proprietarul imobilului mai sus menționat pe care l-a vândut reclamanților și pentru care a primit prețul solicitat de 3.000lei, au fost executate așadar clauzele anticipatorii de predare a bunului și de plata a prețului, astfel că în conformitate cu prevederile art. 1073 și 1077 cod civil –incidente în cauză conform art. 6 pct. 2 din Lg. 287/2009, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată, cu pronunțarea unei hotărâri care să ține loc de act autentic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanții P. C. și P. F., domiciliați în ., în contradictoriu cu pârâtul T. C., domiciliat în ..

Constată că între T. C. în calitate de vânzător și P. C. și P. F. în calitate de cumpărători a intervenit un contract de vânzare cumpărare referitor la suprafața totală de 3600 mp teren situată în ., dispus în două parcele, respectiv 2600 mp teren arabil cu vecini: H. V., Ursuțu C., drum secundar și drum comunal și 1000 mp curți construcții cu vecini: H. V., Ursuțu C., drum secundar și drum comunal.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul menționat.

Ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2013.

Președinte, Grefier,

Redactat C.I

Tehnoredactat M.L.

4. Ex/ 11.06.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 965/2013. Judecătoria FĂLTICENI