Plângere contravenţională. Încheierea nr. 11/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 4286/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.01.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară, care învederează că prin serviciul registratură al instanței de judecată,la data de 07.01.2013 intimata a depus la dosar raportul agentului constatator si procesul verbal în copie, după care,
S-a procedat la identificarea petentului, care s-a legitimat cu C.I. CNP_.
Intrebat fiind, petentul arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza in stare de judecată si acordă cuvantul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de constatare a contravenției ș și exonerarea de la plata amenzii.
Instanta reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Avand nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 18.01.2013.
Pronunțată în ședință publică la data de 11.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 304
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.01.2013
Președinte – I.-M. C.
Grefier – M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petentul B. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G..
Dezbaterile au avut loc in ședința publică de judecată din data de 11.01.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea data, când instanta având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 08.03.2012, sub nr._, petentul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 04.03.2012 și restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 04.03.2012 a fost oprit de un echipaj de poliție al secției II în zona Peco OMV pe drumul de centură, zona Micro 19, și i s-au solicitat actele pentru control. După ce i-au verificat actele, susține petentul, agentul constatator a început să caute motive de sancționare precum acela că mașina este murdară și nu se vede numărul apoi l-a întrebat, surprinzător, care este motivul pentru care a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Petentul arată că i-a răspuns agentului că primul semafor este la 1,7 km iar următorul la 3 km în zona Spitalului Județean, cerându-i să precizeze despre care semafor e vorba și de ce a fost atât de târziu.
În continuare, petentul arată că a sunat la serviciul de urgență 112 la ora 07.09 unde a explicat situația dar i s-a spus că nu poate fi trimis nici un echipaj în zonă, recomandându-i-se să facă o contestație.
Petentul mai susține că a oprit pe o altă persoană aflată în trafic pentru ca aceasta să fie martoră la discuția cu agentul și la locul unde a fost oprit, dar agentul l-a amenințat pe acest martor cu luarea permisului. Potrivit petentului, la plecarea sa, martorul i-a dat cartea de vizită pentru a-l putea ajuta într-o eventuală contestație.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
La cerere a fost atașat în original, procesul verbal contestat (fila 3).
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator și o copie a procesului verbal.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G. iar plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001. Astfel procesul verbal a fost redactat la data de 04.03.2012 (fila 3) fiind semnat de petent, iar plângerea a fost formulată depusă la instanță, la data de 08.03.2012 (fila 1).
La termenul de judecată din data de 02.11.2012 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 04.03.2012 petentul B. G. a fost sancționat în temeiul art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu 4 puncte amendă, în cuantum de 280 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, la data de 04.03.2012, ora 07.09 în timp ce petentul circula cu autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare P-5730-AH pe ., ajuns la intersecția cu . a respectat culoarea roșie a semaforului electric.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._, instanța constată că acesta respecta dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
De asemenea, procesul-verbal este semnat de petent și cuprinde obiecțiunile acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal . întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel că instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent.
Conform art. 100 alin. 3 lit. d din OUG. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Pe de altă parte, potrivit art. 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, semnalul de culoare roșie al semaforului interzice trecerea.
Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator. Mai mult, din probele administrate, instanța apreciază că nu s-a probat de către petent o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.
Astfel, susținerile petentului că a fost oprit la o distanță de 1,7 km de la primul semafor nu sunt susținute de nicio altă probă, procesul verbal menționând faptul că evenimentul a avut loc pe . la intersecția cu Prelungirea Brăilei.
În aceste condiții, instanța reține că din probele administrate, nu rezultă o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța apreciind că nu există vreun dubiu cu privire la existența faptei reținute în sarcina sa.
Tot referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
Pentru considerentele expuse mai sus instanța constată că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție astfel că fapta imputată petentului există și a fost săvârșită în mod culpabil de către acesta.
Referitor la sancțiunile aplicate prin procesul-verbal de contravenție contestat, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptelor, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege iar sancțiunea complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule este prevăzută de textele normative incidente în speță.
În același timp, instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad ridicat de pericol social, din prisma siguranței pietonilor și chiar a traficului rutier, iar petentul nu a dovedit cauze atenuatoare de răspundere contravențională.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal . nr._ din 04.03.2012 a fost în mod legal și temeinic întocmit, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. G., domiciliat în G., .. 63 împotriva procesului verbal de contravenție ._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G.- Biroul Rutier.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2013. .
..
Președinte, Grefier,
I. M. C. M. V.
Red I.M.C / Dact M.V / 5ex / 22.01.2013
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 17/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 735/2013. Judecătoria GALAŢI → |
---|