Acţiune în constatare. Sentința nr. 791/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 791/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 791/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 791/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: I. L. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta TÂNȚAȘ C. A. în contradictoriu cu pârâta .., .. AGENȚIA G., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de un timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 16.06.2015 și respectiv 30.06.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 12.09.2014 pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamantul TÂNȚAȘ C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . B. SA – Agenția G. ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța:
1. Sa constate caracterul abuziv si implicit nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la pct. 4.1. si pct. 4.3 din Contractul de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007, referitoare la aplicarea dobânzii variabile, a comisionului de administrare si dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele si taxele bancare;
2. Sa dispună obligarea paratelor la modificarea Contractului de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007 in sensul inlaturarii clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, la emiterea actului adițional la convenția de credit si a unui nou grafic de rambursare conform sentinței definitive;
3. Sa dispună obligarea paratelor la restituirea in favoarea reclamantei a sumelor încasate in temeiul clauzelor abuzive cu titlu de comision de administrare incepand cu data de 20.12.2007, precum si a sumelor reprezentând contravaloarea dintre dobânda stabilita de 8,95% pe an si dobânda lunara perceputa după 90 de zile de la data acordării creditului si pana la momentul plații efective a sumelor de bani;
4. Sa dispună obligarea paratelor la plata in favoarea reclamantei a sumei reprezentând contravaloarea dobânzii legale aferenta sumelor menționate in cadrul petitului nr.3, calculata de la data incasarii lor pana la data restituirii efective;
5. Obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare reclamanta a arătat că între părți a fost incheiat Contractul de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007 având ca obiect acordarea cu titlu de împrumut a sumei de_ Euro cu scadenta finala de 120 de luni de la data incheierii convenției și că, în cuprinsul contractului semnat de părți, la pct. 4.1. alin 2, a fost inserata obligația reclamantei de a achita lunar băncii un comision de administrare lunara de 0,40% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada derulării convenției. De asemenea, in baza aceluiași contract, s-a stipulat nivelul ratei dobânzii de 8,95% pe an, pentru o perioada de 90 de zile de la data acordării creditului, cu aplicarea in continuare a unei dobânzi variabile pentru credite de nevoi personale in Euro in vigoare la acel moment, clauza prevăzuta la pct. 4.1. alin 1 din convenție.
A mai învederat faptul că la pct. 4.3. din contract s-a stipulat ca pe parcursul derulării contractului banca isi rezerva dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele si taxele bancare, înștiințarea împrumutatului privind aceste modificări urmând a se realiza de către banca prin afișare la sediul unității si prin notificare scrisa, dar și faptul că în cazul modificării dobânzilor se modifica si graficul de rambursare, caz în care împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea, însă neprecizarea punctului de vedere pana la următoarea scadenta a creditului de la data modificărilor se considera acceptare tacita. In situația neacceptarii modificării dobânzii, comisioanelor si taxelor bancare, a arătat că banca avea dreptul sa declare creditul scadent si sa treacă la recuperarea creditului si a dobânzii aferente.
Reclamanta a apreciat că aceasta clauza referitoare la posibilitatea unilaterala a băncii de a modifica nivelul dobânzii, comisioanelor si taxelor bancare constituie clauza abuziva în conformitate cu dispozițiile art. 4 si urm. din Legea nr.193/2000, republicata si ale Directivei 93/13/CEE întrucât, ca pol de putere, banca imprumutatoare este singura care decide când se modifica dobânda sau comisioanele, pe baza unor criterii de ea apreciate, fara sa exista o negociere reala si o egalitate de drepturi intre părțile contractante.
Clauza care da dreptul băncii de a modifica unilateral dobânda si comisioanele bancare, fara un motiv intemeiat si specificat in contract si fara a circumstantia anumite elemente sau criterii obiective în funcție de care sa opereze acea modificare, face ca decizia băncii sa fie discreționara si imposibil de controlat de către consumator, iar clauza sa fie abuziva fata de dispozițiile pct. l, lit.a din Anexa la Legea nr. 193/2000 conform cărora „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract."
