Pretenţii. Sentința nr. 6461/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6461/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 11690/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6461
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.06.2013
PREȘEDINTE: E. P.
GREFIER: G. O.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile având ca obiect ”pretenții” formulată de reclamanta C. M. AND DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu pârâta . - Sucursala G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 05.06.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2012, reclamanta C. M. AND DISTRIBUTION SRL a solicitat obligarea pârâtei . - Sucursala G. la plata sumei de 78.157,35 lei reprezentând contravaloare marfă, 3.860,58 lei dobândă legală remuneratorie și penalizatoare calculată de la data scadenței facturilor și până la data de 22.06.2012 și dobândă legală până la achitarea efectivă a debitului. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că societatea pârâtă a emis către societatea reclamantă comanda nr. 105, având ca obiect 126 bucăți corpuri de iluminat stradal și 126 bucăți lămpi, prețul pentru fiecare produs fiind menționat pe comandă, valoarea totală a mărfii fiind de 93.943,99 lei, factura nr._, scadentă la data de 27.10.2012, fiind acceptată la plată de societatea pârâtă prin semnare și ștampilare.
Precizează reclamanta că, la data de 23.03.2012, a transmis către pârâtă adresa nr. 160, prin care solicita emiterea unei file CEC pentru marfa facturată și, deoarece adresa menționată i-a fost returnată, la data de 30.03.2012, a reluat solicitarea prin intermediul executorului judecătoresc.
Mai arată reclamanta că, deoarece pârâta nu a achitat contravaloarea mărfii livrate și nici nu a emis o filă CEC în acest scop, a invitat pârâta la conciliere în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, ocazie cu care s-au procese-verbale de conciliere care au fost semnate numai de reprezentanții societății reclamante.
Învederează reclamanta că, din marfa facturată în valoare de 93.943,99 lei, s-au operat două retururi de marfă, respectiv la data de 02.05.2012, cu factura de retur nr._, în valoare de 11.183,81 lei și la data de 22.06.2012, un retur în valoare de 4.178,75 lei, rămânând de achitat în sarcina pârâtei suma de 78.157,35 lei.
La suma neachitată, a mai precizat reclamanta, a calculat o dobândă remuneratorie de 1.316,12 lei și o dobândă penalizatoare de 2.544,46 lei.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 46 C.. solicitat judecata cauzei și în lipsă.
În susținerea cererii, a depus la dosar înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul (filele 6-30).
A depus calcul dobândă legală penalizatoare și remuneratorie până la data de 27.06.2012.
Pârâta . - Sucursala G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
În susținerea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că, la momentul la care societatea a câștigat licitația organizată de municipalitate pentru ”modernizarea Parcului Rizer”, a fost contactată de reprezentanții societății reclamante, care i-au prezentat o ofertă. Întrucât oferta reclamantei nu corespundea, mai arată pârâta, a solicitat acesteia oferta de preț nr. 608/09.11.2011 pentru corpuri de iluminat cu profil rotund, atașând și cerințele din caietul de sarcini, primind în data de 15.11.2011 de la reclamantă prin email fișa tehnică a corpurilor de iluminat a căror caracteristici coincideau cu cele solicitate.
A mai arătat reclamanta că, la data de 18.11.2011 a primit un email cu oferta de preț pe care a solicitat-o și, în data de 21.11.2011 a efectuat comanda nr. 105.
A învederat pârâta că, la data de 29.11.2011, un reprezentant al societății reclamante s-a prezentat la sediul pârâtei cu factura solicitată la plată, reprezentanții pârâtei semnând factura fără ca marfa să fie ajunsă la sediul societății și că, la momentul la care a sosit marfa, aceasta a fost refuzată întrucât corpurile de iluminat cu corespundeau cerințelor tehnice solicitate de pârâtă.
A mai arătat pârâta că, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții reclamantei, marfa a fost descărcată și depozitată într-ul hol de la sediul societății pârâte, fără a fi primită în depozit, pentru a fi ridicată ulterior de reclamantă, încheindu-se un proces-verbal de respingere a mărfii ca necorespunzătoare.
Întrucât reprezentanții societății reclamante nu s-au prezentat să ridice marfa refuzată, a mai arătat pârâta, prin adresa cu nr. 644 emisă la data de 05.12.2011, a solicitat returnarea mărfii necorespunzătoare, reprezentanții reclamantei depunând diligențe la Primăria G. să accepte folosirea acestor corpuri de iluminat în parc, în final marfa fiind parțial ridicată.
A depus la dosar înscrisuri în copie (filele 59-78, 84-98, 120-134).
Cererea este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru de 3.255,35 lei (filele 46, 99), în baza art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbru judiciar de 5 lei, în baza art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar..
Instanța este competentă să soluționeze cauza, în baza art. 1 și 3 C.proc.civ. de la 1865.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu interogatoriul părților (răspunsurile la interogatoriu aflându-se la filele 52-54, 57-58).
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin adresa nr. 608/09.11.2011 (fila 61), societatea pârâtă a solicitat societății reclamante o ofertă de preț pentru corpuri de iluminat stradal, la data de 10.11.2011 primind oferta nr._,5 (fila 73) de la societatea reclamantă.
La data de 15.11.2011, pârâta a transmis prin email (fila 64) unui reprezentant al societății reclamante fișa tehnică a corpului de iluminat dorit.
La data de 18.11.2011, societatea reclamantă înaintează pârâtei oferta nr._,7 (fila 66).
