Acţiune în constatare. Sentința nr. 5473/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5473/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 25297/245/2011*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5473

Ședința publică din data de 11 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. I.

GREFIER: P. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta R. A. A DISTRIBUȚIEI ȘI EXPLOATĂRII FILMELOR ROMÂNIA FILM RA și pe pârâtaSC A. SA, având ca obiect acțiune în constatare obligația de a face - rejudecare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 04-04-2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 5.08.2011, reclamanta R. A. a Distribuției Exploatării Filmelor România S.A., în contradictoriu cu S.C. A. S.A, a solicitat instanței, pe calea unei acțiuni în pretenții, obligarea acesteia din urmă la constatarea inexistenței obligației de plată a costului consumurilor de apă luate în considerare de furnizor pentru luna martie 2010, respectiv 2113 mc, precum și obligarea pârâtei la radierea din evidențele sale a acestei obligații.

În motivare, s-a arătat că pârâta este furnizor de utilități al cinematografelor aflate în administrarea reclamantei, existând contracte de furnizare utilități încheiate cu aceasta. Pentru luna martie, luând în considerare un consum de 2113 mc apă au fost calculate costuri facturate de_,06 lei conform facturii fiscale_ emisă la 7.04.2010. pierderile au fost puse pe seama societății reclamante, din culpa căreia s-ar fi produs o avarie după contorul de măsurare a cantității de apă consumată și desigilarea acestuia. Susține reclamanta că, după discuții îndelungate cu pârâta a reușit să obțină recalcularea sumelor stabilite pentru luna aprilie; deși pentru luna martie pârâta ar fi acceptat că nu are dreptul să încaseze prețul pentru un consum de 2113 mc, ci doar la 16 mc, a menținut factura fiscală_/aprilie 2010. se mai arată că, la data de 5.03.2010, în urma unei sesizări realizate de societatea ce are folosința cinematografului Dacia, o echipă de lucrători ai pârâtei a constatat existența unei avarii, pe care ar fi localizat-o generic în exteriorul clădirii. Astfel, presupunând că teava avariată ar fi fost situată între contorul ce măsoară consumul de apă ( branșament) și cinematograf ( țeavă cu o lungime de 10m), lucrătorii pârâtei i-au indicat utilizatorului să înlocuiască această porțiune. Deși utilizatorul s-a conformat, problema scurgerilor de apă nu a primit rezolvare.

Astfel, la data de 9.03.2010, lucrătorii pârâtei au întocmit nota de constatare nr.4478, în care au trecut la consumul de apă potabilă suma de 2192 index citit, corespunzător unui consum de 2113 mc apă în intervalul scurs de la citirea anterioară ( când indexul arăta 0079).

În baza acestei note de constatare a fost emisă factura fiscală_.

După ce a fost informată asupra inexistenței unei rezolvări a problemei, ca urmare a primei intervenții, pârâta a intervenit din nou, de această dată la o țeavă amplasată înaintea contorului de înregistrare, iar ca urmare a acestei intervenții, problema scurgerii apei a fost soluționată favorabil.

Ulterior, la data de 1.04.2010, un lucrător al pârâtei s-a deplasat pentru a citi contorul, acesta indicând 0192., fiind menționat în nota de constatare nr. 7481 faptul că sigiliile_ și_ sunt rupte.

Susține reclamanta că și în ipoteza unei intervenții neautorizate la contor, răspunderea pentru integritatea acestui branșament aparține pârâtei. Consumul înregistrat era imposibil de înregistrat, în mod obiectiv, pe baza comparației cu un consum mediu al lunilor anterioare și cantitatea de apă ce poate fi înregistrată. Astfel, pârâta nu poate susține că reclamanta a consumat din februarie 2010 până la 9 martie 2010, 2113 mc apă potabilă. Se mai învederează instanței că, având în vedere citirea din aprilie 2010, se poate ca nota anterioară să fi avut la bază o eroare de citire.

Pârâta ar fi acceptat mutarea contorului în interiorul clădirii, începând cu data de 18.05.2010, ca urmare a incidentelor semnalate.

În drept, cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 111 C., legea 51/2006, legea 241/2006, precum și prevederile art. 274 C..

Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: contract de branșare și utilizare servicii de alimentare cu apă publică și canalizare nr, U2240/22.03.2004 și actul adițional 4.01.2005, nota de constatare 4478/9.03.2010, nota de constatare 7481/1.04.2010, factura fiscală_ din 7.04.2010 cu anexă, facturile fiscale emise în perioada 5.05.2010 - 4.06.2010 și anexe, istoric citire contor, notă de constatare din 15.04.2010, adresă emisă de A. la aceeași dată, obiecțiuni formulate de reclamantă la adresa emisă, adresa 8657 din 21.04.2010 emisă de pârâtă, ordin de închidere din data de 26 și 28 aprilie 2010, adresa 3519/30 aprilie 2010 emisă pentru pârâtă, 3771 și 3772 din 11.05.2010, proces verbal de recepție a noului contor din 18.05.2010, adresa din 31 mai 2010 a pârâtei, răspunsul reclamantei la această din urmă adresă.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 816, 18 lei taxă și 5 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinarea formulată în prezenta cauză, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. S-a arătat că la 5.03.2010, utilizatorul i-ar fi semnalat faptul că nu beneficiază de apă, iar o echipă a secției de distribuție s-a deplasat imediat la cinema Dacia, constatând existența unei pierderi în rețeaua interioară a utilizatorului, închizând robinetul de concesie din cămin pentru a limita pierderile de apă. La 8.03.2010 a fost citit apometrul, constatându-se un index de 2192 mc, diferența dintre indexul nou și cel vechi fiind de 2113mc. Pe baza acestei operațiuni s-a procedat la întocmirea notei de constatare 4478 din 9.03.2010, confirmându-se pierderea interioară de 2192 mc. La 1 aprilie 2010 s-a procedat la o nouă verificare, ocazie cu care s-a constatat că indexul era mult mai mic decât la ultima citire, indicând doar 0192, iar sigiliile aplicate au fost rupte. S-ar fi constatat de asemenea și modificări la rețeaua de apă interioară, aspecte semnalate în nota din 15 aprilie 2010. la data de 7.05.2010, în prezența ambelor părți s-ar fi realizat o nouă inspecție a branșamentului, ocazie cu care s-a putut constata intervenția neautorizată la totalizatorul apometrului de tip Flodis DN 15mm, la sigiliile aplicate acestuia, precum și înlocuirea conductei din aval de apometru. Astfel, comisia a hotărât în aceste condiții că este oportună mutarea branșamentului în interiorul clădirii, fapt efectuat contra cost la 18.05.2010.

Corecția pe care a efectuat-o A. cu privire la factura contestată de reclamantă a fost cu privire la suma de 3493,60 lei având în vedere că apa rezultată din pierderea interioară nu a ajuns în sistemul de canalizare, iar conform regulamentului de furnizare servicii și referatului_/13.05.2010 a secției canalizare, aceasta este scăzută din factura privitoare la canal, adică la apa evacuată.

Se mai menționează ca factura contestată de reclamantă cuprinde și alte cinematografe, pe lângă cinema Dacia.

În primul ciclu procesual a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică de specialitate, interogatoriu și proba testimonială cu 2 martori.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, pin sentința civilă nr._, pronunțată la data de 4 iulie 2012, reținând în esență că branșamentul se afla situat la o distanță de 10 m de incinta cinematografului Dacia, pe trotuar, fără a fi asigurat în vreun fel împotriva intervențiilor, accesul fiind permis oricărei persoane prin simpla ridicare a capacului, iar citirea indexului fiind realizată cu ajutorul unei lupe, motivat de faptul că respectivul contor era situat la o adâncime de 1,5 m. din notele de constatare, declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză nu a rezultat foarte clar în ce condiții au fost rupte sigiliile. S-a mai reținut că în ceea ce privește reparația în aval, nu s-a putut stabili impactul acesteia asupra contorului și relația directă de deteriorare a apometrului și sigiliilor acestuia. A mai reținut instanța că este cert faptul că s-a intervenit la apometru ( sigiliile fiind rupte), iar ipoteza unei posibile erori de citire nu poate fi susținută, consumul de apă neputând fi același pe durata unei întregi luni de zile. Se mai reține că pierderile de apă s-au produs în amonte, iar schimbarea apometrului de la 2192 la 0192 nu ar fi profitat sub nici un aspect pârâtei, neputând fi realizată de aceasta. În contextul în care nu a putut fi determinată o culpă concretă a unei anumite persoane, răspundere aparține oricum reclamantei, în temeiul art, 1000 CCiv, în calitate de utilizator al instalației. Reclamanta a preluat branșamentul în custodie și avea obligația de a asigura securitatea acestuia.

