Plângere contravenţională. Încheierea nr. 19/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 23072/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
INCHEIERE
Sedința publică din data de:19.09.2013
Președinte: N. G.
Grefier: R. A. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent C. V. și pe intimat Poliția L. G.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, identificat cu CI, Cnp:_, lipsă fiind intimata.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect plângere contravențională.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, în baza disp. art. 159 ind. 1 C.p.civ, constată ca fiind competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probelor.
Petentul, personal, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, constatând la acest termen de judecată, probele solicitate de părți, respectiv proba cu înscrisuri, ca fiind utile, concludente și pertinente, putând duce la dezlegarea, în temeiul disp. art. 167 C.p.civ, le încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Petentul, personal, având cuvântul, asupra fondului cauzei, solicită admiterea plângerii formulate și anularea procesului verbal de constatare și sancționare, precum.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise
DISPUNE
Amână pronunțarea la 26.09.2013
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.09.2013
Președinte, Grefier,
„Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”.
INSTANȚA În aceeași compunere și pentru aceleași motive DISPUNE Amână pronunțarea la 03.10.2013 Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2013 Președinte,Grefier, „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. INSTANȚA În aceeași compunere și pentru aceleași motive DISPUNE Amână pronunțarea la 10.10.2013 Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2013 Președinte,Grefier, | |||
INSTANȚA În aceeași compunere și pentru aceleași motive DISPUNE Amână pronunțarea la 17.10.2013 Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013 Președinte,Grefier, | |||
Dosar nr._ ROMÂNIA JUDECĂTORIA G. SECȚIA CIVILĂ SENTINȚA CIVILĂ NR. 9654 Ședința publică din data de: 17.10.2013 Președinte: N. G. Grefier: R. A. M. Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petent C. V. și pe intimat Poliția L. G.. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat, succesiv, pronunțarea la data de 17.10.2013, când a hotărât următoarele: INSTANȚA Prin plângerea înregistrată sub nr._ /21.11.2012 pe rolul Judecătoriei G., petentul C. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Poliția Locala G., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, emis în data de 17.11.2012, prin care i s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 rep. și pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 lei. În motivarea cererii, a arătat că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa; că nu se afla în zona discotecii VIP- astfel cum s-a reținut în procesul-verbal, ci era în zona IREG, împreună cu A. R. și B. C.-B. și nu s-a întâmplat nicio altercație, astfel cum este descrisă în constatarea contravențională. Nu a motivat în drept cererea. În dovedirea plângerii a solicitat administrarea de probei cu înscrisuri. Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată. Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri. Examinând probele administrate, instanța reține următoarele: Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.11.2012, s-a reținut în sarcina petentului că la data de 17.11.2012, orele 0210, în G., în zona discotecii VIP 2000, a participat și provocat scandal public, lovindu-se reciproc cu A. R. T. și B. C. B., aceștia aflându-se în stare vădită de ebrietate, totodată tulburând ordinea și liniștea publică, prin strigăte și larmă, deranjând liniștea locatarilor de la blocurile învecinate, faptă prevăzută de art. 3 pct.24 din Legea nr. 61/1991 rep și sancționată de art. 4 lit. a din același act normativ, aplicându-i-se o amendă de 200 lei. Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând și toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator. Instanța constată faptul că procesul-verbal îndeplinește condiția de autenticitate, actul fiind întocmit de agenți de poliție din cadrul Poliției Locale G.. Cu privire la îndeplinirea condiției de temeinicie, Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. contra României, citată anterior). Petentul susține faptul că nu a comis contravenția pentru care a fost sancționat, fără a prezenta o versiune coerentă asupra celor întâmplate, susținând doar că se afla în zona IREG, împreună cu A. R. și B. C. B.. Instanța reține faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății. În această privință, în sistemul de drept național există prezumții de fapt și de drept și în principiu, astfel cum apreciază și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statul să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 par.2 din CEDO impune statului să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (N. G. împotriva României, nr._/05, pct.30, 03.04.2012; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Prin urmare, având în vedere că petentul contestă comiterea contravenției, acestuia îi revine și sarcina de a propune orice mijloc de probă ce poate fi administrat de instanță și prin care să dovedească susținerile sale, fapt pe care nu l-a făcut. Instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, cum că nu ar fi săvârșit faptele ce i se impută, nu au fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu aceste susțineri. Prin urmare, instanța va respinge ca nefondată plângerea petentului. În drept, sunt aplicabile disp. art. 31 și urm. din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRÂȘTE | |||
Respinge plângerea privind pe petent C. V., cu domiciliul în G., ., . pe intimat Poliția L. G., cu sediul în G., ., ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2013. | |||
Președinte, Grefier, Red. NGC/Dact. RAM/6ex. /20.11.2013 „Va atragem atentia ca datele mentionate in prezentul document, se inscriu in cele prevazute de Legea nr.677/2001, fapt ce confera obligativitatea protejarii, conservarii si folosirii acestora doar in scopul prevazut de lege”. | |||
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2013. Judecătoria... → |
---|