Contestaţie la executare. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 22496/233/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 06 Decembrie 2013
Președinte – R. D.
Grefier – V. A.
La ordine fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulata de contestatorul P. R. M. in contradictoriu cu intimatii A. F. PUBLICE GALATI si D. T. SI IMPOZITE DIN C. MUNICIPIULUI GALATI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul si intimatii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei, in sensul că prin încheierea de ședință din data de 15.12.2009 judecarea cauzei a fost suspendată in temeiul disp.art. 244 alin.1 pct.1C.pr.civ. și la data de 15.11.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată retine dosarul in pronuntare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de contestatorul P. R. M. împotriva intimatilor A. F. PUBLICE GALATI si D. T. SI IMPOZITE DIN C. MUNICIPIULUI GALATI, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.11.2009, având ca obiect contestatie la executare;
Prin încheierea din data de 15.12.2009, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 pct. 1 alin.1 Cod Proc.Civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/233/2009 al Judecatoriei Galati.
La acest termen, instanța constată că dosarul nr._/233/2009 al acestei instante, a fost soluționat prin sentința civilă nr. 2742/17.03.2010, iar sentința menționată a rămas definitiva si irevocabilă prin nerecurare. Prin urmare, cauza care a fost avută în vedere la suspendarea judecății a fost soluționată în mod irevocabil la data de 17.03.2010 și față de acest aspect și având în vedere dispozițiile art. 244 alin. 2 Cod Proc.Civ., coroborat cu art. 250 Cod Proc.Civ., instanța apreciază că de la data de 17.03.2010 a încetat suspendarea termenului de perimare, întrucât suspendarea este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Prin urmare, la data de 17.03.2011 s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 248 alin. 1 Cod Proc.Civ., întrucât cauza a rămas în nelucrare din vina părților vreme de mai mult de un an după rămânerea irevocabilă a cauzei nr._/233/2009, astfel încât instanța va admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, urmând a constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea civilă avand ca obiect contestație la executare formulata de contestatorul P. R. M., domiciliat in Galati, ., ., in contradictoriu cu intimatii A. F. PUBLICE GALATI si D. T. SI IMPOZITE DIN C. MUNICIPIULUI GALATI, cu sediul in Galati, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.RD/Dact.VA-2ex-30.12.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria... | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 9696/2013.... → |
---|