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 93 lit. g din OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor „in contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli: variația ratei dobânzii trebuie sa fie independenta de voința furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuațiile unor indicii de referința verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru; dobânda poate varia în funcție de dobânda de referința a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta sa fie unica pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv si sa nu fie majorata peste un anumit nivel, stabilit prin contract; formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicata în mod expres în contract, cu precizarea periodicității si/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cat si în cel al reducerii acesteia." În continuare reclamanta a arătat că posibilitatea unilaterala a băncii de a modifica nivelul ratei dobânzii se circumscrie unor condiții si anume: existenta unei motivații întemeiate si informarea de indata a consumatorului de către furnizorul de servicii financiare despre aceasta modificare, cu consecința nașterii, in acest caz, a dreptul consumatorului de a rezilia contractul.
Astfel, poziția de inegalitate si de dezechilibru semnificativ reiese in mod vădit prin introducerea clauzelor care prevăd obligarea părții la plata unui comision de administrare, platibil lunar pe toata durata creditului, prin necircumstantierea in nici un mod a elementelor care-i permit băncii sa solicite si sa incaseze asemenea comisioane, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept, lasand la libera sa apreciere oportunitatea acestui fapt, aceste clauze incalcând prevederile legale incidente în materie, fiind de natura sa prejudicieze partea.
Nelegalitatea clauzei privind comisionul de administrare este intarita de ideea ca aceste comisioane sunt percepute raportat strict la valoarea creditului si nu la volumul si complexitatea activității desfășurata de intimata pentru monitorizarea respectării obligațiilor contractuale sau la anumiți factori obiectivi de risc, cu atât mai mult cu cat toate contractele de credit sunt preformulate. Așadar, aceste comisioane de administrare/risc apar ca fiind lipsite de contraprestatie, fiind solicitate in baza unei clauze nule, lipsite de cauza, prin raportare la dispozițiile art. 966 Vechiul cod civil (in vigoare la momentul incheierii contractului de credit). Reclamanta a învederat faptul că aceeași motivare se aplica si in cazul dobânzii, clauză pe care de asemenea o consideră abuzivă.
Cu privire la petitul 2 din acțiune, reclamanta a arătat faptul ca acesta se afla în strânsa legătura cu primul petit, astfel incat admiterea petitului privind constatarea nulității absolute a clauzelor privind dobânda contractuala si comisionul de administrare din Contractul de credit are drept consecința directa obligarea paratelor la modificarea, respectiv recalcularea dobânzii actuale in funcție de rata dobânzii curente convenita la momentul semnării contractului si refacerea graficului de rambursare, efectele nulității producandu-se din momentul încheierii contractului. In acest context, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor convenției care prevăd acest comision si a ratei dobânzii, si implicit constatarea nulității absolute a acestor clauze, cu consecința lipsirii de efecte juridice retroactiv si a repunerii părtilor in situația anterioara incheierii actului, inclusiv prin restituirea prestațiilor efectuate in temeiul clauzei nule, astfel cum au fost menționate la petitele 3 si 4 ale acțiunii.
Prin poziția exprimată verbal în fața instanței și consemnată în încheierea de ședință din data de 27.01.2015 partea a solicitat ca în actul adițional semnat cu pârâta se face referire la un comision de administrare majaorat la 0,59%, și la o rată a dobânzii de 15,50%, acestea fiind de asemenea abuzive (f. 78).
In drept a invocat art. 1.170, art. 1.270 alin. (1) Cod civil, art. 4 alin. l si 2 Legea nr. 193/2000, republicata, art. 29 lit. f) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, actualizata, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
În probațiune reclamanta a depus înscrisuri (f. 9-34).
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
La data de 03.11.2014 pârâta . depus întâmpinare (f. 45-50) prin care a solicitat pe cale de excepție să se respingă acțiunea ca fiind prescrisă, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției, a apreciat că acțiunea supusă judecății este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii, iar întrucât cauza anularii invocata decurge din insasi formularea clauzelor a căror nulitate o solicită, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul încheierii contractului de credit – respectiv data de 20.12.2007 -, iar cererea de chemare in judecata a fost înregistrata la data de 12.09.2014, deci după expirarea termenului de 3 ani, astfel ca se impune constatarea de către instanța a faptului ca prezenta acțiune este prescrisa.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, arătând că prin semnarea contractului de credit consumatorul confirma ca a citit, înțeles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului. Anterior semnării contractului de credit reclamantul a avut posibilitatea de a consulta clauzele acestuia, de a analiza si studia cu atenție pe fiecare dintre acestea pentru a aprecia daca corespund sau nu intereselor personale sau dimpotrivă, incalca aceste interese. De asemenea, a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel incat sa isi poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza.
