Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1122/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1404/227/2009

Dosar nr._

-partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial -

ROMANIA

JUDECATORIA FALTICENI

Sentinta civilă nr. 1122

Ședința publică din data de 18.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. E. G.

Grefier: P. M.

Pe rol se află pronunțarea acțiunii civile având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta-parata V. M., în contradictoriu cu pârâtul - reclamant P. N., intervenient fiind P. E..

Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 04.06.2013 care face parte integrantă din prezenta si când, pentru a da posibilitatea părtilor să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată la data de 11.06.2013, 12.06.2013, apoi pentru astăzi, 18.06.2013.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata, constata:

Prin cererea adresata instanței și înregistrata sub nr. 1404/21.05.2009 reclamanta V. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. N. să se constate că în timpul căsătoriei au achizitionat următoarele bunuri:

Imobile:

1.- 12.300 mp teren din care 1.000 mp curti, clădiri, 1.500 mp teren neproductiv si 9800 mp teren arabil, în intravilanul . judetean, pârâu, Dădacu M., C. I., pârâu, si Moșnegutu M. conform contractului de vânzare-cumpărare din anul 1996.

2. a.-una casă din BCA compusă din 4 camere, bucătărie, baie, si hol acoperită cu șindrilă, construită în anul 1999 conform autorizatiei de constructie nr. 15/12.06.1996,

b.anexe gospodăresti compuse din garaj, magazie unelte si magazie lemne din scândură si acoperite cu șindrilă,

c. iaz amenajat pe o suprafată de teren de aprox. 380 mp.

3. pomi fructiferi- vișini, meri, cireși, pruni,

4. 2 sobe teracotă,

Bunuri mobile:

- mobilă compusă din dulap scândură brad si pat (în camera copilului),

- covor iută de 4/5 verde cu gri,

- mobilă bucătărie compusă din bufet, 4 corpuri suspendate si 4 fixe,

- masă cu 2 taburete,

- mască chiuvetă din scândură,

- aragaz cu 4 ochiuri,

- butelie aragaz,

- chiuvetă inox,

- covor iută 2/3 verde cu gri,

- una vitrină si oglindă,

02.

- mochetă hol 8/2 m în diverse culori,

- mochetă hol 4/4 în diverse culori,

- combină frigorifică „Arctic”,

- gresie, faianță, cadă, chiuvetă, vas toaletă în baie,

- boiler,

- 10 calorifere,

- centrală termică cu lemne cu termometru, pompă si regulator,

- manoperă montat calorifere,

În fapt arată reclamanta că s-a căsătorit cu pârâtul în luna mai 1993 iar prin sentinta civilă nr. 373/20.02.2009 s-a declarat desfăcută căsătoria, minorul rezultat din căsătorie fiindu-i încredintat spre crestere si educare.

După căsătorie au locuit mai multi ani la părintii săi, perioadă în care au achizitionat materialele necesare constructiilor.

În anul 1996 au cumpărat suprafata de 12.300 mp pe care au început edificarea gospodăriei si a anexelor gospodăresti descrise mai sus.

Întrucat pârâtul nu avea loc de muncă stabil si nu se puteau descurca cu banii, în luna martie 2006 a plecat în Spania la lucru.

Relatiile au fost bune până în ianuarie 2007 când pârâtul a rupt orice legătură cu familia întrucat își găsise o nouă parteneră de viată.

Precizează reclamanta că de atunci are grave probleme cu tatăl fostului sot întrrucat nu îi permite să folosească terenul agricol, încuie poarta motivând că fiul său i-a trimis procură însă ea nu a văzut-o, motiv pentru care s-a văzut nevoită a introduce prezenta actiune.

Ca mod de partajare solicită ca imobilul casă cu anexe gospodăresti, iazul si o suprafată de teren pe care sunt amplasate constructiile (din cei 1.000 mp) să fie atribuite în lotul său.