Urmare a acestor oferte, la data de 21.11.2011, societatea pârâtă a lansat către reclamantă comanda nr. 105 (fila 6) pentru 126 corpuri de iluminat stradal tip YU – WOOO47-75, ACRON 100S2 Sodiu 150 W și 126 lămpi SNT 150 W E40.
În baza acestei comenzi, reclamanta a emis factura . nr._/29.11.2011 în sumă de 93.943,99 lei, factura fiind însușită prin semnătură și ștampilă de către pârâtă.
Pârâta a încheiat procesul-verbal de recepție din data de 02.12.2011 (fila 76), prin care a declarat produsele necorespunzătoare, proces-verbal care este încheiat în lipsa reprezentanților societății reclamante iar, prin adresa nr. 644/05.12.2011 (fila 77), a solicitat reclamantei ridicarea mărfii, revenind apoi cu această solicitare și la data de 06.03.2012 (fila 78). Pârâta nu a făcut dovada că aceste adrese au fost comunicate reclamantei.
La data de 23.03.2012, prin adresa nr. 160 (fila 8), reclamanta a solicitat pârâtei emiterea unei file CEC pentru acoperirea facturii.
Între părți a au avut loc două retururi de marfă, respectiv la data de 02.05.2012, cu factura de retur nr._, în valoare de 11.183,81 lei (fila 21) și la data de 22.06.2012, cu factura de retur nr._, în valoare de 4.178,75 lei (fila 25), rămânând de achitat în sarcina pârâtei suma de 78.157,35 lei.
Din răspunsul pârâtei la interogatoriu (fila 57), a rezultat că marfa neachitată se află depozitată la sediul societății pârâte, nefiind înregistrată în contabilitatea acestei societăți nici factura neachitată și nici facturile de retur marfă.
Reclamanta a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, cele două părți întâlnindu-se de două ori, în urma concilierii încheindu-se Procesele-verbale de conciliere din data de 17.05.2012 și din data de 18.05.2012 (filele 18-20), înscrisuri semnate numai de reprezentanții societății reclamante.
În drept, potrivit art. 1.270 C.civ, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, factura reprezentând un contract în formă simplificată, în baza art. 1.182 coroborat cu art. 1.186 și art. 1.240 C.civ.
În cauză, prin acceptarea de către pârâtă a facturii . nr._/29.11.2011, în sumă de 93.943,99 lei, emisă de reclamantă în urma comenzii pârâtei cu nr. 105/21.11.2011, a luat naștere un contract între cele două părți.
De la momentul încheierii acestui contract, în baza art. 1.273 alin. 1 C.civ., proprietatea bunurilor a trecut de la societatea reclamantă la societatea pârâtă, obligația pârâtei fiind de a achita contravaloarea facturii.
La momentul primirii mărfii, pârâta a încheiat procesul-verbal de recepție din data de 02.12.2011, prin care a declarat produsele necorespunzătoare, procesul-verbal fiind încheiat în lipsa reprezentanților societății reclamante, astfel încât acesta nu poate fi opus acestei societăți.
Prin apărările formulate, pârâta, reprezentată prin avocat, a arătat că a fost indusă în eroare la momentul semnării facturii, dar nu a solicitat anularea contractului dintre părți, contract ale cărui efecte sunt obligatorii pentru părți.
Deoarece a avut loc un retur de marfă, pârâta datorează reclamantei numai contravaloarea mărfii care a rămas în proprietatea și posesia ei, astfel că cererea reclamantei este întemeiată.
Cu privire la capătul de cerere privind dobânda legală remuneratorie și dobânda legală penalizatoare, potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, dobânda remuneratorie este dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației. Ea este întâlnită în cazul contractelor de împrumut, leasing și a altor contracte similare.
Dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
În cauză, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a achita la scadență factura emisă de reclamantă, este întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, dobânda remuneratorie nefiind incidentă în cauză, astfel încât cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii remuneratorii nu este întemeiată.
În concluzie, față de considerentele expuse, instanța urmează a admite în parte cererea și a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 80.822,31 lei reprezentând 78.157,35 lei contravaloare marfă și dobânda 2.664,96 lei dobândă legală penalizatoare calculată până la data de 27.06.2012 și în continuare dobândă legală penalizatoare până la achitare.
Ca parte căzută în pretenții, în baza art. 274 C.proc.civ. de la 1865, va obliga pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 7.260,35 lei cheltuieli de judecată reprezentând 3.255,35 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 4.000 lei onorariu avocat (filele 100,101).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . DISTRIBUTION SRL cu sediul în G., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâta . - Sucursala G. cu sediul în G., . nr. 2, jud. G..
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 80.822,31 lei reprezentând 78.157,35 lei contravaloare marfă și dobânda 2.664,96 lei dobândă legală penalizatoare calculată până la data de 27.06.2012 și în continuare dobândă legală penalizatoare până la achitare.
Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 7.260,35 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2013.
Președinte Grefier
E. P. G. O.
pentru președinte, judecător E. P., aflatpentru grefier, aflat în concediu de odihnă, semnează,
în concediu de odihnă, semnează, conf. disp. conf. disp. art. 261 alin. 2 C.p.c., grefier șef, G.
art. 261 alin. 2 C.p.c., Președintele Secției Civile A. N.
a Judecătoriei G., judecător D. G. B.
Red EP / Dact M. / 4 ex /26.07.2013
.
*Vă atragem atenția ca datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 11/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3328/2013.... → |
---|