Actiune in regres. Sentința nr. 5664/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5664/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 9569/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.5664
Ședința publică din data de 31 Mai 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea solutionarii cauzei civile avand ca obiect actiune in regres formulata de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. in contradictoriu cu paratul M. Galati prin Primar.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data 24.05.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, 31.05.2013, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta . prin Sucursala G. a chemat în judecată pârâții C. L. G. și M. G., prin Primar, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 212,13 lei, reprezentând daună, dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data efectivă a plății, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19.04.2010 numitul G. D. F., conducând auto Dacia L. B-63-DFi, proprietatea RCI Leasing România IFN SA, pe . o groapă din carosabil, producând avarii autoturismului.
A mai precizat reclamanta că, în baza poliței de asigurare facultativă, a despăgubit proprietarul autoturismului cu suma de 212,13 lei, iar în temeiul art. 22 din Legea 136/1995 este îndreptățită să recupereze paguba de la cel vinovat de producerea pagubei, iar răspunderea pârâților rezultă din dispozițiile art. 5 și 113 din OUG 195/2002, precum și din Legea 215/2001.
În dovedirea cererii, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri (filele 8-16).
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 22 din Legea 136/1995, art. 5 și 113 din OUG 195/2002, art. 38 din Legea 215/2001., OG 9/2000 și 1349-1395 NCC.
Pârâtul M. G., prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Arată pârâtul că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că avariile ar fi fost urmarea stării necorespunzătoare a drumului public, nefiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delcituale.
Pârâtul C. L. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
Prin încheierea din 08.03.2013 instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. G. și a respins cererea față de C. L. G. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
În cauză a fost efectuată o expertiză auto (filele 56-64), față de care părțile nu au avut obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În cauză, sunt aplicabile dispozițiile Vechiului Cod Civil, întrucât accidentul a avut loc în data de 19.04.2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv 01.10.2011.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 998, 999 Cod civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauza prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Potrivit prevederilor art. 22 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Potrivit art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.
În speță, la data de 19.04.2010 numitul numitul G. D. F., conducând auto Dacia L. B-63-DFi, proprietatea RCI Leasing România IFN SA, pe . o groapă din carosabil, producând avarii autoturismului.
În baza poliței de asigurare facultativă . nr._/25.04.2007 (fila 9), reclamanta a despăgubit proprietarul autoturismului cu suma de 212,13 lei.
Drumul pe care s-a produs evenimentul rutier este un drum de interes local, astfel încât administrarea acestuia intră în sarcina Consiliului L. G..
Potrivit art. 22 din OG 43/1997, administrarea drumurilor de interes local se asigură de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora.
De asemenea, potrivit art. 40 alin. 1 din OG 43/1997, drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute de către administratorul drumului în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță.
Însă, consiliile locale administrează un patrimoniu care aparține unităților administrativ-teritoriale, în speță M. G..
Chiar dacă din dispozițiile legale enunțate anterior nu ar rezulta calitatea procesuală pasivă a Municipiului G., judecarea acțiunii în contradictoriu cu C. local G., entitate fără personalitate juridică, deci fără patrimoniu, ar putea avea consecințe nefavorabile pentru reclamantă într-o eventuală procedură ulterioară de executare silită.
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Tot unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte.
Deci, M. G. are personalitate juridică și dispune de patrimoniu propriu astfel încât dacă ar figura în calitate de pârât doar C. local G., reclamanta ar putea avea dificultăți într-o eventuală procedură de executare silită.
De altfel, este de domeniul evidenței că în realitate M. G. și C. local G. nu sunt două entități distincte însă, din cauza redactărilor confuze din legislație s-a ajuns în situația ca și practica judiciară să fie neunitară cu privire la entitatea care trebuie să stea în judecată în cazurile în care obligațiile legale sau convenționale revin consiliilor locale.
Cum orice persoană, fizică sau juridică, are dreptul la o judecată echitabilă și într-un termen rezonabil, iar procedurile judiciare se finalizează doar la momentul punerii în executare, se impune ca hotărârile să fie date într-o formă care să nu complice lucrurile în etapa executării silite.
Referitor la culpa pârâtului, din concluziile raportului de expertiză auto efectuată în cauză, rezultă că avariile la auto Dacia L. s-au produs la locul indicat în constatarea de accident, din cauza intrării roții dreapta față într-o groapă nesemnalizată din carosabil.
În concluzie, fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv existența unei fapte ilicite care constă în neluarea măsurilor pentru a asigura o stare tehnică corespunzătoare a drumului în vederea desfășurării traficului în condiții de siguranță, existența unui prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul suferit de reclamantă prin plata despăgubirilor către asigurat, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul M. G. la plata către reclamantă a sumei de 212,13 lei, precum și la dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
Văzând și prevederile art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul M. G., ca parte căzută în pretenții la plata sumei de 873,50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea civila avand ca obiect actiune in regres formulata de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. cu sediul in Bucuresti, ..23, sector 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinetul Individual de avocat P. D., din Bucuresti, ..1, ., Birou A3, sector 5, in contradictoriu cu paratul M. Galati prin Primar cu sediul in galati, ..
Obligă pârâta M. G. să plătească reclamantei . prin Sucursala G. suma de 212,13 lei, reprezentând despăgubiri, precum și dobânda legală de la data introducerii acțiunii ( 30.05.2012) până la data plății efective.
Obligă pârâta M. G., ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 873,50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Tehnored.V.A.- 4ex.-18.06.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2934/2013. Judecătoria GALAŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7850/2013. Judecătoria... → |
---|