Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5309/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 5309/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 7145/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani-Județul V.

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 5309

Ședința publică din data de 17. Decembrie .2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. N. -Judecător

GREFIER – Anișoara G.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. - cu sediul în mun. Focșani, .. 12, jud. V., împotriva procesului verbal . nr._ întocmit la data de 20.08.2011, privind pe intimatul contravenient C. A. I. – cu domiciliul in or. Mărășești, ., având ca obiect reexaminare sanctiune contravenționala.

Dezbaterile orale au avut loc in ședinta publica din data de 06.12.2013, note consemnate in incheierea de ședinta din acea data care face parte integranta din prezenta, cind instanta in vederea deliberarii, a amânat pronunțarea cauzei pentru astazi 17.12.2013, cind:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul I. V. a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. A. I., înlocuirea amenzii în cuantum de 134 lei cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că amenda contravențională nu a fost achitată și nici nu există posibilitatea executării silite a bunurilor sau veniturilor contravenientului.

Petentul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 și alin.5 din OG nr. 2/2001.

În dovedirea susținerilor sale petentul a depus la dosar un set de înscrisuri (filele nr. 2-16).

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Contravenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat termen pentru achitarea amenzii contravenționale.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._/20.08.2011 întocmit de petentul I. V. – Sectia nr. 8- Poliție Rurală Tulnici, intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 134 lei iar din probele administrate nu rezultă anularea procesului-verbal în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009), în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Prin alin. 5 din același articol se prevede că în cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei munci în folosul comunității. Prin Legea nr. 239/28.09.2009 s-a modificat astfel prevederea din alin. 5 al art. 9 din OG nr. 2/2001 (așa cum a fost modificată prin Legea nr. 352/2006), prin care se condiționa înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității de acordul contravenientului în acest sens.

Față de cele precizate rezultă că în prezent, conform prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii).

În speță, din înscrisurile depuse la dosar de petent rezultă imposibilitatea executării silite a amenzii aplicate, întrucât intimatul nu are bunuri mobile sau imobile urmăribile sau venituri impozabile, așa cum rezultă din conținutul notei interne din data de 15.05.2013 emis de Primăria or.Mărășești, Biroul Taxe si Impozite (fila 10) și relațiilor comunicate de ITM V. (f. 5) și ANAF (f.7).

În consecință, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, ce se va executa potrivit dispozițiilor OG nr. 55/2002 pe raza or.Mărășești, jud.V..

În ceea ce privește domeniile în care intimatul va presta activități în folosul comunității pe raza or.Mărășești, județul V., acestea se vor limita exclusiv la cele stabilite de Consiliului Local al or.Mărășești.

Totodată, desfășurarea în concret a acestei activități va fi stabilită de primarul or.Mărășești și va ține cont de aptitudinile fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale a intimatului-contravenient, potrivit dispozițiilor OG nr. 55/2002.

PENTRU ACESTE MOTIV E

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite cererea formulată de petenta INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. - cu sediul în mun. Focșani, .. 12, jud. V., în contradictoriu cu intimatul contravenient C. A. I. – cu domiciliul in or. Mărășești, ., avand ca obiect reexaminare sancțiune contraventionala, aplicata CC nr._ emis de I. V. la data de 20.08.2011.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 134 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal .._ /20.08.2011 întocmit de I. V. cu obligarea acestuia la prestarea a 20 ore de muncă în folosul comunității.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Focșani.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2013.

Președinte, Grefier,

M. N. Anișoara G.

Red. M.N. / Tehn. A.G.

Ex.5/ 12.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5309/2013. Judecătoria FOCŞANI