Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 31893/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2013
Ședința publică de la 15 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator M. M. și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, terț poprit BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE, terț poprit BANCA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI, terț poprit C. B. SA, terț poprit B. SA, terț poprit P. B. SA, terț poprit G. B. SA, terț poprit I. DE C. DEZVOLTARE PT APICULTURĂ SA, având ca obiect contestație la executare disjungere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.C. pentru contestatoare, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, că, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, terțul poprit B. Iași a formulat întâmpinare, precum și faptul că s-a atașat dosarul de fond nr._, după care,
Duplicat de pe întâmpinare se comunică contestatoarei, prin avocat, care nu solicită un termen, precizând că a studiat conținutul acesteia de la dosar.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate sau probe de administrat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod proc.civ., declară cercetarea judecătorească încheiată, constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul ales al contestatoarei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită instanței admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând:
Prin cererea înregistrată initial pe rolul instantei, sub nr._, astfel cum a fost precizată și completată la data de 14.03.2013, contestatoarea M. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași contestație împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr._/2013 al Administrației Finanțelor Publice a mun. Iași, solicitând anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare.
În fapt, a motivat contestatoarea că în mod greșit organul de executare a declanșat executarea silită în condițiile în care titlul de creanță nu i-a fost comunicat, astfel încât acesta nu a devenit titlu executoriu.
A luat cunoștință despre existența executării silite demarate împotriva sa la data de 21.01.2013 când a fost emisă adresa de înștiințare a popririi.
Prin necomunicarea titlului de creanță nu numai că au fost încălcate dispozițiile legale ale art.44 din OUG nr.92/2003 cu privire la comunicarea actelor administrative fiscale, ci și garanția dreptului la un proces echitabil, creându-se un dezechilibru în defavoarea sa și vătămându-i drepturile.
În drept, au fost invocate prevederile art.711 și urm. NCPC, coroborate cu disp. art.172 și urm. C.pr.fiscală.
Alăturat contestației au fost anexate înscrisuri, în copie.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata Casa de Asigurări de Sănătate Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației pentru lipsa calității procesuale pasive a CAS Iași, motivat de faptul că de la 01.07.2012 întreaga activitate de executare silită se află în stricta competență a ANAF și toate dosarele având ca obiect contestație la executare aflate în curs de soluționare, precum și efectuarea oricărui act de executare silită au fost preluate de această instituție.
A anexat, în copie, decizia de impunere nr.3122/11.10.2010.
La data de 08.05.2013, contestatoarea a formulat precizări scrise prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu, în calitate de intimată și cu Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași.
Legal citată, intimata Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestației la executare.
Obligația de a declara veniturile și a face dovada plății contribuțiilor revine în primul rând contestatorului. Neândeplinirea acestei obligații nu poate avea caracter exonerator de la plata contribuției legale, ci dimpotrivă are caracter sancționator, contravențional.
Deoarece contestatorul a desfășurat activități independente avea obligația legală de a depune declarații la CAS Iași și de a plăti contribuțiile, obligații pe care nu le-a îndeplinit.
A depus, alăturat întâmpinării, copia certificată a dosarului de executare.
A încuviințat instanța pentru ambele părți administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentinta civila nr._/2013 din 30.10.2013, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurari de Sanatate Iasi si a respins contestatia formulata in contradictoriu cu aceasta intimata si a admis, de asemenea, exceptia tardivitatii contestatiei impotriva executarii silite insesi si a actelor de executare somatie si titlu executoriu, contestatia formulata impotriva popririi fiind disjunsa si inregistrata separat pe rolul aceleeasi instantei sub nr._ .
Tertul poprit, B.-GSG S.A. a formulat intampinare prin care a invederat instantei ca si-a indeplinit obligatiile legale ce-i revin in aceasta calitate, urmare infiintarii popririi de catre organul de executare.
Raportat la prevederile art.25 NCPC, motivat de faptul că executarea silită a contestatoarei-debitoare a început în anul 2010, instanța constată incidente în cauză prevederile C.pr.civ. de la 1865.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Executarea silită împotriva contestatoarei-debitoare a fost declanșată de către CAS Iași în anul 2010, prin emiterea somației nr._/21.12.2010 și a titlului executoriu nr. 7114/21.12.2010, emise în dosarul de executare nr. 6914/2010 al CAS Iași.
La data de 24.01.2013 a fost infiintata poprire asupra disponibilitatilor banesti ale contestatoarei-debitoare la terti popriti, institutii bancare si asupra veniturilor contestatoarei la I. de C. – Dezvoltare pentru Apicultura S.A.
Executarea silita a contestatoarei-debitoare a fost demarata pentru recuperarea sumei 4708 lei, creanta fiscala, din care 16 lei impozit pe venituri din cedarea folosintei bunurilor si 4692 lei contributii de asigurari sociale de sanatate.
Sumele pentru plata carora este urmarita silit contestatoarea au fost stabilite prin titluri de creanta, impotriva carora, potrivit disp. art. 205 alin.1 din O. G. nr.92/2003, contestatoarea-debitoare avea deschisa calea contestației administrative si ulterior constarea pe calea contenciosului-administrativ..
Potrivit dispozițiilor art. 172 C. pr. fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanța judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
Legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zise, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Contestatoarea a invocat în susținerea cererii sale motive care țin de temeinicia impunerii obligațiilor de plată comunicate, cum ar fi creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, necomunicarea titlului de creanță, motive care se circumscriu unei contestații la titlu și lipsa indicării unor temeiuri de contestație la poprire nu fac decât să ducă la constatarea netemeiniciei contestației la executare.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea M. M., cu domiciliul procesual ales în Iași, ., . avocat R. E. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, ..26 și terții popriți B.R.D. – G.S.G. S.A., cu sediul în București, ., sector 3, B.C.R. S.A., cu sediul în București, ..5, sector 3, C.E.C. B. S.A., cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13, sector 3, B. S.A., cu sediul în București, ..6A, sector 2, P. B. S.A., cu sediul în București, .-64, ., sector 1, G. B. S.A., cu sediul în București, . nr.5, ., clădirea F, ., sector 2 și I. de cercetare Dezvoltare pentru Apicultură S.A., cu sediul în București, ., sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.Tehnored. T.M.G./M.S.M.
11 ex 24.03.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|