Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-01-2013, Judecătoria FOCŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 11257/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI – JUDEȚUL V.

SENTIMNȚA CIVILĂ NR.306

Ședința publică din data de 25 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. A., judecător

GREFIER: I. S. M.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată privind petentul M. M., cu domiciliul în Focșani, ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., cu sediul în Focșani, ..12, jud.V..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile și reprezentanții acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, având în vedere lipsa părților, în temeiul art.104 alin.13 din Hot. CSM nr.352/2005, lasă cauza la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile și reprezentanții acestora.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- pricina are ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 30.08.2012 întocmit de ASA C. I.,

- la data de 04.12.2012 s-au depus la dosar, prin adresa nr._/27.11.2012 relații de către intimată, după care,

Instanța constată că s-a solicitat de către intimată, prin întâmpinarea depusă la dosar, judecata cauzei în lipsă, conf.art.242/2 C.proc.civ.

Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.09.2012 sub nr._, petentul M. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. V. anularea procesului-verbal . nr._ întocmit de Serviciul poliției rutiere la data de 30.08.2012.

În motivare petentul a arătat că la data de 30.08.2012 a fost oprit de un echipaj de poliție pe . Focșani și i s-a comunicat că a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 131 km/h. petentul a menționat că deși a solicitat să i se prezinte filmarea sau o fotografie cu săvârșirea faptei, a fost refuzat astfel că acesta a refuzat să semnaze procesul-verbal de contravenție.

Petentul nu a indicat temeiul de drept al cererii sale.

În dovedire a solicitat ca intimatul să prezinte probele ce au stat la baza întocmirii procesului-verbal și a depus procesul-verbal atacat în copie (f.3).

Plângerea este scutită de plata taxelor de timbru.

Fiind legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și judecarea cauzei în lipsă.

A invocat în drept dispozițiile OG nr.2/2001.

În dovedire a depus la dosar în copie: buletinul de verificare metrologică (f.13), atestatul operator radar al agentului constatator C. I. (f.13) și Cd-ul cu înregistrarea faptei (f.14), referatul agentului constatator (f.15).

În temeiul prevederilor art.167 alin.1 C.p.c. instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și cu înregistrarea video a faptei, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. Totodată, la interpelarea instanței, intimatul a depus buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe autospeciala MAI cu număr de înmatriculare_ (24).

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/30.08.2012 întocmit de I. V.-Serviciul poliției rutiere, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile întrucât la data de 30.08.2012, ora 10.00, a condus autoturismul marca VW Passsat cu nr. de înmatriculare_ pe Bulevardul Brăilei, fiind filmat cu aparatul radar montat pe autospeciala Dacia L. nr._ cu viteza de 131 km/h și nu avea asupra sa documentele autoturismului. Faptele reținute în sarcina petentului sunt prevăzute de art. 121 alin.1 și art 147 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționate de art.102 alin.3 lit.e și art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002. Față de contravenient s-a luat și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere potrivit dovezii . nr._.

Întrucât petentul a formulat cererea în termenul legal, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal atacat.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal . nr._/30.08.2012 a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, cuprinzând mențiunile obligatoriii prevăzute sub sancțiunea nulității. Astfel, din conținutul actului de constatare reiese numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator. Prin urmare, au fost respectat condițiile de formă impuse de lege la întocmirea procesului-verbal.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal susmenționat, aceasta presupune că mențiunile din actul constatator privind existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia sunt conforme cu realitatea.

Având în vedere caracterul general al normelor încălcate precum și împrejurarea că sancțiunea pecuniară aplicată, deși nu este excesivă, are deopotrivă caracter punitiv și preventiv, ca o normă penală, în lumina jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului procesul-verbal de constatare constituie o “acuzație în materie penală”, petentul-contravenient beneficiind de prezumția de nevinovăție. În acest caz sarcina probei incumbă organului de constatare și dubiul profită făptuitorului.

Astfel, intimatul a depus la dosarul cauzei Cd-ul cu înregistrarea video a faptei (f.14) precum și buletinul de verificare metrologică a aparatul radar montat pe autospeciala MAI cu număr de înmatriculare_, valabil la data de 30.08.2012, (f.25) din cuprinsul căruia reiese că cinemometrul folosit la măsurarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de petent îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile Normei de metrologie legala NML 021-05 "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)". Totodată, la dosar a fost depus și atestatul de operator radar al agentului constatator C. I. (f.13) deși pct. 4 din NML 021-05 care impunea agenților constatatori să obțină calificarea de operatori radar a fost abrogat prin pct. 28 din anexa la Ordinul nr. 187 din 14 iulie 2009, publicat în Monitorul oficial nr.546 din 6 august 2009.

Întrucât înregistrarea video a faptei a fost realizată în condiții legale instanța va avea în vedere la soluționarea pricinii cd-ul depus de intimat.

În consecință, instanța constată că înregistrarea video confirmă situația de fapt reținută de agentul constatator, din vizionare rezultând cu claritate faptul că petentul a condus a condus autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, în localitate cu viteza de 131 km/h, funcția Lock a cinemometrului fiind blocat la viteza 131 km/h ( Lock = valoarea vitezei de deplasare, în km/h, a autovehiculului țintă la momentul la care s-a constatat depășirea vitezei-limită (l) setată în aparatul radar).

Sub aspectul sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal atacat, potrivit dispozițiilor art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 acestea trebuie sa fie proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Or, gradul de pericol social se stabilește în funcție de fapta săvârșită, de circumstanțele personale ale contravenientului precum și urmarea socialmente produsă.

Instanța constată că petentului-contravenient i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de lege și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Prin fapta sa petentul a creat o stare de pericol atât pentru persoana sa cât și pentru ceilalți participanți la trafic, iar instanța apreciază că față de natura și urmările pe care fapta săvârșită era aptă să le producă, sancțiunea a fost just individualizată de către agentul constatator. Astfel, petentul a condus în localitate cu viteza de 131 km/h, fapt ce ar fi putut avea grave consecințe și împrejurarea că urmarea mai gravă nu s-a produs nu constituie o circumstanță de atenuare a răspunderii contravenientului, fiind o simplă coincidență.

În aceste condiții, instanța apreciază că procesul-verbal este temeinic și corespunde realității, săvârșirea faptei și vinovăția petentului rezultând cu certitudine din probele administrate.

Având în vederea aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat a fost legal și temeinic întocmit, plângerea contravențională fiind nefondată, astfel că instanța o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul M. M., cu domiciliul în Focșani, ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., cu sediul în Focșani, ..12, jud.V., ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2013.

Președinte, Grefier,

M. AlinaIftimie S. M.

Red./Tehn.MA

Ex.4/04.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-01-2013, Judecătoria FOCŞANI