În lotul pârâtului să fie atribuită suprafata de 9800 mp teren agricol si parte din cei 1.000 mp pentru a avea cale de acces.

Este real faptul că pârâtul doreste ca imobilul casă să fie atribuit în natură ambelor părti dar desi are 2 intrări nu este posibil având în vedere că există doar o baie si o bucătărie.

Mai mult ei i-a fost încredintat minorul iar pârâtul locuieste în Spania.

În drept a invocat disp.art. 30, 36 Cod familiei.

În dovedire a depus la dosar o . înscrisuri .

Legal citat pârâtul prin mandatarii si apărătoarea sa depune la dosar întâmpinare si cerere reconventională prin care arată că nu este de acord cu

actiunea formulată de reclamantă întrucat nu reflectă realitatea si din acest punct de vedere consideră că ar fi prejudiciat dacă această actiune ar fi admisă în forma în care a fost formulată.

Sub un prim aspect arată că nu este de acord cu valorile bunurilor mobile si imobile indicate de către reclamantă, fiind cu mult prea mult peste valoarea de circulatie a acestora.

În temeiul art. 845 Ccivil rap. la art. 31 lit. b Cfam, solicită să se excludă din masa bunurilor de împărtit suprafata de 12.300 mp teren situat în intravilanul . baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1582/14.05.1996 în valoare de 15.000 lei întrucat are caracter de bun propriu.

În momentul încheierii acelui contract de vânzare-cumpărare ei cumpărătorii nu au plătit nici un preț, suma de un milion lei fiind una fictivă, o liberalitate pe care părintii săi au făcut-o.

Acest teren provine de la bunici săi materni, vânzătorul este fratele mamei sale, teren dobândit în temeiul Legii 18/1991, el fiind singurul dintre moștenitori care a formulat cerere de reconstituire. Desi T.P. nr. 451/20.05.1993 a fost emis pe numele unchiului său (vânzătorul) acest teren a fost detinut de către părintii săi din anul 1991 fiind recunoscut ca si moștenitori ai bunicilor săi materni.

Această suprafată de teren reprezintă un bun din masa succesorală a bunicilor materni, iar faptul că a intrat în posesia acelui contract de vânzare-cumpărare se datorează faptului că pentru obtinerea autorizatiei de construire pentru casa de locuit avea nevoie de un act de proprietate.

Initial se discutase ca mai întâi să se dezbată succesiunea după bunicii săi, pentru ca acest teren să-i fie atribuit mamei sale dar, pentru a se evita anumite cheltuieli suplimentare s-a încheiat acel contract de vânzare-cumpărare în care el are calitate de cumpărător dar de fapt el fiind cel gratificat întrucat nu s-a plătit nici un pret.

Desi prin contractul de vânzare-cumpărare el a primit suprafata de 12.300 mp teren, în fapt, nu l-a detinut niciodată în întregime, el având în folosintă doar 1.000 mp teren ce reprezintă curti- constructii, diferenta fiind folosită si administrată de către părintii săi, care stăpânesc în virtutea calitătii de moștenitori legali ai bunicilor săi.

De asemenea precizează că reclamanta nu a enumerat toate bunurile care compun masa partajabilă asa încât solicită a se constata că masa bunurilor de împărtit se compune si din următoarele bunuri mobile si imobile.

Bunuri imobile:

1.o fântână,

Bunuri mobile:

1.În holul de la intrare:

- 2 fotolii,

- 1 măsuță,

2.În dormitorul nr. 1:

- 1 sifonier în 4 usi,

- 1 pat dublu pentru două persoane,

- 1 vitrină cu televizor,

- 2 noptiere de pat,

3.În dormitorul nr. 2:

-1 canapea,

- 1 șifonier comnpus din trei corpuri în 5 usi confectionat din lemn de brad,

03.