A arătat că dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul derulării contractului ca si consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractului de credit, la pct. 4.1. Intimata a învederat faptul ca in luna septembrie 2010 a trimis tuturor clienților la adresa de corespondenta, pentru creditele in derulare, o notificare cu privire la . Ordonanței de Urgenta 50/2010 privind principalele modificări contractuale determinate de actul normativ si ii informa pe clienți cu privire la posibilitatea semnării unui Act Adițional la contractul de credit in unitatea B. care a acordat creditul. Odată cu . OUG 50/2010, pentru contractele in derulare, in conformitate cu Art. 37 pct. a):dobânda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referința a BNR, in funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adaugă o anumita marja, fixa pe toata durata derulării contractului. Referitor la comisioanele stipulate in contract, se face precizarea ca acestea sunt percepute in deplina conformitate cu legislația in vigoare, conform prevederilor art. 36 din OUG 50/2010, alin. 1, 2 si 3.
In privința legii aplicabile prezentului litigiu, intimatul arată că examinarea fiecăreia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de către reclamant se face in principal in raport cu dispozițiile art. 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000 și ia in discuție o pretinsa rea-credinta a băncii in ceea ce privește modul in care au fost concepute clauzele contractuale, ori acest lucru nu se poate reține, contractul fiind incheiat cu respectarea intocmai a cadrului legal in vigoare la acea data, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010. De asemenea, contractul in discuție este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referința in care a fost incheiat, fiind o grava eroare sa se ignore contextul economic in care au fost incheiate contractele si practicile bancare cvasigeneralizate.
Așadar, nu poate fi vorba de rea-credinta din partea băncii care, la incheierea contractului cu reclamantul nu a făcut altceva decât sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente, iar o soluție de principiu data de instanța de judecata in sensul ca, in principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav in discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate in perioada de referința, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi inregistrate in sistemul bancar. Astfel cum rezulta din cererea de chemare in judecata, reclamantul critica acele clauze contractuale care prevăd dreptul băncii la calcularea si perceperea unei dobânzi variabile, însă apreciază intimata, o astfel de clauza nu contravine prevederilor alin. 1) lit. a), b) si g) din Anexa la Legea nr. 193/2000, si nici prevederilor art. 4 din aceeași lege, din modul in care a fost formulata si motivata cererea de chemare in judecata rezulta ca motivul nemulțumirii reclamantului este reprezentat de dreptul unilateral pe care ii are banca de a modifica dobânda, deci insusi caracterul variabil al dobânzii. O astfel de critica este neintemeiata, iar clauza care conferă băncii acest drept nu are caracter abuziv, prin contracte s-a prevăzut faptul ca dobânda aplicabila imprumuturilor este o dobânda variabila, de esența acesteia fiind înregistrarea unor fluctuații, fie in sensul creșterii ei, fie in sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut si agreat de către ambele parti, atat de către reclamant, cat si de către banca, inca de la momentul incheierii contractului. Practic, contractul de credit are, in privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele parti având atât șansa unui castig, cat si riscul unei pierderi.
De asemenea, deși reclamantul critica faptul ca banca avea dreptul de a modifica in mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale si arbitrare a băncii, ci ca urmare a punerii in aplicare a clauzei contractuale care prevede ca dobânda aplicabila contractului este variabila, potrivit acordului părtilor, in funcție de anumiți indici de referința, si in funcție de formula de calcul expres indicata in contract. Totodată, pct. 1 lit. a) alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 a constituit premisa legalității practicilor bancare prin care s-au stipulat in contractele de credit dobânzi variabile. Deși textul are in vedere strict aspectul referitor la notificarea modificării dobânzii, este neîndoielnic faptul ca premisa (ipoteza) de la care pornește, este aceea a legalității dobânzii variabile si a dreptului băncii de a modifica rata dobânzii. Prin urmare, este evident faptul ca nu poate fi calificata ca fiind abuziva clauza prin care se stabilește in contractele de credit o dobânda variabila si dreptul băncii de a modifica aceasta dobânda, pentru ca insasi Legea nr. 193/2000, in vigoare la data incheierii contractelor admitea posibilitatea incheierii unor asemenea contracte, precum si dreptul unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.
