Anulare act. Sentința nr. 2455/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2455/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 9583/231/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani – Județul V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2455

Ședința publică din data de 21 mai 2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. I.

Grefier – F. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de petentul P. de pe lângă Tribunalul V. cu sediul în loc. Focșani, jud. V. în contradictoriu cu intimații D. V. cu domiciliul în ., D. A. cu domiciliul în loc. Focșani, .. 21, jud. V., D. C. cu domiciliul în loc. Focșani, .. 21, jud. V. și B. D. cu domiciliul în . având ca obiect anulare act.

Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2013 note consemnate și în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.05.2013.

INSTANȚA,

Deliberând asupra pricinii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 22.06.2010 sub nr._, reclamantul P. de pe lângă Tribunalul V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Desaga V. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie desființat în totalitate înscrisul falsificat ,respectiv contractul de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit incheiat la data de 11.08.2009 ,avand ca parti ,in calitate de vanzator pe B. D. si cumparator pe D. C. ,obiectul constituindu-l autoturismul VW Golf 2,0 SDI ,inmatriculat subnr._ .

Prin sentința civilă nr. 4603 din data de 27.09.2012, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, cererea a fost admisa in sensul celor solicitate, iar prin decizia civilă nr. 1156/2012/13.12.2012, din același dosar, Tribunalul V. a admis recursul formulat de către reclamanții P. de pe langa Judecatoria Focsani, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare. În considerentele deciziei, s-a reținut că prima instanta a solutionat cauza si a anulat contractul din 11.08.2009, fara a se cita vanzatorul,respective numitul B. D. ,incalcand dreptul la aparare al acestuia.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .

În rejudecare, s-a dispus introducerea in cauza si judecarea in contradictoriu si cu numitii Dobrian A. si D. C..

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția de scoatere de sub urmarire penala nr. 2641/P/2009 din data de 07.12.2010, P. de pe lângă Tribunalul V. a dispus scoaterea de sub urmarire penala pentru fapta prevăzută de art. 290 alin. 1 C.pen pentru care a fost cercetat numitul Desaga V. întrucât faptei ii lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii.

Solutia anterior data a fost ulterioara ordonanatei de scoatere de sub urmarire penala si de aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ nr.2641/P/2009 din data de 21.06.2010,infirmata prin rezolutia de admitere a plangerii si de infirmre a solutiei nr.1619/II/2/2010 din data de 22 iulie 2010, dispunându-se prin orodonanta data initial si sesizarea instanței pentru desființarea totală a actului fals, respectiv a contractului de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit incheiat la data de 11.08.2009 ,avand ca parti ,in calitate de vanzator pe B. D. si cumparator pe D. C. ,obiectul constituindu-l autoturismul VW Golf 2,0 SDI ,inmatriculat sub nr._ .

Conform art. 245 alin. 1 lit. c indice 1 Cod de procedură penală „prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris”.

În conformitate cu dispozițiile art. 184 C.proc.civ, „când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de către instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă”.

Prin ordonanta de scoatere de sub urmarire penala nr.2641/P.2009 din data de 07.12.2010 s-a retinut ca la data de 12.06.2009 ,invinuitul Desaga V. a achizitionat de la finul sau ,D. CiIprian un autoturism marca VW Passat ,contra sumei de 9250 euro.Ulterior ,Biroul N. Interpol a comunicat organelor competente ca autoturismul anterior mentionat figureaza ca fiind sustras din Franta.In consecinta ,la data de 08.07.2009 ,lucratori ai IPJ V. au procedat la ridicarea autoturismului de la invinuitul Desaga V. ,imprejuarrae in care acesta din urma i-a solicitat numitului D. C. sa-i restituie suma de bani achitata.Vazand ca acesta tergiverseaza in mod nejustificat restituirea sumei de bani,invinuitul a solicitat instantei rezilierea contractului de vanzare cumparare si ulterior ,sa fie numit administrator sechesrtru provizoriu asupra bunurilor care se gasesc in patrimoniul paratului debitor ,D. C..Invinuitul a depus in dosarul civil si copia unui contract de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit ,conform caruia D. C. ar fi cumparat la data de 11.08.2009 de la numitul B. D., un autoturism marca VW Golf 2,0 SDI cu numar de inamtriculare_ .Instanta civila a admis cererea si l-a numit pe Desaga V. administrator sechestru provizoriu si asupra autoturismului VW Golf,anterior mentionat,procedandu-se ulterior la ridicarea bunului ,in legatura cu care insa ,s-a constatat ca nu apartine numitului D. C. ,ci fratelui sau ,D. A..

In aceste imprejurarai numitul D. A. a formulat plangere penala impotriva numitului Desaga V. ,pentru comiterea infractiunii de falas in inscrisuri sub semnatura privata.

Fiind audiat ,numitul D. A. a decalrat ca autoturismul l-a cumparat de la numitul B. D. ,precizand ca fartele sau D. C. nu a avut niciodata in proprietate acest autovehicul.B. D. a declarat ca a vandut autoturismul marca VW Golf ,in discutie,numitului D. A. ,cu care a incheiat contractul in forma scrisa si nicidecum fratelui acestuia ,D. C. ,pe care a decalrat ca nu il cunoaste.

