Plângere contravenţională. Sentința nr. 8936/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 8936/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 4255/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(Operator de date cu caracter personal nr.8637)

SECȚIE CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 8936/2014

Ședința publică de la 17.09.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE- D. C.

GREFIER -L.-R. F.

Pentru astazi fiind amanata pronuntareaa cauzei civile privind pe petent B. Ș. și pe intimat I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravetionala CP NR._”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat succesiv pronunțarea pentru 03.09.2014, 10.09.2014, 17.09.2014 când a pronunțat următoarea hotarare:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 10.03.2014 pe rolul Judecătoriei G., petentul B. Ș. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ și exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea cererii sale petentul a arătat că la data de 20.02.2014 se deplasa cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ împreună cu familia sa, iar la intersecția străzilor A. V. cu . oprit in dreptul indicatorului STOP și pentru că nu circula nici un autovehicul pe drumul prioritar a virat stânga și a fost oprit de un echipaj de poliție care se deplasa din sens opus. A arătat petentul că se deplasa cu un autoturism Dacia din anul 1998 cu un demaraj lent ceea ce a dus la apropierea altor autoturisme în spatele său la aproximativ 200 de m. Ulterior a fost oprit de un echipaj de politie și i s-a adus la cunoștință faptul că nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care Cererea nu a fost motivată în drept.

Pentru dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat administrarea probei testimoniale.

Cerere a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, potrivit dispozițiilor art 19 din OUG 80/2013.

Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat și nu a depus întâmpinare insă a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator .

Pentru soluționarea cauzei, instanța a admis și a administrat proba cu: înscrisuri și proba testimonială cu martorul P. F.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 20.02.2014 petentul B. Ș. a condus autoturismul cu numărul Gl 04 ULI pe . . în dreptul indicatorului STOP a virat stânga, după aproximativ 200 de m fiind oprit de un echipaj de poliție și și sancționat contravențional pentru neacordare de prioritate .

Petentul B. Ș. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr_ Biroul Rutier G. cu sancțiunea amenzii în cuantum de 340 de lei și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru încălcarea dispozițiilor art 100 alin 3 lit c din OUG 195/2002.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Așadar, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care, pentru a putea anula procesul verbal, trebuie răsturnată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în raport de scopul și natura sancțiunii o amendă contravențională poate intra în câmpul răspunderii penale, fiind aplicabile garanțiile prevăzute pentru acuzația în materie penală, inclusiv prezumția de nevinovăție. Totuși, Curtea a specificat ca art 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se opune ca statul să instituie anumite prezumții de fapt sau de drept. Așa fiind, trebuie respectat un echilibru între prezumția de validitate a procesului verbal de constatare a contravenției și prezumția de nevinovăție. Acest echilibru se traduce prin posibilitatea acordată contravenientului de a răsturna prezumția de validitate de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

De altfel, însuși petentul recunoaște că a efectuat virajul stânga după ce în prealabila s-a asigurat că nu vine nici un autovehicul pe drumul cu prioritate. A mai arătat petentul că autovehiculul condus are un demaraj lent acesta fiind motivul pentru care a determinat frânarea bruscă a autoturismelor din spatele său.

Din declarația martorului P. F. reiese că petentul a respectat indicatorul STOP s-a asigurat și a virat stânga . A susținut martora faptul că nu a observat să fi oprit brusc vreun autoturism . A susținut de asemenea faptul că echipajul de poliție nu avea posibilitatea să vadă ce s-a întâmplat în intersecție întrucât venea din sens opus, . aglomerată și vizibilitatea redusă.

Deși in procesul verbal contestat se precizează faptul că șoferul unui alt autoturism a fost nevoit să frâneze brusc nu este individualizat acest autoturism prin număr de înmatriculare.

Din modul imprecis in care este descrisă fapta dar si din declarația martorului audiat, instanța apreciază că a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat, motiv pentru care va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . nr._/20.02.2014, va exonera petentul de la plata amenzii în cuantum de 340 lei și va anula măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulata de petent B. Ș. cnp –_ cu domiciliul in G., ., ., in contradictoriu cu intimat I.P.J. G. cu sediul in Galati, ..

Anulează procesul-verbal . nr._/20.02.2014 încheiat de Poliția Mun. G..

Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 340 lei.

Anulează măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria G.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2014.

P., GREFIER,

Red. C.D./Tehn. L.F./08.01.2014/5 ex./2 .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8936/2014. Judecătoria GALAŢI