Împotriva acestei sentințe s-a promovat recurs, calea de atac fiind admisă ca urmare a pronunțării deciziei 164/2013, pronunțată de Tribunalul Iași. Astfel, instanța de control judiciar a reținut faptul că orice pretinsă intervenție a reclamantei la branșament și apometru ar putea echivala doar cu o încălcare a obligațiilor contractuale și nu cu o răspundere civilă delictuală, astfel cum a reținut instanța de fond. Mai mult, s-a constatat necesitatea suplimentării materialului probatoriu în vederea stabilirii cu certitudine a unei intervenții neautorizate asupra contorului și schimbarea forțată a indexului, pentru o lămurire corespunzătoare a obligației de asigurare a integrității căminului de apă.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, iar ca urmare a abținerii primului judecător al fondului, dosarul a fost repartizat altui complet spre competentă soluționare.

În al doilea ciclu procesual a fost administrată proba cu înscrisuri suplimentare și proba cu expertiză tehnică.

La data de 18.10.2013, instanța a încuviințat proba cu expertiză tehnică ce a avut ca obiectiv stabilirea integrității apometrului și a sigiliilor aplicate acestuia, precum și stabilirea împrejurărilor în care s-a intervenit asupra apometrului, în ce a constatat intervenția efectuată, modificările efectiv realizate asupra contorului.

Ca urmare a multiplelor adrese efectuate către instituția specializată desemnată pentru efectuarea expertizei, justificate de distanța laboratorului și necesitatea asigurării unei comunicări efective între părți și laboratorul de expertize, la data de 18.02.2014 a fost depus raportul, acesta fiind comunicat părților.

Părțile au menționat expres faptul că nu înțeleg să formuleze nici un fel de obiecțiuni cu privire la raportul depus.

În cadrul ședinței din data de 4 aprilie 2014, instanța a constatat administrarea completă a materialului probatoriu, a acordat cuvântul pe fond și a reținut cererea spre competentă soluționare, amânând pronunțarea pentru o perioadă legală de 7 zile.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

În baza contractului nr. U2240/22.03.2004 ( fila 31 dosar rejudecare) între părți s-au stabilit raporturi comerciale, pârâta în calitate de prestator de servicii asigurând aceste servicii publice de alimentare cu apă, de canalizare și epurare de ape uzate și meteorice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, contra asumării obligației corelative a beneficiarului de achitare a tarifelor practicate. Astfel, operatorul și-a asumat obligația de asigurare în mod continuu a serviciilor descrise de obiectul contractului ( art. IV), să asigure funcționarea rețelei de canalizare la parametri normali,, să preia apele uzate, să realizeze analiza calitativă, să aducă la cunoștința utilizatorului întreruperile, să ia măsuri pentru remedierea defecțiunilor apărute la instalațiile sale ( 7.7 contract), să exploateze, să întrețină să repare și să verifice contoarele existente în branșamentul fiecărui beneficiar, să schimbe pe cheltuiala sa contorul dacă s-a constatat că acesta este defect. Potrivit aceleiași convenții, utilizatorul și-a asumat următoarele obligații ( pct. 9 contract): dacă branșamentul se află pe proprietatea utilizatorului sau la limită, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor, pentru citiri, verificări, operațiuni de întreținere sau reparații . s-a prevăzut că: „ în cazul în care contorul este montat în subsolul condominiului punctul de delimitare între instalația de alimentare cu apă și cea a operatorului se consideră ca fiind la 2 m înainte de . a fost semnată de ambele părți, obligațiile astfel asumate fiind modificate pe parcursul derulării relațiilor din punct de vedere al naturii sau întinderii acestora.

