Plângere contravenţională. Sentința nr. 3923/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3923/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 5853/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINTA CIVILĂ NR. 3923

Ședința publică din data de 04.10.2013

Instanta constituita din:

Judecator – B. E. -Președinte

Grefier –Cerguță M. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta L. M., cu domiciliul in Focsani, . nr 47/3, jud V., in contradictoriu cu intimata I. V., cu sediul in Focșani, jud V., avand ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părtile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Potrivit art 131 C. instanta se declară competentă in solutionarea cauzei de față din punct de vedere general, teritorial si material.

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitat, instanta constanta cauza in stare de judecată si o retine in pronuntare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata sub nr.dos._ petenta L. M. a formulat plangere contraventionala impotriva procesului-verbal . nr_/01.05.2013 intocmit de I. V. solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa se dispuna anularea acestui act pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea plangerii petentul arata faptul ca nu se face vinovat de cele retinute in procesul-verbal fiindca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.

In intampinarea depusa in cauza intimata solicita respingerea plangerii ca neintemeiata aratand ca petentul a incalca dispozitiile art. 54 si art 79 din OUG 195/2002, retinandu-se in sarcina sa fapta constand in aceea ca la data de 12.02.2013 a condus autoturismul cu nr.de inmatriculare_, pe . Focsani, jud V. si datorită neasigurării la efectuarea virajului a acroșat auto cu nr de inmatriculare_, care se afla parcat, pe partea dreaptă a drumului, provocand avarii la ambele autoturisme. A mai aratat ca petenta nu s-a prezentat la Politia mun Focsani pentru intocmirea documentelor de constatare in termenul legal de 24 de ore de la producerea evenimentului rutier.

Analizand plangerea impreuna cu actele existente in cauza ,instanta apreciaza ca plangerea este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.1169 c.civ. cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca iar dovada se poate face prin inscrisuri ,prin martori ,prin prezumtii sau prin marturisirea uneia dintre parti.

Se constata in acest sens ca petenta nu a inteles sa faca dovada celor invocate prin plangere si mai mult decat atat ,desi legal citată, nu s-a prezentat in fata instantei; in acest sens se apreciaza ca actul constatator indeplineste conditiile de fond obligatorii referitoare la retinerea in cuprinsul acestuia a unei stari de fapt conforma cu realitate. In alte cuvinte ,in lipsa unei dovezi contrare ,procesul-verbal face dovada deplina a starii de fapt in conditiile in care ,actul constatator al contraventiei este insotit (prin inscrisurile depuse de intimata) de dovezi din care rezulta fapta retinuta in sarcina petentului- adrese emise catre proprietarul autoturismului cu nr.de inmatriculare_, in vederea comunicării unor date, xerocopii declaratii, referatul agentului constatator.

Mai mult decat atât instanta retine vinovăția petentei in ceea ce priveste fapta de natură contraventională savarsită in data de 12.02.2013, recunoscută de insăși petentă prin declaratia depusă la dosar (fila 15).

Din oficiu ,instanta a analizat conditiile de forma obligatorii ce trebuie indeplinite la intocmirea actului constatator; se apreciaza astfel ca in cauza au fost respectate dispozitiile art.16 si art.17 din OG 2/2001 privitoare la mentiunile impuse de text pentru valabilitatea procesului-verbal.

Sintetizand cele de mai sus instanta constata ca procesul-verbal supus controlului indeplineste atat conditiile de forma cat si conditiile de fond impuse de text.

Tinand seama de toate aceste aspecte ,instanta apreciind ca fiind neintemeiata plangerea de fata o va respinge ca atare ,potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plangerea formulată de petenta L. M., cu domiciliul in Focsani, . nr 47/3, jud V., impotriva procesului verbal . nr_/01.05.2013 intocmit de intimata I. V..

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2013.

P., Grefier,

B. E. Cerguță M. C.

Red EB/tehnored CC- 09.10.2013 -5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3923/2013. Judecătoria FOCŞANI