Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4590/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4590/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 8641/231/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
Judecătoria Focșani-Județul V.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 4590
Ședința publică din data de 12. Noiembrie .2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. N. -Judecător
GREFIER – Anișoara G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. - cu sediul în mun. Focșani, .. 12, jud. V., împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la data de 16.11.2011, privind pe intimatul contravenient T. V. – cu domiciliul in or. O., . V., nr.19, jud.V., având ca obiect reexaminare sanctiune contravenționala.
Dezbaterile orale au avut loc in ședinta publica din data de 01.11.2013, note consemnate in incheierea de ședinta din acea data care face parte integranta din prezenta, cind instanta in vederea deliberarii, a aminat pronuntarea cauzei pentru astazi 12.11.2013, cind:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2013, sub nr._, petenta Inspectoratul de Poliție al Județului V., în contradictoriu cu intimatul T. V. a solicitat înlocuirea amenzii în cuantum de 134 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal . nr._ din 16.11.2011, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, întrucât nu a achitat amenda în 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și nu a putut fi executat silit.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, Legea 239/2009, OG 55/2002
În dovedirea susținerilor sale petentul a depus la dosar un set de înscrisuri (filele nr. 4-24).
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Contravenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat termen pentru achitarea amenzii contravenționale.
Analizând coroborat probele administrate, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 16.11.2011 întocmit de I. V. (f. 24) intimatul T. V. a fost sancționat cu amendă de 134 lei. Din probele administrate în cauză rezultă faptul că sancțiunea a rămas definitivă prin aceea că împotriva procesului-verbal nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege, iar amenda nu a fost achitată și nu există posibilitatea executării silite întrucât intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile (f. 7, f. 10).
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Prin alin. 5 din același articol se prevede că în cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunității.
Față de cele precizate rezultă că în prezent, conform prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii).
În speță, din înscrisurile depuse la dosar de petent rezultă imposibilitatea executării silite a amenzii aplicate, întrucât intimatul nu are bunuri mobile sau imobile urmăribile sau venituri impozabile, așa cum rezultă din conținutul notei de constatare din 13.10.2012, adeverinței nr. 1-994/11.07.2012 (f.18) întocmită de Primăria O., din relațiile primite de la D.G.F.P. V. (f.7, 19-20).
În lumina acestor constatări, instanța apreciază că intimatul se află în stare de insolvabilitate fiind astfel imposibilă executarea silită a amenzii aplicate. Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale stabilite de art.9 alin.3 din OG nr.2/2001 și că cererea I. este temeinică, instanța o va admite și în consecință va proceda la înlocuirea sancțiunea amenzii în cuantum de 134 lei aplicată intimatului cu sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității pe o durată de 8 ore, în funcție de aptitudinile fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale a acestuia, pe raza localității de domiciliu – O., județul V..
În ceea ce privește domeniile în care intimatul va presta activități în folosul comunității pe raza orașului O., județul V., acestea se vor limita exclusiv la cele stabilite de Consiliului Local iar urmărirea punerii în executare a hotărârii urmând a se realiza de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătorie, în colaborare cu serviciile specializate din primării (potrivit dispozițiilor alin. 4 din același text de lege menționat), iar executarea urmând a se efectua potrivit dispozițiilor OG nr. 55/2002, cu luarea în considerare a aptitudinilor personale și pregătirii contravenientului.
PENTRU ACESTE MOTIV E
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite cererea formulată de petenta INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. - cu sediul în mun. Focșani, .. 12, jud. V., în contradictoriu cu intimatul contravenient T. V. – cu domiciliul in or. O., . V., nr.19, jud.V. .
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 134 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal . nr._/16.11.2011 întocmit de I. V. cu obligarea acestuia la prestarea a 8 ore de muncă în folosul comunității.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.
Președinte, Grefier,
M. N. Anișoara G.
Red. M.N. / Tehn. A.G.
Ex.5/19.12.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 151/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|