Tot astfel, in cazul comisioanelor, ceea ce se modifica este cuantumul acestora, iar nu clauza contractuala referitoare la comisioane. Prin urmare, solicită instanței sa constate faptul ca toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului in raporturile dintre parti sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite si asumate de către cele doua parti contractante, toate aceste posibilități fiind explicate si aduse la cunoștința reclamantului la momentul incheierii contractului.
In aceste condiții, intimata . sa se constate ca: în momentul încheierii contractului de către imprumutat situația de fapt existenta corespundea intru-totul prevederilor legale aplicabile, neexistand nici o obligația a băncilor de a include anumite prevederi obligatorii in conținutul contractelor de credit; reglementarea ulterioara, expresa, a obligației de a include anumite mențiuni in cuprinsul contractelor de credit demonstrează inexistenta unei astfel de obligații tacite, implicite, anterioare; modificarea ratei dobânzii a avut o motivație intemeiata si a fost adusa la cunoștința împrumutaților in modalitățile agreate contractual.
A mai învederat că în concret clauzele care stabilesc obligarea debitorului la plata unor comisioane de acordare și de gestiune a creditului nu au caracter abuziv ci răspund unor servicii prestate de bancă pentru accesarea creditului. În concluzie, nici clauza care stabilește obligația de plată a unui comision de acordare și de gestiune/de administrare nu este abuzivă, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, nu se poate susține faptul că reclamantul nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, când acestea reflectă chiar operațiunile în care el însuși a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
Cu privire la perceperea comisionului de administrare intimata consideră ca instanța nu poate retine ca fiind abuziva o clauza contractuala care este prevăzuta de un text de lege si a fost redata integral in cuprinsul acestor articole. A susține faptul ca aceste clauze ar fi clauze abuzive echivalează cu a susține faptul ca art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 contravine cu art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.Aplicarea comisioanelor la sold nu presupune inmultirea cu soldul creditului, ci utilizarea soldului ca baza de calcul in forma de determinare a valorii comisionului lunar. Comisioanele, indiferent de natura acestora, sunt încasate de instituțiile financiare la intervale regulate și acoperă cheltuielile ocazionate de monitorizarea finanțării. Reclamantul a susținut caracterul abuziv al clauzei care da dreptul băncii sa modifice nivelul comisioanelor in perioada de rambursare a creditului, însă pct. 1 lit. a), b) si g) nu sunt incidente, iar art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este aplicabil, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor. Cu privire la perceperea comisionului de administrare dispozițiile OUG 50/2010 sunt clare si imperative, astfel că apreciază că instanța nu poate retine ca fiind abuziva o clauza contractuala care este prevăzuta de un text de lege si a fost redata integral in cuprinsul acestor articole.
Sub aspectul modificării contractului prin eliminarea sau înlocuirea prevederilor contractuale anulate și continuarea contractului, intimata a arătat că ar presupune continuarea raportului juridic dintre părți în condiții agreate doar de consumator, însă conform art. 6 din Legea 193/2000, planează un dubiu serios în sensul posibilității continuării contractului, față de numărul mare de clauze principale și esențiale al căror caracter abuziv este invocat de către reclamantă. A arătat că în nici un caz contractul nu poate continua cu dobânda fixă promoțională întrucât ar produce prejudicii semnificative băncii, și că în prezent dobânda se calculează în funcție de un indicator internațional transparent la care se adaugă o marjă fixă. F. de toate aspectele invocate anterior, pe cale de excepție, solicită să se respingă acțiunea ca fiind prescrisă, iar pe fond sa se dispună respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În drept au invocat dispozițiile art. 205 - art. 208 NCPC si orice alte dispoziții legale incidente în cauză.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare(f. 54-55) reclamanta a invocat caracterul imprescriptibil al acțiunii promovate raportat la regimul juridic al sancțiunii nulității absolute în materia clauzelor abuzive, iar pe fond a arătat că nu a avut posibilitatea de a negocia cu banca vreo prevedere contractuală, și că după 90 de zile după dobânda inițială de 8,95% aceasta a ajuns la aproape o valoarea dublă de 15,75%, arătând că nu a înțeles, în lipsa indicării vreunor criterii, care va fi mecanismul de modificare al dobânzii.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 248 C.pr.civ. analizând excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei, în temeiul clauzelor pretins nelegale, instanța unește excepția cu fondul cauzei întrucât pretențiile astfel formulate și apărările expuse sunt strâns legate de fondul pretenției concrete, urmând astfel a se pronunța asupra acestei excepții odată cu fondul.
