Plângere contravenţională. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 44/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 44/2015

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 44/2015

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: F. S.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petentul C. G., în contradictoriu cu intimata I. C., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul și martora B. A. I., lipsă martorul A. A. și reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța procedează la identificarea martorei B. A. I. și audierii acesteia, cele declarate sub prestare de jurământ conform art.319 pct. 1 si 2 Cod procedură civilă, au fost consemnate în declarație de martor, atașată la dosar (fil.25).

Petentul arata ca nu mai are alte probe de propus in cauză, solicitând cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Petentul arată că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei contravenții, solicitând anularea procesului verbal, anularea măsurii de reținere a permisului de conducere si exonerarea de la plata amenzii.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin plângerea formulată la data de 07.07.2014 petentul C. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata I.P.J. C. anularea procesului –verbal de contravenție . nr._ din data de 30.06.2014 încheiat de Postul de Poliție J..

In motivarea plângerii sale petentul a arătat că procesul – verbal contestat este nelegal și netemeinic întrucât nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Procesul verbal . nr._ incheiat la data de 30.06.2014 de catre agentui de politie este nelegal si netemeinic, iar masurile de sanctionare au fost dispuse desi nu a fost savarsita contraventia, imprejurare pe care a arătat că o pot dovedi cu martori. A mai arătat că procesul verbal de constatare a contraventiei atacat este o ciudatenie prin prisma faptului ca se mentioneaza numarul de inmatriculare a vehicului pe care se presupune ca 1-a depasit, precum si numele conducatorului auto, care . oprit de agentui de politic, dar in procesul verbal la rubrica martor asistent se specifica faptul ca nu a fost prezent la manevra si refuza sa semneze iar din punctul său de vedere din textul. de lege mentionat, rezultă fara echivoc faptul ca nu a avut loc nici o depasire, procesul verbal fiind intocmit fara nici un temei legal, probabil excesul de zel a compensate la momentiil respectiv temeiui legal (f.2-4)

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei testimoniale.

Plângerea a fost legat timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata Inspectoratul de Poliție al Județului C., prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, menționând că fapta a fost constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator astfel încât actul de sancționare și constatare se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând dovada până la proba contrară, sarcina probei revenind petiționarului.

În cauză au fost încuviințate și administrate, considerându-se pertinente, concludente și utile soluționării, proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu martora.

Din analiza probelor administrate în cauză instanța reține următoarele:

Instanța constată că este competentă, conform art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 să soluționeze prezenta plângere, prezumtiva faptă contravențională fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială, respectiv pe D.N.1C în loc. și că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ce a avut loc doar la data de conform ștampilei poștei de pe plicul de corespondență.

În fapt, instanța reține că, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 30.06.2014 încheiat de Postul de Poliție J., petentul a fost sancționat contravențional, cu suma totală de 340 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h din RAOUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 al. 1, pct. 18, din OUG nr. 195/2002, reținându-se că, la data de în timp ce conducea pe DN1C în localitatea J. Herghelie, jud. C. autovehiculul marca Volvo cu nr. de înmatriculare_ din direcția G. spre C. N. a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă” încălcând și marcajul longitudinal continuu.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art. 10 al.1 și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, petentului.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În temeiul art. 10 al.1 și art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, sarcina probei revine celui care face o afirmație în fața instanței, respectiv contestatorului, care este obligat să dovedească cele solicitate prin contestația formulată.

Martora audiată în probațiune a declarat că se afla în autovehiculul condus de petent în data de 30 iunie 2014 când în jurul amiezii se îndreptau spre C. N., în localitatea J. petentul a trecut pe lângă o mașina cu numere de Suceava care se deplasa încet pe banda de refugiu, fără să depășească și fără să încălce axul drumului. A mai arătat ca în aceea zonă nu era linie continuă si nici zonă de depășire interzisă, indicatorul de depășire interzisă era după mult timp locul în care petentul a trecut pe lângă autoturismul cu numere de Suceava.(fila 25)

Instanța constată că petentul a reușit, prin proba testimonială administrată, să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție contestat, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de către petent, să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.06.2014 încheiat de Postul de Poliție J. precum și sancțiunea aplicată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea formulată de petentul C. G. CNP._ domiciliat în mun. G. cartier Hășdate f.nr., jud.C., în contradictoriu cu intimata I.P.J. C. și în consecință:

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 30.06.2014 încheiat de Postul de Poliție J. precum și sancțiunea aplicată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecători G...

Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. S. M. M.

Red.Dact.F.S./4ex.

6 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria GHERLA