Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 26-09-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 14162/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 26.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. D. C.

Grefier - L. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul E.ON E. ROMÂNIA SA și pe pârâta S. E. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 19.09.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 26.09.2013, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamanta S.C. „E.ON E. ROMÂNIA” S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. E. L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumelor de: 5361,02 lei contravaloare energie electrică, 84,14 lei taxă de deconectare și 1058,83 lei penalități de întârziere.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de furnizare a energiei electrice, iar în schimbul serviciilor prestate, au fost emise facturi fiscale, care nu au mai fost achitate de către pârâtă, înregistrând o restanță de 5276,88 lei.

Reclamanta a mai arătat că, pe lângă suma datorată, pârâta datorează și penalități de întârziere în cuantum de 1058,83 lei, calculate în raport de nivelul dobânzii aferente neplății la termen a obligațiilor bugetare, conform prevederilor art. 120 al. 7 C.pr.fiscală, O.U.G. 39/2010 și O.U.G. 88/2010.

A menționat reclamanta că deoarece pârâta, prin conduita sa culpabilă, a determinat întreruperea furnizării energiei electrice, aceasta datorează și contravaloarea operațiunii de deconectare de la rețea, în cuantum de 84,14 lei.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile 1270 cod civil și art. 1025-1032 Codul de procedură civilă.

În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri.

Acțiunea fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru de 3 lei și timbru judiciar de 150 lei.

Procedând potrivit art. 1.029 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, după primirea formularului de cerere, instanța a comunicat pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului cerere, precum și de copii ale înscrisurilor depuse în susținerea cererii, punându-i-se în vedere ca în termen de 30 de zile de la comunicare, să înainteze la dosar formularul de răspuns completat corespunzător și înscrisurile de care înțelege să se folosească.

Pârâta nu a răspuns solicitării instanței.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice la consumatori casnici nr. 24.1.9611._/24.10.2002 (copie – fl. 9-12 ds.).

În perioada aprilie 2011 – iulie 2012, pârâta a acumulat un debit de 5276,88 lei, în urma neachitării integrale a facturilor emise de către reclamantă, pentru serviciile de furnizare a energiei electrice (copii situație facturi și facturi fiscale – fl. 7, 16, 19-25ds.).

Pentru neachitarea facturilor la termenele scadente, i-au fost calculate pârâtei penalități de întârziere, cf. art. 11 din contract, a căror valoare totală este de 1058,83 lei (centralizator calcul penalități – fl. 8 ds.).

Din cauza neachitării contravalorii energiei electrice, s-a procedat și la deconectarea locului de consum aparținând pârâtei de la rețea, taxa calculată pentru această operațiune fiind de 84,14 lei (copie factură – fl. 18 ds.).

Prin urmare, față de situația de fapt reținută, având în vedere și prevederile art. 969 C.civ., art. 1270 (1) și 1516 N.C.civ., instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să-i achite reclamantei sumele de: 5276,88 lei cu titlu de contravaloare facturi energie electrică, 84,14 lei taxă de deconectare și 1058,83 lei penalități de întârziere.

În temeiul art. 1.031 (1) N.C.pr.civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 153 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamanta „E.ON E. ROMÂNIA” S.A. cu sediul procesual ales în Iași, .. 4 Bis, în contradictoriu cu pârâta S. E. L. cu sediul în Iași, ., C. D., parter, . consecință:

Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 5276,88 lei cu titlu de c/val facturi energie electrică, 84,14 lei taxă de deconectare și 1058,83 lei penalități de întârziere.

Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 153 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. C.A.D./ 4 ex/21.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 26-09-2013, Judecătoria IAŞI