Sub aspectul stării de fapt, instanța reține că între părți s-a încheiat Contractul de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007 (f. 9-15) prin care reclamantul a obținut un credit în valoare de_ Euro cu scadenta de 120 de luni de la data incheierii convenției. Acest demers a fost urmat de semnarea unui act adițional în data de 21.02.2012, care face referire la un contract de credit nr. 133 CIS_/21.12.2007 (f. 92-98), iar în octombrie 2008 reclamanta a primit o înștiințare prin care i se comunică valoarea ratei anule de dobândă de 15,50%, și valoarea comisionului de administrare lunară care devine 0,59% (f. 75).
În drept, instanța va avea în vedere în cauza de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000 și Anexa la legea indicată, aceasta întrucât este indubitabil faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența acestui act normativ, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâta) și consumator (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000,“(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori prin incidența sancțiunii civile a nulității absolute – caracterul absolut decurgând din interesul de ordine publică ocrotit, respectiv protecția consumatorilor – care poate fi invocată chiar din oficiu de instanță.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98 din 27.06.2000, a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv, pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică ale art. 4 din Legea nr. 193/2000 atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia. Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită, și cum acțiunea în declararea nulității absolute este declarată imprescriptibilă extinctiv, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoarea la data nașterii raportului juridic dintre părți, rezultă că reclamantul este îndrituit să-și exercite dreptul la acțiune pentru înlăturarea clauzelor considerate abuzive și restituirea sumelor plătite nelegal oricând, inclusiv la mai mult de 3 ani de la încheierea convenției. Prin urmare excepția prescripției extinctive nu poate fi considerată întemeiată, urmând a fi respinsă de către instanța de judecată, și pentru aceleași motive se reține a fi neîntemeiată și apărarea privind inadmisibilitatea unei astfel de acțiuni în constatarea ca abuzive a unor clauze care în prezent nu își mai produc efectul întrucât au fost modificate prin acte adiționale ulterioare, nulitatea absolută neputând fi acoperită.
Pe fondul pretențiilor deduse judecății, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piața produsului sau serviciului respective, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol” faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
În cauza de față instanța constată, pe baza probatoriului administrat, că prevederile contractuale cuprinse la art. 4.1 și 4.3 din Contractul de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007 privesc instituirea și modul de calcul al ratei dobânzii, precum și instituirea comisionului de administrare lunară a creditului, și că aceste două elemente, astfel cum au fost trecute în contract și inclusiv cum au fost modificare prin înștiințarea bancară din octombrie 2008 și actul adițional ulterior, îmbracă forma unei clauze abuzive.
Pentru a reține aceasta instanța are în vedere că, raportat la textele legale sus-citate, pârâta nu a făcut proba faptului că în speță contractul a fost negociat cu reclamanta, iar art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 stabilește faptul că pârâtei îi incumbă sarcina probei, fiind fără relevanță juridică faptul că reclamanta a avut posibilitatea de a alege un alt fel de contract de credit sau posibilitatea de a nu încheia un contract de credit, întrucât potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, relevant este faptul că în concret contractul semnat de părți nu a fost negociat sub aspectul conținutului art. 4.1 și 4.3 privind dobânda variabilă. Prin urmare, instanța va reține faptul că, în speță între părți s-a încheiat un contract de adeziune care nu a fost direct negociat cu reclamanta intrând prin urmare sub incidența Legii nr. 193/2000. Clauza la care se referă acțiunea reclamantei are următorul conținut: „pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare; înștiințarea împrumutatului privind modificarea dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare se face de către bancă prin afișare la sediul unității și prin notificare scrisă; în cazul modificării dobânzilor se modifică și graficul de rambursare; împrumutatul poate accepta sau refuza modificarea; neprecizarea punctului de vedere până la următoarea scadență a creditului de la data modificării dobânzilor, comisioanelor și taxelor bancare se considera acceptare tacită; în situația neacceptării de către împrumutat a modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor bancare, banca are dreptul să declare creditul scadent și să treacă la recuperarea creditului și a dobânzii aferente.”
