Pretenţii. Sentința nr. 390/2015. Judecătoria FĂLTICENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 390/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 390/2015
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 390
Ședința publică din data de 10 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect „pretenții”, privind pe reclamanții R. I.-S. și R. C.-M., în contradictoriu cu pârâtul G. C. și pârâta S. de A. Românească ASIROM Vienna Insurance Group S.A. București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul asistat de avocat A. C., lipsă fiind reclamanții reprezentați de avocat P. M., precum și reprezentantul legal al pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a atașat la dosar fișele din aplicația ECRIS cu detalii privind dosarele nr._ și nr._ la care se face referire în întâmpinare.
Apărătoarea reclamanților arată că aceștia înțeleg să renunțe la judecarea prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit declarației de renunțare autentificată la Tribunalul din Perugia, Italia, anexând la dosar atât declarația în limba italiană, cât și traducerea legalizată a acestui înscris în limba română.
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecarea cauzei, formulată de către reclamanți conform prevederilor art. 406 C.pr.civ.
Avocat P. M. pentru reclamanți solicită a se lua act de renunțarea acestora la judecarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, conform declarației autentificată depusă astăzi în instanță.
Avocat A. C. pentru pârât solicită a se lua act că reclamanții au renunțat la judecarea prezentei cauze.
Instanța reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 30.10.2014 sub nr._, reclamanții R. I.-S. și R. C.-M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. C. și pârâta S. de A. Românească ASIROM Vienna Insurance Group S.A. București, urmând ca pe baza probelor ce se vor administra, să fie obligați în solidar pârâții la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de câte 50.000 euro pentru fiecare dintre ei, cu titlu de daune morale.
In motivare au arătat că sunt copiii numitului R. M., iar la data de 13.05.2013, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de către prim-pârât, respectiv conducerea pe drumurile publice cu nerespectarea art.41 al.l din O.U.G. 195/2002 s-a produs decesul autorului acestora, a cărui moarte a fost una violentă așa cum rezultă din concluziile raportului medico-legal de necropsie cu nr.207-SV/A3 din 14.05.2013.
Din concluziile raportului de expertiză auto și din concluziile referatului întocmit de către organele de urmărire penală rezultă concluzia că accidentul de circulație putea fi evitat dacă pârâtul G. C. își păstra banda normală de circulație.
Prin sentința civilă nr.528/2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției, iar pârâtul G. C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1,4 ani cu aplicarea disp.art.81 din codul penal anterior, pentru săvârșirea faptei prev.și ped. de art.178 cod penal, respectiv uciderea din culpă a autorului lor.
Cu ocazia înmormântării tatălui nostru și a praznicelor ulterioare, reclamantii susțin că au suportat cheltuielile necesare acestor obiceiuri religioase, cheltuieli în cuantum de 10.000 lei la care urmează a fi obligați pârâții.
De asemenea solicită si acordarea de daune morale în cuantum de 50.000 euro pentru fiecare, întrucât în urma decesului tatălui lor, care nu suferea de afecțiuni medicale majore, au suferit în mod evident și firesc traume care justifică dreptul acestora la compensare.
Susțin că s-au adresat secund-pârâtei cu o cerere privind rezolvarea pe cale amiabilă a laturii civile însă nu au primit niciun răspuns.
Obligația de reparare a prejudiciului material și moral suferit revine societății de asigurare emitente a poliței R.C.A conform dispozițiilor art.49 și 50 din Legea nr.136/1995 și a dispoziților art.26 al.l din Norma C.S.A din 07.11.2008.
In drept au invocat disp. art. 998-999 vechiul Cod civil.
In dovedire au depus la dosar înscrisuri (f.13-17).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtilor pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamantilor, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. civilă.
Pârâtul G. C. a formulat si depus la dosar întâmpinare (F.26-30) prin care a arătat că în data de 19 iunie 2014 a fost încheiat acordul de recunoastere a vinovăției intre d-na procuror E. M. P. si el,în calitate de inculpat.
Ca urmare a încheierii acestui acord a fost sesizata instanța de judecată, formandu-se dosarul nr._ ce a fost solutionat iar latura civila a rămas nesolutionată.
Paratul din prezenta cauza, la data procedurii accidentului deținea valabil încheiata o polița de răspundere civilă obligatorie la . Group SA, încheiata pe numele șotiei acestuia Gramisteanu L. D..
Contractul de asigurare este definit generic prin art. 2199-2213 cod civil și specific prin art. 48 și următoarele din Legea 136/1995, condițiile contractuale fiind stabilite prin Normele adoptate prin Ordinul 14/2011 al CSA, în temeiul art53 din Legea 136/1995.
A învederat instanței că asigurătorului îi incumbă o răspundere contractuală, în temeiul art. 49 din Legea 136/1995, care precizează că asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Angajarea răspunderii asigurătorului, pe tărâm contractual, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere civilă a inculpatului, acestuia revenindu-i obligația principala de reparare integrala a prejudiciului, în condițiile în care asigurătorul răspunde doar în limitele plafonului legal, potrivit art. 53 din Legea asigurărilor.