În baza acestor raporturi, operatorul de servicii a furnizat apă potabilă locurilor de consum indicate de beneficiar, montând contoare pentru fiecare dintre acestea. Cu privire la locul de consum reprezentat de Cinema Dacia, astfel cum rezultă din toate probele administrate căminul de branșament se află situat în afara cinematografului, sub trotuarul amplasat în fața construcției. Conform concluziilor primului raport de expertiză tehnică dispus în cauză ( fila 81) expertul a constatat că amplasamentului fostului cămin apometru este situat la o distanță de aproximativ 10 m de cinema, pe trotuarul din zonă. S-a stabilit că acel cămin era dezafectat la data efectuării verificărilor și umplut cu pământ, iar în amonte de acesta s-a putut observa că trotuarul era spart pe o lungime de aproximativ 3 m la circa 0,5 m cămin, fapt ce denotă că s-ar fi efectuat o intervenție în acea zonă. Din constatările efectuate la fața locului expertul a stabilit că avaria despre care se face vorbire în notele de constatare și sesizările beneficiarului a avut loc în amonte de cămin și nu în aval, astfel cum a susținut pârâta. La prima constatare la fața locului efectuată de expert, acesta a subliniat faptul că la momentul efectuării expertizei ( martie 2012) fusese deja montat un alt apometru, în incinta cinematografului tip Flodis Dn 15 mm D10UA009578 ( conform procesului verbal de recepție din 18.05.2010), iar conducta Dn 16mm a fost înlocuită cu una de tip Dn 63mm. Apometrul demontat a fost predat beneficiarului și a fost inspectat de expertul desemnat, acesta neconstatând urme de intervenție forțată. Expertul a stabilit cauza avariei din 5.03.2010 ca fiind uzura avansată a conductei din oțel zincat Dn 100mm. A mai precizat expertul că între căminul apometru și cinematograf a fost înlocuită o conductă Dn 16mm, fără însă ca acest lucru să oprească scurgerea de apă, ceea ce susține ipoteza că avaria a fost în amonte față de cămin. Mai mult, lucrările de reparații efectuate de reprezentanții A. au avut ca rezultat cert remedierea acestei avarii, aspect ce confirmă, încă odată ipoteza avariei existente în amonte față de branșament. Cu privire la legătura de cauzalitate între intervenția societății Intersab SRL ( solicitată de reclamantă) și ruperea sigiliilor, expertul nu a putut concluziona în sens cert pozitiv și a recomandat efectuarea unei expertize metrologice a apometrului pentru a se constata eventuala intervenție neautorizată asupra acestui aparat.

Astfel, concluziile raportului infirmă teza avansată de pârâtă, referitoare la existența unei avarii în aval de branșament, pentru instalațiile ce aparțineau în proprietate exclusiv reclamantei beneficiare.

Potrivit regulamentului serviciului de alimentare apă/canalizare, prin bransament de apa - se înțelege partea din reteaua de alimentare cu apa, care asigura legatura dintre reteaua publica de distributie si reteaua interioara a unei incinte sau a unei cladiri. Bransamentul deserveste un singur utilizator. De asemenea, caminul de bransament este definit ca reprezentând o constructie componenta a sistemului de distributie a apei, apartinand sistemului public de alimentare cu apa, care adaposteste contorul de bransament, cu montajul aferent acestuia. Contorul de branșament reprezintă aparatul de masurare a cantitatii de apa consumata de utilizator, care se monteaza pe bransament, de regula, intre doua vane-robinete, la limita proprietatii utilizatorului; contorul este ultima componenta a retelei publice de distributie in sensul de curgere a apei, fiind utilizat la determinarea cantitatii de apa consumata.

Din coroborarea acestor texte rezultă că atât căminul de branșament cât și contorul de branșament rămân în proprietatea furnizorului de servicii.

Sunt instalatii interioare de apa - totalitatea instalatiilor aflate in proprietatea sau in administrarea utilizatorului, amplasate dupa punctul de delimitare dintre reteaua publica si instalatia interioara de utilizare a apei, si care asigura transportul apei preluate din reteaua publica la punctele de consum si/sau la instalatiile de utilizare.

Instalatiile din amonte de punctul de delimitare apartin sau sunt in administrarea operatorului, iar cele din aval apartin sau sunt in administrarea utilizatorului, dupa caz. Notiunile de amonte si aval corespund sensului de curgere a apei in instalatii, dinspre operator spre utilizator.

