Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 544/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 544/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 8543/231/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Focsani | Perimare |
DOSAR nr. _ |
SENTINȚA CIVILĂ NR. 544
Ședința publică din data de 07 februarie 2013
Președinte – I. Î. - Judecător
Grefier: C. E.
Ministerul Public reprezentat de Procuror- Rișcă A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani
La ordine, solutionarea actiunii civile, formulată de reclamantul S. I., domiciliat in ..V., in contradictoriu cu parata I. Vramcea, cu sediul in Focsani, ..12, jud.V., avand ca obiect- cerere in anulare..
La apelul nominal facut cauzei in sedinta publica, au lipsit partile si reprezezentantii partilor acestora.
Procedura de citare este legal îndeplinită,
S-a facut refecartul cauzei de catre grefier care, învederează urmatoarele:
- prin încheierea de ședință din data de 11.10.2011, cauza a fost suspendată in temeiul art. 1551 Cod p.civila, iar potrivit referatului din 12.11.2012 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, dupa care;
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata si o retine in pronuntare;
I N S T A N T A
Asupra acțiunii civile de fata.
Prin cererea înregistrată initial, pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul S. I. a formulat cerere in anularea sentintei civile nr. 1525/2009 pronuntata de Judecatoria Focsani, in contradictoriu cu intimata I. V..
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 11.10.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 cod p.civila.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea, inreg. la nr._, formulată de reclamantul S. I., domiciliat in ..V., in contradictoriu cu parata I. Vramcea, cu sediul in Focsani, ..12, jud.V., avand ca obiect- cerere in anulare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013.
Președinte, Grefier,
Red/Tehnored. E.C.
Ex. 4- 08.02.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 225/2013. Judecătoria FOCŞANI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1088/2013.... → |
---|