Răspunderea asiguratorului RCA presupune coexistenta unei răspunderi complementare și indirecte pentru fapta altuia, pe temei contractual. Răspunderea inculpatului constituie forma de răspundere principală, de natură delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1349 coroborat cu art. 1357 Noul Cod Civil/art. 998-999 din vechiul Cod civil, lipsa acesteia neputând atrage angajarea răspunderii civile a asigurătorului.
A invocat disp. 49 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii accidentului.
Exercitarea acțiunii civile ca urmare a săvârșirii unei fapte penale presupune îndeplinirea cumulativa a unor condiții, printre acestea numărându-se și aceea ca prejudiciul să nu fi fost reparat. In prezenta cauză, prejudiciul nu a fost reparat aspect ce conduce la admisibilitatea acestei acțiuni insa, în măsura în care va fi dovedită.
Cu privire la daunele materiale solicitate arată ca este de acord ca instanța de judecata sa le admită dar, în măsura in care vor fi dovedite.
Cu privire la daunele morale solicitate, consideră că sunt exagerat de mari în raport cu suferința pricinuita, si fata de acest aspect solicită a se avea în vedere că repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr-o compensare echitabilă, aceasta presupune că nu se poate ignora natura valorilor lezate dar nici nu se poate constitui un temei al îmbogățirii, pentru că s-ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral.
Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.
In absenta unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de partea vătămata, importanța valorilor lezate acesteia, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, în ce măsură i-a fost afectată situația familială, socială și profesională.
Solicită a se avea în vedere că potrivit concluziilor raportului de expertiza întocmit în faza de urmărire penala, victima in momentul decesului prezenta o alcoolemie de 2,00 gr%0, existând o culpa comună în producerea accidentului, iar instanța de judecata are prerogativele de a stabili gradual si culpa fiecărei parti iar, în funcție de aceasta acorda si despăgubirile.
De asemenea pârâta S. de A. Românească ASIROM Vienna Insurance Group S.A. București a depus la dosar întâmpinare (f.32-37)
Pe cale de excepție a invocat suspendarea prezentei cauze până la soluționare definitiva si irevocabila a dosarului penal_ .
Apoi, a invocat excepția litespendentei si a solicitat conexarea la prezentul dosar, a dosarului civil nr._ .
Pe fondul cauzei susține că în privința daunelor materiale in cuantum de 10.000 lei cheltuieli de înmormântare si pomeni ulterioare, arată faptul că suma mai sus menționată este total nedovedită.
La actele anexate cererii de chemare in judecata nu sunt atașate înscrisuri care sa dovedească, măcar în mică parte daunele materiale solicitate. Reclamanții nu au produs dovezi scrise privind pretinsele cheltuieli efectuate deși este vorba de o suma destul de mare.
Apreciază că în lipsa unor probe concludente propuse de reclamanți, pentru dovedirea daunelor materiale, așa cum impun dispozițiile Codului Civil, instanța nu poate o obliga la plata, întrucât nu ar fi de conceput obligarea la repararea unui prejudiciu mai mare decât cel efectiv produs si care nu a fost probat în niciun fel.
Pentru a opera răspunderea civila delictuala, pe lingă celelalte condiții, respectiv fapta ilicita, culpa si raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, acesta din urma trebuie sa fie cert, direct personal si material ori moral.
Ori, în speță, prejudiciul material nu este cert întrucât nu a fost probat cu acte, iar din probele administrate până în prezent nu există nicio posibilitate de evaluare a acestuia.
Consideră că reclamanții ar fi trebuit sa depună la dosarul cauzei măcar înscrisurile care să probeze cheltuielile efectuate ori aceștia, nu au depus nici o factura, chitanța sau bon fiscal, care sa ateste ca a facut cheltuielile solicitate prin cererea de chemare in judecata.
In concluzie reclamanții nu au probat cu acte despăgubirile materialesolicitate, iar declarațiile martorilor propuși nu pot complini lipsa înscrisurilor.
Consideră că daunele morale solicitate de reclamantă nu se justifică, pentru stabilirea daunelor morale fiind necesara administrarea de probe corespunzătoare care sa contureze dimensiunea suferințelor fizice si psihice, precum si întinderea prejudiciilor morale la care au fost supuși reclamanții precum si echivalentul lor valoric.
Consideră că instanța la stabilirea cuantumului eventualelor despăgubiri trebuie sa aibă în vedere si gradul de culpă al tatălui reclamantilor, R. M., în producerea accidentului.
Acesta circula pe bicicleta fara a avea vesta reflectorizanta sau alte elemente care sa facă ca acesta sa fie observat de ceilalți particpanti în trafic. Mai mult decât atat dupa cum arata si expertul tehnic judiciar in expertiza dispusa dupa producerea accidentului, numitul R. M. avea o îmbibatie alcoolică în sânge de peste 2mg/l, ceea ce duce la o profunda necoordonare motorie, urmata si de tulburări ale proceselor psihice.
