Plângere contravenţională. Sentința nr. 4574/2013. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4574/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 5614/1748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4574
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
PREȘEDINTE - A. T.
Grefier - A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petent . G. în contradictoriu cu intimat C., având ca obiect „plângere contravențională” .
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților ce au fost consemnate în încheierea din data 22.04.2013 care face parte integrantă din prezenta, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 29.04.2013 când a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, petenta ., prin reprezentant legal, a solicitat, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției R 12 nr._/21.03.2012 emis în data de 21.03.2012, prin care s-a reținut contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 OG nr. 15/2002 modificată și pentru care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei.
Prin sentința încheierea din data de 15.02.2013 Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea de pe rolul acestei instanțe a cauzei și trimiterea ei pe cale administrativă spre competentă soluționare Judecătoriei G..
În motivarea cererii, a arătat că la data de 08.04.2011 circula pe autostrada A2 și la km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, a fost reperat de organele de poliție că nu deține rovinietă valabilă. Pentru acest fapt s-a întocmit și s-a comunicat, după o perioadă de 5 luni și 25 de zile, procesul verbal R11 nr._ din 03.10.2011 prin care a fost sancționat cu 250 lei amendă și a fost obligat să plătească o despăgubire.
Mai susține reclamantul că de la acea dată a mai primit încă 13 procese verbale de constatare a aceleiași contravenții pe care le-a contestat deja în instanță. Pe data de 03.04.2012 a primit încă un proces verbal de constatare a contravenției, al cincisprezecelea, ., nr._ din 21.03.2012, prin care s-a reținut aceeași contravenție.
Afirmă reclamantul că procesul verbal este netemeinic întrucât este semnat electronic de agentul constatator, iar aceasta înseamnă că nu este îndeplinită cerința semnării procesului verbal de către acesta prevăzută de art. 17 din OG 2/2001.
Învederează reclamantul că este evidentă reaua credință a organelor de Poliție și dorința lor de a încasa cât mai mulți bani de la cei care folosesc drumurile publice fără rovinietă, din moment c au întocmit toate procesele verbale după o perioadă mai mare de 5 luni, înainte de a se împlini prescripția prevăzută de art.13, al. 1 din OG nr. 2/2001, care precizează că aplicarea sancțiunii amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În drept, a invocat disp OG 15/2002, OG 2/2001.
În susținerea acțiunii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri .
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat.
Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției R 12 nr._/21.03.2012 emis în data de 21.03.2012, petenta a fost sancționată pentru că la data de 10.10.2011, pe Autostrada A2, km 12+450m, Glina, jud. Ilfov vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat fără a deține rovinietă valabilă, contravenție prev. de art. 8 alin. 1 OG nr. 15/2002 modificată.
În ce privește legalitatea procesului-verbal în discuție, instanța constată că acesta nu este legal întocmit în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 15, alin. 1 din OG 2/2001 „contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.”
Din cuprinsul acestui text de lege, constatarea comiterii contravenției și încheierea procesului verbal de constatarea, trebuie să aibă loc concomitent, această procedură contravențională fiind menită să dea eficiență scopului preventiv al contravențiilor precum și prevederilor art. 26, alin. 3 din OG 2/2001 care stipulează că „în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.” cu consecința prevăzută de art. 14 – „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.” În procedura constatării și sancționării contravențiilor, agentul constatator nu poate aprecia momentul (data) încheierii procesului verbal, acest moment trebuind să coincidă cu cel al constatării faptei.
Mai mult decât atât, prin noua formă a art.9, alin. 3 din OG 15/2002 se consacră un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată, atenuându-se astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă, care, în virtutea art. 15, alin. 2 din Constituție, va fi aplicată în cauză.
Astfel, având în vedere că fapta petentului a fost constatată în ziua de 10.10.2011 iar procesul verbal a fost încheiat la data de 21.03.2012, peste termenul de 30 de zile instanța reține că la data întocmirii actului administrativ răspunderea contravențională era prescrisă.
Având în vedere aspectele anterior prezentate instanța va admite plângerea, va dispune anularea procesului verbal și pe cale de consecință, va exonera petentul de la plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petent . G., cu sediul în localitatea G., ., ., JUDEȚUL G., în contradictoriu cu intimat C., cu sediul în localitatea sector 6, București, .. 401A, având ca obiect „plângere contravențională” .
Dispune anularea totală a procesului verbal cu . nr._ din data de 21.03.2012, ca nelegal.
Exonerează petentul de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2013.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/24.05.2013/5ex
Comunicat 2 ex/
← Pretenţii. Încheierea nr. 21/2013. Judecătoria GALAŢI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4575/2013.... → |
---|