- covor persan albastru,

- 1 măsută pentru televizor,

- 1 sobă de teracotă,

4. În dormitorul nr. 3:

- 1 canapea cu ladă,

- 1 șifonier în trei usi,

- 1 covor de lână,

5.În bucătărie:

- 1 covor din lână,

- 1 sobă de teracotă,

- 1 aragaz cu butelie,

6.În baie:

- 1 masină de spălat achizitionată second hand,

7. În sufragerie:

- 1 masă cu scaune tapițate,

- draperii, suporturi de flori, cuier, confectionate din lemn,

- tablouri, icoane, trofee de cerb,

- hidrofor,

8. contravaloarea a 70 ml de șină metalică utilizată la calea ferată,

9. contravaloarea unui autoturism Dacia 1310,

10. contravaloarea a 5 mc material lemnos,

11. suma de 2.200 lei reprezentând garantie la bancă, pe care reclamanta i-a ridicat si nu are cunostintă la ce i-a întrebuințat (conform adeverintei nr. 926 din 16.06.2009 eliberată de banca coperatistă captal- Suceava ),

Bunurile enumerate la punctele 9, 10, 11 au fost înstrăinate de către reclamantă ulterior momentului în care relatia dintre ei nu a mai mers iar sumele de bani pe care le-a primit nu are cunostintă cum le-a folosit.

Bunurile a căror valoare o contestă sunt:

- casa de locuit construită din BCA împreună cu anexe gospodăresti cu o valoare de 38.000 RON,

- un iaz amenajat pe o suprafată de aprox. 380 mp cu o valoare de 1.000 RON,

- 1 bucată de mochetă cu dimensiuni de 8m x 3m cu o valoare de 100 RON,

- mobila de bucătărie compusă din bufet, patru copruri suspendate si patru fixe cu o valoare de 300 EON,

- masa cu patru scaune cu o valoare de 50 RON,

- 1 chiuvetă cu mască în valoare de 50 RON,

- gresie, faiantă, chiuvetă, cadă, vas wc, boiler cu o valoare de 500 RON,

- centrală termică pe lemne în val. de 1.000 RON,

- 10 calorifere cu o valoare de 1.000 RON,

Modalitate de partaj a bunurilor mobile si imobile:

Solicită pârâtul ca în lotul său să cadă următoarele bunuri:

- casa de locuit împreună cu anexe gospodăresti în valoare de 38.000 RON,

- suprafata de 12.300 mp situat în intravilanul . baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1582/14.05.1996 în valoare de 15.000 RON,

- mobila de bucătărie în valoare de 300 RON,

- frigiderul în valoare de 200 RON,

- mocheta de pe hol în valoare de 100 RON,

Toate celelalte bunuri solicită să cadă în lotul reclamantei.

De asemenea solicită să se constate că are o cotă majoritară de contributie la dobândirea bunurilor comune si anume de 70 % din următoarele considerente;

Din anul 1993 de când s-au căsătorit a avut serviciu atât el cat si reclamanta dar veniturile sale erau mai mari întrucat a lucrat la primăria Râșca si la bancă, fiind foarte bine plătit.

Când s-a început edificarea locuintei, toată fundatia acesteia cat si partea ce ține de zidărie au fost edificate din banii pe care el i-a câștigat, reclamanta cu veniturile ei suportând doar cheltuielile de zi cu zi.

În ceea ce priveste materialul lemnos folosit în totalitate a fost transportat si prelucrat de el si tatăl său care a avut un aport foarte mare în toate lucrările pe care le-a făcut.

Șindrila care a fost folosită la partea de acoperiș, un nr. de 25.000 de bucăti toată a fost lucrată de el împreună cu tatăl său precum si montarea acesteia.

Tabla folosită pentru confectionarea accesoriilor necesare pentru acoperiș a fost cumpărată din banii pe care el i-a primit de la părintii săi, bani obținuti din vânzarea unor acțiuni.

F. este lucrată în totalitate pe cheltuiala părintilor săi iar când s-au mutat în casă le-a dăruit-o de pomană.

La edificarea iazului toate lucrările de amenajare ulterioare care au durat săptămâni au fost făcute de el si tatăl său.