In sprijinul celor de mai sus vine si declarația șoferului care arata ca victima circula pe contrasens, a putut fi observata târziu si desi a încercat evitarea sa prin stingă, mișcările necoordonate al victimei au dus al producerea impactului.
Consideră că victima R. M., a avut culpa determinantă în producerea accidentului, culpa care coroborată cu cea a conducătorului auto au dus la decesul acestuia.
Gradul de culpa al victimei, trebuie avut în vedere de instanța si în momentul stabilirii eventualelor despăgubiri către reclamanți, iar la stabilirea cuantumului acestora trebuie să se aibă în vedere si elementele mai sus menționate.
In concluzie solicită admiterea excepțiilor astfel cum au fost precizate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată si nefondată, având în vedere înscrisurile anexate, iar in cazul în care se va considera că acestea trebuie acordate, valoarea daunelor morale sa fie în concordantă cu jurisprudența în materie iar în cazul daunelor materiale în limita sumei în care acestea sunt dovedite cu înscrisuri.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinări (f.46-47 dosar).
Au solicitat respingerea ca nefondată atât a excepției suspendării cauzei cât și a excepției litispendenței.
A invocat disp. art.138 Cod proc. civilă.
Susțin că în dosarul civil nr._ reclamanții nu sunt ei ci numita R. L., deci cerința cerută de art.138 cod proc.civilă privind identitatea de părți nu este dată iar excepția litispendenței este nefondată.
Cu privire la suspendarea prezentei pricini, arată că sentința penală nr.528/12.09.2014 pronunțată în dosar penal nr._ este rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr.763/15.12.2014 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava.
Pe fondul cauzei, așa cum am arătat prin cererea de chemare de judecată, a solicitat în dovedire proba cu înscrisuri și proba cu martori, solicitarea pârâtei S.C.Asirom Vienna Insurance Group de respingere a acțiunii ca nedovedită fiind una evident prematură.
Cu privire la cuantumul daunelor morale este adevărat că banii nu pot compensa o asemenea pierdere, ei în calitate de fiu și fiice ale defunctului neputând fi puși în situația anterioară evenimentului nefericit care a cauzat decesul tatălui lor.
Daunele morale trebuie privite ca o compensare a prejudiciilor morale, ele reprezentând o suma de bani ce poate permite pârtii prejudiciate sa uite, eventual, sa realizeze un transfer de afectivitate ori sa găsească o alinare in condiții de viata mai confortabile.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării, fără a-l face sa dispară si fără ca aceasta satisfacție sa aibă o corespondenta cu prejudiciul.
Astfel, daunele solicitate sunt admisibile și întemeiate aspect ce va fi dovedit cu probele ce se vor administra, iar cuantumul daunelor morale solicitat de ei nu reprezintă o îmbogățire fără just temei avându-se în vedere limita minimă de despăgubire pentru asemenea situații aferentă anului 2013 așa cum rezultă din polița de asigurare pentru răspundere civilă auto.
La acest termen de judecată apărătoarea reclamanților arată că aceștia înțeleg să renunțe la judecarea prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit declarației de renunțare autentificată la Tribunalul din Perugia, Italia, anexând la dosar atât declarația în limba italiană, cât și traducerea legalizată a acestui înscris în limba română (f.59-63).
Instanța a pus în discuție cererea de renunțare la judecarea cauzei, formulată de către reclamanți conform prevederilor art. 406 C.pr.civ.
Avocat P. M. pentru reclamanți a soicitat a se lua act de renunțarea acestora la judecarea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, conform declarației autentificată depusă astăzi în instanță.
Avocat A. C. pentru pârât a solicitat a se lua act că reclamanții au renunțat la judecarea prezentei cauze.
Examinând cererea de față, instanta reține următoarele:
Art.406 C.pr.civ. consacra, in conformitate cu principiul disponibilitatii, dreptul reclamantului de a putea renunta oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa.
Al. 1 al art. 406 Cod pr. civilă prevede: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă” iar art. 4 al. aceluiași articol prevede că „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”.
Cum reclamanții au renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată, pe cale de consecință, instanța va lua act de această renunțare precum si de faptul că părtile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In conformitate cu prev. art. 406 Cod pr. civilă, instanta ia act de renunțarea la judecată a acțiunii formulată de reclamanții R. I.-S.(CNP_) – cu dom. în sat. S., .,., . și R. C.-M. (CNP_) – cu dom. în mun. Fălticeni, .. 6P, ., jud. Suceava – ambii cu domiciliul procesual la Cabinet de avocat P. M., din mun. Fălticeni, .-5, parter, fn, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul G. C. – dom. în mun. Suceava, .. 17, .,., jud. Suceava și pârâta S. de A. Românească ASIROM Vienna Insurance Group S.A. București – cu sediul în mun. Bucuresti, .. 31-33, Sect.2.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2015.
P., Grefier,
Red.AI
Tehnored.PM
Ex.6
Data: 10.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 446/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
|---|
