Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1055/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1055/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1055/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1055/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: M. M.
Pe rol fiind pronunțarea in cauza civilă formulată de petentul C. A. FLORENȚA, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) AMÂNARE PRONUNȚARE .
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus de către petent prin reprezentantul acestuia, concluzii scrise. (fil.38-39)
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14.10.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de un timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, 28.10.2015.
INSTANȚA
Reține că prin plângerea petentei C. A. FLORENȚA împotriva încheierii de respingere nr.5737/22.04.2015 pronunțate de O.C.P.I. Cluj – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară G., prin care i-a fost respinsă cererea de întabulare în cartea funciară a dreptului său de proprietate se solicită instanța anularea acestei încheieri și dispunerea înscrierii în cartea funciară, a datelor actuale cadastrale.
Din analiza probelor administrate în cauză instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr.1694/2015 și a încheierii de reexaminare nr. 5737/22.04.2015 din data de 22.11.2013, dată de O.C.P.I. Cluj – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G., s-a respins cererea de înscriere în cartea funciară a repoziționării imobilului, întrucât lucrarea tehnică prezentată la Biroul de carte funciară nu a fost recepționată pentru că în fapt a fost prezentată o modificare limite imobil înscris în Cf nr._, Cornești cu nr. cadastral_ .
Biroul de carte funciară G. a pus în vedere inginerului cadastral, care a întocmit lucrarea tehnică pentru întabulare, să completeze dosarul de carte funciară în sensul depunerii unei documentații cadastrale în format analogic și digital, conform art.104 din Regulamentul de avizare ,recepție și înscriere în Cf .
Prin nota de respingere a consilierului de cadastru s-a respins cererea de recepție a documentației cadastrale pe motiv că în termenul alocat nu s-a depus documentația cadastrală în format analogic și digital.
În drept, conform art. 24 din Ordinul nr.700/2014 al directorului general al A.N.C.P.I, documentația cadastrala se întocmește pe suport analogic si pe suport digital, in formate care permit accesul si transferul de date. (2) Planul de amplasament si delimitare se va întocmi: a) in format analogic la o scara convenabila, intre 1:200 - 1:5000; b) in format digital. (3) Releveul se va întocmi in format analogic la o scara convenabila, intre 1:50 - 1:500., conform art.25 și art.26 din același act normativ (1) Partea digitala a documentației cadastrale cuprinde fișier - cpxml iar lipsa acestuia duce la respingerea documentației cadastrale. Persoanele autorizate sunt obligate sa înregistreze si on-line cererile si fișierele .cpxml aferente, conform prevederilor prezentului regulament. (2) La solicitarea oficiului teritorial, pentru măsurătorile efectuate prin tehnologie GNSS, partea digitala a documentației va fi completata in conformitate cu prevederile menționate in prezentul regulament. Art.26- Partea analogica a documentației cadastrale va cuprinde o succesiune de piese a căror ordine este următoarea: a) Borderoul; b) Dovada achitării tarifului, după caz; c) Formularele tipizate de cereri si declarații; d) Certificatul fiscal, după caz; e) Copiile actelor de identitate ale proprietarilor si ale altor titulari de drepturi reale persoane fizice sau certificatul constatator, pentru persoanelor juridice; in cazurile prevăzute de prezentul regulament copiile actelor de identitate pot fi înlocuite cu adeverințe emisa de către Serviciul Public Comunitar de Evidenta Populației din care sa rezulte datele de identificare ale persoanelor fizice.;f) Copia extrasului de carte funciara, după caz; g) Originalul sau copia legalizata a actelor in temeiul cărora se solicita înscrierea; h) Inventarul de coordonate al punctelor de stație si al punctelor radiate; i) Calculul analitic al suprafeței; j) Memoriul tehnic; k) Planul de amplasament si delimitare; l) Releveele construcțiilor, după caz; m) Planul de încadrare in zona la o scara convenabila, astfel incit imobilul sa poată fi localizat. j) documentație in vederea reconstituirii cărții funciare pierdute, distruse sau sustrase.
În speța de față, instanța verificând documentația aferentă cererii de înscriere în Cf a datelor actualizate cu noua repoziționare a imobilului deja întabulat în cf care poate include și o modificare a limitelor a acestora, constată că nu a îndeplinit, în momentul depunerii ei la Biroul de carte funciară G., condițiile prevăzute de actul normativ mai sus menționat și că de altfel nici în termenul acordat de registratorul OCPI nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute, astfel că în mod legal OCPI G., a respins recepția lucrării tehnice și a cererii de înscriere în Cf.
Raportat la aceste considerente instanța apreciază că soluția Biroului de carte funciară este legală și temeinică pe care o menține.
Față de aceste considerente, va respinge plângerea petentei C. A. FLORENȚA cu domiciliul procesual ales la sediul avocatului B. O. situat în Cluj N. .-16, ., . formulată împotriva încheierii de respingere nr.5737/22.04.2015 pronunțate de O.C.P.I. Cluj – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea petentei C. A. FLORENȚA cu domiciliul procesual ales la sediul avocatului B. O. situat în Cluj N. .-16, ., . formulată împotriva încheierii de respingere nr.5737/22.04.2015 pronunțate de O.C.P.I. Cluj – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. M. M.
Red/dac/./3 ex
tip.MM./27.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1052/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1054/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|








