Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8872/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8872/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 11554/233/2012
Dosar nr._
Dosar executare nr.781/EP/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.8872
Ședința din Camera de consiliu din 03.10.2013
Președinte – E. P.
Grefier – M. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „ încuviințare executare silită ” formulata B. E. P., cu sediul în B. Calea Călărașilor nr.15 ., pentru creditor ., cu sediul în București .-80 sector 1, în contradictoriu cu debitor M. T., domiciliat în G. . ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare pe excepție.
I N S T A N T A
La data de 27.06.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. acțiunea civilă formulată de B.E.J. E. P., pentru creditor ., în contradictoriu cu debitor M. T., având ca obiect „încuviințare executare silită ”
La termenul din 12.06.2012 în temeiul art. 155 indice 1 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei .
Potrivit art.244 pct.2 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de cel puțin 1 an.
În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au efectuat niciun demers pentru efectuarea vreunui act de procedura.
În consecință, în temeiul art.248 și următoarele C.pr.civ. și întrucât nu exista nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de încuviințare a executării silite formulata B.E.J. E. P., cu sediul în B. Calea Călărașilor nr.15 ., pentru creditor ., cu sediul în București .-80 sector 1, în contradictoriu cu debitor M. T., domiciliat în G. . ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2013.
Președinte,Grefier,
Red. E.P. / Dact. M.O. / 4 ex /14.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5764/2013.... | Pretenţii. Încheierea nr. 19/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|