Plângere contravenţională. Sentința nr. 2111/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2111/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 11854/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINTA CIVILĂ NR.2111
Ședința publică din data de 26.04.2013
Instanta constituita din:
Judecator – B. E. -Președinte
Grefier –Cerguță M. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul B. D., cu domiciliul in . V., in contradictoriu cu intimata I. V., cu sediul in Focsani, jud V., avand ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: petentul personal si martorul propus de acesta, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părtile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Potrivit art 159 alin 1 din C. instanta se declară competentă in solutionarea cauzei de față din punct de vedere general, teritorial si material.
Petentul depune la dosarul cauzei inscrisuri si solicita audierea martorului prezent.
Instanta procedeaza la identificarea martorului, respectiv Patrașc D., care se legitimeaza cu CI . nr_, cu domiciliul in ., iar in temeiul art 167 C. dispune audierea acestuia, declarația fiind consemnată si atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvantul la concluzii asupra fondului cauzei.
Petentul solicita admiterea plangerii contraventionale in sensul anulării procesului verbal de contraventie avand in vedere că a fost vorba de o inscenare din partea organelor de politie.
Instanta retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata sub nr.dos._ petentul B. D. a formulat plangere contraventionala impotriva procesului-verbal . ,nr._ intocmit de I. V. solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa se dispuna anularea acestui act pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea plangerii petentul arata ca nu se face vinovat de cele retinute in procesul-verbal fiindca nu a incalcat nici o dispozitie legala.
In intampinarea depusa in cauza intimata solicita respingerea plangerii ca neintemeiata aratand ca petentul a incalca dispozitiile art.3,pct.1 si pct.24 din Lg 61/1991, respectiv că in data de 05.09.2012,ora 13,00 aflandu-se in ., jud V., pe ulița satului,a adresat injurii in public si amenințări cu acte de violență impotriva numitului Patrasc D.,tulburand ordinea si linistea publică, provocand si scandal pe ulița satului.
Analizand plangerea impreuna cu actele existente in cauza ,instanta apreciaza ca plangerea este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Prin procesul-verbal . nr_/11.09.2012 petentul a fost sanctionat pentru fapta constand in aceea ca la data de 05.09.2012,ora 13,00 aflandu-se in ., jud V., pe ulița satului,a adresat injurii in public si amenințări cu acte de violență impotriva numitului Patrasc D., tulburand ordinea si linistea publică, provocand si scandal pe ulița satului.
Petentul asolicitat, in dovedirea plangerii formulate, proba cu acte si proba testimonială cu martorul Patrasc D..
Din depozitia martorului Patrasc D., audiat la solicitarea petentului, s-a confirmat faptele retinute in sarcina petentului de catre agentul constatator, . un scandal si l-a agresat pe numitrul Pătrșc D.,lovindu-l cu un lemn si cauzandu-i leziuni insemnate care au dus la spitalizarea sa.
Se constata in acest sens ca petentul nu a facut dovada celor invocate prin plangere, situatie ce duce la aprecierea ca actul constatator indeplineste conditiile de fond obligatorii referitoare la retinerea in cuprinsul acestuia a unei stari de fapt conforma cu realitate. In alte cuvinte ,in lipsa unei dovezi contrare ,procesul-verbal face dovada deplina a starii de fapt.
Din oficiu ,instanta a analizat conditiile de forma obligatorii ce trebuie indeplinite la intocmirea actului constatator; se apreciaza astfel ca in cauza au fost respectate dispozitiile art.16 si art.17 din OG 2/2001 privitoare la mentiunile impuse de text pentru valabilitatea procesului-verbal.
Sintetizand cele de mai sus instanta constata ca procesul-verbal supus controlului indeplineste atat conditiile de forma cat si conditiile de fond impuse de text.
Tinand seama de toate aceste aspecte ,instanta apreciind ca fiind neintemeiata plangerea de fata o va respinge ca atare ,potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata plangerea contraventională formulată de petentul B. D., cu domiciliul in ., impotriva procesului verbal de contraventie . nr_ intocmit la data de 11.09.2012, de intimata I. V., cu sediul in Focsani, jud V..
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.04.2013.
P., Grefier,
B. E. Cerguță M. C.
Red EB/tehnored CC-05.06.2013-5ex
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1443/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3271/2013. Judecătoria... → |
---|