Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 1922/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 05.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z. L. F. M.
Grefier: R. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent G. C. A. și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29.10.2013 și apoi pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 22.01.2013, cu nr. mai sus menționat, în antet, petenta G. C.-A. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.11.2012, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei Poliția L. Iași, solicitând anularea acestuia.
În motivare, a afirmat următoarele:
Din procesul-verbal sus menționat, reiese că în ziua de 04.01.2013 i s-a adus la cunoștință că la 28.11.2012, s-a prezentat domnul agent la apartamentul din Iași, ., blocul M10, scara D, ., unde a constatat că exista un gard construit fără autorizație de construcție (28.11.2012 data construcției) și i-a aplicat o sancțiune de 1000 lei.
Nu a construit niciun gard acolo.
Procesul verbal este nelegal și a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.17 din OG 2/2001, deoarece numele contravenientului a fost consemnat greșit, acesta fiind Galațeanu, în loc de Galațianu.
Data săvârșirii a fost trecută în mod fictiv, deoarece coincide cu cea a constatării.
Nu a fost chemată la fața locului, astfel încât nu i s-a dat posibilitatea să facă obiecțiuni, și au fost trecuți martori fictivi în cuprinsul actului.
În drept și-a întemeiat plângerea pe art.16 și 17 din OG nr. 2/2000.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori, anexând copie carte de identitate, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (f.6), procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.11.2012 (f.7-8).
Intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la 25.02.2013 (f.11), prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând următoarele:
În fapt, s-a constatat că petenta a construit la locul respectiv o structură metalică, având poartă de acces, în fața balconului, fără autorizație de construire.
Fapta constatată și sancționată prin procesul verbal menționat este prevăzută de art. 26 alin 1 lit a din Legea nr. 50/1991 (republicată) care prevede „constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit b de către investitor și executant”. Alineatul 2 din cadrul art. 26 stabilește și cuantumul amenzilor pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 26 alin 1 lit a respectiv de la 1000 la_ lei.
Fapta reținută în sarcina petentei prin procesul verbal menționat a fost constatată personal de către agentul constatator în urma controlului efectuat în data respectivă astfel că actul constatator se bucură de prezumția de temeinicie și legalitate recunoscută actelor administrative.
Este incidentă și Decizia Curții Supreme nr.7/2000.
A anexat actul contestat, o înștiințare, o somație din 06.11.2012 (f.18), o fotografie (f.19), plângere locatari (f.20), sesizări (f.21 și urm.),
Petenta a depus precizări la 30.04.2013 (f.32), prin care a arătat:
Ea nu este persoana vinovată de săvârșirea presupusei contravenții, nefiind unicul proprietar al apartamentului respectiv, calitatea de coproprietar având-o și mama sa B. E..
Așa cum rezultă din înscrisurile anexate de intimați, d-na B. a fost amendată prin procesul-verbal de contravenție nr.30 seria_ din 12.04.2007. Din planșele foto, se observă existența gardului pentru care a fost și ea amendată. Acolo s-a consemnat că doamna B. a construit un balcon extins pe suprafața de aproximativ 40 mp, fără a deține autorizație de construire, conform legii 50/1991, pe domeniul public.
Astfel, prin emiterea acestui proces-verbal, s-au încălcat dispozițiile art.31 din lege, dar și ale art.13 din OG 2/2001.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
A anexat acte de stare civilă, iar la termenul din 10.09.2013 a anexat mai multe înscrisuri (f.45 și urm.): sentința civilă nr.782/CA/29.09.2010 a Tribunalului Iași (f.47), copia cererii de chemare în judecată din dosarul_ (f.51), referat, procesul-verbal de contravenție nr.30 seria_ din 12.04.2007 (f.54) etc..
Plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15, lit. i din legea 146/1997 și art. 36 din O.G. 2/2001.
Prin încheierea din 30.04.2013 (f.41), instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și a probei cu martorul C. M., care a fost audiat la același termen, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar (f.40).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ din 28.11.2012, un agent constatator al intimatului a sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 1000 de lei, în temeiul art.26 alin.2 lit.a din legea 50/1991.