Instanța constată că formularea acestei clauze se încadrează perfect pe una dintre categoriile de clauze abuzive pe care Legea nr. 193/2000 le califică în acest fel prin anexa la lege (art. 1 lit. a) respectiv categoria clauzelor care permit uneia dintre părți să modifice unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. În speță, posibilitatea băncii de a modifica cuantumul dobânzii reprezintă o posibilitate de a modifica unilateral clauzele contractuale, iar în contract nu se prevede criteriul la care se raportează această modificare. Sunt irelevante susținerile pârâtei care arată criteriile în funcție de care s-a modificat dobânda întrucât aceste criterii nu au fost prevăzute expres în contract, fiind îndeplinite, deci, condițiile pentru ca prezenta clauză să cadă sub incidența art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000.
Cu toate acestea, din modul cum a fost formulat petitul 1 al acțiunii, coroborat cu petitul 3 teza finală și petitul 4, accesorii primului capăt de cerere, instanța urmează a admite doar în parte acțiunea reclamantei în sensul că, deși reține caracterul abuziv al întregii dispoziții cuprinse la pct. 4.3 din contract, din perspectiva art. 4.1. primul aliniat se reține că în sine stipularea unei dobânzi fixe pe o anumită perioadă – în speță 90 de zile -, și variabilă ulterior acestui moment, nu este abuzivă în sine. Chiar în lipsa dovedirii de către instituția bancară a negocierii acestei clauze, este cert că admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea „sumelor reprezentând contravaloarea dintre dobânda stabilita de 8,95% pe an si dobânda lunara perceputa după 90 de zile de la data acordării creditului si pana la momentul plații efective a sumelor de bani”, cu dobânda legală aferentă acestor sume, nu poate fi dispusă de către instanță decât cu nesocotirea libertății contractuale a părților. Prin urmare instanța reține că părților contractante le revine atât dreptul cât și obligația de a renegocia aceste elemente contractuale – respectiv felul dobânzii, variabilă sau fixă, cuantumul acesteia și modul său de calcul – într-o manieră care să nu contravină cadrului legislativ existent în materia protecției consumatorului, astfel încât continuarea contractului de credit să se realizez în condiții agreate de acestea, iar nu să se instituie clauze impuse unilateral de către consumator, precum este solicitarea părții aferentă petitului 3 teza finală și a petitului 4, prin care se urmărește stabilirea de către instanță a unei dobânzi fixe de 8,95% pe an pe toată durata contractului.
Pe cale de consecință, în aceste limite, instanța va admite în parte acțiunea și va constata caracterul abuziv si implicit nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute la pct. 4.1. privind instituirea unei dobânzi fixe și apoi variabile – clauză nenegociată cu consumatorul, precum și a clauzei cuprinse la pct. 4.3 din Contractul de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007 privind dreptul băncii de a modifica dobânzile, comisioanele si taxele bancare, urmând a obliga pârâta la modificarea Contractului de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007, a notificării transmise și a actelor adiționale îcnheiate, in sensul inlaturarii clauzelor constatate ca fiind abuzive, la emiterea actului adițional la convenția de credit si a unui nou grafic de rambursare conform sentinței definitive și negocierilor dintre părți în vederea convenirii unei rate a dobânzii care să respecte exigențele de legalitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, cu atât mai mult cu cât, nici înainte de apariția OUG nr. 50/2010, nici după . și adoptarea Legii nr. 288/2010, instanțele judecătorești nu au fost îndreptățite a suplini vidul legislativ creat, neputând a impune discreționar vreo dobândă niciuneia dintre părți, nefiind reglementată de către legiuitor o posibilă raportare la vreun indice obiectiv de pe piață, precum indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR, ci doar obligația părților de a purta negocieri în sensul restabilirii legalității contractuale.
