Plângere contravenţională. Sentința nr. 82/2013. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 82/2013 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 22262/233/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 82/2013

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte M. V.

Grefier N. L. C.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. B. G. și pe intimat I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravenționala . nr._”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

La apelul cauzei se prezintă martorul C. V., legitimându-se cu BI . nr._, CNP_.

În temeiul art. 193 C.p.c instanța procedează la audierea martorului, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris, citită de către acesta, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 16.11.2011 pe rolul acestei instanțe sub Dosar nr._ ,petentul G. B. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.11.2011, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că la data de 13.11.2011, în timp ce se deplasa pe DN 26 cu autoturismul Dacia L. cu număr de înmatriculare_, a depășit auto Dacia cu număr de înmatriculare_ pe trecerea de pietoni, dar apreciază că fapta reținută în procesul verbal de constatare a contravenției nu corespunde adevărului deoarece trecerea de pietoni nu era marcată pe asfalt.

În subsidiar, petentul a solicitat reindividualizarea sancțiunii contravenționale, respectiv înlocuirea cu avertisment a amenzii contravenționale.

Plângerea a fost motivată în drept și întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 și OUG 195/2002.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal contestat (fila 4 ).

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar la data de 22.10.2012 ,prin Serviciul Registratură al instanței a depus la dosar raportul agentului constatator (fila 13 ).

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.1, pc.1 și 3 C.pr.civ. iar plângerea este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal . și nr._ din data de 13.11.2011, petentul G. B. G. a fost sancționat contravențional, cu amendă în sumă de 268 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, reținându-se că în data de 13.11.2011, în localitatea Tulucești, petentul a depășit auto cu număr de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului trecere pentru pietoni. Totodată, petentului i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. De asemenea procesul-verbal conține semnătura martorului asistent.

Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că procesul verbal este întemeiat în fapt, petentul nedovedind prin probele propuse în cauză o altă situație decât cea reținută de agentul constatator.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă), precum și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depășirea.

Din art. 45 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rezultă definiția depășirii, care este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.

Astfel cum prevede art. 118 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.

Deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit ca urmare a constatării directe a contravenției de către agentul constatator.

În plus, din declarația martorului asistent C. V. (f.29) se constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției.

Referitor la sancțiunile aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție, instanța le socotește legale și proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege (4 puncte amendă) iar sancțiunea complementară este prevăzută de textul normativ incident în speță.

Totodată, instanța apreciază că aceste sancțiuni sunt justificate în raport de pericolul social al faptei, tradus prin riscul pe care conduita petentului îl reprezintă pentru siguranța circulației rutiere.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca procesul-verbal contestat în prezenta cauză a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar sancțiunile aplicate sunt legale și proporționale cu pericolul social al faptei săvârșite, astfel încât plângerea formulată de petent apare ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul G. B. G., domiciliat în G., . 39, nr.33, ., jud. G., în contradictoriu cu intimatul I. G., cu sediul instituției în G., ., formulată împotriva procesului verbal . nr._ din data de 13.11.2011, ca nefondată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. VM / Tehnored. CNL / Nr. Ex. 6/06.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 82/2013. Judecătoria GALAŢI