Șina metalică folosită a fost transportată tot de tatăl său, fiind necesar să parcurgă cu căruta o zi si o noapte pentru a o aduce acasă, pentru a construi un beci si să edifice împrejmuirile.

În anul 2005 a demisionat de la unitatea unde lucra si a urmat o perioadă de cca 7 luni timp în care nu a avut nici un venit, apoi a plecat în Spania la muncă si până în momentul în care relatia dintre ei s-a deteriorat a trimis suma de 6.100 euro conform chitantelor depuse la dosar.

C. de contributie de 70 % se justifică prin aceea că părintii săi au avut un aport foarte mare în sporirea acesteia, prin munca pe care au prestat-o cat si prin materialele cu care i-au ajutat pentru edificarea locuintei.

Precizează că de o perioadă foarte lungă de timp reclamanta nu mai locuieste în acest imobil fiind lăsat să se degradeze întrucat locuieste în Fălticeni.Toate cheltuielile privind impozitele pe constructii si teren au fost achitate de către părintii săi.

Pentru aceste considerente solicită ca toate imobilele să-i fie atribuite iar față de reclamantă se obligă la plata sultei în raport de cota de contributie pe care aceasta o să o dovedească prin probele administrate.

04.

În perioada cat a fost plecat din țară a trimis următoarele sume de bani:

- 1000 euro conf. chitantei din data de 13.09.2007 întrebuințați la cheltuielile privind înmormântarea tatălui reclamantei.

- 600 euro conf. chitantei din data de 14.04.2007,

- 200 auro conf. chitantei din data de 30.05.2006,

- 300 euro conf. chit. din data de 23.05.2006,

- 500 euro conf. chit. din data de 6.08.2007,

- 1000 euro conf. chit. din data de 27.06.2007 întrebuințați de către reclamantă la cheltuielile privind absolvirea facultății,

- 300 euro conf. chit. din data de 07.10.2006,

- 300 euro conf. chit. din data de 31.08.2006,

- 300 euro conf. chit. din data de 01.08.2006,

- 300 euro conf. chit. din data de 06.11.2006,

- 300 euro conf. chit. din data de 06.11.2006,

- 600 euro conf. chit. din data de 22.02.2007,

Total an 2006- 1.600 euro,

Total an 2007- 3.500 euro conf. chit. la care se mai adaugă suma de 500 euro fiind trimisă prin intermediul unei rude de-a reclamantei – total – 4.000 euro.

Total an 2008- 500 euro - bani pe care i-a lăsat personal când a fost acasă în luna ianuarie.

În dovedire a depus la dosar o . documente.

Reclamanta depune apoi răspuns la întâmpinare si cererea reconventională, prin care solicită respeingerea capătului de cerere privind excluderea din masa bunurilor a suprafetei de 12.300 mp întrucat constituie bun comun achizitionat în timpul căsătoriei conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1582/1996.

Cat priveste fântâna aceasta există pur si simplu si a fost omisă a fi trecută în actiune fiind dăruită de tatăl pârâtului pentru amândoi.

Bunurile mobile: măsuță de hol, vitrină cu tv, măsută pentru tv, covor persan, covor lână, masină de spălat, tablouri, icoane, trofee cerb, hidrofor, draperii, suporturi flori, cuier lemn, 1,5 mc material lemnos si nu 5 mc toate acestea se găsesc în gospodărie .

Alte bunuri enumerate de pârât în cererea reconventională respectiv: 2 fotolii, 2 șifonier cu 4 uși, 1 pat dublu, 2 noptiere pat, 1 canapea cu ladă, 1 șifonier cu 3 uși, 1 masă cu 6 scaune tapițate, acestea au fost depozitate în gospodăria lor însă ele apartin unei mătusi, S. T. din Constanta care s-a mutat în S. si până au renovat locuinta le-a depozitat la ei.

