Acţiune în constatare. Sentința nr. 8381/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8381/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 6935/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 8637*)
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8381
Ședința publică din data de: 19.09.2013
Președinte: I. D. C.
Grefier: N. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul B. de E. Contabilă și Evaluări Patrimoniale M. M., cu sediul în G., ., . pârâtul C. I., domiciliat în G., ..24, ., având ca obiect completare dispozitiv.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.09.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :
Prin cererea depusă la data de 09.08.2013, paratul C. I., a formulat o cerere prin care a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6490/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul de față, instanța omițând a se pronunța cu privire la solicitarea sa de acordare a cheltuielilor de judecată, in dispozitivul Sentintei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2812 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea petentului de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6490/20.06.2013 este întemeiată pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința civilă nr. 6490/20.06.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul de față, instanța a respins ca inadmisibila actiunea in constatare, formulată de B. de Expertiza Contabila si Evaluari Patrimoniale M. M., în contradictoriu cu C. I..
Deși iparatul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, depunând la dosar chitanta nr._/09.01.2013 (fila 26) ,în dispozitivul sentinței nu se regăsește nici o mențiune în acest sens.
În drept, conform art. 2812 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Potrivit art. 274 C.pr.civ, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În prezenta cauză, din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, din concluziile paratului și din înscrisurile de la fila 26, rezultă că intimata a solicitat acordarea de cheltuieli constând în onorariu avocațial, făcând și dovada efectuării acestora.
Deși paratul a solicitat obligarea contestatoarei ca parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată efectuate, în cuantum de 3100 lei. Pentru aceste motive, instanța va admite cererea și va completa dispozitivul sentinței civile nr. 6490/20.06.2013,în sensul că va obliga reclamantul, la plata către parat, a sumei de 3100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Instanța va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 6490/20.06.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamantul B. de E. Contabilă și Evaluări Patrimoniale M. M., cu sediul în G., ., . pârâtul C. I., domiciliat în G., ..24, ., jud. G., având ca obiect completare dispozitiv.
Dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 6490/20.06.2013 pronunțată în dosarul nr._, în sensul că obligă reclamantul, către parat, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3100 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.09.2013
Președinte, Grefier,
Red. IDC/Dact. NA/ 4 ex./29.10.2013.
← Evacuare. Sentința nr. 7070/2013. Judecătoria GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 31/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|