Sub aspectul comisionului de administrare lunară a creditului de 0,40% aplicat la valoarea soldului creditului, inserat la pct. 4.1. paragraful doi, majorat la o valoare de 0,59% prin notificarea bancară (f. 75), instanța reține că intimata B. S.A. nu a dovedit faptul ca a negociat cu reclamanta această prevedere, deși sarcina probei îi revenea conform art. 79 din Legea nr. 296/2004. Susținerile pârâtei în sensul că, prin semnarea contractului de credit, reclamantul a luat cunoștință de clauzele contractuale și a acceptat condițiile si costurile acordării si derulării contractului și că banca ,,i-a prezentat” mai multe oferte de creditare, nu echivalează cu negocierea contractului, acesta fiind unul standard, preformulat, simpla semnare a contractului nu are semnificația cunoașterii/negocierii acestei clauze. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 o clauză este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
Invocarea de către pârâta intimată B. SA a practicilor bancare din perioada în care a fost acordat creditul sau faptul că unele dintre contractele semnate cu alți consumatori prevăd clauze formulate distinct, nu constituie o cauză de înlăturare a aplicării dispozițiilor legale anterior menționate cu atât mai mult cu cât contactul de credit a fost încheiat în anul 2007, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 193/2000, respectiv a Legii nr. 296/2004. Validarea raționamentului intimatei pârâte B. SA, conform căruia reclamantul este ținut să execute obligațiile asumate prin semnarea contractului de credit, acesta fiind legea părților, ar echivala cu neaplicarea, în mare parte, a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care au încheiat deja contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, însă art. 969 C.civ. precizează expres că au putere de lege doar convențiile legal făcute, Legea 193/2000 reglementând tocmai acele situații în care clauzele contractuale consimțite de parte nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Tot astfel, instanța reține că nu doar din punct de vedere formal acest comision este nelegal, ci și pe fond, câtă vreme banca nu a oferit consumatorului o justificare pentru perceperea comisionului, fiind un alt drept discreționar pe care intimata l-a recunoscut în favoarea sa, aceasta chiar în condițiile în care, fiind acceptat că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, acestea trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru acordarea împrumutului, ori în cauza dedusă judecății intimata B. S.A. nu a făcut o astfel de dovadă. Apărările băncii în sensul că a perceput comisioane în conformitate cu dispozițiilor art. 36 din OUG 50/2010 aprobată și completată prin Legea nr. 288/2010 sunt nefondate, banca recurentă interpretând eronat dispozițiile legale, neexistând nici un text de lege care să oblige băncile să perceapă cumulativ toate comisioanele sau anumite comisioane.
Concluzionând, instanța reține că, din această perspectivă, banca nu a dovedit că ar fi negociat cu reclamantul clauza inserată la art. 4.1 paragraful doi din Contractul de credit nr. CL352173/20.12.2007 privind instituirea comisionului de administrare lunară a creditului, că aceasta a fost așadar o clauză prestabilită, aspect ce impune constatarea caracterului său abuziv. Pe cale de consecință, instanța va dispune obligarea pârâtei la modificarea Contractului de credit de consum nr. CL352173/20.12.2007 in sensul inlaturarii acestei clauze abuzive, precum și la emiterea actului adițional la convenția de credit și a unui nou grafic de rambursare, conform dispozitivului prezentei sentințe.
Conform art. 453 C.proc.civ., față de admiterea petitelor esențiale ale acțiunii, instanța va obliga pârâta la plata în totalitate, în favoarea reclamantei, a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 108).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de către intimată.
Admite în parte acțiunea formulata de reclamanta TÂNȚAȘ C. A. domiciliată în G., Al. Brazilor nr. 9 . ., în contradictoriu cu pârâta .>Nr. Reg. ., CUI_, cu sediul în București, .. 6A Sector 2, . G. cu sediul în G., .. 6 ..
Constată caracterul de clauză abuzivă și nulitatea absolută a art. 4.1 rap. la art. 4.3. din contractul credit de consum nr. CL352173/20.12.2007, notificarea bancară și actele adiționale, referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare și modul de calcul al dobânzii variabile.
Constată caracterul de clauză abuzivă și nulitatea absolută a art. 4.1 paragraful 2 din contractul credit de consum nr. CL352173/20.12.2007, notificarea bancară și actele adiționale, privind comisionul de administrare lunară a creditului.
Obliga pârâta . emită un nou grafic de rambursare, începând cu data încheierii contractului, în sensul recalculării debitului ca urmare a neaplicării clauzelor constate anterior a fi abuzive, și să restituie petentului TÂNȚAȘ C. A. sumele încasate în plus, cu dobânda legală, de la data plății până la data restituirii efective.
Respinge pretențiilor formulate de reclamantă privind obligarea intimatei la restituirea sumelor reprezentând contravaloarea dintre dobânda stabilita de 8,95% pe an si dobânda lunara perceputa după 90 de zile de la data acordării creditului, precum și petitul privind obligarea la restituirea dobânzii legale aferente acestor sume.
Obligă pârâtele în solidar să achite reclamantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședința publică din data de 30.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. L. C. L. P.
Red /Dact. 25.07.2015
G.I.L. – 5 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 785/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 804/2015.... → |
|---|