Este real faptul că aceste bunuri au fost luate de mătusa sa după plecarea pârâtului însă nu au fost înstrăinate de ea.

Următoarele bunuri enumerate de pârât se regăsesc în petitulș actiunii, respectiv: 1 canapea, 1 șifonier compus din 3 corpuri din lemn, 1 sobă de teracotă, aragaz si butelie.

Cat privesc cei 100 ml sină metalică, 30 ml au fost furati când pârâtul era acasă iar ceilalti 70 ml au fost furati după ce acesta a plecat.

Dacia 1300 a existat dar fiind într-o stare avansată de degradare a fost dată la REMAT conform adeverintă depusă la dosar pentru care a primit suma de 26 RON.

Cei 2.200 RON reprezentând garantia de la bancă i-a ridicat ea având procură de la pârât dar acesta a uitat că la rugămintea lui i-a achitat lunar la CNPAS conform adeverintei anexate.

Referitor la cota majoritară de contributie la dobândirea bunurilor comune respectiv 70 % reclamanta-pârâtă susține că 6 ani au locuit la părintii ei, nu au plătit nici chirie, nici mâncare economisind banii si apoi au achizitionat materialele de constructie pentru casă.

Au fost ajutati material doar de părintii săi întrucat amândoi erau angajati (tatăl- primar si mama- învățătoare) pe când tatăl pârâtului avea o pensie modestă iar mama era casnică.

Veniturile sale au fost mult mai mari, pârâtul având perioade mult mai mari când nu a lucrat si au fost nevoiti să achite unele „datorii” ale lui, iar tatăl ei a achitat diferite rate la banca agricolă potrivit chitantelor anexate la dosar.

Nu contestă reclamanta faptul că s-au făcut împrumuturi la bănco atât de pârât cat si de ea bani folositi la edificarea locuintei.

Materialul lemnos a fost achizitionat prin intermediul său de la Ocolul Silvic Râșca unde este angajată având unele facilităti si reduceri.

Pentru lucarea si montarea șindrilei a plătit meseriași iar tabla pentru accesorii a fost cumpărată din banii lor, întrucat părintii pârâtului nu aveau posibilităti materiale.

Lucrările de amenjare a iazului au fost făcute cu utilaje si nu de pârât si tatăl său, săpându-se cu excavatorul, pământul fiind cărat cu camionul si nivelat cu autogrederul.

A solicitat o cotă de 50 % considerând că la acea dată au fost ajutati atât de părintii săi cat si de ai pârâtului, fiind o familie.

După plecarea pârâtului acesta a trimis anumite sume de bani.

În anul 2008 desi aveau un băiat elev, pârâtul nu a trimis nici un ban.

Având în vedere cele arătate solicită admiterea actiunii cu precizările sus mentionate.

A anexat în copii adeverinte, chitante, factură orange,.

Ulterior pentru termenul de judecată din data de 22.09.2009 reclamanta a depus la dosar cerere completatoare la actiune prin care a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-i achite suma de 9.027,90 RON reprezentând ratele plătite de ea începând cu luna ianuarie 2009 si cele ce urmează a le plăti până la lichidarea debitului pentru împrumutul de 11.000 RON făcut în anul 2005 la BCR împrumut făcut în timpul căsătoriei si folosit la edificarea constructiilor conform contractului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei-pârâte, proba cu martori si s-a solicitat proba cu expertiză topocadastrală si constructii.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanta reține că prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 05.03.2010 (filele 144-149 dosar), s-a constatat compunerea masei partajabile si s-a dispus efectuarea expertizelor de specialitate.

In privința bunurilor mobile instanța reține că valorile indicate de pârâtul-reclamant nu au fost contestate, astfel că valoarea totală a acestora este de 6.621 lei.

