Plângere contravenţională. Sentința nr. 1950/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 1950/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5399/232/2012*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1950

Ședința publică de la 17.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. M.

Grefier: M. A. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională - formulată de petentul P. M. F., cu domiciliul în Slatina, ., nr. 19, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

Instanța, din oficiu, verifică modul de îndeplinire a procedurii de citare, apreciind că este legal îndeplinită și, având în vedere prevederile art. 159indice 1 alin. 4 Cod procedură civilă, modificat prin art. I pct. 23 din Legea 202/2010, se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În baza art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța apreciază proba cu înscrisuri solicitată de părți ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și o încuviințează după care, potrivit art. 150 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, petentul P. M. F. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției: . nr._ încheiat la data de 21.03.2012 și a procesului verbal de constatare a contravenției: . nr._ încheiat la data de 21.03.2012 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN. În subsidiar, a cerut înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Prin decizia civilă nr. 3483 pronunțată la data de 19 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția I Civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul P. M. F. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.

În motivarea plângerii petentul arată că a aflat de la AFP Slatina o adresă prin care i s-a adus la cunoștință că figurează cu o amendă în sumă de 500 de lei; a solicitat să i se comunice de unde provine această sumă, iar la data de 17.12.2012 cele două procese verbale contestate i-au fost înaintate prin fax.

A invocat lipsa semnăturii agentului constatator de pe cele două procese verbale contestate, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic, acestea fiind destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic.

A mai invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia contravențiile sunt asimilate acuzațiilor în materie penală, ceea ce înseamnă că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Petentul s-a raportat și la noțiunea de „infracțiune”, astfel cum este definită în art. 17 alin. 1 Cod penal, la infracțiunea continuă, la pericolul social al contravenției, care este mai redus decât cel al infracțiunii.

A arătat că a fost sancționat pentru aceeași faptă prin cele două procese verbale, dar dreptul penal român nu reglementează cumulul aritmetic al pedepselor decât în cazuri de excepție. Astfel, dacă instanța ar alege să aplice cumulul aritmetic în cazul amenzii contravenționale, s-ar crea petentului o situație mult mai grea în comparație cu pericolul social generat de fapta săvârșită.

Plângerea a fost motivată în drept.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii sale, petentul a depus, în copie, procesele verbale sus menționate (f. 8-14).

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (certificat calificat și autorizație de control, planșa foto, dovada comunicării proceselor verbale contestate) și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Analizând actele dosarului, reține următoarele:

La data de 31.10.2011, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.

A fost întocmit procesul verbal contestat . nr._ din data de 21.03.2012 prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.

De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, a fost obligat petentul la plata tarifului de despăgubire de 28 de euro.

Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu planșa foto depusă la dosarul cauzei.

La data de 5.11.2011, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_ a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., județul Dâmbovița. În urma verificărilor în baza de date a intimatei nu a fost identificată rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul și numărul de înmatriculare menționat.

A fost întocmit procesul verbal contestat . nr._ din data de 21.03.2012 prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.

De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, a fost obligat petentul la plata tarifului de despăgubire de 28 de euro.

Situația de fapt reținută rezultă din coroborarea procesului verbal contestat cu planșa foto depusă la dosarul cauzei.

Instanța apreciază că petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001, deoarece:

Procesele verbale contestate au fost afișate la domiciliul petentului, deci nu există certitudinea că petentul a luat cunoștință de acestea la data pe care o poartă procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare, existând cel puțin un dubiu în acest sens, care nu poate decât să profite petentului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 10/2013 că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cu alte cuvinte comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire, iar atunci când persoana sancționată contravențional, deși avizată, nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței ori a refuzat primirea corespondenței, autoritatea din cadrul căreia face parte agentul constatator trebuie să procedeze la comunicarea actului prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Având în vedere că intimata nu a procedat astfel, ci a recurs direct la afișarea procesului verbal contestat la domiciliul petentului, instanța va aprecia că termenul de 15 zile pentru formularea plângerii curge nu de la data afișării proceselor verbale contestate, ci de la data când petentul a luat efectiv la cunoștință de acestea. Petentul a depus la dosar adresa AFP Slatina, dar și dovada că i s-au comunicat prin fax procesele verbale contestate la data de 17.12.2012, așa cum reiese din confirmarea de la f. 12. Față de data de 17.12.2012, data când petentul a luat cunoștință de procesele verbale contestate, instanța apreciază că acesta a formulat prezenta plângere în termenul legal de 15 zile, anume la data de 21.12.2012, așa cum reiese din ștampila aplicată pe plicul de la f. 14.

În speța de față, instanța apreciază deci că petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Examinând cuprinsul proceselor verbale contestat, cu prioritate sub aspectul legalității, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acestea nu au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001. Astfel, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.

Instanța remarcă faptul că procesele verbale contestate au fost comunicate petentului în formă tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic.

Procesele verbale încheiate de intimată poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii 455/2001 și H.G. 1259/2001, însă din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea 455/2001 rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în privința condițiilor și efectelor lor înscrisurilor sub semnătură privată, procesul verbal de contravenție având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, fiind un act autentic, neputând fi un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale.

De asemenea, procesele verbale contestate au o formă electronică, deși nu sunt destinate a fi citite în formă electronică, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, de unde rezultă că un înscris semnat electronic nu poate avea decât efectele unui înscris sub semnătură privată.

Având în vedere această situație, precum și faptul că nicio dispoziție din O.G. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai puțin posibilitatea ca procesele verbale să fie încheiate în formă electronică, instanța apreciază că procesele verbale de contravenție contestate de petent sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, de pe acestea lipsind semnătura agentului constatator.

Față de aceste aspecte, instanța nu consideră necesar a mai analiza temeinicia proceselor verbale contestate.

Cu privire la tarifele de despăgubire, instanța reține că:

Prin Legea 144/23.07.2012 a fostmodificată O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, art. I pct. 2 din Legea 144/2012 a statuat că: la articolul 8 din O.G. 15/2002, alineatele 3, 3 indice 1 și 6 se abrogă, iar prin art. II din Legea 144/2012 s-a stabilit că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (…), aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesele verbale contestate, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale aplicate prin aceste procese verbale și de la plata tarifului de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul P. M. F., cu domiciliul în Slatina, ., nr. 19, ., județul O., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesele verbale contestate . nr._ încheiat la data de 21.03.2012 și . nr._ încheiat la data de 21.03.2012.

Exonerează petentul de la plata amenzilor contravenționale aplicate prin procesele verbale contestate și de la plata tarifelor de despăgubire stabilite prin procesele verbale contestate.

Cu recurs în 15 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 Octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

M. M. B. M. - A.

Red. M.M. / Tehn. M.M.

EX. 2 / 15.11.2013

O.D.C.P. 8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1950/2013. Judecătoria GĂEŞTI