Plângere contravenţională. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 804/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 804/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 804/2015

Ședința publică de la 02 Septembrie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. G. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petenta T. M. N., în contradictoriu cu intimatul C. și chematul în garanție T. P.-S., având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă petenta personal și asistată de av. B. M., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 7), lipsă fiind intimatul și chematul în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că s-a parcurs prima etapă, aceea a regularizării, astfel că, în temeiul art. 237 Cod procedură civilă nou, se trece la etapa a doua, aceea a cercetării procesului.

Instanța constată că din eroare în calitate de intimat a fost menționat ca fiind IPJ Cluj, astfel că s-a comunicat plângerea contravențională acestuia, care a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ Cluj.

Petentul solicită admiterea excepției invocate.

Instanța admite excepția lipsei calității procesuale pasive a IPJ Cluj, constatând că ulterior a fost comunicată plângerea contravențională C., așa cum era corect, care la rândul ei a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii contravenționale.

Reprezentantul petentei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar sentința de divorț a petentei, precum și alte înscrisuri din care să rezulte că autovehiculul în cauză a fost inclus în lotul bunurilor mobile ce a revenit chematului în garanție .

Instanța, înainte de a se proceda la administrarea probelor, pune în discuție recursul în interesul legii nr. 6/2015 al ICCJ, prin care s-a pronunțat cu privire la nulitatea procesului verbal de contravenție în cazul în care nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.

Reprezentantul petentei arată că nu mai are probe de propus în cauză.

Nemaifiind alte probe de propus în cauză, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Reprezentantul petentei solicită admiterea excepției de nelegalitate a procesului verbal contestat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru..

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 03.02.2015 sub nr._, petenta T. M. N. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015 încheiat de intimata C., pe motiv că autoturismul în cauză a fost bun comun cu soțul și care în urma partajului a fost atribuit acestuia și care a condus acest autovehicul unei terțe persoane, pe care l-a radiat de pe numele său din evidențele fiscale prin procesul verbal nr.22/05.01.2015; s-a mai invocat și prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, la data de 06.10.2014, agentul constatator M. Hriscu, al intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. CESTRIN a interogat baza de date și a constatat că, la data de 06.10.2014 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, ce figura ca aparținând în baza de date a intimatei încă petentei, a fost fotografiat cu ajutorul unei camere video ANPR, întrucât acest nr. de înmatriculare nu s-a regăsit în baza de date în care sunt conținute toate rovinetele valabile la data înregistrării contravenției, respectiv data de 06.10.2014, după cum reiese din fișa conținând fotografia dovadă a săvârșirii contravenției (fila 28).

În consecință, la data de 13.01.2015 același agent constatator a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/13.01.2015 fiind sancționată contravențional petenta în calitate de proprietar al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ aplicându-i-se sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002.

Apreciind că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic, petenta a promovat prezenta plângere contravențională, invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale actului de sancționare.

În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 144/2012, fapta de a circula fără a deține rovineta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, amendă având limite între 250 lei și 500 lei, conform anexei II a aceluiași act normativ.

Totodată, în temeiul art. 10 din OG nr. 15/2002, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Conform prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională, după ce efectuează demersurile procedurale care se impun, procedează la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii aplicate petentului.

Sub aspectul legalității, instanța reține următoarele: dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 stabilește condițiile de formă ale procesului-verbal de contravenție care trebuie îndeplinite, sub sancțiunea nulității absolute. Printre aceste mențiuni obligatorii se regăsește și semnătura agentului constatator.

În acest sens, cu privire la aplicabilitatea în speță a textului general prev. de art. 17 din OG 2/2001, dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 stipulează în mod expres că faptelor contravenționale prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În speță, procesul-verbal de constatare a contravenției atacat nu este semnat olograf de agentul constatator. În cuprinsul acestuia se menționează doar că acesta a fost semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001.

Or, semnătura electronică nu poate înlocui semnătura olografă și ștampila agentului constatator în cazul actelor administrative. Semnătura electronică este valabilă doar în cazul înscrisurilor sub semnătură privată. În acest sens sunt prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001, potrivit cărora înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică sunt asimilate în ceea ce privește condițiile și efectele juridice înscrisurilor sub semnătură privată.

Codul civil diferențiază actul sub semnătură privată de actul autentic, acesta din urmă fiind, acel act care s-a făcut cu solemnitățile prevăzute de lege de către un funcționar public competent. În schimb, actul sub semnătură privată este actul întocmit de persoane în raporturile civile dintre aceștia, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare și de sancționare a contravențiilor.

Procesul-verbal de constatare a contravenției are natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public și, totodată, este un act autentic, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 referitoare la semnătura electronică.

Nici o dispoziție a Legii nr. 455/2001 nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a contravenției sau unui alt act autentic. Din întreaga lege se desprinde concluzia că înscrisurile electronice și semnătura electronică ce le poate fi atașată sunt aplicabile raporturilor juridice de drept privat.

În cauză sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001, care consacră o anumită formă, evident scrisă, a procesului-verbal de contravenție, întărită de condiția de validitate a existenței semnăturii agentului constatator în cuprinsul actului încheiat.

Procesul-verbal întocmit în cauză nu este semnat olograf de agentul constatator, el având în realitate o formă exclusiv electronică. Acest act normativ nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai mult ca procesul-verbal sa fie încheiat în formă electronică.

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ printr-un recurs în interesul legii nr. 6/2015, respectivă că procesele verbale încheiate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- CESTRIN sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Pentru aceste motive, constatând nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție . nr._/13.01.2015 încheiat de intimata C., ca efect al lipsei semnăturii olografe a agentului constatator, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta T. M. N. împotriva intimatei C., cu consecință anulării procesul verbal de contravenție . nr._/13.01.2015 încheiat de intimata C. și exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 250 lei .

Aspectele legate de prescripția aplicării sancțiunii precum și cele legate de netemeinicia procesului verbal de contravenție nu vor mai fi discutate, ca urmare a constatării de instanță a nelegalității procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta T. M. N. domiciliată în G., ., J. CLUJ în contradictoriu cu intimata C. SA - CESTRIN cu sediul în sector 6, București, .. 401A și cu chematul în garanței T. P.-S. domiciliat în com. F.-GHERLII, . în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/13.01.2015 încheiat de intimata C. și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 250 lei .

În temeiul art.453 cod procedură civilă, obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20 lei, în favoarea petentei.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. StănilăMatedan G. M.

Red.Dact. CS/CS/07.09.2015

Tipărit/MGM/10.09.2015/6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 804/2015. Judecătoria GHERLA