La termenul din 19.01.2011 a fost admisă în principiu, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta P. E. însă, față de soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 2032/2011 a Judecătoriei Fălticeni definitivă si irevocabilă prin decizia nr. 542/2012 a Tribunalului Suceava, instanta va respinge pe fond, cererea de intervenție în interes propriu, ca nefondată.

In cauză s-au întocmit rapoartele de expertiză construcții și topo de către expertii D. D. si R. N., procedându-se la identificarea bunurilor imobile, evaluarea acestora, valoarea totală a masei partajabile fiind de 236.363 lei.

Având în vedere disp. art. 36 Codul Familiei, art. 728 cod civil instanța va dispune sistarea stării de devălmășie.

Instanta va omologa raportul de expertiză construcții civile D. D. si varianta a II-a la raportul topo întocmit de expert R. N..

Astfel, în lotul reclamantei-pârâte vor fi atribuite următoarele bunuri: lotul nr. 1 conform Anexei 4 la raportul topo, construcția din BCA, anexe si fântână la locul „Acasă” situată în intravilanul satului Bogdănești, . totalitatea bunurilor mobile, valoarea totală a lotului fiind de 199.209,5 lei.

La formarea si atribuirea lotului, instanța a ținut seama de faptul că imobilul construcție si bunurile mobile se află în posesia reclamantei-pârâte, precum și de faptul că minorul rezultat în timpul căsătoriei i-a fost încredințat spre creștere si educare.

In ce priveste suprafata de teren de 12.300 mp. conform variantei a II-a, s-a procedat la o împărțeală echitabilă astfel că, în lotul pârâtului-reclamant se va atribui lotul nr. 2 conform variantei a II-a anexă la raport, în valoare de 37.153,5 lei.

In vederea egalizării loturilor, reclamanta-pârâtă va fi obligată să plătească pârâtului-reclamant suma de 81.027,5 lei sultă.

Din înscrisurile depuse la filele 74-75 dosar, reiese că părtile au contractat în timpul căsătoriei o datorie comună în valoare de 11.000 lei în scopul satisfacerii nevoilor căsniciei, astfel că sunt obligați să o suporte în limita contribuției egale. Astfel că, văzând si disp. art. 32 Codul Familiei,va obliga paratul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 4.513,95 lei reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din datoria comună contractată în timpul căsătoriei, ce face parte din masa partajabilă.

In temeiul disp. art. 274 Cod pr.civilă va obliga pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 810,75 lei cheltuieli de judecată (contravaloarea onorariu expert).

Va da în debit pe pârâtul-reclamant cu privire la suma de 800 lei onorariu definitiv D. D. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite, cererea principală precizată având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta-parata V. M. – cu domiciliul in satul/..

Admite in parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant P. N. - cu domiciliul in . P. M., jud. Suceava.

Respinge cererea de interventie în interes propriu formulată de intervenienta P. E. – cu domiciliul în ., ca nefondată.

Omologhează raportul de expertiză construcții D. D..

Omologhează raportul de expertiză topo întocmit de expert R. N. (varianta a II-a la raport).

Dispune sistarea stării de devălmășie.

Atribuie în lotul reclamantei-pârâte lotul nr. 1 conform Anexei 4 la raportul topo, construcția din BCA, anexe si fântână la locul „Acasă” situată în intravilanul satului Bogdănești, . totalitatea bunurilor mobile, valoarea totală a lotului fiind de 199.209,5 lei.

Atribuie în lotul paratului-reclamant lotul nr. 2 conform anexei la raportul topo în valoare de 371.535 lei.

Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 81.027,5 lei sultă.

Obligă pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 4.513,95 lei reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din datoria comună ce face parte din masa partajabilă.

Obligă pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 810,75 lei cheltuieli de judecată.

Dă în debit pârâtul-reclamant cu privire la suma de 800 lei onorariu definitiv D. D. G..

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în sedinta publică din data de 18.06.2013.

P., Grefier,

RED.DEG

Tehnored.PM

Ex.5

Data: 18.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1122/2013. Judecătoria FĂLTICENI