Obligaţie de a face. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 13/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 4383/233/2014

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637*

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 13.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte – A. B.

Grefier - S. M. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamanta POLIȚIA L. G. în contradictoriu cu pârâtul C. P., având ca obiect „obligație de a face”.

Din actele și lucrările dosarului precum, Instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.03.2014 pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta Poliția L. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C. P., obligarea acestuia la desființarea lucrărilor de construcție executate fără autorizație.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 conform procesului - verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 17.04.2012, întrucât a executat lucrări de construcție constând în consolidare și extindere a imobilului situat în mun. G., ., fără a deține autorizație.

Prin același proces-verbal s-a dispus . obținerea autorizației de construire pentru lucrările nelegal realizate, în termen de 60 de zile de la întocmirea procesului-verbal.

Fapta astfel cum a fost descrisă a fost recunoscută de pârât, care a semnat de luare la cunoștință, fără a avea obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul-verbal.

Pentru a justifica îndreptățirea de a formula cererea și, pe cale de consecință, calitatea sa procesuală activă, reclamanta a precizat că începând cu 01.01.2011, Poliția L. G. a preluat compartimentul responsabil cu controlul privind disciplina în construcții din cadrul aparatului de specialitate al Primarului mun. G., în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 și art. 8 din Legea nr. 155/2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 și pe cele ale Legii nr. 155/2010.

În conformitate cu prevederile art. 223 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul, legal înștiințat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și neîntemeiată precum și repunerea în termenul pentru obținerea autorizației de construire, precizând faptul că nu a putut aduce la îndeplinire obligațiile vizând . i s-a refuzat acordarea consimțământului în formă autentică, cerut de lege, de către un vecin cu care se află în conflict.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h raportat la art. 107 alin. 1 C.proc.civ.

Cererea este legal timbrată conform dispozițiilor art. 27 din OUG nr. 80/2013.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._, întocmit la data de 17.04.2012, pârâtul C. P. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 lei, în temeiul art. 26 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a) din același act normativ.

Agentul constatator a reținut că pârâtul a efectuat lucrări de construcție, fără autorizație, constând în consolidare și extindere a imobilului situat în mun. G., .. Prin același proces – verbal, agentul constatator a dispus . termen de 60 de zile de la data întocmirii procesului – verbal, urmând ca măsurile dispuse să fie îndeplinite până la data de 01.09.2012.

Pârâtul a contestat procesul - verbal de contravenție în termen legal, prin sentința civilă nr. 9390/11.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, instanța admițând, în parte, plângerea formulată numai sub aspectul sancțiunii aplicate, dispunând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, în cuantum de 1.000 lei, cu sancțiunea avertismentului.

Potrivit raportului de verificare nr. 174/03.03.2014 întocmit de agenți din cadrul reclamantei, până la data constatării pârâtul nu a respectat termenele și măsurile dispuse și nici nu a depus documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construcție.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire, emisă în condițiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra imobilului, în cazul în care legea nu dispune altfel.

Construcțiile civile se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11 din lege ce se pot executa fără autorizație de construire cu respectarea condiției de a nu modifica structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 constituie contravenție, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune, executarea fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant.

O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță.

Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.

Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, în forma în vigoare la data constatării contravenției, în cazul în care persoanele sancționate nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz, încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației sau desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Instanța constată că, odată cu sancționarea pârâtului, potrivit mențiunilor din procesul – verbal . nr._, întocmit la data de 17.04.2012, agentul constatator a dispus . termen de 60 de zile de la data întocmirii procesului - verbal, toate aceste măsuri urmând a fi aduse la până la data de 01.09.2012.

Prin apărările formulate, pârâtul a invocat netemeinicia acțiunii argumentând că lucrările efectuate nu pun în pericol siguranța publică, fiind respectate normele privind rezistența în construcții, singurul motiv pentru care nu s-a conformat dispozițiilor de intrare în legalitate, deși a depus toate diligențele, fiind reaua-credință a numitului Abramov C..

Apărarea pârâtului nu are în vedere domeniul de reglementare al Legii nr. 50/1991 ce, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2, include construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură cu excepția celor expres enumerate la art. 3 alin. 1.

De asemenea, instanța constată că, deși pârâtul a făcut dovada demersurilor de a intra în legalitate, totuși nu a urmat căile legale pentru a obține consimțământul, în formă autentică, al numitului Abramov C., pentru a desăvârși procedura de intrare în legalitate.

Pentru aceste motive instanța, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, va admite acțiunea și va obliga pârâtul să desființeze lucrările executate fără autorizație asupra imobilului situat în mun. G., ..

În condițiile art. 32 alin. 2 termenul maxim pentru desființarea construcțiilor realizate cu nerespectarea dispozițiilor legale va fi de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Ia act, totodată, că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta POLIȚIA L. G. cu sediul în G., ., Cod poștal_, C._, în contradictoriu cu pârâtul C. P. – CNP_, domiciliat în G., ., Cod poștal_, având ca obiect „obligație de a face”.

Obligă pârâtul să desființeze lucrările executate fără autorizație constând în consolidare și extindere locuință realizate la imobilul situat în G., ., jud. G..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. B. S. M. B.

Red. AB/ Tehn. SMB /12.11.2014/4 ex

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 13/2014. Judecătoria GALAŢI