Pretenţii. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 20070/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant .. în contradictoriu cu pârât D. I., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 02.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.12.2013 când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta . prin reprezentant convențional, a solicitat instanței, în contradictoriu cu D. I., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul să plătească reclamantului suma de 1200 lei reprezentând contravaloarea pieselor de schimb ale laptop-ului și obligarea pârâtului la plata sumei de 9000 lei reprezentând prejudiciul adus reputației societății subscrise ca urmare a scandalului realizat la punctul de lucru . și a cuvintelor defăimătoare răspândite de către acesta.

În motivarea cererii, a arătat că între cele două părți au existat relații comerciale încă din anul 2008 constând în închirierea unui spațiu comercial situat în G., ., .. Susține că ulterior, pârâtul a găsit un chiriaș mai convenabil solicitând reclamantei să evacueze spațiul comercial. Întrucât pârâtul a fost refuzat acesta și-a ieșit din fire a aruncat cu un scaun peste aparatura din dotarea subscrisei distrugând un laptop pentru a cărei reparație s-au plătit 1200 lei.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 1349, alin. 2, art, 1357, 1381, 1385, 1386 C.civ.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să fie respinsă cererea

În motivare a precizat că la insistențele reclamantei societatea pârâtului a tolerat chiriașului să ocupe spațiul și după expirarea termenului din contract. Referitor la evenimentele invocate în acțiunea de față reclamanta a formulat și o plângere penală față de D. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și lovire, această cauză fiind în curs de soluționare.

A mai arătat pârâtul că nu a agresat pe reprezentantul reclamantei fizic și nici nu a distrus bunurile invocate în acțiune, între părți având loc doar discuții legate de eliberarea spațiului.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 723 lei și 5 lei timbru judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtului. În ceea ce privește proba cu interogatoriul și înscrisurile instanța a decăzut reclamanta din administrarea acestei probe întrucât la termenul din 02.12.2013, termen stabilit pentru administrarea acestora, nu a prezentat întrebările și nici înscrisurile.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta susține că pârâtul i-a provocat daune materiale în cuantum de 1200 lei reprezentând contravaloarea pieselor necesare pentru repararea laptop-ului avariat precum și prejudicii de imagine.

Instanța observă că în sprijinul acestor informații nu a depus nici un mijloc de probă. Deși i-a încuviințat proba cu martori în persoana administratorului firmei reclamantei, acesta nu s-a prezentat la termenul din data de 07.10.2013 motivând că este plecat în străinătate. În acest sens instanța a încuviințat cererea reprezentantului reclamantei de a permite audierea acestuia la un alt termen, însă la termenul din data de 02.12.2013 acesta nu s-a prezentat din nou și nu a depus dovada susținerilor de la termenul anterior.

Potrivit art. 129, alin. 5 C.pr.civ.: „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Desigur că instanța poate să ordone probe din oficiu atunci când apreciază că nu sunt administrate suficiente dovezi în raport de care să-și formeze convingerea, însă, această posibilitate apare în condițiile existenței unui minim de probe puse la dispoziție de către reclamant, or, dacă judecătorul constată că cererea unei părți nu este întemeiată pentru că susținerile sale nu sunt confirmate de dovezi, el nu are obligația să impună administrarea de probe până în momentul în care pretențiile vor fi dovedite pentru că, procedând astfel, ar favoriza partea căreia îi profită probele, și s-ar rupe echilibrul procesual pe care este dator să-l asigure.

Având în vedere aspectele mai sus menționat instanța va respinge cererea ca nefondată și va obliga reclamanta, ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 lei, onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată cerere formulată de reclamant .., cu sediul în localitatea G., ., ., . în contradictoriu cu pârât D. I., domiciliat G., ., ., ., județul G., în localitatea având ca obiect pretenții.

Obligă reclamanta, căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.12.2013.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/Red ACB/19.12.2013/4ex

Comunicat 2 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria GALAŢI