S-a dispus, totodată, „desființarea construcției până la 22.12.2013”.
În descrierea faptei, s-a reținut că petenta a construit în fața balconului de la apartamentul 2 unde domiciliază o împrejmuire din structură metalică cu poartă de acces fără a deține autorizație de construire. S-a consemnat că data procesului-verbal este și a construirii și a constatarii.
Actul a fost semnat de martorul asistent C. M., care a declarat apoi în fața instanței (f.40) că a semnat fără să citească, dar că petenta are construit un balcon la parter și că acum 8-10 ani li s-a cerut acordul cu privire la această împrejurare. Când a fost întrebat cine este persoana care le-a cerut acordul, s-a referit la mama petentei, pe nume L..
Prin procesul-verbal de contravenție nr.30 seria_ din 12.04.2007 (f.54), a fost amendată numita B. E. pentru construirea unui balcon extins la același apartament, fiind cert faptul că a fost vorba despre aceeași construcție precum cea din speță (cu eventuale mici diferențe, cum ar fi apariția unei porți de acces).
Primarul Municipiului Iași a introdus ulterior o cerere de desființare a construcției, însă prin sentința civilă nr._/22.11.2011 a fost perimată (f.46).
În ceea ce privește modul cum s-a ajuns la amendarea petentei din speță, intimata a depus sesizările depuse de o . locatari din blocul respectiv (f.20 și urm.). Într-una dintre ele, se menționează că, de circa un an de zile, doamna B. E. a trecut apartamentul pe numele fiicei sale.
Petenta nu a depus probe din care să rezulte cine este proprietarul apartamentului respectiv. Din copia cărții sale de identitate (f.5), rezultă că este născută în 1990.
Ținând cont de această situație de fapt, instanța constată următoarele:
Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.
Conform art.3 lit.a din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, construcțiile civile [...] se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora.
Potrivit art.26 alin.1 lit.a din același act normativ, constituie contravenție executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit.b, de catre investitor și executant, sancționabilă cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, după cum rezultă din alin.2 al aceluiași text, prima liniuță.
Dată fiind și descrierea faptei, nu sunt dubii cu privire la faptul că o persoană a ridicat construcția descrisă în procesul-verbal fără a deține autorizația de construire.
În ceea ce privește o eventuală prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea, instanța observă dispozițiile art.31 din legea 50/1991, potrivit cărora „dreptul de a constata contraventiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei”.
În ceea ce privește data săvârșirii faptei, este adevărat că prin Decizia nr.VII din 20.11.2000 a Curții Supreme de Justiție, instanța supremă a stabilit că termenul se calculează de la data finalizării construcției.
Cu toate acestea, construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi întabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege, conform art.37 alin.5 din lege.
Din datele dosarului, a rezultat însă că această construcție a fost realizată de doamna B. E., având în vedere că aceasta a cerut acordul locatarilor pentru a construi în urmă cu circa 8 ani, dar și faptul că a fost amendată acum 6 ani pentru acest fapt, când petenta din prezenta cauză (fiica sa) avea 15, respectiv 17 ani, astfel încât nu apare ca fiind verosimil faptul că aceasta ar fi ridicat structura respectivă.
Este verosimil faptul că aceasta i-a transmis proprietatea apartamentului fiicei sale, care a fost amendată în calitate de proprietar actual. Dacă o astfel de sancționare ar putea fi corectă în alte circumstanțe, în condițiile în care agenții știau sau puteau să știe cine și când a ridicat construcția, o sancțiune fiind deja aplicată pentru această faptă acum 6 ani, nu se poate reține că ar fi procedat corect în speță.
Astfel, în condițiile în care datele relevă cu certitudine persoana care a ridicat o construcție fără autorizație, ea trebuie amendată chiar dacă nu mai este proprietarul construcției.
Ținând cont de aceste considerente, instanța va admite cererea petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta G. C.-A. (Iași, ., blocul M10, scara D, .) în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Iași.
Dispune anularea procesului-verbal . nr._ din 28.11.2012, întocmit de intimat.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2013.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. M.G.R.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./16.12.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Anulare act. Sentința nr. 9195/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|