Contestaţie la executare. Sentința nr. 7850/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7850/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 7269/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7850
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.09.2013
Președinte – G. C. N.
Grefier – M. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul T. M. în contradictoriu cu intimata P. C. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns contestatorul asistat de av. S. D., lipsa fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioar, după care,
Apărătorul pârâtei depune la dosar împuternicire avocatială.
S-a procedat la identificarea contestatorului care s-a legitimat cu CI CNP_.
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 131 NCPC, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză, din punct de vedere general, material și teritorial, având în vedere disp. art. 1013 NCPC.
În baza dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct.7 NCPC, instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri în dovedirea cererii, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
Instanta pune in discutie exceptia tardivitatii formularii contestatiei, invocata de intimata prin întampinare.
Apărătorul contestatorului apreciaza ca prezenta contestatie la executare este formulata în termen.
Instanta respinge ca nefondată exceptia tardivitatii contestatiei la executare, invocata de intimata prin întampinare.
Instanta pune in discutie exceptia lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei P. ., invocată de aceasta prin întâmpinare.
Apărătorul contestatorului arata ca pârâta, Primaria . juridica si in situatii deosebite are si calitatea de personalitate juridica, pentru ca intre doua sedinte ale Consiliului Local exercita atributiuni de executare, pentru hotararile deliberative pronuntate de Consiliul Local. Apreciază ca are calitate procesuală civilă. Mai arata ca titlu executoriu nu i-a fost comunicat contestatorului.
Instanta retine cauza in pronunțare asupra excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ /01.04.2013 pe rolul Judecătoriei G., contestatorul T. M., prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata P. . o hotărâre prin care să fie anulat titlul executoriu nr. 261/14.03.2013 și somația nr.836/47/14.03.2013. de asemenea, în cadrul contestației la executare, a formulat și apărări de fond împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/08.10.2012 încheiat de Secția 2 Poliție Rurală G..
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.18/1991.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiză în specialitatea topografie.
Legal citată, intimata P. . întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință, a lipsei calității procesuale pasive,a tardivității și a inadmisibilității cererii.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 05.09._, instanța a pus în discuția părților excepțiile tardivității cererii și a lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei.
Potrivit dispozițiilor art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, … instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția tardivității cererii, instanța o va respinge ca nefondată, întrucât contestația la executare a fost introdusă la data de 29.03.2013 (data corespondenței), în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art.401 alin.1 lit.a din vechiul C.pr.civ., de la data comunicării actului de executare contestat- 14.03.2013.
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei P. ., instanța reține faptul că dreptul părților de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit. Potrivit principiului disponibilității, părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului și de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop. Instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces și este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut (art. 129 alin. 6 C.proc.civ), neputând să se pronunțe asupra unor lucruri care nu s-au cerut, să dea mai mult decât s-a cerut ori să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut (art. 322 pct.2 C.proc.civ.). Astfel, contestatorul trebuia să determine cadrul procesual și să precizeze cu cine înțelege să se judece.
Potrivit art. 41 alin. 1 C.pr.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Din aceasta dispoziție legală rezultă că o persoana fizică sau juridică poate deveni parte în judecată în calitate de reclamant, pârât, intervenient. Pentru a fi parte în proces, legea nu pretinde condiția capacității procesuale de exercițiu. Capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacității civile, un reflex pe plan procesual al capacității de folosință.
Potrivit art. 21 alin.1,2 din Legea nr.215/2001 rep.- privind administrația publică locală, …unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Potrivit art.1 alin.2 lit. i din Legea nr. 215/2001 rep., unitățile administrativ-teritoriale sunt comunele, orașele și județele.
Prin urmare, în prezenta cauză, . ar fi avut capacitate procesuală de folosință. În schimb, contestatorul a înțeles să se judece numai cu P. ., dispozițiilor Legii nr. 215/2001 rep., nu are capacitate procesuală de folosință.
Vechiul Cod de procedură civilă nu prevede expressis verbis (în termeni expliciți) sancțiunea lipsei capacității procesuale de folosință, dar consecința lipsei acestei capacități nu poate fi alta decât respingerea acțiunii întrucât persoana în cauză nu are folosința unui drept.
Față de cele mentionațe, instanța urmează să admită excepția lipsei capacității de folosință a intimate P. . și, în consecință, să respingă acțiunea față de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca nefondată excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimată, prin întâmpinare.
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei P. ., invocată de aceasta prin întâmpinare.
Respinge ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință actiunea avand ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul T. M., domiciliat în com. S., . în contradictoriu cu intimata P. C. S..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.09.2013.
Președinte, Grefier,
G. C. N. M. V.
Red G.C.N / Dact M.V / 4ex / 20.09.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 5664/2013. Judecătoria GALAŢI | Somaţie de plată. Sentința nr. 9278/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|