Fond funciar. Sentința nr. 225/2013. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 225/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 3003/235/2011

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 225/2013

Ședința publică de la 19 februarie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: G. M. I.

GREFIER: B. I.-L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamanta K. I., în contradictoriu cu pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se prezintă pentru reclamanta lipsă d-na avocat Kapcza Mikolt-Krisztina, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei la fila nr. 4, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentanta reclamantei depuse la dosarul cauzei dovada achitării diferenței onorariu expert și obiecțiuni la raportul de expertiză.

Instanța respinge obiecțiunile la raportul de expertiză, având în vedere faptul că destinația agricolă a terenului este irelevantă în raport cu obiectul cauzei, este un obiectiv nou, nefiind propus de către reclamantă și excede obiectului de activitate a experților topografi. În plus de aceasta, destinația faptică a terenului poate fi schimbată de la o zi la alta, neputând fii un criteriu de delimitare între două imobile.

Întrebată fiind reprezentanta reclamanților arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de în temeiul art. 150, C. proc. civ., instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Solicită și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare, sens în care depune la dosarul cauzei chitanța nr. 17/20.06.2011 și factura nr. 39/20.06.2011.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._, reclamanta K. I., a chemat în judecată pe pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., solicitând în contradictoriu cu aceasta obligarea sa la a efectua punerea sa în posesie efectivă pentru suprafața de 2094 mp, teren arabil, tarlaua 77, . de proprietate nr._/889 din 1997.

De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că i-a fost eliberat titlul de proprietate nr._/889/31.03.1997, fiind pusă în posesie și a folosit un teren de 3000 mp lângă casa sa de locuit, situate la numărul 369, dar, în anul 2010, prin sentința civilă nr. 1276/2010, dosar nr._ al Judecătoriei G., s-a stabilit că acel amplasament se suprapune aproape în întregime cu terenul din titlul de proprietate nr._, eliberat în favoarea lui B. Rachita, tarlaua 77, ..

În cadrul acestui proces, ca urmare a admiterii cererii de grănițuire, din partea lui B. Rachita, reclamanta a fost lipsită practic de întreaga suprafață de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate.

În consecință, deși în momentul de față, este beneficiara unui titlu de proprietate pentru o suprafață de 2094 mp, intravilan, este lipsită de folosință efectivă a oricărui teren, dat fiind că pârâta a eliberat două titluri de proprietate pentru același teren.

În consecință, solicită ca pârâta să procedeze efectiv la punerea sa în posesie, prin indicarea concretă a terenului cu amplasament liber, arabil, intravilan.

Pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a comunei B. a depus la dosar o întâmpinare (fila 12) prin care a arătat următoarele:

Sentința civilă nr. 1276/2010 a Judecătoriei G. depusă la dosarul cauzei are putere de lucru judecat, comisia locală neputând decât să pună în aplicare hotărârea, învestită cu formulă executorie.

Au fost stabilite mărginimile, în acest sens fiind trimis expert judiciar pentru punerea în posesie și stabilirea grănițuirii, în baza sentinței nr._ a Judecătoriei G. definitivă și irevocabilă.

În concluzie, comisia locală nu are calitatea procesuală de a efectua punerea în posesie, acest lucru fiind realizat de către expertul judiciar și nu este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă și plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, precum și proba cu expertiza topografică.

Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:

Prin titlul de proprietate nr._/889/31.03.1997 a fost reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei cu privire la imobilele situate în intravilanul satului B., . parcelele nr. 1874, în suprafață de 2094 mp, și 1875, în suprafață de 906 mp, ambele din tarlaua nr. 77.

Prin titlul de proprietate nr._ a fost reconstituit dreptul de proprietate al numitei B. Rachita cu privire la imobilele situate în intravilanul satului B., . parcelele nr. 1873, în suprafață de 4122 mp și 1874/1, în suprafață de 1900 mp, ambele din tarlaua nr. 77.

