Plângere contravenţională. Sentința nr. 9861/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9861/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 23339/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

„Operator de date cu caracter personal 8638”

SECTIA CIVILĂ

Sentința civila nr. 9861/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2012

PREȘEDINTE - D. G. B.

GREFIER – M. R.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „ pretenții ” formulata de petenta R. M. - G., ., ., Cod postal_, J. G. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A din G., ., Cod postal_.

La apelul nominal a răspuns pentru petent av.R. E., lipsa fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în sensul că s-a dispus citarea petentei cu mențiunea de a depune originalul contractului de vânare cumpărare pentru un vehicul folosit, după care;

Apărătorul petentei prezintă instanței originalul contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.

Instanța procedează la compararea originalului contractului de vânzare cumpărare cu copia din dosar filele 24-25 si constata ca in calitate de vânzător figurează petenta R. M., comparator numitul D. V., obiectul contractului îl reprezintă vânzarea autoturismului PEUGEOT nr. de înmatriculare_ din data de 18.02.2008.

Apărătorul petentei arata ca la fila 26 se afla adresa emisa de Primăria G. prin care se comunica petentei faptul că s-a radiat din evidente masina acesteia.

Instanța restituie aparatoruilșui petentei originalul contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul foosit.

Apărătorul petentei depune la dosar copia sentintei civile nr.5467/25.08.2011 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr._ . Nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentei solicita admiterea plângerii, anularea procesului verbal emis pe numele petentei exonerarea de la plata amenzii, intrucat mașina cu numărul de înmatriculare_ nu se mai afla in proprietatea petentei.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria G. la data de 02.12.2011 sub nr. 1_, petenta R. M., a formulat contestație împotriva somației nr._/2011 emisă de către Direcția de Impozite, Taxe și Alte Venituri locale.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că nu are cunoștință despre procesul verbal nr._/27.06.2011 în temeiul căruia a fost emisă somația contestată.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii petenta a depus la dosar înscrisuri. (fila 3)

La termenul de judecată din data de 06.03.2012 contestatoarea a formulat precizări și a arătat că a formulat atât plângere împotriva procesului verbal de contravenție, cât și contestație la executare.

În motivarea plângerii petenta a arătat că în luna februarie 2008 a vândut autoturismul cu nr. de înmatriculare_ numitului D. V. astfel încât sancționarea sa este nelegală.

În drept, cererea nu este motivată.

Prin Încheierea de ședință din data de 07.03.2013 instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestație la executare, formulată în contradictoriu cu Direcția de Impozite, Taxe și Alte Venituri locale și formarea unui nou dosar.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 10 ind. 1 din OG 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea 2/2013.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În drept, cererea nu este motivată.

Prin Încheierea de la termenul din data de 29.05.2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

În temeiul art. 167 C.p.c., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 14.06.2011, petenta Raducan M., a fost sancționată contravențional în baza art. 8, alin. 1 din OG nr. 15/2002 pentru că a încălcat prevederile referitoare la achitarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, respectiv a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe DN 2 km 115+80m Mărăcineni.

Petentei i-a fost aplicată o amendă de 250 lei.

În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că potrivit art. 12 alin. 1 din OG 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

Prin Decizia nr. 228/13.03.2007 pronunțată de Curtea Constituțională a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Totodată instanța reține că, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Potrivit art. I pct. 3 din Legea 144/2012 privind modificarea OG 15/2002, la articolul 9, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."

În consecință, instanța reține că, în perioada 15.12.2010 (data săvârșirii contravenției) – 14.06.2011 (data întocmirii procesului verbal) a intervenit Legea 144/2012, prin care se reduce termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale de la 6 luni la 30 de zile.

Instanța reține că la aprecierea legii contravenționale mai favorabile urmează a fi folosite criteriile privind stabilirea a contravențiilor, condițiile răspunderii și sancțiunile contravenționale.

Așadar, dispozițiile Legii 144/2012 reprezintă o lege contravențională mai favorabilă care devine incidentă, conform art. 15 alin. 2 din constituția României și în ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentei.

Pentru argumentele de mai sus, având în vedere că procesul verbal . nr._ din 14.06.2011 a fost încheiat la aproape 6 luni de la data săvârșirii faptei, așadar cu depășirea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul – verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulata de petenta R. M. - G., ., ., Cod postal_, J. G. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A din G., ., Cod postal_.

Anulează procesul-verbal nr._ întocmit la data de 14.06.2011 de către CNADNR SA.

Exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 250 lei.

Exonerează petenta de plata tarifului de despăgubire în cuantum de 115,38 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.

Președinte, Grefier,

Red.D.G.B../22.11.2013

dact.M.M./4 ex.29.11.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9861/2013. Judecătoria GALAŢI