In baza probelor ,s-a apreciat ca invinuitul Desaga V. este autorul falsificarii contractului de vanzare cumparare din 11.08.2009 si ca prin mijloace de tehnoredactare moderne ,a inserat in mod fictiv la rubrica “cumparator”al autoturismu;lui VW Golf ,pe numitul D. C..

Astfel s-a dispus prin ordonanata din 21.06.2010 scoaterea de sub urmarire penala a numitului Desaga V. pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata ,aplicandu-i–se o amenda administartiva.Fiind ulterior infirmata solutia data prin rezolutia nr.1619/II/2/2010 din 22.07.2010 ,s-au reluat cercetarile ,au fost reevaluate probele au fost administartele altele noi si s-a constatat ca documentele depuse la dosar de numitul D. A. privind vanzarea cumpararea unor autoturisme intre el si B. D. evidentiaza neconcordanta semanturii in ce-l priveste pe cel din urma ,semnatura diferind de la un act de vanzare cumaparae la altul ,fiind diferita si de cea data pe declaratia numitului B. D..Acelasi aspect s-a constatat si in ce priveste semantura de pe declaratiile numitului D. A..In mod constant numitul Desaga V. a declarat ca actul incriminat l-a primit de la D. C..Acesta din urma a negat ,insa s-a retinut ca ,daca sustinerea lui D. Ciprin este reala ,s-a ridicat intrebarea de unde a procurat invinuitul actul de vanzare cumparare real ,incheiat intre B. D. si D. A. ,pentru a-l falsifica ulterior la rubric “Cumparator”si pentru a-i complete datele corecte in ce-l priveste pe B. D..S-a retinut ca in ce priveste vinovatia numitului Desaga V.,starea de dubiu este accentuata si de faptul ca in cauza nu s-a putut efectua o expertiza grafoscopica ,ca urmare a lipsei actului original.

Prezenta actiune reprezinta corespondentul in plan procesual civil al dispozitiilor art.14 al.3 lit a Cod Proc.Penala ,potrivit carora ,in procesul penal ,in cadrul actiunii civile ,repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile in natura prin (…)restabilirea situatiei anterioare savarsirii infrcatiunii,prin desfiintarea totala sau partiala a unui inscris si prin orice alt mijloc de reparare ,al celor prevazute de art.348 CPP ,potrivit caruia in caz de condamanre,instants trebuie sa se pronunte prin hotarare si cu privire la restituirea lucrului ,desfiintarea totala sau partiala a unui inscris si restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii si mai ales a disp.art.245 al.1 lit c ind.1 ,anterior mentionate.

Intrucat cercetarile efectuate in dosarul parchetului ,a vizat pe numitii Desaga V. ,D. C. ,D. A. si B. D. ,in calitate fie de invinuit fie de prsoana vatamata, instanta avand in vedere Decizia XV/21 noiembrie 2005 a I.C.C:J. data in recurs in interesul legii prin care s-a stabilit ca in cauzele in care actiunea penala s-a stins in faza de urmarire penala printr-o solutie de netrimitere in judecata, orice persoana care justifica interesul - fiind prejudiciata prin savarsirea falsului si in cazurile prevazute de art.45 alin.1 c.pr.pen. si procurorul, pot avea calitatea de a exercita in fata instantei civile actiunea pentru desfiintarea totala sau partiala a inscrisului falsificat se va retine calitatea procesuala turor partilor in cauza, urmand a se respinge ca neintemeiate ,exceptiile lipsei caliatatii procesuale pasive anumitilor Desaga V. si D. A..

Analiza ce se impune a fi facuta în cadrul cererii de anulare a unui inscris defaimat ca fals vizeaza exclusiv daca scrisul, semnatura partilor, sunt sau nu autentice, sau mentiunile din înscrisul defaimat respectiv (data, elementele de identificare ale autoturismului, etc.) corespund sau nu adevarului.

Raportul de expertiză grafoscopica reprezinta un raport efectuat în adminsitrarea unei probe cu caracter știintific. Intrucat in cauza nu s-au putut efectua o expertiza grafoscopica ,originalul inscrisulului a carui desfiintare se solicita nefiind depus la dosar nici in cursul cercetarilor efectuate de P. dar nici in cursul celor efectuate de instanta civila, pentru ca doar astfel s-ar fi putut face dovada certa a existentei unor elemente de contrafacere in cuprinsul inscrisului ,prin rapoartre la continutul actului original, in lipsa unor alte elemente noi, instanta va respinge actiunea formulata,ca neintemeiata. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratilor Desaga V. si D. A. ,ca neintemeiata.

Respinge actiunea civila pentru desfiintare inscris înregistrată sub nr._ formulată de petentul P. de pe lângă Tribunalul V. cu sediul în loc. Focșani, jud. V. în contradictoriu cu intimații D. V. cu domiciliul în ., D. A. cu domiciliul în loc. Focșani, .. 21, jud. V., D. C. cu domiciliul în loc. Focșani, .. 21, jud. V. și B. D. cu domiciliul în .,ca neintemeiata.

Cu apel in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21 mai 2013.

Președinte, Grefier,

R. I. F. C.

Red../ Tehnored. RI

Ex: 7/13.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2455/2013. Judecătoria FOCŞANI