Prin sentința civilă nr. 1276/2010 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul civil nr._, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus următoarele: „Stabilește linia despărțitoare dintre imobilul teren proprietatea reclamantei înscris în titlul de proprietate nr._ , tarlaua 77, . suprafață de 4122 mp, și în tarlaua 77 . în suprafață de 1900 mp, și imobilul teren proprietatea pârâtei înscris în titlul de proprietate nr._/889, tarlaua 77, parcelele 1874 și 1875 în suprafață totală de 3000 mp, prin punctele A-B, așa cum a fost redată în planul de situație întocmit în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză de exp. jud. Voinicescu F., de care se ține seama în momentul efectuării acestei operațiuni la fața locului, potrivit căruia fiecare parcelă va avea următoarele coordonate:

- . de 4122 mp, din tarlaua 77, proprietatea reclamantei va fi determinată de punctele 39-53-69-67-37-39;

- . suprafață de 1900 mp, din tarlaua 77, proprietatea reclamantei, va fi determinată de punctele 67-69-B-A-11-67;

- parcelele 1874 și 1875 în suprafață totală de 3000 mp, vor fi determinate de punctele A-B-58-34-28-22-21-19-18-A”.

Din expertiza judiciară întocmită în cauză de d-nul expert Nut O. rezultă că la fața locului nu există faptic toată suprafața înscrisă în cele două titluri de proprietate, aferentă celor 4 parcele, existând o diferență în minus de 12 mp. Urmare a diminuării procentuale a suprafeței celor patru parcele, se deduce că reclamanta este îndreptățită la o suprafață de 906 mp aferentă parcelei nr. 1875 și 2052 mp aferentă parcelei nr. 1874. Concluziile raportului de expertiză sunt contradictorii cu cele ale raportului de expertiză întocmite în dosarul civil nr._ de d-na expert V. F., din care rezultă că întreaga suprafață înscrisă în cele două titluri de proprietate este reală.

Prin hotărârea pronunțată în dosarul civil nr._, instanța a dispus grănițuirea astfel încât să se asigure reclamantei întreaga suprafață înscrisă în titlul de proprietate. Instanța va avea în vedere această din urmă soluție, iar nu propunerea de diminuare proporțională a suprafețelor realizată de d-nul expert Nut O., întrucât sentința civilă nr. 1276/2010 pronunțată de Judecătoria G. a intrat în puterea lucrului judecat. În consecință, singura problemă care se pune în cauză este aceea a punerii în executare a sentinței civile nr. 1276/2010 pronunțate de Judecătoria G., care nu a fost realizată corespunzător, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză.

Astfel, din concluziile acestuia rezultă că reclamanta are în posesie o porțiune din terenul numitei B. Rachita (468 mp). În schimb nu are în posesie o suprafață înspre latura sudică. De asemenea pe latura estică o suprafață de 230 mp este ocupată de numita B. Rachita, suprafață inclusă faptic în . din urmă concluzie nu va fi însă reținută de instanța de judecată întrucât contravine unei hotărâri judecătorești care a intrat în puterea lucrului judecat. Pe cale de consecință, instanța va reține că suprafața de 230 mp face parte din . putând intra în posesia acesteia.

În concluzie, instanța reține că, raportul de expertiză întocmit în cauză relevă încă o dată să suprafața avută în proprietate de reclamantă aferentă parcelelor 1874 și 1875, evidențiată în titlul de proprietate există integral și la fața locului, nemaifiind necesară o nouă punere în posesie de către C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B.. Se impune doar punerea în executare a sentinței civile nr. 1276/2010 pronunțate de Judecătoria G..

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții K. I. (identică cu N. I.), domiciliată în B., nr. 369, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., cu sediul în satul B., ..

În temeiul art. 274, C. proc. civ., instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că pârâta nu a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta K. I. (identică cu N. I.), domiciliată în B., nr. 369, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., cu sediul în satul B., ..

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. I. B. I.-L.

Red /Dact. 11.07.13

G.M.I. – 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 225/2013. Judecătoria GHERLA