Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 23322/233/2009/a1*

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8637*

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 22 Noiembrie 2013

Președinte – R. D.

Grefier – V. A.

La ordine fiind soluționarea cererii de îndreptare eroare materială-completare incheiere, formulata de intervenientul F. A., in cauza civila avand ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, in sensul ca s-a atasat dosarul nr._ 9 al Judecatoriei Galati, după care:

Instanta retine dosarul in pronuntare, cu privire la cererea de îndreptare a erorii materiale formulata de intervenientul F. A..

INSTANȚA

Intervenientul F. A. a formulat cerere de recurs prin care a solicitat îndreptarea încheierii din 20.01.2012 în sensul de a se consemna că a susținut oral și în scris excepția potrivit căreia în contractul de închiriere nu este prevăzută chiria pretinsă de 104,72 lei și nici obligația de plată a întreținerii.

Totodată, intervenientul a solicitat completarea încheierii din 20.01.2012 în sensul de a se consemna că a depus concluzii scrise, cerere de aplicare a procedurii falsului și excepțiile referitoare la neprevederea chiriei pretinse și a obligației de plată a întreținerii.

Prin încheierea din 11.06.2013, Tribunalul G. a admis excepția de necompetența materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

1. Potrivit art. 281 alin. 1 C.p.c. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea sau susținerile părților sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În cauză, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale din încheierea din 20.01.2012, în sensul de a se consemna că s-a susținut oral și în scris excepția potrivit căreia în contractul de închiriere nu este prevăzută chiria pretinsă de 104,72 lei și nici obligația de plată a întreținerii.

Instanța constată că la termenul din 20.01.2012 au fost puse în discuția părților excepțiile invocate de către intervenient, menționându-se în încheierea de la acel termen faptul că instanța califică aceste excepții ca fiind apărări de fond, urmând a le avea în vedere la soluționarea pe fond a cauzei.

F. de argumentele expuse anterior, instanța va respinge cererea de îndreptarea eroare materială ca neîntemeiată.

2. Potrivit art. 281² C.pr.civ, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

În cauză, se solicită completarea încheierii de la termenul din 20.01.2012, în sensul de a se consemna că a depus concluzii scrise, cerere de aplicare a procedurii falsului și excepțiile referitoare la neprevederea chiriei pretinse și a obligației de plată a întreținerii.

Instanța constată că la termenul din 20.01.2012 s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de intervenient, apreciindu-le ca fiind apărări de fond.

Totodată, instanța a prorogat discutarea cu privire la procedura falsului pentru termenul din 24.02.2012.

În aceste condiții, instanța respinge cererea de completare a încheierii din 20.01.2012 ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de îndreptare, formulata de intervenientul F. A., domiciliat in galati, ., ., in cauza civila avand ca obiect reziliere contract, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de completare ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.R.D./Tehnored.V.A.-18.12.2013-6ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria GALAŢI