Procedura de analiză a avariilor este definită de art. 30 și următoarele din regulament și vizează o stabilire a situației, precum și luare a măsurilor necesare remedierii sau evitării unor situații similare. In cazul in care in urma analizei rezulta ca evenimentul a avut loc ca urmare a proiectarii instalatiei, montarii instalatiei, deficientelor echipamentului, calitatii slabe a materialelor sau datorita actiunii ori inactiunii altor persoane fizice sau juridice asupra ori in legatura cu instalatia sau echipamentul analizat, rezultatele analizei se vor transmite factorilor implicati, pentru punct de vedere si se va declansa o actiune corectiva sau preventiva.

În acord cu art. 89 din același regulament, delimitarea dintre reteaua publica de alimentare cu apa si reteaua interioara de distributie apartinand utilizatorului este caminul de bransament. (2) Partile componente ale unui bransament sunt: a) o constructie numita camin de apometru (de bransament), plasata pe domeniul public

sau privat, folosita pentru controlul si intretinerea bransamentului, fiind vizibila si accesibila; b) priza de apa reprezentand punctulde racordare la reteaua de distributie a apei; c) o conducta de bransament care se leaga la reteaua publica de distributie; d) armatura (vana) de concesie; e) contorul de bransament care asigura masurarea debitului de apa furnizata; f) clapet de sens unic g) armatura (vana) de inchidere. (3) Delimitarea dintre reteaua publica de distributie si instalatia interioara a utilizatorului se face prin contorul de bransament, care este ultima componenta a retelei publice de distributie. (4) Bransamentul pana la contor, inclusiv caminul de bransament si contorul, apartine retelei publice de distributie a apei, indiferent de modul de finantare a realizarii acestuia. (5) Caminul de bransament se amplaseaza cat mai aproape de limita de proprietate, de regula la 1-2 m in interiorul sau in exteriorul acesteia.

Orice reparatii si orice inlocuire de contor al carui sigiliu a fost rupt si care a fost deschis sau demontat ori a carui deteriorare se datoreaza unei cauze straine sau unei functionari anormale in conditii de inghet, incendiu, socuri exterioare sau furt, sunt efectuate de operator pe cheltuiala exclusiva a clientului, in cazul in care caminul este situat pe proprietate privata.

Corelând aceste dispoziții legale cu obligațiile asumate prin contract, rezultă că utilizatorul ar fi avut obligația de a asigura integritatea și securitatea sistemelor de măsurare ( contor), aflat la limita proprietății sale. Or, tocmai aspectul integrității contorului montat inițial de pârâta furnizoare de servicii a făcut obiectul de analiză al expertizei metrologice efectuat de un laborator independent de părțile din prezentul litigiu. Cercetând concluziile raportului 2 de expertiză, realizat în cea de-a doua fază procesuală de fond, se poate observa că au fost formulate concluzii certe pozitive în sensul că aparatul nu prezintă urme de intervenții neautorizate ( mecanismul de înregistrare care reprezintă partea din plastic a contorului se poate detașa de corpul principal al contorului din structură metalică doar prin distrugerea sistemului de siguranță trecut de producător, ceea ce nu este cazul). Astfel, contorul expertizat are aplicat pe cadran marcajul certificatului de aprobare model. În aceste condiții nu se poate vorbi de o intervenție neautorizată asupra contorului proprietatea operatorului prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale utilizatorului. Mai mult, intervenția dovedită asupra instalației din aval ( aflată în proprietatea utilizatorului reclamant) nu a putut fi corelată prin concluzii certe pozitive și nici stabilită ca reprezentând cauză ce a condus la deteriorarea contorului înlocuit.

Rezultă așadar că nu există o culpă dovedită a reclamantei cu privire la obligațiile contractuale asumate referitoare la asigurarea integrității și securității căminului de branșament. Mai mult, instanța va reține că ulterior acestui incident, părțile, de comun acord au procedat la schimbarea amplasamentului inițial al contorului, tocmai în considerarea caracterului dificil al citirilor periodice și problemelor generate de integritatea unui apometru situat la 10 m de clădirea aflată în exploatare, în subsol, pe trotuar.

