Somaţie de plată. Sentința nr. 9512/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9512/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 5784/233/2012

DOSAR nr._

„Operator de date cu caracter personal „nr.8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ nr. 9512

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.09.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: O. B.

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „somație de plată”, formulată de creditoarea ., societate în lichidare prin lichidator CII ZANOPOL C., în contradictoriu cu debitoarea ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 10.05.2013, după care;

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și o pune în discuția părților.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 10.05.2013, de când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, precum și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;

In temeiul art.248 și urm C.pr.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii, invocată de instanță din oficiu.

În temeiul dispozițiilor art. 248 C., constată perimată acțiunea formulată de reclamanta ., societate în lichidare prin lichidator CII ZANOPOL C., cu sediul în G., ., ., ., jud. G., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în G., .. 1, jud. G., având ca obiect somație de plată.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. B. M. D.

Red.O.B./Dact. M.D./07.10.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 9512/2014. Judecătoria GALAŢI