Actiune in regres. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 37504/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află pronunțarea cauzei Civile privind pe reclamanta . REASIGURĂRI SA în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect actiune in regres – completare dispozitiv.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.11.2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 26.07.2013 . REASIGURARI SA a solicitat în contradictoriu cu intimata ., completarea dispozitivului sentinței civile nr. 7987/24.05.2013 pronunțată în dosarul nr. _ al Judecătoriei Iași in sensul de a se pronunta asupra cheltuielilor de judecata solicitate prin actiunea introductiva .

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2812 Cod procedură civilă.

Pirita, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7987/24.05.2013, instanța a admis actiunea formulata de reclamanta . Reasigurari SA in contradictor cu . in sensul obligarii piritei sa plateasca reclamantei suma de 2677,14 lei reprezentind despagubiri precum si la plata dobinzii legale calculate de la data introducerii actiunii conform disp. OG 13/2011 pina la data achitarii integrale a debitului .

Potrivit dispozițiilor art. 2812 Cod procedură civilă, „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii…”

Analizând petitul actiunii introductive instanța constată că a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecata, motiv pentru care va admite cererea de completare dispozitiv, în sensul că: ,, Obligă pârâta la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1170,56 lei ,,.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 7987/24.05.2013 data în dosarul nr. _ formulata de . REASIGURARI SA cu sediul in Bucuresti, Anchor Plaza, . –Z ,_, sector 6 in contradictor cu . cu sediul in Iasi, .. 3, jud Iasi.

Completează dispozitivul sentinței civile nr. 7987/24.05.2013 data în dosarul nr._ al Judecatoriei Iasi, după cum urmează:

,, Obligă pârâta la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1170,56 lei ,,.

Prezenta hotărâre se va atașa la sentința civila nr. 7987/24.05.2013 a Judecătoriei Iași, în dosarul cauzei și în mapa de hotărâri a instanței.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.11.2013.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.C./S.A.F.

4 ex./08.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria IAŞI