Cu privire la consumul înregistrat de apometrul montat la data de 5.03.2010 și până la 18.05.2013, facturat în cadrul înscrisului nr._, instanța reține că pentru înregistrarea unui consum de apă de 2113 mc, pierderile ar fi trebuit să apară după locul efectiv de situare contor, per a contrario ele neputând fi cuantificate . O pierdere a unei cantități de apă în amonte nu ar fi fost înregistrată de apometrul,situat imediat după porțiunea de instalație ce permite scurgerea cu debit maxim ( astfel cum a indicat pârâta pentru a se ajunge la înregistrarea unei atare cantități) a apei potabile furnizate. Or, în cadrul prezentei acțiuni conform raportului de expertiză și tuturor probelor administrate pierderea de apă potabilă a avut loc chiar în amonte, adică înainte de locul amplasării efective a contorului. Astfel, este infirmată teza pârâtei referitoare la înregistrarea de contor a cantității de apă potabilă pierdută ca urmare a unei avarii situată în aval, după locul amplasării apometrului, care să poate fi cuantificată de acesta.

În atare condiții, ale survenirii unei avarii la rețeaua de furnizare apă în amonte, inexistenței unei intervenții neautorizate asupra apometrului de înregistrare debit apă furnizată, instanța reține că răspunderea contractuală pentru neprestarea corespunzătoare a serviciului aparține reclamantei. Ruperea sigiliilor nu este de natură a influența schimbarea contorului și ar fi putut surveni, astfel cum rezultă din probele administrate oricând înainte de intervenția programată de reprezentanții pârâtei la data de 8.05.2010, fără a constitui motivul pentru care s-a înregistrat un debit de 2113 mc apă.

Instanța va admite astfel acțiunea reclamantei, însă doar în parte constatând că sunt reale susținerile pârâtei referitoare la emiterea facturii fiscale_ emisă la data de 7.04.2010, pentru perioada de consum martie 2010, pentru mai multe locuri de consum. Astfel, instanța va reține caracterul nejustificat al cantității de apă imputate ca fiind furnizate efectiv reclamantei, respectiv 2113 mc și va constata că reclamanta nu datorează pârâtei suma facturată prin FF nr. nr._ emisă la data de 7.04.2010, pentru perioada de consum martie 2010, aferentă locului de consum situat în Piața Voievozilor . cinema Dacia), conform anexei parte integrantă din factură, pentru un consum de 2113 mc apă, inserat la punctul 2 din anexă, adică suma de 5282,80 lei la care se adaugă TVA 1003,68 lei și 2958,20 lei și TVA 562,06 canal,rubrica 3 anexă, pentru un consum de 2113 mc apă, inserat la punctul 3 din anexă, și obligă pârâta la radierea valorii acesteia din evidența sa.

Cu privire la onorariul definitiv al Direcției de Metrologie Legală Bacău, instanța constată că nu s-a solicitat suplimentarea onorariului provizoriu și va aprecia, în acord cu prevederile OG 2/2000 ca fiind proporțională suma de 600 lei, pe care o constată achitată integral de reclamantă.

În contextul admiterii în parte a acțiunii, instanța va admite și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei și o va obliga pe aceasta la plata sumei de 816,18 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar, 940 lei contravaloare expertiza inițială, 600 lei, contravaloare expertiză efectuată de Direcția Metrologie Legală Bacău, în total la plata sumei de 2361,18 lei.

Se va lua act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. A. a Distribuției și Exploatării Filmelor „România Film” S.A., cu sediul social în București, J40/_/1991, CUI_ și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat T. M., prin avocat, Iași, ..15, ., Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C A. S.A, cu sediul în ..6, Iași.

Constată că reclamanta nu datorează pârâtei suma facturată prin FF nr._ emisă la data de 7.04.2010, pentru perioada de consum martie 2010, aferentă locului de consum situat în Piața Voievozilor . cinema Dacia), conform anexei parte integrantă din factură ( respectiv 5282,5 lei și TVA 1003,66 apă și 2958,20 lei și TVA 562,06 canal,rubrica 3 anexă), pentru un consum de 2113 mc apă, inserat la punctul 3 din anexă, și obligă pârâta la radierea valorii acesteia din evidența sa.

Stabilește onorariu definitiv în favoarea Direcției de Metrologie Legală Bacău suma de 600 lei, pe care o constată achitată integral de reclamantă.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantum de 816,18 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar, 940 lei contravaloare expertiza inițială, 600 lei, contravaloare expertiză efectuată de Direcția Metrologie Legală Bacău, în total la plata sumei de 2361,18 lei.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula recurs, în 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red/tehn. jud.II

6 ex, 13.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 5473/2014. Judecătoria IAŞI